CASE OF BİÇİCİ v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește la Istanbul. La 29 octombrie 2003, în încercarea de a participa la o demonstrație sub forma unei „conferințe de presă” care s-a desfășurat pe strada Istiklal, în districtul Beyoğlu din Istanbul, a fost arestat, împreună cu aproximativ 50 până la 60 de alți participanți, de către ofițeri de poliție, la aproximativ 16.10 p.m. Reclamantul a susținut că ofițerii de poliție au folosit forța disproporționată pentru a dispersa mulțimea și pentru a aresta demonstranții, în timp ce guvernul a susținut că demonstranții au respins poliția și au refuzat să se disperseze. După arestarea ei, reclamantul a fost dus la spital pentru o examinare medicală. Medicul care a examinat-o a raportat că nu au existat semne de leziune asupra organismului reclamantului.

Medicul a remarcat, totuși, că reclamantul s-a plâns de durere în brațul său superior drept. În aceeași dată, la 19:30 p.m., reclamantul a fost interogat de procurorul public Beyoğlu. Reclamantul a informat procurorul că a fost supusă unor maltraturi de către poliție, care a folosit o forță disproporționată în timpul arestării sale. A susținut că a participat la întrunire, organizată de un grup numit „Inițiativa mamelor de pace”, ca președinte al Asociației pentru Drepturile Omului din Istanbul, și că a fost arestată de către poliție fără niciun motiv. Ea a afirmat că a exercitat doar drepturile legale și că nu a încălcat Legea Marchelor de Reuniuni și Demonstrare (Legea nr. 2911). Reclamantul a fost eliberat din custodia poliției în aceeași zi, după ce a fost interogat de procurorul public Beyoğlu.

10. La 6 noiembrie 2003, reclamantul a depus o plângere la procurorul public Beyoğlu împotriva ofițerilor de poliție care au fost implicați în incident și au arestat-o. Ea s-a plâns, printre altele, de ilegalitatea arestării ei și de utilizarea excesivă a forței de către poliție în timpul arestării. 11. În aceeași dată, reclamantul a fost îndreptat spre sucursala Istanbul a Institutului de Medicină Forensic de către procurorul public Beyoğlu. Medicul care a examinat reclamantul a observat o echimoză de 2 x 6 cm pe partea din spate a piciorului stâng și a concluzionat că prejudiciul a făcut reclamantului inaptabilă pentru muncă timp de cinci zile. Medicul a remarcat, de asemenea, că reclamantul suferă de durere în umărul drept și în brațul drept.

12. La 12 noiembrie 2004, procurorul public Beyoğlu a emis o decizie de a nu urmări polițiștii care erau în funcție la conferința de presă din 29 octombrie 2003. Având în vedere raportul privind incidentul elaborat de ofițerii de poliție, procurorul public a remarcat că, în ciuda avertizărilor poliției, manifestanții, care s-au adunat ilegal fără a obține permisiunea și au perturbat ordinea publică prin blocarea zonei pietonale și a tramvaiului, au refuzat să se disperse și, prin urmare, poliția a fost obligată să folosească un anumit grad de forță pentru a le dispersa și a restabili ordinea publică. Procurorul a considerat că forța utilizată de forțele de securitate a fost în conformitate cu art. 24 din Legea Marșelor de Reuniuni și Demonstrare și a fost justificată în aceste circumstanțe.

În opinia procurorului public, rănile reclamantului au fost rezultatul unei utilizări proporționale a forței care nu constituie un maltrat sau un abuz de autoritate. 13. La 23 decembrie 2004, reclamantul a depus un recurs la Curtea din Istanbul împotriva deciziei citate mai sus a procurorului public. A afirmat că, la 29 octombrie 2003, ofițerii de poliție au bătut-o în timpul arestării ei, ceea ce a provocat leziuni care i-au făcut inapte pentru muncă timp de cinci zile, așa cum a confirmat raportul medical din spital. În plus, a susținut că participanții nu au blocat tramvai sau traficul pietonal. Ea a cerut, prin urmare, Curtea Assize să ordone autorităților judiciare să pună acuzații împotriva ofițerilor de poliție.

