ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2015

Prin sentința nr. 336 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Prahova. secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.E. și T.E.M. în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P. SA Rafinăria P.B. și a obligat pârâta să înceteze poluarea solului (prin depozitare deșeuri sau deversări/scurgeri de produse petroliere) și să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în suprafață de 4.825 mp, suprafață identificată prin raportul de expertiză tehnică Ș.E.C., compensând între părți cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A.M., A.E.

și T.E.M., în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P. SA Sucursala P.B., au solicitat instanței să dispună încetarea poluării și depoluarea terenurilor în suprafață de 95.553 mp din intravilanul com. Brazi, jud. Prahova, din C.F. a localității Brazi, și în suprafață de 9.095 m, din intravilanul com. Brazi, jud. Prahova, din C.F. a localității Brazi, încetarea poluării aerului, poluării fonice, precum și obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 milioane euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin poluare. În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că terenurile menționate în acțiune, care aparțin reclamanților în calitate de coproprietari, vecine cu punctele de lucru ale pârâtei, sunt poluate de către pârâte, aspect ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și se referă la poluarea solului.

Raportul de expertiză a identificat o suprafață totală de 4.825 mp afectată de poluare, factorul poluant fiind emis de pârâte. S-a reținut că vinovăția pârâtelor îmbracă forma intenției indirecte, ele acceptând cu ușurință posibilitatea producerii acestei poluări în situația deversării reziduurilor în zone de unde au ajuns în pânza freatică, chiar dacă nu au urmărit să polueze solul de pe terenurile reclamanților. A reținut prima instanță și faptul că reclamanții nu au dovedit în vreun mod că deasupra acestor terenuri s-a produs poluarea aerului sau fonică din partea pârâtei, chestiune asupra căreia prin raportul de expertiză tehnică efectuat nu s-a putut stabili depășirea unor limite maximale pentru că nu sunt reglementate astfel de limite pentru terenurile din categoria terenurilor din zona unităților industriale iar terenurile reclamanților fac parte din această categorie conform P.U.G.

com. Brazi. Din măsurătorile efectuate de experți rezultă că prevederile autorizației de mediu sunt respectate de către pârâte cu privire la calitatea aerului și intensitatea zgomotului. Totodată, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit ca urmare a afectării solului terenurilor respective, nu au dovedit vreo afectare a sănătății lor decurgând din poluarea pretinsă sau a nivelului, respectiv modului lor de trai.

De asemenea, reclamanții nu au dovedit intenția concretă de a desfășura activități comerciale pe acele terenuri, a vreunui demers pentru a începe o afacere în acea zonă iar în lipsa oricărei dovezi pentru o preocupare a reclamanților de a dezvolta o afacere în acea zonă, preocupare care să fie chiar anterioară cumpărării acelor terenuri improprii construcției de locuințe și, în partea poluată, chiar și agriculturii, și față de lipsa din motivarea acțiunii a unor aspecte concrete ale pagubei pretins suferite, s-a reținut că prejudiciul invocat nu există. Pe fondul cauzei, s-a mai reținut că potrivit art. 3 lit. e), art. 5 lit. e), art. 94 alin. (1) lit. i), art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru poluarea solului reclamanților revine pârâtelor iar vinovăția pârâtelor, chiar dacă a fost reținută, nu are relevanță deoarece răspunderea în această materie este obiectivă, ea izvorând din faptul de a polua și consecințele acestuia.

Conform art. 94 alin. (1) lit. i) teza finală din O.U.G. nr. 195/2005, poluatorul trebuie să restabilească condițiile anterioare producerii prejudiciului și reținând existența poluării solului pentru terenul în suprafață de 4.825 mp, suprafață identificată prin raportul de expertiză tehnică Ș.E.C., prima instanță a obligat pârâta să înceteze această poluare și să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în suprafață de 4.825 mp. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, s-a respins ca neîntemeiat, apreciindu-se că reclamanții au invocat o pagubă efectivă pe care nu au dovedit-o, afectarea calității vieții prin încălcarea dreptului la un mediu sănătos și un beneficiu nerealizat incert.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care prin Decizia civilă nr. 86 din 16 octombrie 2013 a respins ca nefondate apelurile reclamanților A.M., A.E. și T.E.M. și pârâtei SC O.M.V.P. SA. Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar a respins proba cu înscrisuri și o nouă expertiză de specialitate și a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe cu răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de reclamanți în fața acestei instanțe, precum și un obiectiv suplimentar, solicitat de pârâtă, constând în a determina cine este poluatorul, respectiv care este sursa factorilor poluanți care, ajungând în pânza freatică, au afectat terenurile reclamanților.

