ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 332 din 24 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 410 din 08 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, formulată de condamnatul P.A. A fost obligat

revizuientul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că, în motivarea cererii, petentul a arătat că motivul pentru

care solicită revizuirea sentinței penale nr. 410 din 08 aprilie 2007 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, este acela că instanțele nu au avut în vedere evaluarea

sa psihiatrică existentă la dosarul cauzei și mai mult decât atât, organele de anchetă

au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, invocând dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.

La dosar a fost atașată copia sentinței

penale sus-menționate cu referat întocmit de Biroul Executări Penale, copia sentinței

penale nr. 634 din 09 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

și copia minutei deciziei penale nr. 188 A din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București,

secția I penală, precum și referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care se propune respingerea cererii

de revizuire.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 410 din 08 aprilie 2007

a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza

art. 174 rap. la art. 176 lit. a) și d) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A.

la o pedeapsă de 25 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În

baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2)

lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dat spre executare inculpatului

pedeapsa cea mai grea, sporită cu 4 ani, urmând să execute pedeapsa de 29 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada

de la 24 iulie 2007 la zi.

În

temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului.

Hotărârea de condamnare a inculpatului

P.A. a fost modificată prin decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008 a Curții de

Apel București, secția I-a penală, în sensul că:

A fost admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București și rejudecând:

În

baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării

juridice a faptelor din art. 174 rap. la art. 176 lit. a) și d) C. pen., art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 174, art. 176 lit.

a) C. pen. și art. 208, art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen., cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen.

În

baza art. 174, art. 176 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul P.A. la pedeapsa detențiunii pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În

baza art. 208, art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, a detențiunii pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a), b) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada de la 24 iulie 2007

la zi, iar, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului.

Sentința penală nr. 410 din 08 aprilie

2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia

nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele reținute, văzând dispozițiile

art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanță a constatat că cererea

este inadmisibilă, deoarece revizuientul nu a invocat niciunul din cazurile expres

și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și a precizat că instanțele nu

au avut în vedere evaluarea sa psihiatrică existentă la dosarul cauzei și mai mult

decât atât organele de anchetă au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, aspect

ce nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.

Totodată, instanța de fond a apreciat că

acele împrejurări noi pe care se bazează petentul, în realitate, nu se circumscriu

dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., acestea fiind cunoscute la instanța

de fond și în căile ordinare de atac și înlăturate, motivat, de acestea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel,

în termenul legal, condamnatul revizuient P.A. care, prin apărătorul ales, a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței penale și admiterea cererii de revizuire,

în temeiul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul

a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip disociat, și-a recunoscut

fapta, a regretat-o, iar detenția pe viață este drastică.

De asemenea, a învederat instanței că un

alt motiv de revizuire îl constituie faptul că al treilea judecător al Curții de

Apel București a apreciat că datorită faptului că inculpatul suferă de această tulburare

de tip disociat nu se impune ruperea definitivă a inculpatului de societate, precizând,

totodată, că, în motivele de apel ale Parchetului, s-a solicitat schimbarea de încadrare

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 C. pen. în cea prevăzută de

art. 208 C. pen.

Prin decizia penală nr. 237 din 14 septembrie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelantul revizuient P.A. împotriva sentinței penale nr. 332/F din data de 24 aprilie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, iar, în temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut că, în motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile

art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen., condamnatul revizuient P.A. a arătat, în esență,

că instanțele de judecată, deși cunoșteau faptul că în raportul de examinare medico-legală

psihiatrică a fost diagnosticat cu „tulburare de personalitate de tip disociat",

nu au luat în considerare acest aspect care, potrivit art. 48 C. pen., constituie

caz de iresponsabilitate, că instanțele nu au luat în considerare și nu s-au pronunțat

asupra unui aspect esențial în soluționarea cauzei, respectiv discernământul, starea

psihică în care se afla, că a comis fapta într-un moment de cădere psihică, de negândire

și de rătăcire a minții, a lipsei de discernământ, care nu s-a mai manifestat în

cursul celor 4 ani de prietenie cu victima și că organele de urmărire au săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul că trebuiau

să verifice expertiza psihiatrică care îl exonera de răspundere și să solicite avizarea

expertizei neuropsihiatrice de comisiile abilitate din cadrul Institutului Național

de Medicină Legală, aceste activități fiind obligatorii când se consideră că inculpatul

a suferit o traumă psihică, depresie sau de altă natură care l-a determinat să săvârșească

fapta.

Instanța de prim control judiciar, analizând

motivele invocate de revizuientul condamnat P.A., a constatat că niciunul dintre

acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394

alin. (1) C. proc. pen.

