Nurettin Aldemir și alții împotriva Turciei

Reclamanții sunt membri ai „E İTİM-SEN” (Eğitim ve Bilim Emekcileri Sendikası – Sindicatul Muncitorilor Educației), un sindicat care este membru al „KESK” (Kamu Emekcileri Sendikaları Konfederasyonu – Confederația Sindicatului Angajaților Publici). În 2001 Parlamentul turc a pregătit un proiect de proiect de lege pentru modificarea Actului privind Sindicatul. În timp ce acest proiect de lege a fost discutat în Parlament, „KESK” a decis să organizeze reuniuni în Ankara pentru a protesta asupra proiectului de lege. Scopul a fost atragerea atenției publice la și a realiza retragerea acestui proiect de lege, care, în opinia lor, nu a respectat standardele internaționale.

Între timp, la 18 decembrie 2000, Guvernatorul Ankara a emis o circulară, oferind orientări privind reuniunile și demonstrațiile organizate în orașul Ankara, în conformitate cu Legea privind reuniunile și demonstrațiile Marșelor (Legea nr. 2911). Potrivit acestei circulari, locul de întâlnire ales de KESK nu a fost printre zonele permise. La 7 iunie 2001 Nurettin Aldemir, Șehrinaz Artar, Ömer Buzludağ, Sami Evren și Ali Rıza Özer și la 25 iunie 2001 Arzu Doğan, Tacettin Yağdıran și Elif Akgül, s-au reunit în Kızılay împreună cu alte persoane. În ambele ocazii, în timp ce președintele "KESK" a citit declarațiile de presă, ofițerii de poliție au avertizat demonstranții că acțiunea lor este contrară legii și că trebuie să se disperseze.

Demostratorii au blocat strada principală a districtului Kızılay (Avenue Atatürk) și au încercat să meargă către biroul prim-ministrului. Ofițerii de poliție au intervenit apoi și au folosit truncheoni, bățuri și gaz lacrimogen, în vederea dispersării mulțimii. Unii manifestanți au atacat forțele de securitate folosind pietre și bățuri care au cauzat rănirea șapte ofițeri de poliție și distrugerea unui vehicul de poliție. De asemenea, reclamanții au fost răniți în timpul incidentelor. 10. La 7 iunie 2001 Șehrinaz Artar și Ömer Buzludağ au fost examinați de un medic din Spitalul Universitar Hacettepe. Medicul a observat o echimoză de 2x2 cm pe suprafața stângă a Șehrinaz Artar. În ceea ce privește Ömer Buzludağ, a observat o abrazie de 3 cm pe suprafața dreaptă.

Nurettin Aldemir, Sami Evren și Ali Rıza Özer nu au prezentat Curtea nici o probă medicală în sprijinul acuzațiilor ulterioare de maltrat. 11. La 25 iunie 2001 Arzu Doğan a fost examinat de un expert medical forense din Institutul de Medicină Forense Ankara, care a observat o echimoză pe buza ei, o pasăre hiperemic pe încheietura stângă și abraziuni superficiale pe încheietura ei dreaptă și brațul ei. Expertul a concluzionat că leziunile au făcut Arzu Doğan inapte pentru a lucra pentru o zi. 12. În aceeași zi, Tacettin Yağdıran a fost examinat de un expert medical forense din Institutul de Medicină Forensică Ankara. Medicul a observat o leziune suturată pe lobul occipital al capului său și un hematom sub leziune, și a considerat că leziunile sale au făcut reclamantul inapt pentru muncă timp de șapte zile.

13. De asemenea, în aceeași zi, Elif Akgül a fost examinat de un medic din Institutul de Medicină Forense Ankara. Medicul a observat abraziuni pe piele pe scapula stânga și pe spate, și un hematom de 2x2 cm pe lobul frontal dreapta. El a concluzionat că leziunile devenind Elif Akgül inapte pentru lucru timp de cinci zile. 14. La o dată neespecificată, reclamanții au depus o plângere la biroul procurorului public Ankara împotriva guvernatorului Ankara, a directorului Direcției de Securitate Ankara, a directorului filialei Forței de Intervenție Rapidă a Direcției de Securitate Ankara și a ofițerilor de poliție care au fost implicați în incidente. 15. Între timp, la 26 iunie 2001, procurorul public din Ankara a acuzat 24 de manifestanți, inclusiv Arzu Doğan și Sami Evren, pentru încălcarea Legii de Reuniuni și Demonstrare Marche.

16. La 23 iulie 2001, în conformitate cu Legea nr. 4483 cu privire la urmărirea în judecată a funcționarilor publici, procurorul public din Ankara a transferat dosarul la Ministerul Internului, cerând autorizația de inițiere a procedurilor penale. 17. La 9 octombrie 2001, Ministerul Internului, în baza articolului 4 din Legea nr. 4483) a hotărât să nu ia măsuri împotriva oficialilor și ofițerilor acuzați de solicitanți, deoarece a constatat că acuzațiile sunt de „natură abstractă”. Ministerul a considerat că forța utilizată de poliție este legală și justificată în circumstanțele cazului și că ofițerii au fost obligați să disperseze demonstranții care au organizat o reuniune ilegală. Această decizie a fost trimisă procurorului public Ankara la 19 decembrie 2001 18. Într-o decizie din 14 noiembrie 2001 Curtea Penală Ankara a achitat reclamanții Arzu Doğan și Sami Evren, precum și alți demonstranți, acuzații.