Completarea raportului de expertiză a fost depusă de către expertul Ș.E.C. la data de 6 septembrie 2013 (filele 23-122 dosar apel) iar la data de 9 octombrie 2013, reclamanții au formulat obiecțiuni la completarea raportului de expertiză, obiecțiuni ce au fost respinse de către instanța de apel. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în ceea ce privește cadrul legal, prezenta cauză are ca obiect încetarea poluării și repararea prejudiciului cauzat prin poluarea mediului, cadrul normativ fiind stabilit de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Unul dintre principiile ce stă la baza protecției mediului îl constituie, potrivit art. 3 lit. e) din O.U.G.

nr. 195/2005, principiul "poluatorul plătește", în baza căruia, persoanele fizice sau juridice au obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului (art. 94 lit. i)). Potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă iar potrivit art. 5 lit. e) din același act normativ, statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. Prin urmare, s-a confirmat soluția primei instanțe în sensul că răspunderea poluatorului este o răspundere civilă delictuală, cu aspectul particular al caracterului obiectiv, independent de culpă, al răspunderii.

Pentru a fi antrenată această răspundere, este necesar a fi dovedite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu și, respectiv, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, s-a reținut faptul că, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul Ș.E.C., expertul a identificat pe ambele terenuri proprietatea reclamanților, zone cu reziduuri petroliere și 2 zone cu deșeuri formate din pietriș contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, suprafața afectată însumând 4.825 mp.

În răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul Ș.E.C. în faza procesuală a apelului, acesta a arătat faptul că pe terenul în suprafață mai mică, proprietatea reclamanților, persistă zonele cu hidrocarburi identificate în expertiza inițial efectuată, că centrala în cogenerare și rafinăria sunt în funcțiune, iar la limita centralei pe latura de nord a terenului reclamanților s-a identificat un gard de protecție din panouri fonoabsorbante, ce nu exista la momentul efectuării expertizei. În ceea ce privește poluarea atmosferică și fonică, concluziile expertului în fața instanței de fond au fost în sensul că nu s-au înregistrat depășiri ale concentrațiilor maxime admisibile anuale/lunare stabilite de Legea nr. 104/2011 a calității aerului înconjurător, iar nivelul de zgomot la limita R.P.

respectă limita legală de 65 dB pentru zonele industriale.

Aceste concluzii au fost menținute de către expert și cu ocazia completării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, acesta arătând că, în ceea ce privește poluarea atmosferică, în urma consultării buletinelor de analiză pentru anii 2011, 2012 și perioada ianuarie-iunie 2013, toate emisiile de poluanți atmosferici evacuați în atmosferă de către instalațiile din cadrul Rafinăriei s-au situat sub limitele maxime admisibile menționate în Autorizația integrată de mediu, revizuită la data de 30 octombrie 2009 și Autorizația integrată de mediu, revizuită la data de 09 ianuarie 2013. O concluzie similară a arătat expertul și în privința emisiilor de poluanți atmosferici evacuați în atmosferă de către instalațiile de ardere din cadrul Centralei în Cogenerare, buletinele de analiză pentru perioada august 2012 - iulie 2013 atestând faptul că aceste emisii s-au situat sub limitele maxime admisibile menționate în Autorizația integrată de mediu din 27 iunie 2011. În ceea ce privește poluarea fonică, expertul a concluzionat în sensul că apelanta-pârâtă respectă legislația privind nivelul de zgomot la limita celor două unități industriale (rafinărie și centrală).

Prin urmare, s-a reținut faptul că solul suprafeței de 4.825 mp proprietatea reclamanților a fost poluat prin fapta ilicită a pârâtei constând în deversarea reziduurilor petroliere și depozitarea de deșeuri formate din pietriș contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, aceasta are obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului. În ceea ce privește poluarea fonică și atmosferică, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză astfel cum a fost completat, reclamanții neadministrând probe contrare, care să conducă la înlăturarea concluziilor expertizei.

