ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2014

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3497 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL și a obligat pârâta SC C. SA Ploiești la 500.000 RON despăgubiri și la 12.113 RON cheltuieli de judecată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Ploiești la plata sumei de 500.000 RON reprezentând prejudiciu suferit, precum și la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 30 iulie 2010, datorită coroziunii pe bypassul conductei transport țiței firul 2 Siliște – Ploiești, conducta proprietatea pârâtei, s-a produs o avarie în comuna N., sat I., la intrarea conductei în acumularea nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat țiței pe luciul apei ce aparținea DA Argeș –Vedea; urmare poluării accidentale, societatea reclamantă a suferit pierderi datorate atât mortalității, cât și reducerii numărului de pescari sportivi. În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că, potrivit art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005 protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, iar potrivit art. 95 din același act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, în cazul pluralității autorilor răspunderea este solidară.

În ceea ce privește întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale impuse de art. 998 C. civ., instanța a apreciat că acestea sunt satisfăcute prin existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat prin abandonarea unei conducte, dar și având în vedere faptul că, în ceea ce privește protecția mediului, legea prevede o răspundere obiectivă care este fundamentată pe ideea de risc, în sensul că activitatea care creează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza.

Astfel, este fără putință de tăgadă, așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, a interogatoriilor și a celorlalte probe administrate, legătura de cauzalitate care există între fapta ilicită de abandonare a unei conducte aflate sub concesiunea pârâtei și prejudiciul material cauzat acesteia prin deversarea țițeiului. Tribunalul a mai reținut că poluarea lacului este necontestata de pârâtă, pârâta contestând doar prejudiciul solicitat de reclamantă. În privința prejudiciului material, instanța a apreciat că acesta există, așa cum reiese din raportul de expertiză, iar ca mod de calcul privitor numai la încasările efectuate ca urmare a pescuitului sportiv pe lac a validat varianta a II-a expertizei S.M.

pentru suma de 368.100 RON, având în vedere că este corect ca o comparație să se facă între perioade de timp echivalente și nu între o perioadă de timp mai mare și una mai mică, care nu ar încălca principiul echilibrului, așa cum se face de către expert în varianta a I a sau cum propune expertul consilier al pârâtei în varianta sa. În ceea ce privește prejudiciul cauzat imaginii societății pârâte, care era cunoscută în domeniul pescuitului sportiv, tribunalul a apreciat că există o afectare a imaginii acesteia, care amplifică astfel efectul inițial, al prejudiciului material produs reclamantei, ceea ce o îndreptățește pe acesta la o justă reparație din partea paratei și cu privire la acest prejudiciu de imagine.

La cuantificarea acestui prejudiciu, care rezultă din lezarea imaginii reclamantei instanța a ținut seama de consecințele negative suferite de aceasta și de importanța imaginii în derularea activității comerciale pe care aceasta o desfășoară, respectiv cea de pescuit sportiv, iar despăgubirea acordată să constituie o satisfacție de substituție, care să reflecte o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este obligată să contribuie pârâta, astfel că instanța a obligat pârâta și la acoperirea prejudiciului de imagine în cuantum de 131.900 RON, care respectă condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SA. Prin decizia nr. 33 din data de 26 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA Ploiești, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON despăgubiri, respectiv 368.100 RON despăgubiri materiale și 31.900 RON daune morale, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, a obligat intimata reclamantă la 4310,5 RON cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă, a respins cererea intimatei reclamante de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pârâta apelantă nu a contestat poluarea lacului, numai prejudiciul la care a fost obligată, incidentul s-a produs ca urmare a cedării unui ventil care închidea un tronson de conductă, cedare care a dus la evacuarea uni cantități mari de țiței în Acumularea I., respectiv de 1000 litri, iar pârâta a luat măsurile de remediere, inclusiv a ecologizat zona, expertul judiciar pe bază de documente contabile a stabilit existența unui prejudiciu în două variante, cu diferențe nesemnificative. Astfel, prejudiciul înregistrat de societatea reclamantă ca urmare a evenimentului din data de 30 iulie 2010, prin compararea încasărilor medii din pescuit sportiv pe primele trei luni anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, până la data de 31 iulie 2011, este de 368.100 RON.