S-a arătat, în acest sens, că revizuirea

este o cale extraordinară de atac, folosirea acesteia fiind limitată de legiuitor

numai la anumite cazuri, în care se presupuse că s-a comis o eroare judiciară ce

prezintă aparențe de temeinicie, criticile formulate de condamnatul P.A. neregăsindu-se

printre situațiile stabilite de legiuitor prin dispozițiile legale menționate, în

care se poate face și admite o cerere de revizuire.

S-a menționat că revizuirea poate fi cerută

când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei. Faptele și împrejurările noi pot constitui cauză de revizuire

numai dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii judecătorești, prin

care s-a reținut o stare de fapt eronată. Probele noi trebuie să aibă ca obiect

elemente de bază în soluționarea procesului penal și anume împrejurări

legate

de existența faptei, a vinovăției făptuitorului ori existența unei cauze de încetare

a procesului penal, pe baza cărora se ajunge la o soluție diametral opusă, neputându-se

cere revizuirea bazată pe probe noi de natură să ușureze situația condamnatului,

și anume să aibă o consecință asupra cuantumului pedepsei.

Or, s-a reținut de către instanța de apel

că, în cauză, revizuientul condamnat P.A. nu face referire la nicio astfel de faptă

sau împrejurare nouă sau probă nouă. Constatările și concluziile raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică efectuat în cauză au fost cunoscute atât de instanța

de fond, cât și de instanțele de control judiciar, neconstituind probe, fapte sau

împrejurări noi, care să se poată circumscrie dispozițiilor art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. Faptul că acestea, ca și împrejurările de fapt ale cauzei,

nu au fost, în opinia condamnatului revizuient, interpretate în mod corespunzător

de instanța de fond și de instanțele de control judiciar, în sensul existenței unui

caz de iresponsabilitate și a incidenței art. 48 C. pen., nu sunt în măsură să conducă

la admiterea cererii sale de revizuire, neputând constitui, la acest moment, motive

care să justifice admiterea unui astfel de cereri, acestea fiind critici și susțineri

ce nu putea fi invocate de condamnat decât cu ocazia soluționării pe fond a cauzei

și a căilor ordinare de atac.

S-a subliniat că, în revizuire, nu este

posibilă readministrarea probelor, prelungirea ori reinterpretarea probatoriului

administrat, reaprecierea vinovăției sau nevinovăției persoanei condamnate, a încadrării

juridice și reindividualizarea pedepsei aplicate, întrucât există autoritate de

lucru judecat.

În

ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că, potrivit art. 395 alin. (1) C. proc.

pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394

lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului,

dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Or, în prezenta cauză, săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., la care face referire condamnatul revizuient,

de către organele de urmărire penală nu s-a constatat nici printr-o hotărâre judecătorească

și nici printr-o ordonanță a procurorului, din actele dosarului nerezultând nici

măcar împrejurarea că revizuientul condamnat a formulat plângere penală în sensul

celor arătate.

De altfel, chiar și aceste obiecțiuni ale

sale cu privire la neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de

către organele de urmărire penală puteau fi ridicate de acesta cu ocazia judecării

pe fond și în căile ordinare de atac a cauzei.

Împotriva deciziei penale nr. 237 din 14

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuientul

condamnat P.A.

În

motivarea recursului, prin apărătorul său ales, a susținut

că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au respins în mod nejustificat cererea

sa de revizuire, considerând că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen. A arătat că, în speță, este incident cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurările

noi

care nu au fost avute în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârii de

condamnare

fiind legate de omisiunea luării în considerare, în integralitate,

a

concluziilor raportului de expertiză psihiatrică, în care se arată că

revizuientul

păstrează discernământul, dar este afectiv instabil, prezentând

tulburare

de personalitate de tip disociat. Ca urmare, a apreciat că

instanțele

trebuiau să dispună obligarea sa la tratament medical psihiatric

specific,

prin care psihicul său să poată beneficia de suport și posibilitatea

de

dezvoltare și adaptare, în scopul stabilirii șanselor reale de reintegrare în

societate.

În

drept, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

Examinând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este

legală și temeinică, iar recursul declarat de revizuientul condamnat P.A. ca fiind

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Revizuirea a fost concepută de legiuitor

ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii

judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea supusă

revizuirii.

Eroarea judiciară - constând în reținerea

de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului

- poate proveni din următoarele cauze: necunoașterea unor fapte sau împrejurări

esențiale de către instanța de judecată; folosirea unor probe denaturate (prin mijlocirea

unor activități infracționale); corupția organelor judiciare care au cercetat sau

judecat cauza; existența unor hotărâri contradictorii (inconciliabile).

Procedura de soluționare a cererii de revizuire

la instanță se desfășoară în două etape: admiterea în principiu și rejudecarea în

fond a cererii, activități care au loc în fața aceleiași instanțe de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin.

(1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță

în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului,

verificându-se, în această etapă, îndeplinirea condițiilor de fond și formă cerute

de lege. După verificare, instanța poate respinge cererea de revizuire prin sentință,

care poate fi atacată cu apel sau cu recurs.