14. La 30 decembrie 2004, având în vedere conținutul dosarului și motivele date de procurorul public Beyoğlu, Curtea Assize a respins apelul reclamantului. 15. Între timp, la 7 noiembrie 2003, procurorul public Beyoğlu a formulat acuzații împotriva a treisprezece manifestanți, inclusiv reclamantul, pentru încălcarea Legii de reuniuni și de demonstrare Marches. Într-o hotărâre din 19 decembrie 2006, Curtea Beyoğlu Assize a achitat reclamantul și co-accultarea acuzațiilor menționate anterior. Curtea a hotărât după cum urmează: „S-a afirmat că acuzatul a încălcat Legea de Reuniuni și Demonstrare Marches în ziua incidentului. Având în vedere conținutul dosarului, nu există dovezi convingătoare care indică cu suficientă certitudine că acuzatul a comis presupusul infracțiunii.

Din raportul incidentului se pare că forțele de securitate au luat măsuri după un raport de informații că inițiativa Pace Mothers, Gök-Der, Tuad și asociațiile Yakay-Der au fost de a organiza o demonstrație în fața biroului poștal din districtul Galatasaray. După adunarea grupului (demonstratori), președintele asociației Yakay-Der a declarat că vor staționa un loc în fața biroului poștal Galatasaray. După un avertisment de poliție [întâlnirea a fost ilegal], demonstranții au spus poliției că vor face o declarație de presă și apoi dispersează. Cu toate acestea, echipele de poliție nu au eliberat grupul și au continuat să le mențină într-un cerc; apoi i-au arestat fără a da un avertisment adecvat care ar putea fi auzit de toată lumea (nu s-a furnizat dovezi pentru a susține afirmația că a fost dat un avertisment).

Din aceste motive, nu s-a demonstrat nici o dovadă care să aducă indicarea că acuzatul a comis presupusa infracțiune în contravenție cu respectiva lege și că [acțiunea lor] a mers peste exercitarea drepturilor lor democratice. Astfel, se consideră că acțiunile acuzate au fost doar un exercit al drepturilor lor democratice [pentru libertatea de adunare]. Prin urmare, [acceptul] este achitat de taxele aduse împotriva acestora...” 18. Legea internă relevantă poate fi găsită în cazul Nurettin Aldemir și alții c. Turcia (n. 32124/02, 32126/02, 32129/02, 32132/02, 32133/02, 32137/02 și 32138/02, §§§ 20-23, 18 decembrie 2007).

5. The applicant was born in 1955 and lives in Istanbul. 6. On 29 October 2003, while attempting to participate in a demonstration in the form of “a press conference” held on Istiklal Street in the Beyoğlu district of Istanbul, the applicant was arrested, together with some 50 to 60 other participants, by police officers at approximately 4.10 p.m. The applicant alleged that the police officers had used disproportionate force to disperse the crowd and to arrest the demonstrators, whereas the Government claimed that the demonstrators had resisted the police and had refused to disperse. 7. Following her arrest the applicant was taken to hospital for a medical examination. The doctor who examined her reported that there were no signs of injury on the applicant's body.

The doctor noted, however, that the applicant complained of pain in her right upper arm. 8. On the same date, at 7.30 p.m., the applicant was questioned by the Beyoğlu public prosecutor. The applicant informed the public prosecutor that she had been subjected to ill-treatment by the police, who had used disproportionate force during her arrest. She claimed that she had attended the meeting, organised by a group called “the Peace Mothers' Initiative”, as the President of the Istanbul Human Rights Association, and that she had been arrested by the police for no reason. She stated that she had merely exercised her legal rights and that she had not breached the Meetings and Demonstration Marches Act (Law no. 2911). 9. The applicant was released from police custody on the same day, after being questioned by the Beyoğlu public prosecutor.