Sub acest aspect, s-a constatat că nu s-a dovedit existența unei fapte ilicite a pârâtei, constând într-o asemenea poluare a terenurilor reclamanților, astfel încât s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente din O.U.G. nr. 195/2005, respectiv art. 998-999 C. civ., la situația de fapt rezultată din ansamblul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin activitatea poluatoare, s-a reținut faptul că prejudiciul pretins de reclamanți constă în imposibilitatea desfășurării unor activități comerciale pe aceste terenuri, afectarea gravă a nivelului și calității vieții, afectarea sănătății pe timpul cât se află pe aceste terenuri, or, reclamanții nu au dovedit producerea unui asemenea prejudiciu, nu au administrat niciun fel de probe (acte medicale, proiecte de afaceri etc) care să ateste faptul că activitatea poluatoare i-a împiedicat să desfășoare activități comerciale ori că au suferit unele afecțiuni medicale ca urmare a contactului cu factorul poluant.

S-a mai reținut că prin chiar scrisoarea de conciliere (filele 30-33 dosar fond), reclamanții recunosc faptul că terenurile proprietatea lor sunt locuri înfundate, fără ieșire la drumul public, înconjurate de terenurile proprietatea pârâtei, aceasta fiind cauza pentru care desfășurarea unor activități, inclusiv comerciale, este imposibilă. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA, aceasta a invocat faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale ce stă la baza principiului "poluatorul plătește". Instanța a constatat netemeinicia acestor susțineri față de faptul că, potrivit concluziilor expertului din cuprinsul completării raportului de expertiză, poluator pentru suprafața de 4.825 mp este pârâta, prin deversarea reziduurilor petroliere și depozitarea de deșeuri formate din pietriș contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. i) din O.U.G.

nr. 195/2005, aceasta are obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului. Împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanții A.E., A.M. și T.E., cât și pârâta SC O.M.V.P. SA. Recursul reclamanților A.E., A.M. și T.E. Prin recursul formulat, reclamanții au solicitat, în principal, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. într-un prim subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 314 C. proc.

civ., au solicitat casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a dispozițiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 raportate la dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Într-un al doilea subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 5 și 7 coroborate cu art. 312 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare Curții de Apel Ploiești în vederea corectei administrări a probei cu expertiza specializarea protecția mediului și ecologie. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare prin ignorarea dispozițiilor procedurale privind administrarea probelor, cu referire la art. 6 din C.E.D.O., apreciind că instanța de apel ar fi trebuit sa dispună efectuarea unei noi expertize în cauză.

Au arătat recurenții că la termenul din data de 9 octombrie 2013, au formulat obiecțiuni la Completarea expertizei efectuată la instanța de fond denumită „Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiza tehnica judiciara" întocmită de expert tehnic judiciar S.E. prin care a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză, motivat de faptul că expertiza administrată în cauză a avut la bază înscrisuri care nu conțin informații și date certificate conform normelor legale.

Astfel, înscrisurile depuse sunt, de fapt, rezultate ale unor măsurători efectuate de intimatele-pârâte și consemnate în rapoarte de monitorizare a emisiilor din gazele de ardere nivel de zgomot și poluanți din sol emise de șeful Serviciului Protecția mediului din cadrul SC O.M.V.P SA sau rapoarte de analize emise de societăți care dețin acreditare R.E.N.A.R., dar care menționează în cuprinsul concluziilor prezentate ca: „Opiniile și interpretările conținute de prezentul raport nu suni acoperite de acreditare R.E.N.A.R." În scop exemplificativ menționam: De asemenea, au susținut recurenții că în ce privește poluarea atmosferică și poluarea fonică, expertul nu a efectuat măsurători independente ci a avut în vedere strict documentele puse la dispoziție de intimatele-pârâte fapt ce încalcă în mod evident principiul egalității armelor.