Curtea a hotărât că manifestanții au avut dreptul de a organiza întruniri neînarmate și pașnice și demonstrații fără permisiunea prealabilă. 19. La 29 ianuarie 2002, procurorul public Ankara a emis o decizie de neprocedură în ceea ce privește plângerile reclamanților. 20. art. 34 din Constituție prevede: „Toată lumea are dreptul de a organiza întruniri neînarmate și pașnice și marșe de demonstrație fără permisiunea prealabilă…

Formalitățile, condițiile și procedurile care reglementează exercitarea dreptului de a desfășura reuniuni și marșe de demonstrație sunt prescrise de lege.” 21. La momentul material secțiunea 10 din Legea Marșelor de Reuniuni și Demonstrare (Legea nr. 2911) a fost formulat după cum urmează: „Pentru a avea loc o ședință, biroul guvernatorului sau autoritățile districtului în care este planificată demonstrația trebuie să fie informată, în timpul orelor de deschidere și cel puțin șaptezeci și două de ore înainte de ședință, printr-un anunț care conține semnătura tuturor membrilor consiliului de organizare...” 22. Secțiunea 22 din aceeași Lege a interzis manifestațiile și procesiunile pe străzile publice, în parcuri, locuri de cult și clădiri în care s-au bazat serviciile publice.

Demonstrațiile organizate în pătrate publice trebuie să respecte instrucțiunile de securitate și să nu perturbeze circulația persoanelor sau transportul public. În cele din urmă, secțiunea 24 prevedea că manifestațiile și procesiunile care nu respectă dispozițiile acestei legi vor fi disperse prin forță în ordinea guvernatorului și după ce manifestanții au fost avertizați. Potrivit unei circulari emise de Guvernatorul Ankara la 18 decembrie 2000, care furnizează orientări privind reuniunile și demonstrațiile, avenida Kızılay nu este printre zonele permise pentru demonstrații.

„Poliția poate folosi arme de foc în cazul: (a) autoapărare, ... (h) dacă o persoană sau un grup rezista la poliție și îi împiedică să își îndeplinească sarcinile sau dacă există un atac împotriva poliției.” „În cazurile de rezistență de către persoane ale căror arestări sunt necesare sau de grupuri ale căror dispersie este necesară sau de amenințarea lor de a ataca sau de a efectua un atac, poliția poate folosi violența pentru a supune aceste acțiuni. Utilizarea violenței se referă la utilizarea forței corporale, a forței fizice și a tuturor tipurilor de arme specificate în lege și crește treptat în funcție de natura și nivelul de rezistență și de atac, astfel încât să restabilească calmul.

În cazurile de intervenție de către forțele de grup, amploarea utilizării forței și a echipamentelor și instrumentelor care urmează să fie utilizate sunt determinate de comandantul forței de intervenție.” 23. În conformitate cu art. 165 din actualul Cod de procedură penală, reclamantul poate depune apel împotriva deciziei unui procuror public de a nu institui proceduri penale. Acest recurs trebuie depus, în termen de 15 zile de la data notificării hotărârii reclamantului, cu președintele instanței așezate în a căror jurisdicție funcționează procurorul public.

5. The applicants are members of “EĞİTİM-SEN” (Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası – The Education Workers’ Trade Union), a trade union which is a member of “KESK” (Kamu Emekçileri Sendikaları Konfederasyonu – The Confederation of Public Employees’ Trade Unions). 6. In 2001 the Turkish Parliament prepared a draft bill to amend the Act on Trade Unions. While this bill was being discussed in the Parliament, “KESK” decided to organise meetings in Ankara to protest the bill. The aim was to draw public attention to and achieve the withdrawal of this bill, which in their view did not meet international standards. 7. In the meantime, on 18 December 2000, the Governorship of Ankara had issued a circular, providing guidelines on meetings and demonstrations organised in the city of Ankara, in accordance with the Law on Meetings and Demonstration Marches (Law no. 2911). According to this circular, the meeting place chosen by KESK was not among the permitted areas.

8. On 7 June 2001 Nurettin Aldemir, Șehrinaz Artar, Ömer Buzludağ, Sami Evren and Ali Rıza Özer, and on 25 June 2001 Arzu Doğan, Tacettin Yağdıran and Elif Akgül, gathered in Kızılay together with other persons. 9. On both occasions, while the president of “KESK” was reading out press statements, police officers warned the demonstrators that their action was contrary to the law and that they had to disperse. The demonstrators blocked the main street of the Kızılay district (Atatürk Avenue) and attempted to march towards the Prime Minister’s Office. The police officers then intervened and used truncheons, sticks and tear gas with a view to dispersing the crowds. Some of the demonstrators attacked the security forces using pavement stones and sticks which caused the injury of seven police officers and the destruction of a police vehicle.