10. On 6 November 2003 the applicant lodged a complaint with the Beyoğlu public prosecutor against the police officers who had been involved in the incident and had arrested her. She complained, inter alia, of the unlawfulness of her arrest and the excessive use of force by the police during the arrest. 11. On the same date the applicant was referred to the Istanbul branch of the Forensic Medical Institute by the Beyoğlu public prosecutor. The doctor who examined the applicant noted a 2 x 6 cm ecchymosis on the back of her left leg and concluded that the injury rendered the applicant unfit for work for five days. The doctor further noted that the applicant was suffering from pain in her right shoulder and right arm.

12. On 12 November 2004 the Beyoğlu public prosecutor issued a decision not to prosecute the police officers who had been on duty at the press conference of 29 October 2003. Relying on the incident report prepared by the police officers, the public prosecutor noted that, despite warnings by the police, the demonstrators, who had gathered illegally without obtaining permission and had disturbed public order by blocking the pedestrian zone and tramway, had refused to disperse and the police had therefore been obliged to use some degree of force to disperse them and restore public order. The public prosecutor considered that the force used by the security forces had been in line with section 24 of the Meetings and Demonstration Marches Act and had been justified in the circumstances.

In the public prosecutor's opinion, the applicant's injuries were the result of a proportionate use of force which did not amount to ill-treatment or abuse of authority. 13. On 23 December 2004 the applicant lodged an appeal with the Istanbul Assize Court against the above-mentioned decision of the public prosecutor. She claimed that on 29 October 2003 police officers had beaten her during her arrest, causing injuries rendering her unfit for work for five days, as corroborated by the medical report from the hospital. She further alleged that the participants had not blocked the tramway or pedestrian traffic. She therefore asked the Assize Court to order the prosecuting authorities to bring charges against the police officers.

14. On 30 December 2004, having regard to the content of the file and the reasons given by the Beyoğlu public prosecutor, the Istanbul Assize Court dismissed the applicant's appeal. 15. The Istanbul Assize Court's decision was served on the applicant on 16 February 2005. 16. In the meantime, on 7 November 2003, the Beyoğlu public prosecutor had brought charges against thirteen demonstrators, including the applicant, for violation of the Meetings and Demonstration Marches Act. In her defence submissions before the court, the applicant claimed that, in participating in the demonstration, she had merely been exercising her democratic rights. 17. In a judgment dated 19 December 2006, the Beyoğlu Assize Court acquitted the applicant and her co-accused of the above-mentioned charges.

The court held as follows: “[It] was alleged that the accused had breached the Meetings and Demonstration Marches Act on the day of the incident. Having regard to the content of the case file, there is no convincing evidence indicating with sufficient certainty that the accused committed the alleged offence. It appears from the incident report that the security forces took measures following an intelligence report that the Peace Mothers' Initiative, Gök-Der, Tuad and Yakay-Der associations were to hold a demonstration in front of the post office in the Galatasaray district. After the gathering of the group (demonstrators), the chair of the association Yakay-Der stated that they would stage a sit-in in front of the Galatasaray post office.

Following a police warning [that the meeting was unlawful], the demonstrators told the police that they would make a press statement and then disperse. However, the police teams did not release the group and continued to keep them within a circle; they then arrested them without giving a proper warning that could be heard by everyone (no evidence was provided to substantiate the assertion that a warning was given). For these reasons, no evidence was adduced to indicate that the accused committed the alleged offence in contravention of the said Act and that [their action] went beyond the exercise of their democratic rights. It is thus considered that the actions of the accused were merely an exercise of their democratic rights [to freedom of assembly].

The [accused] are therefore acquitted of the charges brought against them...” 18. The relevant domestic law can be found in the case of Nurettin Aldemir and Others v. Turkey (nos. 32124/02, 32126/02, 32129/02, 32132/02, 32133/02, 32137/02 and 32138/02, §§ 20-23, 18 December 2007).