Problema care se pune este însă cuantumul prejudiciului de imagine, Curtea apreciind că acesta a fost acordat într-un cuantum mare, raportat la prejudiciul propriu-zis. Ca atare, s-a apreciat că suma de 31.900 RON reprezentând daune morale este suficientă pentru lezarea imaginii reclamantei, cu atât mai mult cu cât pârâta a luat toate măsurile pentru remedierea situației respective. Prin decizia nr. 1637 din data de 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanta SC M. SRL Târgoviște și de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 33 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța supremă a reținut că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

În cauză, atât reclamanta, cât și pârâta, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel, au susținut că nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Înalta Curte a constatat că aceasta este nemotivată, neregăsindu-se în considerentele sale argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate, respectiv argumentele pentru care a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 500.000 RON la 400.000 RON, respectiv a daunelor morale reprezentând cuantificarea prejudiciului de imagine la suma 31.900 RON, complet aleatoriu, doar pentru că le-a apreciat ca fiind prea mari pe cele acordate de prima instanță, fără a se raporta la niciuna dintre probele administrate și în lipsa oricărui criteriu.

Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de recurs de a controla hotărârea atacată. Examinând sentința apelată, după trimiterea spre rejudecare, prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, curtea a constatat că apelul formulat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente: În baza contractului privind prestarea de servicii comune de gospodărire a apelor din anul 2006, reclamanta a concesionat, până la data de 01 iulie 2021, luciul de apă în suprafață de 96,50 ha – acumularea I., de la Agenția Națională Apele Române Direcția Apelor Argeș-V., în vederea practicării acvaculturii și pescuitului sportiv.

La data de 30 iulie 2010, datorită coroziunii pe bypassul conductei transport țiței firul 2 Siliște – Ploiești, conductă al cărei concesionar este pârâta, s-a produs o avarie în comuna N., sat I., la intrarea conductei în acumularea nr. 5 I., în urma căreia s-a deversat țiței pe luciul apei ce aparținea Direcției Apelor Argeș –V., concesionat de reclamantă. Prin Nota de constatare din 31 iulie 2010, 2010, Garda Națională de Mediu a constatat avaria produsă și măsurile luate de pârâtă, a constatat încălcarea art. 58 lit. f) din O.U.G.

nr. 195/2005, a dispus remedierea avariei produse în zona afectată, cu termen 31 iulie 2010, recuperarea țițeiului deversat, cu termen 04 august 2010, ecologizarea zonei afectate și aducerea la starea inițială, cu termen 10 august 2010. Prin Nota de constatare din 30 august 2010, Garda Națională de Mediu a constatat că cele 3 măsuri au fost realizate, a dispus efectuarea de analize de apă pentru verificarea încadrării indicatorului produs petrolier în limitele admise, cu termen 08 septembrie 2010, menținerea sub observație a zonei depoluate în vederea evitării apariției de irizații produs petrolier în zona barajului de reținere, cu termen permanent.

Prin Nota de constatare din 9 septembrie 2010, Garda Națională de Mediu a constatat apariția irizațiilor de țiței în zona barajului plutitor și aval circa 50 mp, a identificat 9 pești morți, a dispus eliminarea irizațiilor de produs petrolier în zona barajului de reținere și aval de acesta, cu termen 10 septembrie 2010 și permanent, trimiterea analizelor de apă la Garda Națională de Mediu CJ Dâmbovița. La data de 25 octombrie 2010, intre SC C. SA Ploiești și prestatorul SC E. SRL Constanța, a fost încheiat Procesul-Verbal de recepție la terminarea lucrărilor de ecologizare pe traseul conductei de transport Siliște-Ploiești, zona C., comuna N. Conform Buletinului de analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici chimice ale solului infestat cu produse petroliere din zona C., jud. Dâmbovița, după aplicarea tehnologiei de decontaminare, emis de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-I.C.P.A.

București, în urma analizelor efectuate, la acea dată, conținutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa sub pragul de alertă. Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 07 februarie 2011, obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând prejudiciu suferit urmare avariei produse, ce a avut ca efect deversarea țițeiului pe luciul apei - acumularea nr. 5 I., concesionat de reclamantă. Potrivit dispozițiilor art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005, protecția mediului, constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, scop în care suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plătește". Conform art. 95 din același act normativ, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă.

În baza probelor administrate la instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 94 și 95 din O.U.G. nr. 195/2005 menționate, curtea a constatat că sunt întrunite și elementele răspunderii civile delictuale, conform art. 998 C. civ., existența unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; cu privire la vinovăție, art. 95 precizează că răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă; cu privire la fapta ilicită, avaria produsă nu a fost contestată de reclamantă.

