ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 890/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.S.I. SRL prin cererea înregistrată la Tribunalul București (după strămutarea cauzei), a solicitat obligarea pârâților SC V.F. SRL și S.P. la plata sumei de 8.857.200 RON echivalentul a 2.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale datorate ca urmare a abuzului procesual săvârșit de către aceștia. Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 6838 din 2 decembrie 2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.P. și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL împotriva pârâtului S.P. ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 379/2014 din 19 mai 2014 a admis apelul declarat de reclamanta SC A.S.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 6838 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului Ialomița, secția a Vl-a civilă, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, împotriva acestei decizii pârâtul S.P. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul, după o prezentare detaliată a situației de fapt și a parcursului procesual al cauzei, a arătat, în esență, că raționamentul expus de instanța de apel în sprijinul soluției pronunțate pornește de la premise care nu corespund adevărului.

Recurentul susține că reținând și valorificând argumentul potrivit căruia instanța de fond în mod eronat nu ar fi analizat excepția din perspectiva solidarității și răspunderii civile delictuale și că instanța de fond nu ar fi avut în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a invocat fapte proprii ale pârâtului persoană fizică ce s-au circumscris abuzului de drept, instanța de apel a omis să observe limitele investirii, astfel cum au fost stabilite de reclamantă, dar și manifestarea de voință expresă a reclamantei. Astfel, susține recurentul, prin cererea introductivă reclamanta a indicat SC V.F. SRL drept unic autor al pretinselor fapte ilicite, deși formal, în petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea SC V.F.

SRL și a lui S.P. „în solidar”, solidaritatea nu a fost motivată în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici susținută pe parcursul judecării cauzei. Recurentul susține că prin cererea introductivă, reclamanta a invocat abuzul de drept procedural raportat exclusiv la litigii în care calitatea de parte o avea SC V.F. SRL, iar nu S.P. care nu avea aptitudinea de a săvârși un abuz de drept, neavând drepturi procesuale în cadrul acestor litigii. Recurentul consideră că faptele imputate prin cererea de chemare în judecată cad sub imperiul vechiului C. civ. și al legilor conexe și din perspectiva dreptului material, sunt incidente în cauză vechiul C. civ., Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice și Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Redând textul dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, a art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 recurentul consideră că prin continuarea raționamentului instanței de apel, care, în speță, a reținut caracterul de normă specială al art. 35 din Decretul nr. 31/1954 raportat la prevederile art. 998-art. 999 C.civ, se observă că art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are, de asemenea, natura unei norme speciale, raportat la prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954. În opinia recurentului, actele îndeplinite de S.P., în calitate de administrator al SC V.F. SRL SRL au fost ratificate de societate, neexistând o manifestare de voință în sens contrar demersurilor întreprinse de S.P. din partea SC V.F.

SRL și nici reclamanta, nici SC V.F. SRL nu au invocat o depășire a mandatului încredințat lui S.P., actele de dispoziție efectuate pe parcursul derulării litigiilor fiind în acord cu voința asociaților. Reluând aceleași aspecte privitor la parte în proces și la solidaritatea răspunderii recurentul susține că, în condițiile în care însăși reclamanta a afirmat, prin reprezentantul său convențional, că faptele imputate au fost săvârșite exclusiv de către SC V.F. SRL, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a lui S.P. pentru abuz de drept, legea procesuală, respectiv art. 12 din noul C. proc. civ. invocat de reclamantă, dar și art. 723 alin. (2) C. proc. civ., identificând în mod limitativ persoanele care pot fi responsabile pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale ca fiind părțile unui litigiu, calitate pe care S.P.

nu a avut-o în litigiile la care se raportează reclamanta. Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă SC A.S.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul pârât după primirea întâmpinării a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimata reclamantă SC A.S.I. SRL. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 5 februarie 2015 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 6 februarie 2015. Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul pârâtului, pentru următoarele considerente: Precizare prealabilă. Având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată exclusiv asupra excepției procesuale de fond privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului S.P., analiza instanței de recurs va viza exclusiv acest aspect procedural, nefiind analizate aspectele ce vizează fondul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv recurentul a adus în discuție aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din noul C. proc. civ. și art. 723 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu art. 998-art. 999 C. civ., art. 55 alin. (1) și art. 72 din Legea nr. 31/1990 pentru a susține lipsa calității sale procesuale pasive. Susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel a omis să observe limitele investirii, astfel cum au fost stabilite de reclamantă, dar și manifestarea de voință expresă a reclamantei, este nefondată.

Se constată că instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinței de la examinarea cererii de chemare în judecată și a constatat, în mod corect, că din întregul conținut al cererii introductive rezultă că reclamanta a invocat solidaritatea răspunderii civile delictuale între pârâta persoană juridică și pârâtul persoană fizică administrator și asociat, dar și fapte proprii ale acestuia săvârșite în calitatea sa de reprezentant al societății comerciale, parte în aceste procese. Răspunderea delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice aduce în prim-plan organele persoanei juridice ca părți intrinseci ale acesteia. Nu există, așadar, două entități juridice de sine stătătoare, persoana juridică și organele acesteia, ci o singură entitate, persoana juridică, ce se exprimă prin organele sale.

Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezintă fundamentul acestei concluzii pentru că „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși” [alin. (2)], iar „faptele ilicite sau licite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor” [alin. (3)]. Ca urmare, în mod corect instanța de apel a reținut că din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul S.P.

pentru a atrage răspunderea personală a acestuia pentru faptele ilicite săvârșite în exercitarea reprezentării societății comerciale în declanșarea sau desistarea demersurilor judiciare repetate și inițiativa sau puterea de decizie a acestuia în ce privește activitatea societății comerciale, reaua credință fiind acel element subiectiv, intențional, care privește atitudinea psihică specifică exclusiv unei persoane fizice, care are puterea de a gândi conștient și de a acționa într-un anumit fel.

Așa fiind întreaga argumentare a recurentului privind noțiunea de „parte” în procesul civil este nefondată, instanța de apel stabilind în mod corect că, în condițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce Ie-a săvârșit, persoanele fizice ce reprezintă societatea comercială se circumscriu ideii generale de „parte” (care a exercitat abuziv drepturile procedurale) reglementată de dispozițiile art. 12 alin. (2) din noul C. proc. civ. sau de dispozițiile art. 723 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. Referitor la aplicabilitatea legii procesuale, se constată că într-adevăr faptele imputate prin cererea de chemare în judecată cad sub imperiul vechiului C. civ.

și al legilor conexe, însă așa cum corect a apreciat și instanța de apel pe de o parte, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuala pasive, o atare aplicare nu este esențială, de vreme ce din conținutul vechilor dispoziții procedurale [art. 723 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.] și al noilor dispoziții procedurale [art. 12 din noul C. proc. civ.] rezultă că elementele abuzului de drept procesual sunt aceleași, iar pe de altă parte, invocarea dispozițiilor noi de procedură (art. 12) se justifică întrucât cererea a fost introdusă la data de 4 aprilie 2013, adică după intrarea în vigoare a noul C. proc. civ. Ca atare, pentru argumentele prezentate, instanța de recurs constată că, în cauză, pârâtul S.P.

are calitate procesuală pasivă, aprecierea instanței de apel asupra excepției calității procesuale a acestei părți fiind legală. Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.P. împotriva deciziei civile nr. 379 din 19 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.