Etapa examinării în principiu este o procedură

premergătoare și eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea

în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În

ceea ce privește întinderea cazurilor de revizuire, legea

procesual penală face distincție, pe de o parte, între cazul de revizuire care constă

în descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță

la soluționarea cauzei și, pe de altă parte, între cazurile care constau în denaturarea

unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități infracționale și în reaua

- credință a organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza.

Din economia dispozițiilor art. 393 și

394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac,

prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe

a

unor împrejurări de care depindea adoptarea

unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent

că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat

pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnați pe

nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea

poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cauzele prevăzute de art. 394 din același Cod, singurele apte a provoca o reexaminare

în fapt a cauzei penale.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară

de atac de retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă

decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute

de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice.

În

conținutul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute

expres și limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale

și anume, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia.

Recurentul revizuient a invocat în susținerea

cererii de revizuire cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că revizuirea întemeiată

pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată,

în sensul că presupune descoperirea de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi

pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului.

Expresia "fapte sau împrejurări",

utilizată de legea procesual penală în reglementarea acestei căi extraordinare de

atac, se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ,

cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și anume, orice

întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau prin coroborare cu alte

probe, poate să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuentului.

Constituie fapte sau împrejurări noi, în

sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările

care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

Nu constituie fapte sau împrejurări noi,

în sensul textului de lege menționat, apărările care au fost puse în discuție, analizate

și lămurite prin probele administrate în primă instanță și în căile de atac promovate

împotriva hotărârii primei instanțe.

Instanța de recurs constată că, de fapt,

revizuentul condamnat P.A. a solicitat, în calea extraordinară de atac a revizuirii,

reinterpretarea probațiunii administrată și evaluată atât de instanța fondului,

cât și de

instanțele de control judiciar, care au

examinat toate susținerile și apărările sale cu privire la acuzațiile aduse, apărări

care formează și obiectul prezentei cauze.

În

speță, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control

judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările invocate de

către revizuient în susținerea cererii de revizuire și au apreciat în mod corect

că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuție,

analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Totodată, criticile condamnatului vizând

greșita încadrare juridică dată faptelor și greșita individualizare judiciară a

pedepsei nu pot fi primite întrucât acestea nu se înscriu între cazurile de revizuire

care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În

sarcina revizuientului condamnat P.A. s-a reținut că, în noaptea

de 20 din 21 iulie 2007, a ucis-o prin cruzimi pe victima B.G.A., în vârstă de 21

ani (prietena sa), înfășurând în jurul gâtului victimei de două ori un cearșaf pe

care i l-a înnodat la ceafa, iar cu capetele libere i-a legal mâinile la spate,

făcând două noduri, în locuința mamei acesteia, apartamentul x din București, Șos.

P. și a sustras din locuință telefonul mobil și alte valori.

De altfel, instanțele și-au fundamentat

soluția de condamnare pe baza unui material probator amplu și convingător, administrat

atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul cercetării judecătorești și anume:

procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto; raport medico-legal

de necropsie nr. A3/1070/2007 și planșă foto; declarațiile inculpatului P.A.; procesul-verbal

de reconstituire efectuată de inculpatul P.A., și planșă foto; raportul de constatare

tehnico-științifică dactiloscopică nr. 263165/2007 întocmit de DGPMB - Serviciul

Criminalistic; procesul-verbal de percheziție și planșă foto; declarațiile martorilor:

B.G.F., Z.M., B.G., O.I., G.C., C.M., N.F., S.I., S.M.I., M.C.A. și T.I.; procesul-verbal

și planșa foto privind recunoașterea inculpatului P.A. de către martora B.G.F.;

procesul-verbal și planșă foto privind recunoașterea inculpatului P.A. de către

martorul B.G.; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/9832/2007,

toate aceste probe atestând, cu autoritate de lucru judecat, vinovăția revizuientului

condamnat în săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de

art. 174 , art. 176 C. pen., și furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (2)

lit. a) și g) C. pen.

Totodată, contrar susținerilor recurentului

revizuient, se constată că, în ciclul ordinar al judecății cauzei, instanțele au

evaluat și concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/9832/2007,

care au fost avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate

acestuia.

Ca urmare, față de toate considerentele

anterior expuse, Înalta Curte apreciază că, în mod legal și temeinic, cererea de

revizuire formulată de condamnatul P.A. a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivele

invocate

în

susținerea acesteia neputând fi circumscrise

niciunuia dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394

alin. (1) C. proc. pen.

În

consecință, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

și nici vreun alt motiv care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul

condamnat și, constatând că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul condamnat

P.A. împotriva deciziei penale nr. 237

din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie

2013.