ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3497 din 15 decembrie 2011,

Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL și a

obligat pârâta SC C. SA Ploiești la 500.000 RON despăgubiri și la 12.113 RON

cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta SC M. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Ploiești

la plata sumei de 500.000 RON reprezentând prejudiciu suferit, precum și la cheltuieli

de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 30 iulie 2010, datorită coroziunii pe bypassul

conductei transport țiței firul 2 Siliște – Ploiești, conducta proprietatea pârâtei,

s-a produs o avarie în comuna N., sat I., la intrarea conductei în acumularea

nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat țiței pe luciul apei ce aparținea DA Argeș

–Vedea; urmare poluării accidentale, societatea reclamantă a suferit pierderi datorate

atât mortalității, cât și reducerii numărului de pescari sportivi.

În motivarea sentinței,

prima instanță a reținut că, potrivit art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005 protecția

mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, iar potrivit

art. 95 din același act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are

caracter obiectiv, independent de culpă, în cazul pluralității autorilor răspunderea

este solidară.

În ceea ce privește întrunirea

elementelor răspunderii civile delictuale impuse de art. 998 C. civ., instanța a

apreciat că acestea sunt satisfăcute prin existența unui prejudiciu, a faptei ilicite,

a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției

celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat prin

abandonarea unei conducte, dar și având în vedere faptul că, în ceea ce privește

protecția mediului, legea prevede o răspundere obiectivă care este fundamentată

pe ideea de risc, în sensul că activitatea care creează pentru altul un risc, face

pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza.

Astfel, este fără putință

de tăgadă, așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, a interogatoriilor

și a celorlalte probe administrate, legătura de cauzalitate care există între fapta

ilicită de abandonare a unei conducte aflate sub concesiunea pârâtei și prejudiciul

material cauzat acesteia prin deversarea țițeiului. Tribunalul a mai reținut că

poluarea lacului este necontestata de pârâtă, pârâta contestând doar prejudiciul

solicitat de reclamantă.

În privința prejudiciului

material, instanța a apreciat că acesta există, așa cum reiese din raportul de expertiză,

iar ca mod de calcul privitor numai la încasările efectuate ca urmare a pescuitului

sportiv pe lac a validat varianta a II-a expertizei S.M. pentru suma de 368.100

RON, având în vedere că este corect ca o comparație să se facă între perioade de

timp echivalente și nu între o perioadă de timp mai mare și una mai mică, care nu

ar încălca principiul echilibrului, așa cum se face de către expert în varianta

a I a sau cum propune expertul consilier al pârâtei în varianta sa.

În ceea ce privește prejudiciul

cauzat imaginii societății pârâte, care era cunoscută în domeniul pescuitului sportiv,

tribunalul a apreciat că există o afectare a imaginii acesteia, care amplifică astfel

efectul inițial, al prejudiciului material produs reclamantei, ceea ce o îndreptățește

pe acesta la o justă reparație din partea paratei și cu privire la acest prejudiciu

de imagine.

La cuantificarea acestui

prejudiciu, care rezultă din lezarea imaginii reclamantei instanța a ținut seama

de consecințele negative suferite de aceasta și de importanța imaginii în derularea

activității comerciale pe care aceasta o desfășoară, respectiv cea de pescuit sportiv,

iar despăgubirea acordată să constituie o satisfacție de substituție, care să reflecte

o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la

a cărui reparare este obligată să contribuie pârâta, astfel că instanța a obligat

pârâta și la acoperirea prejudiciului de imagine în cuantum de 131.900 RON, care

respectă condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului

real și efectiv produs reclamantului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâta SC C. SA.

Prin decizia nr. 33 din

data de 26 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de pârâta

SC C. SA Ploiești, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat

pârâta la plata sumei de 400.000 RON despăgubiri, respectiv 368.100 RON despăgubiri

materiale și 31.900 RON daune morale, a menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate, a obligat intimata reclamantă la 4310,5 RON cheltuieli de judecată către

apelanta pârâtă, a respins cererea intimatei reclamante de obligare a apelantei

pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

pârâta apelantă nu a contestat poluarea lacului, numai prejudiciul la care a fost

obligată, incidentul s-a produs ca urmare a cedării unui ventil care închidea un

tronson de conductă, cedare care a dus la evacuarea uni cantități mari de țiței

în Acumularea I., respectiv de 1000 litri, iar pârâta a luat măsurile de remediere,

inclusiv a ecologizat zona, expertul judiciar pe bază de documente contabile a stabilit

existența unui prejudiciu în două variante, cu diferențe nesemnificative.

