ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin sentința nr. 336 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Prahova. secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții A.M., A.E. și T.E.M. în contradictoriu cu pârâtele SC

O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P. SA Rafinăria P.B. și a obligat pârâta să înceteze

poluarea solului (prin depozitare deșeuri sau deversări/scurgeri de produse

petroliere) și să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în

suprafață de 4.825 mp, suprafață identificată prin raportul de expertiză

tehnică Ș.E.C., compensând între părți cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A.M., A.E. și T.E.M.,

în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC O.M.V.P. SA Sucursala P.B.,

au solicitat instanței să dispună încetarea poluării și depoluarea terenurilor

în suprafață de 95.553 mp din intravilanul com. Brazi, jud. Prahova, din C.F. a

localității Brazi, și în suprafață de 9.095 m, din intravilanul com. Brazi,

jud. Prahova, din C.F. a localității Brazi, încetarea poluării aerului, poluării

fonice, precum și obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 milioane euro,

echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin poluare.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a

reținut că terenurile menționate în acțiune, care aparțin reclamanților în

calitate de coproprietari, vecine cu punctele de lucru ale pârâtei, sunt

poluate de către pârâte, aspect ce rezultă din raportul de expertiză efectuat

în cauză și se referă la poluarea solului. Raportul de expertiză a identificat

o suprafață totală de 4.825 mp afectată de poluare, factorul poluant fiind emis

de pârâte.

S-a reținut că vinovăția pârâtelor îmbracă forma

intenției indirecte, ele acceptând cu ușurință posibilitatea producerii acestei

poluări în situația deversării reziduurilor în zone de unde au ajuns în pânza

freatică, chiar dacă nu au urmărit să polueze solul de pe terenurile

reclamanților.

A reținut prima instanță și faptul că reclamanții nu

au dovedit în vreun mod că deasupra acestor terenuri s-a produs poluarea

aerului sau fonică din partea pârâtei, chestiune asupra căreia prin raportul de

expertiză tehnică efectuat nu s-a putut stabili depășirea unor limite maximale

pentru că nu sunt reglementate astfel de limite pentru terenurile din categoria

terenurilor din zona unităților industriale iar terenurile reclamanților fac

parte din această categorie conform P.U.G. com. Brazi. Din măsurătorile

efectuate de experți rezultă că prevederile autorizației de mediu sunt

respectate de către pârâte cu privire la calitatea aerului și intensitatea

zgomotului.

Totodată, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit

niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit ca urmare a afectării solului

terenurilor respective, nu au dovedit vreo afectare a sănătății lor decurgând

din poluarea pretinsă sau a nivelului, respectiv modului lor de trai. De

asemenea, reclamanții nu au dovedit intenția concretă de a desfășura activități

comerciale pe acele terenuri, a vreunui demers pentru a începe o afacere în

acea zonă iar în lipsa oricărei dovezi pentru o preocupare a reclamanților de a

dezvolta o afacere în acea zonă, preocupare care să fie chiar anterioară

cumpărării acelor terenuri improprii construcției de locuințe și, în partea

poluată, chiar și agriculturii, și față de lipsa din motivarea acțiunii a unor

aspecte concrete ale pagubei pretins suferite, s-a reținut că prejudiciul

invocat nu există.

Pe fondul cauzei, s-a mai reținut că potrivit art. 3 lit.

e), art. 5 lit. e), art. 94 alin. (1) lit. i), art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005,

răspunderea pentru poluarea solului reclamanților revine pârâtelor iar

vinovăția pârâtelor, chiar dacă a fost reținută, nu are relevanță deoarece

răspunderea în această materie este obiectivă, ea izvorând din faptul de a

polua și consecințele acestuia.

