ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată la data de 1 septembrie 2011, completată la data de 28 mai 2012,

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 58766/3/2011,

reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâții AATT, D.B. și C.G.V.,

solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună

obligarea pârâților la plata sumei de 550.000 RON reprezentând daune morale

pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a afirmațiilor calomniatoare și

defăimătoare făcute de pârâți la adresa sa, la publicarea pe cheltuială proprie

a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză, în două numere

consecutive a două cotidiene și la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică

din 19 noiembrie 2012, pârâtul D.B. a solicitat instanței rectificarea

citativului, învederând că numele său este D.GH.B. și a invocat, atât în nume

propriu cât și în calitate de reprezentant al pârâtei AATT, excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Prin încheierea

pronunțată la acel termen de judecată, prima instanță a dispus rectificarea

citativului în sensul celor invocate de către pârât și a unit cu fondul

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AATT și a pârâtul D.GH.B.

Prin Sentința civilă

nr. 729 din 2 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților AATT și D.B.,

ca nefondată, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, astfel cum a fost

completată, a obligat pârâta AATT la plata către reclamantă a sumei de 15.000

RON cu titlu de daune morale, a respins, în rest, acțiunea, în contradictoriu

cu D.GH.B. și C.G.V., ca nefondată, a obligat reclamanta la plata către pârâtul

C.G.V. a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta A.C. și pârâtul C.G.V. au fost

căsătoriți, iar prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul

Dosarului nr. 6798/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a

soluționat cererea de divorț formulată de reclamantă.

În timpul

soluționării acestui proces, pârâta AATT a fost contactată de pârâtul C.G.V.

pentru a-i acorda asistență în ceea ce privește încredințarea minorei și

stabilirea unui program de vizită mai extins, astfel cum rezultă din răspunsul

la interogatoriu luat de reclamantă pârâtului C.G.V.

În cadrul dosarului

de divorț, s-a depus un înscris intitulat „notificare" adresată TCT M.E.

SAS din Franța de către pârâta AATT, iar din actele depuse la dosar s-a reținut

că această notificare a fost trimisă de pârâta AATT în limba franceză, cu

ștampila acestei asociații.

În cuprinsul

notificării, reclamanta era acuzată că are un comportament intolerabil în

cadrul dosarului de divorț, prin aceea că refuză dreptul tatălui de a o vedea

pe minoră, că face obiectul unui scandal media care o arată ca fiind bețivă și

având cu comportament sexual aberant. Reclamanta este caracterizată ca fiind

manipulatoare, vicleană, cu studii medii, fără specializare, în legătură cu

agenți ai serviciilor secrete române, ruse etc., că oferă informații legate de

operațiunile companiei la care lucrează către KGB. Se afirmă, totodată, că

reclamanta este o mamă depravată, imorală, lăudându-se cu bani mulți, murdari

și nemeritați și se solicită trimiterea din partea companiei notificate către

instanța de divorț din România a unei adrese din care să rezulte încetarea

colaborării acestei societăți cu reclamanta, în caz contrar, urmând a fi

informată opinia publică despre corupția din companie și colaborarea acesteia

cu serviciile secrete ruse și române.

La data de 19 aprilie

2011, TCT M.E. SAS a răspuns pârâtei AATT, în sensul că cele sesizate în

legătură cu reclamanta nu au legătură cu compania, că această companie se

bucură de relația profesională cu reclamanta și nu dorește să fie implicată în

viața personală a acesteia.

Din probele

administrate s-a mai reținut că reclamanta a formulat și plângere la Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, care a pronunțat o hotărâre, ce a

fost ulterior contestată la Curtea de Apel București.