În ceea ce privește prejudiciul material, din probele administrate în cauză la propunerea reclamantei, înscrisuri, declarațiile martorilor audiați, care au arătat că, urmare deversării petrolului, peștele mirosea a petrol și nu s-a mai pescuit pe lac, expertiza contabilă, care a constatat lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, rezultă că, urmare incidentului din data de 30 iulie 2010, reclamatei i-a fost produs un prejudiciu material, constând în lipsa încasărilor din pescuit sportiv; având în vedere coroborarea probelor administrate de către reclamantă, contrar susținerilor apelantei, în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtei, iar susținerile apelatei în sensul că reclamanta nu a mai înregistrat intenționat venituri, că ar fi desfășurat activitate de pescuit sportiv și pe lacul A., nu sunt dovedite.

Cu privire însă la cuantumul prejudiciului material, curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod greșit cuantumul acestuia. Prin expertiza contabilă efectuată în cauză, la data de 21 septembrie 2011, având ca obiectiv stabilirea cuantumului prejudiciului prin compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, precum și prin raportare la contravaloarea peștilor morți în urma poluării, expertul nu a putut stabili valoarea, deoarece în evidența contabilă nu sunt documente primare înregistrate din care să reiasă valoarea mortalității piscicole, iar cu privire la compararea încasărilor din lunile anterioare evenimentului cu cele din lunile ulterioare, a întocmit două variante.

În prima variantă, expertul a stabilit venitul mediu lunar realizat pentru perioada 2008-30 iulie 2010 (17 luni), de 54.609 RON/lună, și a calculat prejudiciul pentru perioada august – noiembrie 2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 366.696 RON. În a doua variantă, reținută de instanță, expertul a stabilit venitul mediu lunar pentru perioada 01 mai 2010-30 iulie 2010, de 54.810 RON/lună, și a calculat prejudiciul pentru perioada august – noiembrie 2010, mai-iulie 2011, la suma totală de 368.100 RON. Susținerile apelantei privind neomologarea raportului de expertiză întocmit de expertul parte D.M. sunt nefondate, întrucât această ''omologare" nu are fundament legal, potrivit C. proc. civ. experții desemnați de părți pot participa la efectuarea expertizei, însă opinia acestora nu constituie probă în cauză.

Sunt corecte, însă, în parte, criticile apelantei privind stabilirea prejudiciului material de către instanța de fond, exclusiv prin luarea în considerarea a unei variante întocmită de expert S.M., pentru calculul prejudiciului, fără a corobora expertiza cu celelalte probe administrate. Atât în prima, cât și în cea de a doua variantă întocmite de expert pentru calculul prejudiciului, curtea a constatat că modalitatea de stabilire a prejudiciului material este greșită.

Pe de o parte, cu privire la perioada pentru care se poate reține legătura de cauzalitate între poluarea accidentală și prejudiciu, constând în lipsa încasărilor din pescuit sportiv, este justificat a se reține existența legăturii de cauzalitate pentru perioada august–noiembrie 2010, întrucât, conform Buletinului de analiză din 26 noiembrie 2010 - caracteristici chimice ale solului infestat cu produse petroliere din zona C., jud. Dâmbovița, emis de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-I.C.P.A. București, în urma analizelor efectuate, după aplicarea tehnologiei de decontaminare, la acea dată, conținutul de hidrocarburi în petrol în sol se situa sub pragul de alertă.

Pe cale de consecință, având în vedere rezultatele analizelor efectuate, nu se justifică existența legăturii de cauzalitate între poluarea accidentală și lipsa încasărilor din pescuitul sportiv pentru perioada mai-iulie 2010. Pe de altă parte, prejudiciul trebuie să fie cert; or, pentru a reține prejudiciul cert, constând în lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, având în vedere natura activității desfășurată de reclamantă, încasări din pescuit sportiv, pescuit care se desfășoară în anumite perioade ale anului, este necesar, pentru calculul veniturile nerealizate de către reclamantă, în urma poluării accidentale, să fie avute în vedere veniturile din încasările realizate de reclamantă în anii anteriori, corespunzătoar perioadei în care nu a avut încasări urmare poluării, respectiv perioada august-noiembrie, și nu veniturile realizate în întreaga perioadă de pescuit a anului.