Așadar, în măsura în care probele au fost prelevate de pârâta SC O.M.V.P SA iar opiniile și interpretările conținute de raportul de expertiză ce reprezintă proba decisivă în prezenta cauza nu sunt acoperite de acreditare R.E.N.A.R., apreciază recurenții că instanța, prin respingerea solicitărilor acestora, i-a pus în imposibilitatea de a administra proba contrară. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel nu a arătat rațiunile pentru care au fost respinse obiecțiunile la Completarea expertizei efectuată la instanța de fond denumită „Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmită de expert tehnic judiciar S.E., probă administrată în cadrul apelului.

S-a mai susținut că deși instanța de apel a înțeles să procedeze la analiza aspectelor litigioase, aceasta nu a arătat rațiunea pentru care a decis să omologheze raportul de expertiză administrat în cauză și cu toate că au arătat în cuprinsul obiecțiunilor depuse la dosarul cauzei considerentele pentru care au apreciat că răspunsul formulat de expert este irelevant, în lipsa unor măsurători independente, instanța a decis să preia concluziile prezentate de expert fără ca rațiunile acestei decizii să fie aduse la cunoștința părților. Mai mult, instanța de apel s-a rezumat la a prelua motivarea primei instanțe fără să clarifice rațiunile care au stat la baza deciziei pronunțate.

Asa fiind, cat timp instanța de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului, trimițând inexact, la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motivarea hotărârii recurate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs este in imposibilitate de a exercita controlul judiciar. Un alt aspect pe care instanța de apel nu l-a analizat în mod temeinic este acela al poluării atmosferice și poluării fonice, rezumându-se la a reda un sumar ai concluziilor răspunsului formulat de expert, astfel încât apreciază recurenții că această argumentare nu este de natură să le furnizeze dovada că obiecțiunile la răspunsul expertului au fost în mod temeinic analizate.

Un al doilea aspect rămas nemotivat de instanța de apel este înlăturarea concluziilor Raportului nr. 518 din 30 iunie 2010, care atestă că exista o depășire a nivelului de hidrogen sulfurat de peste 520 de ori peste limita maximă admisă. Un ultim aspect criticat este nemotivarea înlăturării documentelor din care rezultă prejudiciul cauzat reclamanților, respectiv planurile de afaceri depuse la dosarul cauzei și Certificatul de urbanism din 03 august 2011 cu documentele anexate acestuia. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în sensul că a raportat condițiile existenței răspunderii civile delictuale la o situație care, la momentul pronunțării hotărârii recurate, nu mai era actuală.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța de apel motivează inexistența prejudiciului cauzat de poluare prin cele consemnate în scrisoarea de conciliere fără a face referire la faptul că prin sentința civila nr. 11759 din 09 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care, în contradictoriu cu intimatele-pârâte au obținut dreptul de servitute de trecere. Toodată, s-a arătat că în considerentele hotărârii recurate, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit prejudiciul suferit de vreme ce nu au pus la dispoziția instanței acte medicale însă o astfel de probă nu este necesară de vreme ce expertul nu a susținut că terenurile ar reprezenta un mediu sănătos și echilibrat ecologic, ci dimpotrivă un mediu industrial, poluat.

Recursul pârâtei SC O.M.V.PS. SA, Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii propriului apel și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond și respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, pârâta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale care stă la baza principiului "poluatorul plătește" și care să justifice astfel aplicarea art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005.

A susținut recurenta-pârâta că în cauza de față, nu s-a făcut dovada faptului că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, concluziile celor două rapoarte de expertiză în ceea ce privește poluarea terenurilor se bazează pe simple prezumții și indicii circumstanțiale. Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit de către expertul desemnat, prin mijloace specifice, că suprafața de 4.825 mp din terenurile intimaților-reclamanți este afectată de factori poluanți iar cu privire la cauza poluării, expertul a constatat existența în pânza freatică a unor factori poluanți care, prin succesiunea firească a fenomenelor naturale, ajung ca în cele din urmă să afecteze și terenurile reclamanților.

A mai susținut recurenta că ceea ce nu s-a stabilit nici de către expertul desemnat și nici prin intermediul altei probe administrate în cauză, este dacă factorii poluatori care se află în pânza freatică au fost deversați de către ea sau de alte persoane juridice/fizice din zona industrială unde se află terenurile reclamanților.