Deși pârâtul D.GH.B.,

personal și în calitate de președinte al AATT, a afirmat constant pe parcursul

soluționării cauzei că nu a trimis înscrisul denumit „notificare" către

TCT M.E. SAS, prima instanță a respins această apărare, reținând că, din

probele administrate, a rezultat trimiterea către TCT M.E. SAS a unei

notificări ce purta ștampila asociației pârâte, pârâtul nu a putut explica de

ce nu a trimis nici un răspuns companiei franceze în condițiile în care nu a

trimis notificarea, iar prin adresa întocmită de TCT M.E. SAS la 19 aprilie

2011 și trimisă asociației pârâte, se făcea referire expresă la această

notificare. În plus, s-a reținut și refuzul pârâtei AATT de a răspunde la

interogatoriu, situație în care au devenit incidente dispozițiile art. 225 C.

proc. civ., refuzul fiind un început de dovadă, care, coroborat cu celelalte

probe administrate, conduc la concluzia că pârâta AATT a trimis notificarea

către compania franceză.

Analizând în

continuare răspunderea civilă delictuală a pârâtei AATT, pentru această faptă,

prima instanță a apreciat că prin trimiterea înscrisului către compania cu care

reclamanta colabora, s-a adus atingere onoarei și demnității acesteia, prin

caracterizările făcute cu privire la comportamentul în familie și societate și

la pregătirea profesională a reclamantei.

Colaboratorii

reclamantei și reprezentanții firmei franceze au luat cunoștință despre cele

afirmate în înscris, astfel că s-a adus atingere dreptului reclamantei la

onoare, demnitate și reputație, ca atribute ale personalității umane, iar

faptul că reprezentanții firmei au arătat printr-un răspuns că nu doresc să fie

implicați în viața personală a reclamantei nu înseamnă că aceștia nu au luat

cunoștință despre afirmațiile jignitoare făcute în cuprinsul notificării și că

nu ar exista un prejudiciu moral pentru reclamantă.

Raportul de

cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, s-a apreciat de prima instanță

că este dovedit prin faptul că pârâta AATT, trimițând notificarea companiei

franceze, a determinat prejudiciul moral mai sus menționat, reflectat prin

atingerea adusei onoarei, demnității și reputației reclamantei.

Cu privire la

vinovăția celui ce a produs prejudiciul, prima instanță a constatat că aceasta

se poate manifesta atât în forma intenției, cât și în forma neglijenței sau

imprudenței, astfel încât, indiferent de intenția cu care a acționat, pârâta

AATT se face vinovată de prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Referitor la

cuantificarea daunelor morale, prima instanță a constatat că, deși nu există

criterii precise pentru determinarea acestora, despăgubirea acordată pentru

repararea unui prejudiciu moral nu poate fi refuzată prin invocarea unei

imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte între cuantumul acestei

despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare.

Prin urmare, chiar

dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora

îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are, astfel, posibilitatea

să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce

cuantum o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

Pe baza probelor

administrate și judecând în echitate, prima instanță a apreciat că plata sumei

de 15.000 RON către reclamantă de către pârâta AATT este de natură să asigure

reparația prejudiciului moral suferit de aceasta prin trimiterea de către

pârâtă a înscrisului invocat în acțiune.

În finalul

considerentelor, prima instanță a reținut că are calitate procesuală pasivă în

cauză doar pârâta AATT, pentru care s-a probat faptul că este persoana juridică

ce a trimis înscrisul intitulat „notificare", ceilalți doi pârâți fiind

lipsiți de legitimare procesuală pasivă, deoarece nu s-a dovedit că ar fi

acționat în sensul trimiterii acestui înscris.

Față de soluția

pronunțată și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., prima instanță a apreciat

că se impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate

în cauză de pârâtul C.G.V.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat apel pârâta AATT, reprezentată de D.Gh.B., apel pe

care nu I-a motivat.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat,

susținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod legal răspunderea

civilă delictuală a apelantei pârâte, în raport de probatoriile administrate în

cauză care dovedeau că înscrisul defăimător ce poartă ștampila acesteia a fost

comunicat de apelantă companiei străine la care intimata lucra.