Astfel, prejudiciul înregistrat

de societatea reclamantă ca urmare a evenimentului din data de 30 iulie 2010, prin

compararea încasărilor medii din pescuit sportiv pe primele trei luni anterioare

evenimentului cu cele din lunile ulterioare, până la data de 31 iulie 2011, este

de 368.100 RON.

Problema care se pune

este însă cuantumul prejudiciului de imagine, Curtea apreciind că acesta a fost

acordat într-un cuantum mare, raportat la prejudiciul propriu-zis. Ca atare, s-a

apreciat că suma de 31.900 RON reprezentând daune morale este suficientă pentru

lezarea imaginii reclamantei, cu atât mai mult cu cât pârâta a luat toate măsurile

pentru remedierea situației respective.

Prin decizia nr. 1637

din data de 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamanta SC M. SRL Târgoviște și de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva

deciziei nr. 33 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a casat

decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța supremă a reținut

că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie

să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă

cu aceasta și care susțin soluția pronunțată, motivarea unei hotărâri este contradictorie

atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia

cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție

între considerente și dispozitiv.

În cauză, atât reclamanta,

cât și pârâta, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel, au

susținut că nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Înalta Curte a constatat că

aceasta este nemotivată, neregăsindu-se în considerentele sale argumentele care

au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate, respectiv argumentele

pentru care a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 500.000

RON la 400.000 RON, respectiv a daunelor morale reprezentând cuantificarea prejudiciului

de imagine la suma 31.900 RON, complet aleatoriu, doar pentru că le-a apreciat ca

fiind prea mari pe cele acordate de prima instanță, fără a se raporta la niciuna

dintre probele administrate și în lipsa oricărui criteriu. Procedând în acest fel,

curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de recurs de a controla

hotărârea atacată.

Examinând sentința apelată,

după trimiterea spre rejudecare, prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor

dosarului, a dispozițiilor legale incidente, curtea a constatat că apelul formulat

de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:

În baza contractului privind

prestarea de servicii comune de gospodărire a apelor din anul 2006, reclamanta a

concesionat, până la data de 01 iulie 2021, luciul de apă în suprafață de 96,50

ha – acumularea I., de la Agenția Națională Apele Române Direcția Apelor Argeș-V.,

în vederea practicării acvaculturii și pescuitului sportiv.

La data de 30 iulie 2010,

datorită coroziunii pe bypassul conductei transport țiței firul 2 Siliște – Ploiești,

conductă al cărei concesionar este pârâta, s-a produs o avarie în comuna N., sat

I., la intrarea conductei în acumularea nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat țiței

pe luciul apei ce aparținea Direcției Apelor Argeș –V., concesionat de reclamantă.

Prin Nota de constatare

din 31 iulie 2010, 2010, Garda Națională de Mediu a constatat avaria produsă și

măsurile luate de pârâtă, a constatat încălcarea art. 58 lit. f) din O.U.G. nr.

195/2005, a dispus remedierea avariei produse în zona afectată, cu termen 31

iulie 2010, recuperarea țițeiului deversat, cu termen 04 august 2010, ecologizarea

zonei afectate și aducerea la starea inițială, cu termen 10 august 2010.

Prin Nota de constatare

din 30 august 2010, Garda Națională de Mediu a constatat că cele 3 măsuri au fost

realizate, a dispus efectuarea de analize de apă pentru verificarea încadrării indicatorului

produs petrolier în limitele admise, cu termen 08 septembrie 2010, menținerea sub

observație a zonei depoluate în vederea evitării apariției de irizații produs petrolier

în zona barajului de reținere, cu termen permanent.

Prin Nota de constatare

din 9 septembrie 2010, Garda Națională de Mediu a constatat apariția irizațiilor

de țiței în zona barajului plutitor și aval circa 50 mp, a identificat 9 pești morți,

a dispus eliminarea irizațiilor de produs petrolier în zona barajului de reținere

și aval de acesta, cu termen 10 septembrie 2010 și permanent, trimiterea analizelor

de apă la Garda Națională de Mediu CJ Dâmbovița.

