CASE OF NURETTIN ALDEMIR AND OTHERS v. TURKEY

Reclamanții sunt membri ai „E İTİM-SEN” (Eğitim ve Bilim Emekcileri Sendikası – Sindicatul Muncitorilor Educației), un sindicat care este membru al „KESK” (Kamu Emekcileri Sendikaları Konfederasyonu – Confederația Sindicatului Angajaților Publici). În 2001 Parlamentul turc a pregătit un proiect de proiect de lege pentru modificarea Actului privind Sindicatul. În timp ce acest proiect de lege a fost discutat în Parlament, „KESK” a decis să organizeze reuniuni în Ankara pentru a protesta asupra proiectului de lege. Scopul a fost atragerea atenției publice la și a realiza retragerea acestui proiect de lege, care, în opinia lor, nu a respectat standardele internaționale. Între timp, la 18 decembrie 2000, Guvernatorul Ankara a emis o circulară, oferind orientări privind reuniunile și demonstrațiile organizate în orașul Ankara, în conformitate cu Legea privind reuniunile și demonstrațiile Marșelor (Legea nr. 2911). Potrivit acestei circulari, locul de întâlnire ales de KESK nu a fost printre zonele permise. La 7 iunie 2001 Nurettin Aldemir, Șehrinaz Artar, Ömer Buzludağ, Sami Evren și Ali Rıza Özer și la 25 iunie 2001 Arzu Doğan, Tacettin Yağdıran și Elif Akgül, s-au reunit în Kızılay împreună cu alte persoane. În ambele ocazii, în timp ce președintele "KESK" a citit declarațiile de presă, ofițerii de poliție au avertizat demonstranții că acțiunea lor este contrară legii și că trebuie să se disperseze. Demostratorii au blocat strada principală a districtului Kızılay (Avenue Atatürk) și au încercat să meargă către biroul prim-ministrului. Ofițerii de poliție au intervenit apoi și au folosit truncheoni, bățuri și gaz lacrimogen, în vederea dispersării mulțimii. Unii manifestanți au atacat forțele de securitate folosind pietre și bățuri care au cauzat rănirea șapte ofițeri de poliție și distrugerea unui vehicul de poliție. De asemenea, reclamanții au fost răniți în timpul incidentelor. 10. La 7 iunie 2001 Șehrinaz Artar și Ömer Buzludağ au fost examinați de un medic din Spitalul Universitar Hacettepe. Medicul a observat o echimoză de 2x2 cm pe suprafața stângă a Șehrinaz Artar. În ceea ce privește Ömer Buzludağ, a observat o abrazie de 3 cm pe suprafața dreaptă. Nurettin Aldemir, Sami Evren și Ali Rıza Özer nu au prezentat Curtea nici o probă medicală în sprijinul acuzațiilor ulterioare de maltrat. 11. La 25 iunie 2001 Arzu Doğan a fost examinat de un expert medical forense din Institutul de Medicină Forense Ankara, care a observat o echimoză pe buza ei, o pasăre hiperemic pe încheietura stângă și abraziuni superficiale pe încheietura ei dreaptă și brațul ei. Expertul a concluzionat că leziunile au făcut Arzu Doğan inapte pentru a lucra pentru o zi. 12. În aceeași zi, Tacettin Yağdıran a fost examinat de un expert medical forense din Institutul de Medicină Forensică Ankara. Medicul a observat o leziune suturată pe lobul occipital al capului său și un hematom sub leziune, și a considerat că leziunile sale au făcut reclamantul inapt pentru muncă timp de șapte zile. 13. De asemenea, în aceeași zi, Elif Akgül a fost examinat de un medic din Institutul de Medicină Forense Ankara. Medicul a observat abraziuni pe piele pe scapula stânga și pe spate, și un hematom de 2x2 cm pe lobul frontal dreapta. El a concluzionat că leziunile devenind Elif Akgül inapte pentru lucru timp de cinci zile. 14. La o dată neespecificată, reclamanții au depus o plângere la biroul procurorului public Ankara împotriva guvernatorului Ankara, a directorului Direcției de Securitate Ankara, a directorului filialei Forței de Intervenție Rapidă a Direcției de Securitate Ankara și a ofițerilor de poliție care au fost implicați în incidente. 15. Între timp, la 26 iunie 2001, procurorul public din Ankara a acuzat 24 de manifestanți, inclusiv Arzu Doğan și Sami Evren, pentru încălcarea Legii de Reuniuni și Demonstrare Marche. 