Prin Decizia nr. 85/A

din 17 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanta pârâtă AATT prin D.GH.B., împotriva Sentinței civile nr. 729 din 2

aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în

contradictoriu cu intimata reclamantă A.C. și intimații pârâți D.GH.B. și

C.G.V.

A respins cererea

intimatei privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiune,

reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților

AATT, D.GH.B. și C.G.V. pentru prejudiciul moral suferit de aceasta în urma

înaintării de pârâți a unui înscris, intitulat notificare, către compania

străină la care aceasta era angajată, prin care se susțineau stări de fapt

neadevărate și defăimătoare la adresa reclamantei, de natură ai afecta grav

onoarea și reputația profesională.

Prin sentința primei

instanțe s-a admis în parte acțiunea, numai față de pârâta AATT, care a fost

obligată să plătească reclamantei suma de 15.000 RON, cu titlu de daune morale,

față de ceilalți pârâți acțiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Pârâta-apelantă AATT

a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, pe care nu l-a motivat,

astfel cum impuneau dispozițiile art. 287 C. proc. civ., situație în care devin

incidente dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control

judiciar analizând apelul, pe baza celor invocate de apelanta pârâtă la prima

instanță.

În fața primei

instanțe, apelanta pârâtă AATT a fost reprezentată de intimatul-pârât D.GH.B.,

care nu a înțeles să formuleze în cauză întâmpinare prin care să invoce, în

numele său sau al apelantei pârâte, excepții sau să prezinte răspunsul acesteia

la capetele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, în

conformitate cu art. 115 C. proc. civ.

Singurele apărări

făcute de apelanta pârâtă la fond sunt cele ce rezultă din încheierea de

ședință din data de 19 noiembrie 2012, când aceasta a fost prezentă pentru

prima dată în fața instanței, prin reprezentant.

La acest termen a

invocat lipsa calității sale procesuale pasive și a solicitat suspendarea

judecării cauzei, susținând că între părți există și alte acțiuni.

Prin încheierea

pronunțată în ședința publică de la aceeași dată, prima instanță a respins

cererea de suspendare, reținând că dosarul la care se face referire,

înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. 60306/3/2011 are ca

obiect o contestație împotriva unui act administrativ, iar prin acțiunea

formulată de reclamantă se solicită acordarea de daune morale, nefiind îndeplinite

condițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. și a unit cu fondul excepția

invocată, pe care ulterior a respins-o, ca neîntemeiată, prin hotărârea

pronunțată în cauză, la data de 2 aprilie 2013.

S-a apreciat că cele

invocate de apelanta pârâtă la prima instanță au fost în mod corect respinse de

aceasta, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când

dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența

unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Așadar, trebuie să

existe o judecată pe rolul unei instanțe, având ca obiect un drept litigios,

iar soluția ce se va pronunța să atârne, în totul sau în parte, sub aspectul

existenței sau inexistenței dreptului, de soluția ce se va pronunța în acea

cauză.

Expresia "poate

suspenda judecata" nu înseamnă că instanța dispune această măsură oricând

și oricum, ci numai dacă sunt îndeplinite cerințele legale analizate mai sus,

motivarea întreruperii cursului judecății fiind obligatorie, conform art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A proceda altfel

înseamnă a pronunța o hotărâre nelegală, care are drept consecință împiedicarea

accesului liber la justiție, drept fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția

României.

Invocând aceste

dispoziții legale, apelanta-pârâtă, prin reprezentat, a solicitat la prima

instanță suspendarea judecării cauzei susținând că mai există pe rolul

instanțelor alte acțiuni având același obiect și aceleași părți.

Nu a indicat sub ce

numere sunt înregistrate aceste dosare și pe rolul căror instanțe se află, care

este dreptul litigios ce face obiectul acestor judecăți și de a cărui existență

sau inexistență, atârnă, în tot sau în parte, soluția ce urma să se pronunțe în

cauză.