La data de 25

octombrie 2010, intre SC C. SA Ploiești și prestatorul SC E. SRL Constanța, a fost

încheiat Procesul-Verbal de recepție la terminarea lucrărilor de ecologizare pe

traseul conductei de transport Siliște-Ploiești, zona C., comuna N.

Conform Buletinului de

analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici chimice ale solului infestat cu produse

petroliere din zona C., jud. Dâmbovița, după aplicarea tehnologiei de decontaminare,

emis de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie

și Protecția Mediului-I.C.P.A. București, în urma analizelor efectuate, la acea

dată, conținutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa sub pragul de alertă.

Reclamanta a solicitat

prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 07 februarie 2011, obligarea

pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând prejudiciu suferit urmare avariei

produse, ce a avut ca efect deversarea țițeiului pe luciul apei - acumularea

nr. 5 I., concesionat de reclamantă.

Potrivit dispozițiilor

art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005, protecția mediului,

constituie o obligație

a tuturor persoanelor fizice și juridice, scop în care suportă costul pentru repararea

prejudiciului și înlătură urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare

producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plătește".

Conform

art. 95

din

același act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter

obiectiv, independent de culpă.

În baza probelor administrate

la instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 94 și 95 din O.U.G. nr. 195/2005

menționate, curtea a constatat că sunt întrunite și elementele răspunderii civile

delictuale, conform art. 998 C. civ., existența unui prejudiciu, a unei legături

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; cu privire la vinovăție,

art.

95 precizează că

răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent

de culpă; cu privire la fapta ilicită, avaria produsă nu a fost contestată de reclamantă.

În ceea ce privește prejudiciul

material, din probele administrate în cauză la propunerea reclamantei, înscrisuri,

declarațiile martorilor audiați, care au arătat că, urmare deversării petrolului,

peștele mirosea a petrol și nu s-a mai pescuit pe lac, expertiza contabilă, care

a constatat lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, rezultă că, urmare incidentului

din data de 30 iulie 2010, reclamatei i-a fost produs un prejudiciu material, constând

în lipsa încasărilor din pescuit sportiv; având în vedere coroborarea probelor administrate

de către reclamantă, contrar susținerilor apelantei, în mod corect au fost înlăturate

de instanța de fond declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtei, iar susținerile

apelatei în sensul că reclamanta nu a mai înregistrat intenționat venituri, că ar

fi desfășurat activitate de pescuit sportiv și pe lacul A., nu sunt dovedite.

Cu privire însă la cuantumul

prejudiciului material, curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod

greșit cuantumul acestuia.

Prin expertiza contabilă

efectuată în cauză, la data de 21 septembrie 2011, având ca obiectiv stabilirea

cuantumului prejudiciului prin compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului

cu cele din lunile ulterioare, precum și prin raportare la contravaloarea peștilor

morți în urma poluării, expertul nu a putut stabili valoarea, deoarece în evidența

contabilă nu sunt documente primare înregistrate din care să reiasă valoarea mortalității

piscicole, iar cu privire la compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului

cu cele din lunile ulterioare, a întocmit două variante.

În prima variantă, expertul

a stabilit venitul mediu lunar realizat pentru perioada 2008-30 iulie 2010 (17 luni),

de 54.609 RON/lună, și a calculat prejudiciul pentru perioada august – noiembrie

2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 366.696 RON. În a doua variantă, reținută

de instanță, expertul a stabilit venitul mediu lunar pentru perioada 01 mai 2010-30

iulie 2010, de 54.810 RON/lună, și a calculat prejudiciul pentru perioada august

– noiembrie 2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 368.100 RON.

Susținerile apelantei

privind neomologarea raportului de expertiză întocmit de expertul parte D.M. sunt

nefondate, întrucât această

''omologare" nu are fundament legal, potrivit C. proc.

civ.

experții

desemnați de părți pot participa la efectuarea expertizei, însă opinia acestora

nu

constituie probă în cauză.

Sunt corecte, însă, în

parte, criticile apelantei privind stabilirea prejudiciului material de către instanța

de fond, exclusiv prin luarea în considerarea a unei variante întocmită de expert

S.M., pentru calculul prejudiciului, fără a corobora expertiza cu celelalte probe

administrate.

