ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2013

HOTĂRÂRE
16.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ sub

nr. 744/120/2011, reclamanta SC M. SRL Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta

SC C. SA Ploiești, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 RON

reprezentând prejudiciu suferit, precum și la plata cheltuielilor de judecată,

Prin Sentința nr.

3497 din 15 decembrie 2011 Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei

de 500.000 RON reprezentând despăgubiri și a sumei de 12.113 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut în esență, incidența, în speță, a

dispozițiilor art. 94 și 95 din O.U.G. nr. 195/2005 potrivit cărora protecția

mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice,

răspunderea pentru prejudiciul adus mediului având caracter obiectiv,

independent de culpă și fiind solidară în cazul pluralității de autori.

De asemenea, față de

cele consemnate în procesul-verbal de constatare încheiat de Administrația

Națională Apele Române la 31 iulie 2010, cu privire la deversarea de țiței în

Lacul nr. 5 Ilfoveni, a reținut că sunt întrunite elementele răspunderii civile

delictuale impuse de art. 998 din C. civ., prin existența unui prejudiciu, a

faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,

precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența

cu care a acționat prin abandonarea unei conducte dar și având în vedere faptul

că în ceea ce privește protecția mediului legea prevede o răspundere obiectivă,

fundamentată pe ideea de risc, în sensul că activitatea care creează pentru

altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru prejudiciul pe care îl

poate cauza. În speță, din analiza coroborată a probatoriilor administrate,

rezultă fără echivoc legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de abandonare

a unei conducte aflate sub concesiunea pârâtei și prejudiciul material cauzat

prin deversarea țițeiului, poluarea nefiind contestată de pârâtă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC C. SA Ploiești, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia nr. 33

din 26 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac a

admis apelul formulat de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva Sentinței nr. 3494

din data de 15 decembrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul ca a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON despăgubiri,

respectiv 368.100 RON despăgubiri materiale și 31.900 RON daune morale; a

menținut restul dispozițiilor sentinței atacate; a obligat intimata-reclamantă

la 4.310,5 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control ordinar a reținut că pârâta nu a contestat

poluarea lacului, ci numai cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată și

a avut în vedere faptul că incidentul s-a produs ca urmare a cedării ventilului

care închidea un tronson de conductă, ceea ce a determinat evacuarea unei

cantități de 1.000 litri de țiței în Acumularea Ilfoveni, pârâta luând măsurile

necesare de remediere, inclusiv de ecologizare a zonei.

Din această perspectivă

a apreciat ca fiind corect determinat prin raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză, prejudiciul material în sumă de 388.100 RON prin raportare

la încasările medii obținute de reclamantă din pescuit sportiv în ultimele trei

luni anterior evenimentului față de cele din lunile ulterioare, până la data de

31 iulie 2011

S-a apreciat, însă că

prejudiciul de imagine suferit de reclamantă a fost cuantificat la o sumă mult

prea mare în raport de paguba efectivă, drept pentru care, a diminuat suma

acordată cu titlu de daune morale la 31.900 RON.

Împotriva Deciziei

nr. 33 din 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât

reclamanta cât și pârâta.

Reclamanta SC M. SRL

Târgoviște a criticat hotărârea atacată din perspectiva motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și

menținerii hotărârii primei instanțe ca justă și temeinică.

Pârâta SC C. SA

Ploiești a dezvoltat criticile formulate împotriva hotărârii instanței de apel

subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și a

solicitat admiterea propriei căi extraordinare de atac, modificarea deciziei

atacate în sensul schimbării în tot a hotărârii primei instanțe și respingerii

acțiunii introductive ca nefondate.

Reclamanta, în

dezvoltarea criticii formulate a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, că soluția de diminuare a cuantumului

despăgubirilor este una aleatorie, nejustificată și nesusținută de niciun

element probatoriu.

Pârâta, subsumat

motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., a

criticat decizia atacată pentru că nu cuprinde argumentele care au format

convingerea instanței de apel în sensul soluției pronunțate.