Prima instanță, dând

dovadă de rol activ, a soluționat această cerere prin raportare la existența

dosarului înregistrat sub nr. 60306/3/2011 pe rolul Curții de Apel București,

ce avea ca obiect, potrivit actelor depuse la dosar, contestația împotriva unui

act administrativ, respectiv împotriva Hotărârii nr. 325 din 3 august 2011

emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care pârâtul

D.G.V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 RON pentru săvârșirea

contravenției de discriminare prin hărțuire.

În condițiile în care

acest proces nu avea ca obiect un drept litigios de a cărui existență sau

inexistență să depindă soluționarea prezentei cauze, ce avea ca obiect

angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru faptele menționate

în acțiune, în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. și a respins cererea de suspendare,

ca neîntemeiată.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelanta-pârâtă,

instanța de apel a apreciat că prima instanță a procedat corect, atât atunci

când a unit această excepție cu fondul, cât și atunci când a respins excepția,

prin raportare atât la obiectul cererii de chemare în judecată, cât și la

dovezile administrate în cauză.

Art. 137 C. proc.

civ. reglementează procedura de soluționare a excepțiilor procesuale, stabilind

o regulă și o excepție.

Regula este că

„excepțiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea fondului, iar excepția

constă în judecarea concomitentă a excepțiilor și a fondului, în cazul în care

probele necesare rezolvării excepției sunt comune cu probele (ori numai cu o

parte dintre acestea) necesare rezolvării fondului, când instanța poate dispune

unirea excepției cu fondul.

Calitatea procesuală

pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat

în cadrul aceluiași raport juridic și se dovedește în toate situațiile de către

reclamant.

Prin cererea

introductivă, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a

pârâților AATT, D.GH.B. și C.G.V. pentru prejudiciul moral suferit de aceasta

în urma înaintării unui înscris, intitulat notificare, către TCT M.E. SAS, cu

care reclamanta colabora, prin care se susțineau stări de fapt neadevărate și

defăimătoare la adresa reclamantei, de natură a-i afecta grav onoarea și

reputația profesională.

Invocând lipsa

calității procesuale pasive, apelanta-pârâtă a susținut că nu este autoarea

înscrisului invocat în acțiune de reclamantă și nici nu este persoana care a

expediat acest înscris către TCT M.E. SAS.

Pentru verificarea

legitimării procesuale pasive a apelantei pârâte, era necesară administrarea de

probe, aceleași ca și cele necesare pentru soluționarea fondului, mai exact

pentru stabilirea faptei ilicite a pârâtei ca și condiție de angajare a

răspunderii civile delictuale a acesteia, situație în care, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., în mod corect prima instanță a

unit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, prin

reprezentant, cu fondul cauzei.

Din probele

administrate de reclamantă a rezultat că înscrisul invocat în acțiune, depus la

dosar, poartă ștampila apelantei-pârâte și a fost înaintat companiei franceze

TCT M.E. SAS, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond, ce

emană de la această companie, prin care se confirmă primirea notificării.

Deși a negat

expedierea acestui înscris către TCT M.E. SAS, apelanta pârâtă nu a putut

explica de ce nu a ripostat în nici un fel atunci când a primit înscrisul mai

sus menționat, prin care TCT M.E. SAS confirma primirea notificării de la

aceasta și nu a administrat probe prin care să combată susținerile reclamantei

din acțiune privind conceperea și expedierea notificării.

Coroborând aceste

aspecte cu faptul că pârâta, fără motive temeinice, a refuzat să răspundă la

interogatoriu, situație în care sunt incidente în cauză dispozițiile art. 225

C. proc. civ., s-a reținut că prima instanță a apreciat corect că pârâta are

legitimare procesuală pasivă în cauză și a respins excepția invocată de pârâtă,

ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta AATT - prin D.GH.B., aducându-i următoarele

critici:

Instanța de apel a

reținut, în mod nelegal, faptul că apelul nu a fost motivat, în condițiile în care

apelul a fost comunicat acestei instanțe.