Atât în prima, cât și

în cea de a doua variantă întocmite de expert pentru calculul prejudiciului, curtea

a constatat că modalitatea de stabilire a prejudiciului material este greșită.

Pe de o parte, cu privire

la perioada pentru care se poate reține legătura de cauzalitate între poluarea accidentală

și prejudiciu, constând în lipsa încasărilor din pescuit sportiv, este justificat

a se reține existența legăturii de cauzalitate pentru perioada august–noiembrie

2010, întrucât, conform Buletinului de analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici

chimice ale solului infestat cu produse petroliere din zona C., jud. Dâmbovița,

emis de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie

și Protecția Mediului-I.C.P.A. București, în urma analizelor efectuate, după aplicarea

tehnologiei de decontaminare, la acea dată, conținutul de hidrocarburi în petrol

în sol se situa sub pragul de alertă.

Pe cale de consecință,

având în vedere rezultatele analizelor efectuate, nu se justifică existența legăturii

de cauzalitate între poluarea accidentală și lipsa încasărilor din pescuitul sportiv

pentru perioada mai-iulie 2010.

Pe de altă parte, prejudiciul

trebuie să fie cert; or, pentru a reține prejudiciul cert, constând în lipsa încasărilor

din pescuitul sportiv, având în vedere natura activității desfășurată de reclamantă,

încasări din pescuit sportiv, pescuit care se desfășoară în anumite perioade ale

anului, este necesar, pentru calculul veniturile nerealizate de către reclamantă,

în urma poluării accidentale, să fie avute în vedere veniturile din încasările realizate

de reclamantă în anii anteriori, corespunzătoar perioadei în care nu a avut încasări

urmare poluării, respectiv perioada august-noiembrie, și nu veniturile realizate

în întreaga perioadă de pescuit a anului.

Pentru aceste motive,

în baza constatărilor din expertiza întocmită de expert S.M., ținând seama și de

obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către pârâtă, pe care le apreciază

întemeiate în parte, cu privire la evoluția încasărilor realizate de reclamantă,

curtea a avut în vedere, pentru cuantificarea prejudiciului material, media încasărilor

din pescuit sportiv realizate în lunile august-noiembrie, în ultimii 3 ani, anterior

evenimentului de poluare, de la data încheierii contractului de concesiune, și anume

perioada 2007-2009.

Potrivit raportului de

expertiză S.M. și înscrisurilor depuse la dosar, veniturile sunt realizate de reclamantă

prin vânzarea bonurilor cu valoare fixă, în vederea desfășurării activității de

pescuit sportiv; bonurile au avut valoarea de 80 RON în anul 2007 și 90 RON în anii

2008-2009.

Din situația bonurilor

cu valoare fixă rezultă nr. de bonuri vândute în anul 2007, în lunile august, septembrie,

octombrie, noiembrie - 3034 bonuri, în anul 2008, în lunile august, septembrie,

octombrie, noiembrie - 2273 bonuri, și în anul 2009, în lunile august, septembrie,

octombrie, noiembrie - 863 bonuri, în total în perioada august – noiembrie a anilor

2007-2009 fiind vândute 6170 bonuri; valoarea totală a acestor bonuri, așadar a

încasărilor reclamantei, este de 555300 RON (6170 bonuri x 90 RON), fiind avută

în vedere valoarea unui bon de la data producerii prejudiciului, 90 RON.

Rezultă o medie a încasărilor

pentru cele 12 luni de 46275/lună (555300: 12 luni), iar pentru luna august 2010

va fi dedusă suma de 15570 RON, reprezentând valoarea a 173 bonuri, înregistrate

ca fiind vândute în situațiile financiare ale reclamantei; prin urmare, pentru cele

4 luni, august –noiembrie 2010, rezultă încasări nerealizate de 169530 RON (46275

RON x 4 luni – 15570), încasări pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în condițiile

desfășurării activității de pescuit sportiv.

Cu privire la prejudiciul

moral, curtea a constatat că în mod întemeiat a reținut instanța de fond, raportat

la probele administrate de către reclamantă, declarațiile martorilor, care au arătat

că lacul pe care s-a produs poluarea era cunoscut de pescari, că există o afectare

a imaginii reclamantei, în derularea activității comerciale pe care aceasta o desfășoară,

ceea ce o îndreptățește pe acesta la o justă reparație cu privire la acest prejudiciu

de imagine.