Conform art. 94 alin. (1) lit. i) teza finală din O.U.G.

nr. 195/2005, poluatorul trebuie să restabilească condițiile anterioare producerii

prejudiciului și reținând existența poluării solului pentru terenul în

suprafață de 4.825 mp, suprafață identificată prin raportul de expertiză

tehnică Ș.E.C., prima instanță a obligat pârâta să înceteze această poluare și

să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în suprafață de 4.825 mp.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, s-a

respins ca neîntemeiat, apreciindu-se că reclamanții au invocat o pagubă

efectivă pe care nu au dovedit-o, afectarea calității vieții prin încălcarea

dreptului la un mediu sănătos și un beneficiu nerealizat incert.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de

Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

care prin Decizia civilă nr. 86 din 16 octombrie 2013 a respins ca nefondate

apelurile reclamanților A.M., A.E. și T.E.M. și pârâtei SC O.M.V.P. SA.

Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2013, în

temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control

judiciar a respins proba cu înscrisuri și o nouă expertiză de specialitate și a

dispus completarea raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe cu

răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de reclamanți în fața acestei

instanțe, precum și un obiectiv suplimentar, solicitat de pârâtă, constând în a

determina cine este poluatorul, respectiv care este sursa factorilor poluanți

care, ajungând în pânza freatică, au afectat terenurile reclamanților.

Completarea raportului de expertiză a fost depusă de

către expertul Ș.E.C. la data de 6 septembrie 2013 (filele 23-122 dosar apel)

iar la data de 9 octombrie 2013, reclamanții au formulat obiecțiuni la

completarea raportului de expertiză, obiecțiuni ce au fost respinse de către

instanța de apel.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că în ceea ce privește cadrul legal,

prezenta cauză are ca obiect încetarea poluării și repararea prejudiciului

cauzat prin poluarea mediului, cadrul normativ fiind stabilit de O.U.G. nr. 195/2005

privind protecția mediului.

Unul dintre principiile ce stă la baza protecției

mediului îl constituie, potrivit art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005, principiul

"poluatorul plătește", în baza căruia, persoanele fizice sau juridice

au obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și înlătura

urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii

prejudiciului (art. 94 lit. i)).

Potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv,

independent de culpă iar potrivit art. 5 lit. e) din același act normativ,

statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat

ecologic, garantând dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Prin urmare, s-a confirmat soluția primei instanțe în

sensul că răspunderea poluatorului este o răspundere civilă delictuală, cu

aspectul particular al caracterului obiectiv, independent de culpă, al

răspunderii. Pentru a fi antrenată această răspundere, este necesar a fi

dovedite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,

reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., și anume: existența unei

fapte ilicite, existența unui prejudiciu și, respectiv, existența unui raport

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, s-a

reținut faptul că, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul Ș.E.C.,

expertul a identificat pe ambele terenuri proprietatea reclamanților, zone cu

reziduuri petroliere și 2 zone cu deșeuri formate din pietriș contaminat cu

produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, suprafața afectată însumând

4.825 mp.

În răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul Ș.E.C.

în faza procesuală a apelului, acesta a arătat faptul că pe terenul în

suprafață mai mică, proprietatea reclamanților, persistă zonele cu hidrocarburi

identificate în expertiza inițial efectuată, că centrala în cogenerare și

rafinăria sunt în funcțiune, iar la limita centralei pe latura de nord a

terenului reclamanților s-a identificat un gard de protecție din panouri

fonoabsorbante, ce nu exista la momentul efectuării expertizei.

În ceea ce privește poluarea atmosferică și fonică,

concluziile expertului în fața instanței de fond au fost în sensul că nu s-au

înregistrat depășiri ale concentrațiilor maxime admisibile anuale/lunare

stabilite de Legea nr. 104/2011 a calității aerului înconjurător, iar nivelul

de zgomot la limita R.P. respectă limita legală de 65 dB pentru zonele

industriale.

Aceste concluzii au fost menținute de către expert și

cu ocazia completării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului,

acesta arătând că, în ceea ce privește poluarea atmosferică, în urma

consultării buletinelor de analiză pentru anii 2011, 2012 și perioada

ianuarie-iunie 2013, toate emisiile de poluanți atmosferici evacuați în

atmosferă de către instalațiile din cadrul Rafinăriei s-au situat sub limitele

maxime admisibile menționate în Autorizația integrată de mediu, revizuită la

data de 30 octombrie 2009 și Autorizația integrată de mediu, revizuită la data

de 09 ianuarie 2013.

