Kesk împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE DE DECIZIE FINALĂ Cererea nr. 27794/02 de către KESK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa, Președintele, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, Dna A. Mularoni, D. E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători și dna Dolle Secțiune Grefier având în vedere cererea depusă la 12 aprilie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere decizia parțială din 15 noiembrie 2005, având în vedere deliberarea, hotărând după cum urmează: FACTE Reclamantul, Confederația Sindicatului Angajaților Publici ( Kamu Emekzileri Sendikaları Konfederasyonu - „KESK” este reprezentat în fața Curții de către dl Fevzi Gümüș, dl Metin Ayhan și dl Akay Sayılır, avocați care practică în Ankara.

Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001 Parlamentul turc a pregătit un proiect de proiect de lege pentru modificarea Actului privind sindicatele. În timp ce acest proiect a fost dezbătut înaintea Parlamentului, „KESK” a organizat o întâlnire într-un parc din Ankara pentru a protesta împotriva proiectului. Scopul a fost de a atrage atenția publică asupra și de a realiza retragerea acestui proiect de lege, care, în opinia lor, nu a respectat standardele internaționale. La 25 iunie 2001, membrii confederației reclamanților s-au adunat la Kızılay. În timp ce au fost făcute discursuri, poliția a intervenit pentru dispersarea grupului. Ofițerii au avertizat verbal grupul că întâlnirea este ilegală deoarece nu a fost obținută permisiunea de la autoritățile relevante în temeiul Legii nr. 2911 privind reuniunile și demonstrațiile.

Ofițerii de poliție au folosit apoi truncheoni, bățuri și bombe lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Mulți participanți au fost răniți în timpul incidentului. La o dată neespecificată, reclamantul și persoanele rănite au depus o plângere la procurorul public din Ankara împotriva guvernatorului Ankara, a șefului poliției Ankara și a ofițerilor de poliție care au fost implicați în incident. În conformitate cu Legea nr. 4483 privind urmărirea în judecată a funcționarilor, pentru a putea iniția procedura penală, procurorul public a transferat dosarul la Ministerul Internului pentru autorizare. La 9 octombrie 2001, Ministerul Internului a trimis o scrisoare procurorului public și, în baza articolului 4 din Legea nr. 4483) a solicitat să nu se ia măsuri împotriva persoanelor acuzate.

Ministerul a considerat că forța utilizată de poliție a fost justificată și legală în circumstanțele cazului. În scrisoarea, s-a declarat că ofițerii avea datoria de a dispersa demonstranții care au organizat o ședință ilegală. În consecință, la 29 ianuarie 2002, procurorul public Ankara a decis să nu ia nicio acțiune în ceea ce privește plângerea. COMPLAINTE Reclamantul susține în temeiul articolului 11 din Convenție că interferența poliției în ședința constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și libertatea de asamblare. La 15 noiembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a comunicat plângerea reclamantului în temeiul articolului 11 din Convenție guvernului contestat.

La 9 mai 2006, Guvernul a prezentat observațiile lor privind admisibilitatea și fondurile. La 18 mai 2006, reprezentantul reclamantului a fost invitat să prezinte până la 29 de mai 2006. La 28 iulie 2006, Registrul a trimis reprezentantului reclamantului o scrisoare înregistrată, informându-i că perioada permisă pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 29 iunie 2006 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Această scrisoare a fost transmisă reprezentantului reclamantului la 9 august 2006. Curtea remarcă că, în scrisoarea respectivă, reprezentantul reclamantului a fost atrasă la art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își continue aplicarea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție.

În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Președintele grefierului Costa Dolle J.-P.

SECOND SECTION

FINAL DECISION

Application no. 27794/02 by KESK against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 21 November 2006 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa, President, Mr I. Cabral Barreto, Mr R. Türmen, Mr M. Ugrekhelidze, Mrs A. Mularoni, Mrs E. Fura-Sandström, Mr D. Popović, judges, and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 12 April 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the partial decision of 15 November 2005, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, the Confederation of Public Employees’ Trade Unions ( Kamu Emekçileri Sendikaları Konfederasyonu - the “KESK” ), is represented before the Court by Mr Fevzi Gümüș, Mr Metin Ayhan and Mr Akay Sayılır, lawyers practising in Ankara.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 2001 the Turkish Parliament prepared a draft bill to amend the Act on Trade Unions. While this draft was being discussed before Parliament, the “KESK” organised a meeting in a park in Ankara to protest against the draft. The aim was to draw public attention to, and to achieve the withdrawal of this bill, which in their view did not meet international standards. On 25 June 2001 members of the applicant confederation gathered in Kızılay. While speeches were made, the police intervened to disperse the group. The officers verbally warned the group that the meeting was illegal since no permission had been obtained from the relevant authorities pursuant to Law No. 2911 on meetings and demonstrations.

The police officers then used truncheons, sticks and tear gas bombs to disperse the crowd. Several participants were wounded during the incident. On an unspecified date, the applicant and the injured persons filed a complaint with the Ankara public prosecutor against the Governor of Ankara, the Ankara Chief of Police and the police officers who were involved in the incident. Pursuant to Law No. 4483 on the prosecution of civil servants, in order to be able to initiate criminal proceedings, the public prosecutor transferred the file to the Ministry of the Interior for authorisation. On 9 October 2001 the Ministry of the Interior sent a letter to the public prosecutor and, relying on Article 4 of Law No. 4483, requested that no action be taken against the accused persons.

The Ministry considered that the force used by the police had been justified and lawful in the circumstances of the case. In the letter, it was stated the officers had had a duty to disperse the demonstrators who had organised an illegal meeting. Consequently, on 29 January 2002 the Ankara public prosecutor decided to take no action concerning the complaint. COMPLAINT The applicant alleges under Article 11 of the Convention that the police interference in the meeting constituted a breach of its right to freedom of expression and freedom of assembly. LAW On 15 November 2005 the Court declared the application partly inadmissible and communicated the applicant’s complaint under Article 11 of the Convention to the respondent Government.

On 9 May 2006 the Government submitted their observations on admissibility and merits. On 18 May 2006 the applicant’s representative was invited to submit by 29 June 2006 any further observations in reply, together with any claims for just satisfaction. On 28 July 2006 the Registry sent a registered letter to the applicant’s representative, informing him that the period allowed for the submission of the applicant’s observations had expired on 29 June 2006 and that no extension of time had been requested. This letter was delivered to the applicant’s representative on 9 August 2006. The Court notes that, in the said letter, the attention of the applicant’s representative was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention.

The Registry has received no response to date. In these circumstances, the Court considers that the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue its application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. S. Dollé J.-P.

Costa Registrar President