Pentru aceste motive, în baza constatărilor din expertiza întocmită de expert S.M., ținând seama și de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către pârâtă, pe care le apreciază întemeiate în parte, cu privire la evoluția încasărilor realizate de reclamantă, curtea a avut în vedere, pentru cuantificarea prejudiciului material, media încasărilor din pescuit sportiv realizate în lunile august-noiembrie, în ultimii 3 ani, anterior evenimentului de poluare, de la data încheierii contractului de concesiune, și anume perioada 2007-2009. Potrivit raportului de expertiză S.M. și înscrisurilor depuse la dosar, veniturile sunt realizate de reclamantă prin vânzarea bonurilor cu valoare fixă, în vederea desfășurării activității de pescuit sportiv; bonurile au avut valoarea de 80 RON în anul 2007 și 90 RON în anii 2008-2009.

Din situația bonurilor cu valoare fixă rezultă nr. de bonuri vândute în anul 2007, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 3034 bonuri, în anul 2008, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 2273 bonuri, și în anul 2009, în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie - 863 bonuri, în total în perioada august – noiembrie a anilor 2007-2009 fiind vândute 6170 bonuri; valoarea totală a acestor bonuri, așadar a încasărilor reclamantei, este de 555300 RON (6170 bonuri x 90 RON), fiind avută în vedere valoarea unui bon de la data producerii prejudiciului, 90 RON.

Rezultă o medie a încasărilor pentru cele 12 luni de 46275/lună (555300: 12 luni), iar pentru luna august 2010 va fi dedusă suma de 15570 RON, reprezentând valoarea a 173 bonuri, înregistrate ca fiind vândute în situațiile financiare ale reclamantei; prin urmare, pentru cele 4 luni, august –noiembrie 2010, rezultă încasări nerealizate de 169530 RON (46275 RON x 4 luni – 15570), încasări pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în condițiile desfășurării activității de pescuit sportiv. Cu privire la prejudiciul moral, curtea a constatat că în mod întemeiat a reținut instanța de fond, raportat la probele administrate de către reclamantă, declarațiile martorilor, care au arătat că lacul pe care s-a produs poluarea era cunoscut de pescari, că există o afectare a imaginii reclamantei, în derularea activității comerciale pe care aceasta o desfășoară, ceea ce o îndreptățește pe acesta la o justă reparație cu privire la acest prejudiciu de imagine.

Referitor la prejudiciul moral, î n doctrina și practica juridică s-a reținut că proba directă a prejudiciului moral este practic imposibilă, în sensul că este suficientă proba faptului ilicit, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, producerea prejudiciului moral fiind dedusă din existența faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu.

În cauză, efectul negativ suferit de reclamanta persoană juridică este justificat de afectarea acelor atribute ale persoanei juridice care influențează relațiile sale comerciale, prin prisma activităților pe care le desfășoară; reclamanta are încheiat, pentru lacul pe care s-a produs poluarea accidentală, și care era cunoscut de pescari, un contract de concesiune, până în anul 2021, în vederea desfășurării activității de pescuit sportiv, lacul era cunoscut de pescari, iar imaginea reclamantei a avut de suferit, în condițiile în care, din probele administrate în cauză, rezultă că activitatea de pescuit sportiv nu s-a mai desfășurat, și nu numai în perioada august–noiembrie 2010, perioadă în care au avut loc lucrările de ecologizare, și pentru care s-a stabilit prejudiciul material, dar și ulterior, când conținutul de hidrocarburi in petrol in sol se situa sub pragul de alertă.

Curtea a apreciat însă întemeiate, în parte, criticile apelantei privind cuantumul despăgubirilor morale. Sub aspectul întinderii acestora, repararea prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, se stabilesc prin apreciere raportată la elementele de fapt și implică o corelare cu gravitatea și importanța valorilor lezate, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei și nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.

Din corelarea elementelor de fapt constând în natura activităților desfășurate de reclamantă, pescuit sportiv, scop în care a concesionat, pe o perioadă de 21 de ani, lacul cunoscut de pescari, în vederea realizării obiectului de activitate, precum și în afectarea imaginii reclamantei, rezultată din imposibilitatea desfășurării activității, prin lipsa pescarilor, chiar și ulterior efectuării lucrărilor de decontaminare, curtea a apreciat că suma de 131.900 RON stabilită de instanța de fond cu titlul de despăgubiri morale este excesivă, și va reduce cuantumul acestora la suma de 100.000 RON, pe care le apreciază ca fiind justificate raportat la prejudiciul de imagine suferit de reclamantă. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., curtea a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a redus, de la 368.100 RON la 169.530 despăgubirile materiale, de la 131.900 RON la 100.000 RON despăgubirile morale, în total de la 500.000 RON la 269.530 RON despăgubirile la care a fost obligată pârâta pentru prejudiciul produs reclamantei. În conformitate cu dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ., a redus și cheltuielile de judecată acordate la instanța în fond, proporțional cu despăgubirile acordate, și anume a redus cheltuielile de la 12.113 RON la 7.807 RON, reprezentând 6806,3 RON taxa judiciară de timbru (corespunzător despăgubirilor în sumă de 269.530 RON), 0,5 RON timbru judiciar și 1000 RON onorariu expertiză (din onorariul de expertiză achitat de 2000 RON).