Totodată, instanța de

apel l-a privat de dreptul de a se apăra și de a fi reprezentat de un apărător

ales, în condițiile în care el formulase o cerere de amânare motivată de

probleme de sănătate, dovedite cu un act medical.

S-a mai susținut că

instanța de apel nu a luat în considerare probele administrate, care demonstrau

faptul că cererea reclamantei era nefondată, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile răspunderii delictuale civile.

În opinia

recurentei-pârâte, fapta ilicită nu există, deoarece în Dosarul nr.

60306/3/2011 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2045 din 19 iunie

2013 prin care a fost anulată Hotărârea nr. 325/2011 emisă de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. 191/2011, hotărâre prin

care se constatase că recurenta-pârâtă săvârșise fapta discriminatorie,

imputată și în cauza de față.

Prin această sentință

s-a constatat că CNCD a încălcat Ordinul nr. 144/2008 privind procedura internă

de soluționare a petițiilor și sesizărilor, strângând probe în dosar după

soluționarea acestuia.

Recurenta-pârâtă a

făcut o amplă expunere a probatoriului administrat în cauză, susținând că

intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 20 alin. (6)

din O.G. nr. 137/2000, în sensul că nu a dovedit existența unei discriminări

directe sau indirecte a pârâtei.

De asemenea,

recurenta-pârâtă a mai susținut că nu există prejudiciu, cât timp chiar angajatorul

intimatei-reclamante a afirmat că nu dorește să fie implicat în viața personală

a reclamantei-intimate.

În recurs,

recurenta-pârâtă a mai depus la dosarul cauzei următoarele acte:

Extras privind

soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

60306/3/2011, cu referire la recursul declarat de CNCD și C.E.A. împotriva

Sentinței civile nr. 2045 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, o copie a Adresei nr. 13467 din 25

august 2014 din Dosarul nr. 787/2014 al BEJ Bucur Ș.C. și D.N., o copie a

încheierii din 25 august 2014 emisă de același BEJ, copie a încheierii din 8

mai 2014 a Judecătoriei Sectorului 3 - Biroul de executare silită, copie a

Adresei nr. 13466 din 25 august 2014 emisă de același BEJ în același dosar de

executare, copii de pe mai multe traducerii legalizate ale unor acte, Sentința

civilă nr. 2045 din 19 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 60306/3/2011,

Hotărârea nr. 325 din 3 august 2011 a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În recurs,

recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei un înscris, din care rezultă că prin

Decizia nr. 3663 din 8 octombrie 2014 a ICCJ - secția de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse recursurile declarate de către CNCD

și C.E.A.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2045 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, sentință prin care fusese anulată Hotărârea

nr. 325 din 3 august 2011 a CNCD.

Cum instanța de apel

nu a putut să analizeze și acest înscris, aceasta echivalează cu o nedeplină

cercetare a stării de fapt, astfel încât se impune casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Or, prin această

hotărâre, CNCD constatase că fapta care face și obiectul cauzei de față,

constituie discriminare prin hărțuire, potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr.

137/2000.

Cum prin Decizia

3663/2014 a ICCJ - secția de contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit,

în mod irevocabil, că fapta imputată recurentei-pârâte nu constituie faptă de

discriminare, această constatare capătă putere de lucru judecat și în cauza de

față, deoarece fapta ilicită pe care și-a întemeiat cererea

reclamanta-intimată, este aceeași faptă ce a făcut obiectul analizei în dosarul

de contencios administrativ.

Prin urmare, instanța

de apel va avea în vedere, în rejudecare, și aspectele arătate în precedent.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta AATT - prin D.GH.B. împotriva Deciziei civile nr. 85 A din

17 martie 2014, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 12 martie 2015.

Procesat de GGC - LM