Referitor la prejudiciul

moral, î

n

doctrina și practica juridică s-a reținut că proba directă a prejudiciului moral

este practic imposibilă, în sensul că este suficientă proba faptului ilicit, urmând

ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, producerea prejudiciului

moral fiind dedusă din existența faptei ilicite de natură să determine un asemenea

prejudiciu.

În cauză, efectul negativ

suferit de reclamanta persoană juridică este justificat de afectarea acelor atribute

ale persoanei juridice care influențează relațiile sale comerciale, prin prisma

activităților pe care le desfășoară; reclamanta are încheiat, pentru lacul pe care

s-a produs poluarea accidentală, și care era cunoscut de pescari, un contract de

concesiune, până în anul 2021,

în vederea desfășurării activității de pescuit sportiv, lacul

era cunoscut de pescari, iar imaginea reclamantei a avut de suferit, în condițiile

în care, din probele administrate în cauză, rezultă că activitatea de pescuit sportiv

nu s-a mai desfășurat, și nu numai în perioada august–noiembrie 2010, perioadă în

care au avut loc lucrările de ecologizare, și pentru care s-a stabilit prejudiciul

material, dar și ulterior, când conținutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa

sub pragul de alertă.

Curtea a apreciat însă

întemeiate, în parte, criticile apelantei privind cuantumul despăgubirilor morale.

Sub aspectul întinderii acestora, repararea prejudiciului moral

nu poate avea decât un caracter aproximativ,

se stabilesc prin apreciere

raportată la elementele de fapt

și implică o corelare cu gravitatea și importanța valorilor

lezate, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri

excesive pentru autorul pagubei și nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.

Din corelarea elementelor de fapt constând în natura activităților

desfășurate de reclamantă, pescuit sportiv, scop în care a concesionat, pe o perioadă

de 21 de ani, lacul cunoscut de pescari, în vederea realizării obiectului de activitate,

precum și în afectarea imaginii reclamantei, rezultată din imposibilitatea desfășurării

activității, prin lipsa pescarilor, chiar și ulterior efectuării lucrărilor de decontaminare,

curtea a apreciat că suma de

131.900 RON stabilită de instanța de fond cu titlul

de despăgubiri morale este excesivă, și va reduce cuantumul acestora la suma de

100.000 RON, pe care le apreciază ca fiind justificate raportat la prejudiciul de

imagine suferit de reclamantă.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., curtea a admis apelul formulat

de pârâtă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantă și a redus, de la 368.100 RON la 169.530 despăgubirile materiale,

de la 131.900 RON la 100.000 RON despăgubirile morale, în total de la 500.000 RON

la 269.530 RON despăgubirile la care a fost obligată pârâta pentru prejudiciul produs

reclamantei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 274 și art. 276 C. proc. civ., a redus și cheltuielile de judecată acordate

la instanța în fond, proporțional cu despăgubirile acordate, și anume a redus cheltuielile

de la 12.113 RON la 7.807 RON, reprezentând 6806,3 RON taxa judiciară de timbru

(corespunzător despăgubirilor în sumă de 269.530 RON), 0,5 RON timbru judiciar și

1000 RON onorariu expertiză (din onorariul de expertiză achitat de 2000 RON).

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., la cererea apelantei, având în vedere admiterea apelului,

curtea a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă,

atât în apel cât și în recursul prin care cauza a fost trimisă pentru rejudecarea

apelului, și anume taxe de timbru, proporțional cu despăgubirile admise, 6807 RON

(reprezentând 3403,15 RON taxa judiciară timbru în apel, 0,5 RON timbru judiciar

în apel, 3403,15 RON taxa judiciară timbru în recurs, 0,5 RON timbru judiciar în

recurs).

În consecință, Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 85 din 15 octombrie 2013 a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA

și în consecință a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte

acțiunea și a redus despăgubirile acordate la 269.530 RON, iar cheltuielile de judecată

acordate reclamantei la 7.807 RON.

Împotriva acestei decizii,

au declarat recurs ambele părți, atât reclamanta SC M. SRL cât și pârâta SC C. SA.

Cererea de recurs formulată

de reclamanta SC M. SRL.

Reclamanta SC M. SRL a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii

apelului declarat de pârâtă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei

instanțe.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ.