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la cererea apelantei, având în vedere admiterea apelului, curtea a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, atât în apel cât și în recursul prin care cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului, și anume taxe de timbru, proporțional cu despăgubirile admise, 6807 RON (reprezentând 3403,15 RON taxa judiciară timbru în apel, 0,5 RON timbru judiciar în apel, 3403,15 RON taxa judiciară timbru în recurs, 0,5 RON timbru judiciar în recurs). În consecință, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 85 din 15 octombrie 2013 a admis apelul formulat de pârâta SC C. SA și în consecință a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a redus despăgubirile acordate la 269.530 RON, iar cheltuielile de judecată acordate reclamantei la 7.807 RON.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părți, atât reclamanta SC M. SRL cât și pârâta SC C. SA. Cererea de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL. Reclamanta SC M. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ. În preambulul cererii de recurs, reclamanta prezintă un scurt istoric al cauzei care nu va fi reluat în sinteză de către instanța de recurs. În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurenta susține că în rejudecarea apelului, cauza nu a fost soluționată de completul inițial investit.

În cauza de față, prima decizie în apel a fost pronunțată de un complet format din judecătorii D.R. și S.I., care s-au declarat incompatibili, iar cererile lor au fost admise. În această situație susține recurenta, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dosarul trebuia să fie repartizat aleatoriu. Criticile privind cuantumul despăgubirilor materiale la care a fost obligată pârâta au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, susține recurenta reclamantă au fost aplicate greșit dispozițiile legale cu privire la răspunderea civilă delictuală și anume în cauza de față, din probele administrate în cauză a fost demonstrată existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Instanța de apel, în mod greșit reține legătura de cauzalitate numai pentru perioada august noiembrie 2010, respectiv de la data poluării accidentale și până la data întocmirii Buletinului de analiză din anul 2010, fără a corobora acest mijloc de probă cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri, cu expertiză, testimonială. Din coroborarea acestora, arată recurenta, rezultă că reclamanta nu a realizat încasări din pescuitul sportiv nici în anul 2011 și nici în perioada ulterioară. Edificatoare din acest punct de vedere sunt și declarațiile martorilor audiați la cererea reclamantei. În consecință, reclamanta susține că deși instanța de apel reține lipsa încasărilor din pescuitul sportiv nu o pune în legătură de cauzalitate cu accidentul poluant.

Într-o altă ordine de idei, deși înlătură susținerile pârâtei privind neomologarea raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul parte D.M., instanța de apel omologhează contravaloarea despăgubirilor materiale la același nivel adică 169.530 RON. Recurenta reclamantă, apreciază că prejudiciul material suferit de reclamantă a fost cel stabilit de prima instanță, în baza raportului întocmit de expertul S.M. Cu privire la despăgubirile morale, recurenta susține motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Din acest punct de vedere, recurenta arată că instanța nu a prezentat argumentele privind reducerea daunelor morale, ceea ce reproșează instanței fiind lipsa unei motivări corespunzătoare.

Cererea de recurs formulată de pârâta SC C. SA. Pârâta SC C. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 RON. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În susținerea acesteia, recurenta pârâtă a arătat că argumentele instanței de apel, în rejudecare în ce privește cuantificarea prejudiciului moral acordat reclamantei sunt în contradicție cu situația de fapt, așa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, din proba testimonială administrată în cauză, atât pentru pârâtă cât și pentru reclamantă, ambele instanțe au apreciat în mod greșit că dovedesc prejudiciul de imagine suferit de reclamantă și au acordat suma de 100.000 RON cu acest titlu.