O concluzie similară a arătat expertul și în privința

emisiilor de poluanți atmosferici evacuați în atmosferă de către instalațiile

de ardere din cadrul Centralei în Cogenerare, buletinele de analiză pentru

perioada august 2012 - iulie 2013 atestând faptul că aceste emisii s-au situat

sub limitele maxime admisibile menționate în Autorizația integrată de mediu din

27 iunie 2011.

În ceea ce privește poluarea fonică, expertul a

concluzionat în sensul că apelanta-pârâtă respectă legislația privind nivelul

de zgomot la limita celor două unități industriale (rafinărie și centrală).

Prin urmare, s-a reținut faptul că solul suprafeței de

4.825 mp proprietatea reclamanților a fost poluat prin fapta ilicită a pârâtei

constând în deversarea reziduurilor petroliere și depozitarea de deșeuri

formate din pietriș contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni

din beton, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005,

aceasta are obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și

înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare

producerii prejudiciului.

În ceea ce privește poluarea fonică și atmosferică,

instanța a reținut concluziile raportului de expertiză astfel cum a fost

completat, reclamanții neadministrând probe contrare, care să conducă la

înlăturarea concluziilor expertizei. Sub acest aspect, s-a constatat că nu s-a

dovedit existența unei fapte ilicite a pârâtei, constând într-o asemenea

poluare a terenurilor reclamanților, astfel încât s-a apreciat că prima

instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente din O.U.G.

nr. 195/2005, respectiv art. 998-999 C. civ., la situația de fapt rezultată din

ansamblul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la

obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000.000 euro cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin activitatea poluatoare, s-a reținut faptul că

prejudiciul pretins de reclamanți constă în imposibilitatea desfășurării unor

activități comerciale pe aceste terenuri, afectarea gravă a nivelului și

calității vieții, afectarea sănătății pe timpul cât se află pe aceste terenuri,

or, reclamanții nu au dovedit producerea unui asemenea prejudiciu, nu au

administrat niciun fel de probe (acte medicale, proiecte de afaceri etc) care

să ateste faptul că activitatea poluatoare i-a împiedicat să desfășoare

activități comerciale ori că au suferit unele afecțiuni medicale ca urmare a

contactului cu factorul poluant.

S-a mai reținut că prin chiar scrisoarea de conciliere

(filele 30-33 dosar fond), reclamanții recunosc faptul că terenurile

proprietatea lor sunt locuri înfundate, fără ieșire la drumul public,

înconjurate de terenurile proprietatea pârâtei, aceasta fiind cauza pentru care

desfășurarea unor activități, inclusiv comerciale, este imposibilă.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC

O.M.V.P. SA, aceasta a invocat faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale ce stă la baza principiului

"poluatorul plătește".

Instanța a constatat netemeinicia acestor susțineri

față de faptul că, potrivit concluziilor expertului din cuprinsul completării

raportului de expertiză, poluator pentru suprafața de 4.825 mp este pârâta,

prin deversarea reziduurilor petroliere și depozitarea de deșeuri formate din

pietriș contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton,

astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005,

aceasta are obligația de a suporta costul pentru repararea prejudiciului și

înlătura urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare

producerii prejudiciului.

Împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013

a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal,

au declarat recurs atât reclamanții A.E., A.M. și T.E., cât și pârâta SC

O.M.V.P. SA.

Recursul reclamanților A.E., A.M. și T.E.

Prin recursul formulat, reclamanții au solicitat, în

principal, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ.,

modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii astfel

cum a fost formulată. într-un prim subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9

coroborat cu art. 314 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii recurate și

reținerea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a dispozițiilor art.

95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 raportate la dispozițiile art. 998 - 999 C.

civ., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost

formulată.