În preambulul cererii

de recurs, reclamanta prezintă un scurt istoric al cauzei care nu va fi reluat în

sinteză de către instanța de recurs.

În ce privește motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta susține că în rejudecarea

apelului, cauza nu a fost soluționată de completul inițial investit. În cauza de

față, prima decizie în apel a fost pronunțată de un complet format din judecătorii

D.R. și S.I., care s-au declarat incompatibili, iar cererile lor au fost admise.

În această situație susține recurenta, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dosarul trebuia

să fie repartizat aleatoriu.

Criticile privind cuantumul

despăgubirilor materiale la care a fost obligată pârâta au fost subsumate motivelor

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta

reclamantă au fost aplicate greșit dispozițiile legale cu privire la răspunderea

civilă delictuală și anume în cauza de față, din probele administrate în cauză a

fost demonstrată existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Instanța de apel, în mod greșit reține legătura de cauzalitate numai pentru perioada

august noiembrie 2010, respectiv de la data poluării accidentale și până la data

întocmirii Buletinului de analiză din anul 2010, fără a corobora acest mijloc de

probă cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cu

expertiză, testimonială. Din coroborarea acestora, arată recurenta, rezultă că reclamanta

nu a realizat încasări din pescuitul sportiv nici în anul 2011 și nici în perioada

ulterioară. Edificatoare din acest punct de vedere sunt și declarațiile martorilor

audiați la cererea reclamantei.

În consecință, reclamanta

susține că deși instanța de apel reține lipsa încasărilor din pescuitul sportiv

nu o pune în legătură de cauzalitate cu accidentul poluant.

Într-o altă ordine de

idei, deși înlătură susținerile pârâtei privind neomologarea raportului de expertiză

tehnică întocmit de expertul parte D.M., instanța de apel omologhează contravaloarea

despăgubirilor materiale la același nivel adică 169.530 RON.

Recurenta reclamantă,

apreciază că prejudiciul material suferit de reclamantă a fost cel stabilit de prima

instanță, în baza raportului întocmit de expertul S.M.

Cu privire la despăgubirile

morale, recurenta susține motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Din acest punct de vedere,

recurenta arată că instanța nu a prezentat argumentele privind reducerea daunelor

morale, ceea ce reproșează instanței fiind lipsa unei motivări corespunzătoare.

Cererea de recurs formulată

de pârâta SC C. SA.

Pârâta SC C. SA a solicitat

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii

acțiunii reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor morale

în cuantum de 100.000 RON.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea acesteia,

recurenta pârâtă a arătat că argumentele instanței de apel, în rejudecare în ce

privește cuantificarea prejudiciului moral acordat reclamantei sunt în contradicție

cu situația de fapt, așa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză.

Astfel, din proba testimonială

administrată în cauză, atât pentru pârâtă cât și pentru reclamantă, ambele instanțe

au apreciat în mod greșit că dovedesc prejudiciul de imagine suferit de reclamantă

și au acordat suma de 100.000 RON cu acest titlu. În realitate acesta nu a fost

dovedit.

În continuare recurenta

pârâtă prezintă considerentele sale privind scopul acordării daunelor în situația

răspunderii civile delictuale, arătând că scopul este de a îndeplini o funcție reparatorie.

În continuare prezintă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul

pentru a putea fi reparat, adică să fie cert și determinat sau determinabil. Prin

urmare acordarea daunelor morale trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul

dovedit, aceasta presupunând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența

prejudiciului moral, întinderea sa și gravitate măsurii abuzive.

Cererea de recurs formulată

de pârâta SC C. SA.

La termenul de astăzi,

Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepția nulității

recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul in actuala reglementare

este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru

motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Casarea sau modificarea

unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1-9

ale art. 304 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din expunerea criticilor

aduse deciziei, rezulta ca nu au fost invocate motivele de nelegalitate, desi aceasta

obligatie rezulta și din dispozitiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

care obligă, sub sanctiunea nulitatii, la indicarea motivelor de nelegalitate pe

care se intemeiaza recursul și la dezvoltarea lor.

Recurenta pârâtă expune

criticile la adresa deciziei recurată care reprezintă o succesiune de fapte și afirmații,

nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile

de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă,

instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei

atacate, daca motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările

de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate prin cererea de recurs

de către pârâtă, a fost criticat modul de interpretare al probelor administrate

și nemulțumirile recurentei în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind

acordarea daunelor morale, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul

dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor

în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici

de nelegalitate.