În realitate acesta nu a fost dovedit. În continuare recurenta pârâtă prezintă considerentele sale privind scopul acordării daunelor în situația răspunderii civile delictuale, arătând că scopul este de a îndeplini o funcție reparatorie. În continuare prezintă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul pentru a putea fi reparat, adică să fie cert și determinat sau determinabil. Prin urmare acordarea daunelor morale trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul dovedit, aceasta presupunând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitate măsurii abuzive. Cererea de recurs formulată de pârâta SC C. SA. La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Recursul in actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezulta ca nu au fost invocate motivele de nelegalitate, desi aceasta obligatie rezulta și din dispozitiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., care obligă, sub sanctiunea nulitatii, la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul și la dezvoltarea lor. Recurenta pârâtă expune criticile la adresa deciziei recurată care reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, daca motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate prin cererea de recurs de către pârâtă, a fost criticat modul de interpretare al probelor administrate și nemulțumirile recurentei în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale in legatură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulă cererea de recurs declarată de pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Cererea de recurs formulată de reclamanta SC M. SRL. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte arată că această cale de atac are o configurație aparte, neputând atrage o rejudecare a procesului în întregul său și cu atât mai puțin nu pot fi judecate toate apărările propriu zise ori excepții de procedură. În recurs, instanța verifică dacă faptelor declarate ca stabilite de hotărârea atacată, li s-a făcut o corectă aplicare a legii, iar chestiunile de fapt rămân astfel cum au fost statuate de instanțele inferioare.

Din acest punct de vedere, chestiunea contestării cuantumului daunelor materiale pretinse de reclamantă, urmare a reinterpretării probelor administrate în cauză, respectiv declarații de martori și concluziile rapoartelor de expertiză, nu poate fi analizată de către instanța de recurs, reprezentând o chestiune de fapt care este lăsată la libera apreciere a instanței de apel, în virtutea efectului devolutiv al aceste căi de atac. În esență, recurenta reclamantă critică prin prisma încălcării dispozițiilor art. 998 C. civ. lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, reproșând instanței de apel că deși reține existența prejudiciului, diminuează cuantumul daunelor morale. Critica recurentei este nefondată.

Instanța de apel aplicând dispozițiile art. 94 și 95 din O.U.G. nr. 195/2005 raportat la art. 998 C. civ. a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale și anume existența unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate și a vinovăției. Cu privire la cuantumul prejudiciului material, instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul S.M. coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, reținând un calcul al prejudiciului cert al încasărilor pe care reclamanta le-ar fi înregistrat în condițiile desfășurării de pescuit sportiv. Certitudinea prejudiciului rezultă din lipsa încasărilor din pescuitul sportiv, care a determinat cuantumul încasărilor nerealizate.

Din examinarea criticilor formulate de către recurenta reclamantă prin prisma motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele dezvoltate nu atrag incidența acestui motiv de nelegalitate. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, critică care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină soluția, precum și motivele contradictorii ori străine de natura pricinii. Deși recurenta nu a indicat în concret, în ce constă nemotivarea deciziei din apel, invocând în mod formal acest motiv de nelegalitate, din examinarea deciziei recurată, Înalta Curte constată că nu a fost nesocotită obligația legală a judecătorului, de a proceda la motivarea hotărârii judecătorești.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că părțile prezentei cauze au avut parte de o judecată legală și corectă de către o instanță independentă și imparțială instituită prin lege, fiind respectat dreptul fundamental consacrat în art. 124 din Constituția României și prevăzut prin art. 6 parag. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificate de România prin Legea nr. 30/1994. Astfel, se susține de către reclamantă că au fost încălcate dispozițiile art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, fiind încălcat principiul continuității completului de judecată și cel al repartizării aleatorii a dosarelor.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești „Cauzele trimise spre rejudecare după desființare/casare revin la completul inițial investit. Dispozițiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situația existenței unui caz de incompatibilitate”. Se constată că urmare trimiterii spre rejudecare, cauza a fost trimisă completului căruia i-a fost repartizată inițial aleatoriu, iar urmare admiterii cererilor de abținere formulate de către judecătorii care au soluționat cauza în primul ciclu procesual, compunerea completului a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Plecând de la aceste considerente, Înalta Curte arată că dispozițiile reglementate de art. 24 C. proc. civ., care constituie garanția dreptului la un proces echitabil, nu sunt în contradicție cu dispozițiile art. 98 și 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru a demonstra nelegalitatea deciziei din acest punct de vedere. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 302 1 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, iar față de recursul pârâtei urmează a fi constatată nulitatea cererii de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei nr. 85 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 85 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.