Într-un al doilea subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 5

și 7 coroborate cu art. 312 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii

recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare Curții de Apel Ploiești în

vederea corectei administrări a probei cu expertiza specializarea protecția

mediului și ecologie.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a

încălcat dreptul la apărare prin ignorarea dispozițiilor procedurale privind

administrarea probelor, cu referire la art. 6 din C.E.D.O., apreciind că

instanța de apel ar fi trebuit sa dispună efectuarea unei noi expertize în

cauză.

Au arătat recurenții că la termenul din data de 9

octombrie 2013, au formulat obiecțiuni la Completarea expertizei efectuată la

instanța de fond denumită „Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiza

tehnica judiciara" întocmită de expert tehnic judiciar S.E. prin care a

solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză, motivat de faptul că

expertiza administrată în cauză a avut la bază înscrisuri care nu conțin

informații și date certificate conform normelor legale.

Astfel, înscrisurile depuse sunt, de fapt, rezultate

ale unor măsurători efectuate de intimatele-pârâte și consemnate în rapoarte de

monitorizare a emisiilor din gazele de ardere nivel de zgomot și poluanți din

sol emise de șeful Serviciului Protecția mediului din cadrul SC O.M.V.P SA sau

rapoarte de analize emise de societăți care dețin acreditare R.E.N.A.R., dar

care menționează în cuprinsul concluziilor prezentate ca: „Opiniile și

interpretările conținute de prezentul raport nu suni acoperite de acreditare R.E.N.A.R."

În scop exemplificativ menționam:

De asemenea, au susținut recurenții că în ce privește

poluarea atmosferică și poluarea fonică, expertul nu a efectuat măsurători

independente ci a avut în vedere strict documentele puse la dispoziție de

intimatele-pârâte fapt ce încalcă în mod evident principiul egalității armelor.

Așadar, în măsura în care probele au fost prelevate de

pârâta SC O.M.V.P SA iar opiniile și interpretările conținute de raportul de

expertiză ce reprezintă proba decisivă în prezenta cauza nu sunt acoperite de

acreditare R.E.N.A.R., apreciază recurenții că instanța, prin respingerea

solicitărilor acestora, i-a pus în imposibilitatea de a administra proba

contrară.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța

de apel nu a arătat rațiunile pentru care au fost respinse obiecțiunile la

Completarea expertizei efectuată la instanța de fond denumită „Răspuns la

obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmită de expert

tehnic judiciar S.E., probă administrată în cadrul apelului.

S-a mai susținut că deși instanța de apel a înțeles să

procedeze la analiza aspectelor litigioase, aceasta nu a arătat rațiunea pentru

care a decis să omologheze raportul de expertiză administrat în cauză și cu

toate că au arătat în cuprinsul obiecțiunilor depuse la dosarul cauzei

considerentele pentru care au apreciat că răspunsul formulat de expert este

irelevant, în lipsa unor măsurători independente, instanța a decis să preia

concluziile prezentate de expert fără ca rațiunile acestei decizii să fie aduse

la cunoștința părților.

Mai mult, instanța de apel s-a rezumat la a prelua

motivarea primei instanțe fără să clarifice rațiunile care au stat la baza

deciziei pronunțate. Asa fiind, cat timp instanța de apel s-a rezumat să afirme

doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire la

întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului, trimițând

inexact, la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motivarea

hotărârii recurate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că

cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate,

iar instanța de recurs este in imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

Un alt aspect pe care instanța de apel nu l-a analizat

în mod temeinic este acela al poluării atmosferice și poluării fonice,

rezumându-se la a reda un sumar ai concluziilor răspunsului formulat de expert,

astfel încât apreciază recurenții că această argumentare nu este de natură să

le furnizeze dovada că obiecțiunile la răspunsul expertului au fost în mod

temeinic analizate.

Un al doilea aspect rămas nemotivat de instanța de

apel este înlăturarea concluziilor Raportului nr. 518 din 30 iunie 2010, care

atestă că exista o depășire a nivelului de hidrogen sulfurat de peste 520 de

ori peste limita maximă admisă.