Deși instanța de apel a încuviințat cererea sa de suplimentare a probatoriului în apel, cu ocazia completării raportului de expertiză, expertul a reținut în mod contradictoriu că pârâta SC O.M.V.P SA este cauza contaminării cu produse petroliere a terenurilor ca apoi să rețină alți factori poluanți, respectiv o poluare în timp, ce se datorează în principal defecțiunilor apărute în timpul exploatării la unele rețele de conducte sau canalizare de pe teritoriul rafinăriei, la conductele de transport țiței și produse prelucrate la depozite sau beneficiari, factori la care mai pot contribuit cutremurele și accidentele din cel de-al ll-lea Război Mondial.

Față de aceste concluzii total neconcludente și nedovedite ale expertului, bazate pe simple prezumții simple fără alte elemente care să le susțină, apreciază recurenta că este evident că în speță nu s-a făcut dovada faptului că ea este poluatorul care trebuie să plătească și care a săvârșit fapta ilicită de poluare a terenurilor reclamanților, nefiind stabilită nicio legătură între poluarea terenurilor și activitatea acesteia. Prin constatarea făcută prin raportul de expertiză efectuat în cauză astfel cum a fost completat s-a stabilit doar că există fapta ilicită a poluării terenurilor reclamanților, însă nu s-a stabilit în mod direct și concret legătura dintre fapta ilicită și recurentă, dovadă ce ținea de îndeplinirea condițiilor legale care să conducă la atragerea răspunderii civile delictuale.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare. De altfel, chiar C.E.D.O. (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Constituie motiv de casare nu numai inexistența motivării, dar și insuficiența ei. În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției de pronunțate, încadrându-se astfel, în prima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului. Astfel, o primă critică apreciată a fi fondată o constituie cea formulată de recurenții-reclamanți referitoare la nemotivarea de către instanță a măsurii de respingere a cererii de efectuare a unei noi expertize pentru dovedirea poluării atmosferice și fonice. În adevăr, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 13 iunie 2013 (filele 14-15 dosar apel), solicitarea reclamanților cu privire la efectuarea expertizei a fost respinsă de către instanță, fără a fi prezentate argumentele avute în vedere la luarea acestei măsuri. În egală măsură, este fondată critica reclamanților referitoare la lipsa motivării înlăturării concluziilor Raportului nr. 518 din 30 iunie 2010, altfel spus, din considerentele deciziei recurate nu rezultă dacă acest înscris a făcut obiectul analizei instanței sau argumentele pentru care a fost înlăturat.

De asemenea, din aceeași perspectivă a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată a fi fondată critica recurenților-reclamanți referitoare la insuficiența motivării pe aspectul obiecțiunilor formulate la completarea expertizei efectuate în apel, având în vedere că instanța se rezumă a constata că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și obiectivele stabilite de prima instanță, expertul a răspuns obiecțiunilor formulate. Lapidară este și reținerea instanței referitoare la acreditarea R.E.N.A.R. a laboratorului, aspect de asemenea criticat prin obiecțiunile formulate, asupra căruia, instanța s-a mărginit a constata că laboratorul a fost ales prin tragere la sorți fără a argumenta și răspunde punctual criticilor formulate.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte, la acest nivel de verificare, se constată că, în adevăr, decizia recurată este deficitară sub aspectul motivării și cu privire la condițiile angajării răspunderii instituite prin O.U.G. nr. 195/2005, având în vedere că deși răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpa poluatorului, totuși trebuie să fie făcută dovada că poluarea provine de la acea entitate și nu alta. Or, din această perspectivă, se constată că instanța de apel s-a mărginit la a prelua concluziile primei instanțe pe aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale care stă la baza principiului „poluatorul plătește", fără a răspunde criticilor referitoare la lipsa dovezilor prin care s-ar fi putut stabili calitatea de poluator a pârâtei.

Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de recurs de a cenzura hotărârea atacată. Insuficiența motivării deciziei recurate, ce impune casarea acesteia, în baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., este de natură a nu mai face posibilă examinarea hotărârii din perspectiva celorlalte critici formulate. Așa fiind, constatând că soluția adoptată de instanța de apel este insuficient motivată în raport de criticile formulate de părți prin memoriile de apelam baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanții A.E., A.M. și T.E. și de pârâta SC O.M.V.P. SA București împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții A.E., A.M. și T.E. și de pârâta SC O.M.V.P. SA București împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.