16. La 23 iulie 2001, în conformitate cu Legea nr. 4483 cu privire la urmărirea în judecată a funcționarilor publici, procurorul public din Ankara a transferat dosarul la Ministerul Internului, cerând autorizația de inițiere a procedurilor penale. 17. La 9 octombrie 2001, Ministerul Internului, în baza articolului 4 din Legea nr. 4483) a hotărât să nu ia măsuri împotriva oficialilor și ofițerilor acuzați de solicitanți, deoarece a constatat că acuzațiile sunt de „natură abstractă”. Ministerul a considerat că forța utilizată de poliție este legală și justificată în circumstanțele cazului și că ofițerii au fost obligați să disperseze demonstranții care au organizat o reuniune ilegală. Această decizie a fost trimisă procurorului public Ankara la 19 decembrie 2001 18. Într-o decizie din 14 noiembrie 2001 Curtea Penală Ankara a achitat reclamanții Arzu Doğan și Sami Evren, precum și alți demonstranți, acuzații. Curtea a hotărât că manifestanții au avut dreptul de a organiza întruniri neînarmate și pașnice și demonstrații fără permisiunea prealabilă. 19. La 29 ianuarie 2002, procurorul public Ankara a emis o decizie de neprocedură în ceea ce privește plângerile reclamanților. 20. art. 34 din Constituție prevede: „Toată lumea are dreptul de a organiza întruniri neînarmate și pașnice și marșe de demonstrație fără permisiunea prealabilă. ... Formalitățile, condițiile și procedurile care reglementează exercitarea dreptului de a desfășura reuniuni și marșe de demonstrație sunt prescrise de lege.” 21. La momentul material secțiunea 10 din Legea Marșelor de Reuniuni și Demonstrare (Legea nr. 2911) a fost formulat după cum urmează: „Pentru a avea loc o ședință, biroul guvernatorului sau autoritățile districtului în care este planificată demonstrația trebuie să fie informată, în timpul orelor de deschidere și cel puțin șaptezeci și două de ore înainte de ședință, printr-un anunț care conține semnătura tuturor membrilor consiliului de organizare...” 22. Secțiunea 22 din aceeași Lege a interzis manifestațiile și procesiunile pe străzile publice, în parcuri, locuri de cult și clădiri în care s-au bazat serviciile publice. Demonstrațiile organizate în pătrate publice trebuie să respecte instrucțiunile de securitate și să nu perturbeze circulația persoanelor sau transportul public. În cele din urmă, secțiunea 24 prevedea că manifestațiile și procesiunile care nu respectă dispozițiile acestei legi vor fi disperse prin forță în ordinea guvernatorului și după ce manifestanții au fost avertizați. Potrivit unei circulari emise de Guvernatorul Ankara la 18 decembrie 2000, care furnizează orientări privind reuniunile și demonstrațiile, avenida Kızılay nu este printre zonele permise pentru demonstrații. „Poliția poate folosi arme de foc în cazul: (a) autoapărare, ... (h) dacă o persoană sau un grup rezista la poliție și îi împiedică să își îndeplinească sarcinile sau dacă există un atac împotriva poliției.” „În cazurile de rezistență de către persoane ale căror arestări sunt necesare sau de grupuri ale căror dispersie este necesară sau de amenințarea lor de a ataca sau de a efectua un atac, poliția poate folosi violența pentru a supune aceste acțiuni. Utilizarea violenței se referă la utilizarea forței corporale, a forței fizice și a tuturor tipurilor de arme specificate în lege și crește treptat în funcție de natura și nivelul de rezistență și de atac, astfel încât să restabilească calmul. În cazurile de intervenție de către forțele de grup, amploarea utilizării forței și a echipamentelor și instrumentelor care urmează să fie utilizate sunt determinate de comandantul forței de intervenție.” 23. În conformitate cu art. 165 din actualul Cod de procedură penală, reclamantul poate depune apel împotriva deciziei unui procuror public de a nu institui proceduri penale. Acest recurs trebuie depus, în termen de 15 zile de la data notificării hotărârii reclamantului, cu președintele instanței așezate în a căror jurisdicție funcționează procurorul public.