Un ultim aspect criticat este nemotivarea înlăturării

documentelor din care rezultă prejudiciul cauzat reclamanților, respectiv

planurile de afaceri depuse la dosarul cauzei și Certificatul de urbanism din 03

august 2011 cu documentele anexate acestuia.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a

interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în

sensul că a raportat condițiile existenței răspunderii civile delictuale la o

situație care, la momentul pronunțării hotărârii recurate, nu mai era actuală.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate rezultă

că instanța de apel motivează inexistența prejudiciului cauzat de poluare prin

cele consemnate în scrisoarea de conciliere fără a face referire la faptul că

prin sentința civila nr. 11759 din 09 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria

Ploiești, prin care, în contradictoriu cu intimatele-pârâte au obținut dreptul

de servitute de trecere.

Toodată, s-a arătat că în considerentele hotărârii

recurate, s-a reținut că reclamanții nu au dovedit prejudiciul suferit de vreme

ce nu au pus la dispoziția instanței acte medicale însă o astfel de probă nu

este necesară de vreme ce expertul nu a susținut că terenurile ar reprezenta un

mediu sănătos și echilibrat ecologic, ci dimpotrivă un mediu industrial,

poluat.

Recursul pârâtei SC O.M.V.PS. SA,

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul

admiterii propriului apel și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a

sentinței instanței de fond și respingerea în tot a cererii de chemare în

judecată formulată de reclamanți.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat,

pârâta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale care stă la baza principiului "poluatorul

plătește" și care să justifice astfel aplicarea art. 94 lit. i) din O.U.G.

nr. 195/2005.

A susținut recurenta-pârâta că în cauza de față, nu

s-a făcut dovada faptului că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii

civile delictuale. Astfel, concluziile celor două rapoarte de expertiză în ceea

ce privește poluarea terenurilor se bazează pe simple prezumții și indicii

circumstanțiale.

Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză,

s-a stabilit de către expertul desemnat, prin mijloace specifice, că suprafața

de 4.825 mp din terenurile intimaților-reclamanți este afectată de factori

poluanți iar cu privire la cauza poluării, expertul a constatat existența în

pânza freatică a unor factori poluanți care, prin succesiunea firească a

fenomenelor naturale, ajung ca în cele din urmă să afecteze și terenurile

reclamanților.

A mai susținut recurenta că ceea ce nu s-a stabilit

nici de către expertul desemnat și nici prin intermediul altei probe

administrate în cauză, este dacă factorii poluatori care se află în pânza

freatică au fost deversați de către ea sau de alte persoane juridice/fizice din

zona industrială unde se află terenurile reclamanților.

Deși instanța de apel a încuviințat cererea sa de

suplimentare a probatoriului în apel, cu ocazia completării raportului de

expertiză, expertul a reținut în mod contradictoriu că pârâta SC O.M.V.P SA

este cauza contaminării cu produse petroliere a terenurilor ca apoi să rețină

alți factori poluanți, respectiv o poluare în timp, ce se datorează în

principal defecțiunilor apărute în timpul exploatării la unele rețele de

conducte sau canalizare de pe teritoriul rafinăriei, la conductele de transport

țiței și produse prelucrate la depozite sau beneficiari, factori la care mai

pot contribuit cutremurele și accidentele din cel de-al ll-lea Război Mondial.

Față de aceste concluzii total neconcludente și

nedovedite ale expertului, bazate pe simple prezumții simple fără alte elemente

care să le susțină, apreciază recurenta că este evident că în speță nu s-a

făcut dovada faptului că ea este poluatorul care trebuie să plătească și care a

săvârșit fapta ilicită de poluare a terenurilor reclamanților, nefiind

stabilită nicio legătură între poluarea terenurilor și activitatea acesteia.