Astfel, pârâta a

susținut că instanța de apel nu a analizat probatoriile administrate în

combaterea pretențiilor reclamantei, niciunul dintre acestea neregăsindu-se

consemnate în considerentele deciziei și nu au fost avute în vedere la

pronunțarea soluției respectiv o serie de înscrisuri între care: nota de

constatare din 31 iulie 2010 întocmită de Garda Națională de Mediu Dâmbovița,

procesul-verbal de constatare din 31 iulie 2010 întocmit de Administrația

bazinală Argeș - Vedea, nota de constatare din 30 august 2010 a Gărzii

Naționale de Mediu Dâmbovița, care atestă la data respectivă, remedierea

avariei, recuperarea țițeiului deversat în exterior și ecologizarea zonei

afectate, precum și opinia separată la raportul de expertiză tehnică întocmită

de expert M.D., depozițiile martorilor B.A. și P.R. și răspunsurile reclamantei

la interogatoriu.

De asemenea, a

criticat validarea raportului de expertiză întocmit de expert S.M. în

condițiile în care a fost realizat prin raportare la o perioadă de timp ce

depășește intervalul menționat de reclamantă în invitația la conciliere ca

fiind cel pentru care solicită daune, expertul extinzând aleatoriu perioada de

calcul a prejudiciului până la data de 31 iulie 2010, deși reclamanta a indicat

data de 18 noiembrie 2010.

Circumscris motivului

de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a criticat

aprecierea instanței referitoare la întrunirea condițiilor răspunderii civile

delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998 C. civ. raportat la art. 94 din

O.U.G. nr. 195/2005, în condițiile în care, în opinia sa, reclamanta nu a făcut

dovada existenței prejudiciului suferit.

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări, se constată că, atât criticile formulate de reclamantă cât și cele

dezvoltate de pârâtă încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt

fondate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și vor fi admise în

considerarea următoarelor argumente:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția

pronunțată.

Motivarea unei

hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,

din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Motivarea străină de

natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în

vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu

sunt de natura să o susțină.

În cauză, atât

reclamanta, cât și pârâta, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța

de apel au susținut că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Verificând economia

hotărârii atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nemotivată,

neregăsindu-se în considerentele sale argumentele care au format convingerea

instanței în sensul soluției adoptate, respectiv argumentele pentru care a

diminuat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 500.000 RON la

400.000 RON, respectiv a daunelor morale reprezentând cuantificarea

prejudiciului de imagine la suma 31.900 RON, complet aleatoriu, doar pentru că

le-a apreciat ca fiind prea mari pe cele acordate de prima instanță, fără a se

raporta la niciuna dintre probele administrate și în lipsa oricărui criteriu.

Or, hotărârea judecătorească

nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a

probelor administrate în scopul aflării adevărului și justei soluționări a

cauzei.

În plus, motivarea

hotărârii judecătorești justifică echitatea procesului, pe de o parte, prin

dreptul părților de a fi convinse că justiția a fost înfăptuită, respectiv că

judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de

acestea și, pe de altă parte, prin dreptul părților de a cunoaște oportunitatea

promovării căii de atac.

În speță, instanța de

apel s-a rezumat a menționa, complet aleatoriu, fără nicio susținere că suma

acordată cu titlu de daune morale este prea mare, fără a se raporta la niciun

criteriu în baza căruia a făcut această apreciere și, fără a analiza în vreun

fel și înlătura motivat criticile și apărările formulate de apelanta-pârâtă.

Procedând în acest

fel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de

recurs de a controla hotărârea atacată.

În aceste condiții,

constatând că soluția adoptată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, respectiv că, practic, prin decizia atacată nu a fost analizat

fondul cauzei, în baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) și (6)

reclamanta SC M. SRL Târgoviște și de pârâta SC C. SA Ploiești Deciziei nr. 33

din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia

rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu

respectarea dispozițiilor legale menționate.

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC M. SRL Târgoviște și de pârâta SC C. SA Ploiești

împotriva Deciziei nr. 33 din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care

o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi, 16 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2014
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3497 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL și a obligat pârâta SC C. SA Ploieș
ÎCCJ 2019-12-06
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2311/2019
2 din 8 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat. A admis apelul formulat de pârâta COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA S.A. împotriva sentinței nr. 962 din 8 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. A schimbat, în par
ÎCCJ 2019-10-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4383/2019
toate emise de pârât. Totodată, a obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele achitate sau reținute în temeiul actelor administrative anterior precizate și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Mediului, Apelor și Pădu
ÎCCJ 2025-02-12
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2025
Ședința publică din data de 12 februarie 2025 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.05.2018, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, a solicitat obligarea
ÎCCJ 2003-04-17
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2369/2003
âmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea principală și, în consecință, a obligat pe pârâta, SC R. SA Târgoviște, să plătească reclamantei, R.A.G.C. Târgoviște, suma de 279.933.519 lei cu titlu de penalită
Sursă