The applicants were also wounded during the incidents. 10. On 7 June 2001 Șehrinaz Artar and Ömer Buzludağ were examined by a doctor from the Hacettepe University Hospital. The doctor noted an ecchymosis of 2x2 cm on the left eyebrow of Șehrinaz Artar. As regards Ömer Buzludağ, he noted an abrasion of 3 cm on his right eyebrow. Nurettin Aldemir, Sami Evren and Ali Rıza Özer did not submit any medical evidence to the Court in support of their subsequent allegations of ill-treatment. 11. On 25 June 2001 Arzu Doğan was examined by a forensic medical expert from the Ankara Forensic Medicine Institute who observed an ecchymosis on her lip, a hyperaemic graze on her left wrist and superficial abrasions on her right wrist and arm.

The expert concluded that the injuries rendered Arzu Doğan unfit for work for one day. 12. On the same day, Tacettin Yağdıran was examined by a forensic medical expert from the Ankara Forensic Medicine Institute. The doctor observed a sutured injury on the occipital lobe of his head and a haematoma under the injury, and considered that his injuries rendered the applicant unfit for work for seven days. 13. Also on the same day, Elif Akgül was examined by a doctor from the Ankara Forensic Medicine Institute. The doctor observed abrasions on the skin on the left scapula and on the back, and a haematoma of 2x2 cm on the right frontal lobe. He concluded that the injuries rendered Elif Akgül unfit for work for five days.

14. On an unspecified date, the applicants filed a complaint with the Ankara public prosecutor’s office against the Ankara Governor, the director of the Ankara Security Directorate, the director of the Rapid Intervention Force branch of the Ankara Security Directorate and the police officers who were involved in the incidents. 15. In the meantime, on 26 June 2001 the Ankara public prosecutor brought charges against twenty-seven demonstrators, including Arzu Doğan and Sami Evren, for violation of the Law on Meetings and Demonstration Marches. 16. On 23 July 2001, pursuant to Law no. 4483 on the prosecution of civil servants, the Ankara public prosecutor transferred the file to the Ministry of Interior seeking an authorisation to initiate criminal proceedings.

17. On 9 October 2001 the Ministry of the Interior, relying on Article 4 of Law no. 4483, decided not to take an action against the officials and officers accused by the applicants as it found that the allegations were of an “abstract nature”. The Ministry considered that the force used by the police was lawful and justified in the circumstances of the case and that the officers had been under an obligation to disperse the demonstrators who had organised an illegal meeting. This decision was sent to the Ankara public prosecutor’s office on 19 December 2001. 18. In a decision of 14 November 2001 the Ankara Criminal Court acquitted the applicants Arzu Doğan and Sami Evren, as well as other demonstrators, of the charges.

The court decided that the demonstrators enjoyed a right to hold unarmed and peaceful meetings and demonstrations without prior permission. 19. On 29 January 2002 the Ankara public prosecutor issued a decision of non-prosecution as regards the applicants’ complaints. 20. Article 34 of the Constitution provides: “Everyone has the right to hold unarmed and peaceful meetings and demonstration marches without prior permission…

The formalities, conditions, and procedures governing the exercise of the right to hold meetings and demonstration marches shall be prescribed by law.” 21. At the material time section 10 of the Meetings and Demonstration Marches Act (Law no. 2911) was worded as follows: “In order for a meeting to take place, the governor’s office or authorities of the district in which the demonstration is planned must be informed, during opening hours and at least seventy-two hours prior to the meeting, by a notice containing the signature of all the members of the organising board...” 22. Section 22 of the same Act prohibited demonstrations and processions on public streets, in parks, places of worship and buildings in which public services were based.

Demonstrations organised in public squares had to comply with security instructions and not disrupt individuals’ movement or public transport. Finally, section 24 provided that demonstrations and processions which did not comply with the provisions of this law would be dispersed by force on the order of the governor’s office and after the demonstrators had been warned. According to a circular issued by the Governorship of Ankara on 18 December 2000, which provides guidelines on meetings and demonstrations, Kızılay avenue is not among the permitted areas for demonstrations.

“The police may use firearms in the event of: (a) self defence, ... (h) if a person or a group resists the police and prevents them from carrying out their duties or if there is an attack against the police.” “In cases of resistance by persons whose arrest is necessary or by groups whose dispersal is necessary or of their threatening to attack or carrying out an attack, the police may use violence to subdue these actions. Use of violence refers to the use of bodily force, physical force and all types of weapons specified in the law and it gradually increases according to the nature and level of resistance and attack in such a way as to restore calm.

In cases of intervention by group forces, the extent of the use of force and the equipment and instruments to be used are determined by the commander of the intervening force.” 23. According to Article 165 of the now defunct Code on Criminal Procedure, a complainant may file an appeal against the decision of a public prosecutor not to institute criminal proceedings. This appeal must be lodged, within fifteen days from the day of notification of the decision to the complainant, with the president of the assize court in whose jurisdiction the public prosecutor works.