Prin constatarea făcută prin raportul de expertiză

efectuat în cauză astfel cum a fost completat s-a stabilit doar că există fapta

ilicită a poluării terenurilor reclamanților, însă nu s-a stabilit în mod

direct și concret legătura dintre fapta ilicită și recurentă, dovadă ce ținea

de îndeplinirea condițiilor legale care să conducă la atragerea răspunderii

civile delictuale.

Analizând decizia atacată în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele

considerente:

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv

de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să

cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură

directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile

părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia

hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu

constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul

textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și

exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar C.E.D.O. (cauza Achina împotriva

României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea

unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi

considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către

instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le

aprecia.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu

necercetarea fondului cauzei.

Constituie motiv de casare nu numai inexistența

motivării, dar și insuficiența ei.

În speță, Înalta Curte, verificând considerentele

hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul

soluției de pronunțate, încadrându-se astfel, în prima dintre cele trei ipoteze

avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru

ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Astfel, o primă critică apreciată a fi fondată o

constituie cea formulată de recurenții-reclamanți referitoare la nemotivarea de

către instanță a măsurii de respingere a cererii de efectuare a unei noi

expertize pentru dovedirea poluării atmosferice și fonice.

În adevăr, așa cum rezultă din încheierea de ședință

din 13 iunie 2013 (filele 14-15 dosar apel), solicitarea reclamanților cu

privire la efectuarea expertizei a fost respinsă de către instanță, fără a fi

prezentate argumentele avute în vedere la luarea acestei măsuri.

În egală măsură, este fondată critica reclamanților

referitoare la lipsa motivării înlăturării concluziilor Raportului nr. 518 din

30 iunie 2010, altfel spus, din considerentele deciziei recurate nu rezultă

dacă acest înscris a făcut obiectul analizei instanței sau argumentele pentru

care a fost înlăturat.

De asemenea, din aceeași perspectivă a dispozițiilor art.

304 pct. 7 C. proc. civ., se constată a fi fondată critica

recurenților-reclamanți referitoare la insuficiența motivării pe aspectul

obiecțiunilor formulate la completarea expertizei efectuate în apel, având în

vedere că instanța se rezumă a constata că în raport de obiectul cererii de

chemare în judecată și obiectivele stabilite de prima instanță, expertul a

răspuns obiecțiunilor formulate. Lapidară este și reținerea instanței

referitoare la acreditarea R.E.N.A.R. a laboratorului, aspect de asemenea

criticat prin obiecțiunile formulate, asupra căruia, instanța s-a mărginit a

constata că laboratorul a fost ales prin tragere la sorți fără a argumenta și

răspunde punctual criticilor formulate.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte, la

acest nivel de verificare, se constată că, în adevăr, decizia recurată este

deficitară sub aspectul motivării și cu privire la condițiile angajării

răspunderii instituite prin O.U.G. nr. 195/2005, având în vedere că deși

răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent

de culpa poluatorului, totuși trebuie să fie făcută dovada că poluarea provine

de la acea entitate și nu alta. Or, din această perspectivă, se constată că

instanța de apel s-a mărginit la a prelua concluziile primei instanțe pe

aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale care stă la

baza principiului „poluatorul plătește", fără a răspunde criticilor

referitoare la lipsa dovezilor prin care s-ar fi putut stabili calitatea de

poluator a pârâtei.

Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd

obligativitatea expunerii motivelor de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de recurs de

a cenzura hotărârea atacată.

Insuficiența motivării deciziei recurate, ce impune

casarea acesteia, în baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., este de natură a nu mai face posibilă examinarea hotărârii din

perspectiva celorlalte critici formulate.

Așa fiind, constatând că soluția adoptată de instanța

de apel este insuficient motivată în raport de criticile formulate de părți

prin memoriile de apelam baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanții

A.E., A.M. și T.E. și de pârâta SC O.M.V.P. SA București împotriva Deciziei civile

nr. 86 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, care, cu ocazia

rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu

respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții A.E., A.M.

și T.E. și de pârâta SC O.M.V.P. SA București împotriva Deciziei civile nr. 86

din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie

2015.