În alți termeni fața de

considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea

cerințelor formale in legatură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv

pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulă cererea de recurs declarată de

pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Cererea de recurs formulată

de reclamanta SC M. SRL.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor

de recurs, Înalta Curte arată că această cale de atac are o configurație aparte,

neputând atrage o rejudecare a procesului în întregul său și cu atât mai puțin nu

pot fi judecate toate apărările propriu zise ori excepții de procedură. În recurs,

instanța verifică dacă faptelor declarate ca stabilite de hotărârea atacată, li

s-a făcut o corectă aplicare a legii, iar chestiunile de fapt rămân astfel cum au

fost statuate de instanțele inferioare.

Din acest punct de vedere,

chestiunea contestării cuantumului daunelor materiale pretinse de reclamantă, urmare

a reinterpretării probelor administrate în cauză, respectiv declarații de martori

și concluziile rapoartelor de expertiză, nu poate fi analizată de către instanța

de recurs, reprezentând o chestiune de fapt care este lăsată la libera apreciere

a instanței de apel, în virtutea efectului devolutiv al aceste căi de atac.

În esență, recurenta reclamantă

critică prin prisma încălcării dispozițiilor art. 998 C. civ. lipsa legăturii de

cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, reproșând instanței de apel că deși

reține existența prejudiciului, diminuează cuantumul daunelor morale.

Critica recurentei este

nefondată.

Instanța de apel aplicând

dispozițiile art. 94 și 95 din O.U.G. nr. 195/2005 raportat la art. 998 C. civ.

a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale și anume existența

unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate și a vinovăției.

Cu privire la cuantumul

prejudiciului material, instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit

de expertul S.M. coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, reținând un calcul

al prejudiciului cert al încasărilor pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în

condițiile desfășurării de pescuit sportiv.

Certitudinea prejudiciului

rezultă din lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, care a determinat cuantumul

încasărilor nerealizate.

Din examinarea criticilor

formulate de către recurenta reclamantă prin prisma motivului de nelegalitate reprezentat

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele dezvoltate nu atrag incidența acestui

motiv de nelegalitate.

Astfel, art. 304 pct.

7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, critică care vizează

lipsa motivelor pe care se sprijină soluția, precum și motivele contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Deși recurenta nu a indicat

în concret, în ce constă nemotivarea deciziei din apel, invocând în mod formal acest

motiv de nelegalitate, din examinarea deciziei recurată, Înalta Curte constată că

nu a fost nesocotită obligația legală a judecătorului, de a proceda la motivarea

hotărârii judecătorești.

În ce privește motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că părțile

prezentei cauze au avut parte de o judecată legală și corectă de către o instanță

independentă și imparțială instituită prin lege, fiind respectat dreptul fundamental

consacrat în art. 124 din Constituția României și prevăzut prin art. 6 parag. 1

al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

ratificate de România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, se susține de

către reclamantă că au fost încălcate dispozițiile art. 99 alin. (6) din Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, fiind încălcat principiul continuității

completului de judecată și cel al repartizării aleatorii a dosarelor.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

„Cauzele trimise spre rejudecare după desființare/casare revin la completul inițial

investit. Dispozițiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situația existenței

unui caz de incompatibilitate”.

Se constată că urmare

trimiterii spre rejudecare, cauza a fost trimisă completului căruia i-a fost repartizată

inițial aleatoriu, iar urmare admiterii cererilor de abținere formulate de către

judecătorii care au soluționat cauza în primul ciclu procesual, compunerea completului

a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 98 din Regulamentul de ordine interioară

al instanțelor judecătorești.

Plecând de la aceste considerente,

Înalta Curte arată că dispozițiile reglementate de art. 24 C. proc. civ., care constituie

garanția dreptului la un proces echitabil, nu sunt în contradicție cu dispozițiile

art. 98 și 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,

pentru a demonstra nelegalitatea deciziei din acest punct de vedere.

În raport de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 302

1

C. proc. civ.,

recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, iar față de recursul pârâtei

urmează a fi constatată nulitatea cererii de recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei nr. 85 din

15 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Constată nulitatea

cererii de recurs declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 85 din 15 octombrie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.