ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2013

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 332 din 24 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 410 din 08 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, formulată de condamnatul P.A. A fost obligat revizuientul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în motivarea cererii, petentul a arătat că motivul pentru care solicită revizuirea sentinței penale nr. 410 din 08 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, este acela că instanțele nu au avut în vedere evaluarea sa psihiatrică existentă la dosarul cauzei și mai mult decât atât, organele de anchetă au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen. La dosar a fost atașată copia sentinței penale sus-menționate cu referat întocmit de Biroul Executări Penale, copia sentinței penale nr. 634 din 09 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și copia minutei deciziei penale nr. 188 A din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, precum și referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care se propune respingerea cererii de revizuire. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 410 din 08 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 174 rap.

la art. 176 lit. a) și d) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă de 25 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dat spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, sporită cu 4 ani, urmând să execute pedeapsa de 29 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada de la 24 iulie 2007 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Hotărârea de condamnare a inculpatului P.A. a fost modificată prin decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în sensul că: A fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 174 rap. la art. 176 lit. a) și d) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen. și art. 208, art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen., cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 174, art. 176 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la pedeapsa detențiunii pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 208, art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, a detențiunii pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada de la 24 iulie 2007 la zi, iar, în temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Sentința penală nr. 410 din 08 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia nr. 3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de cele reținute, văzând dispozițiile art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanță a constatat că cererea este inadmisibilă, deoarece revizuientul nu a invocat niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și a precizat că instanțele nu au avut în vedere evaluarea sa psihiatrică existentă la dosarul cauzei și mai mult decât atât organele de anchetă au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, aspect ce nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.

Totodată, instanța de fond a apreciat că acele împrejurări noi pe care se bazează petentul, în realitate, nu se circumscriu dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., acestea fiind cunoscute la instanța de fond și în căile ordinare de atac și înlăturate, motivat, de acestea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, condamnatul revizuient P.A. care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și admiterea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip disociat, și-a recunoscut fapta, a regretat-o, iar detenția pe viață este drastică.

De asemenea, a învederat instanței că un alt motiv de revizuire îl constituie faptul că al treilea judecător al Curții de Apel București a apreciat că datorită faptului că inculpatul suferă de această tulburare de tip disociat nu se impune ruperea definitivă a inculpatului de societate, precizând, totodată, că, în motivele de apel ale Parchetului, s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 C. pen. în cea prevăzută de art. 208 C. pen. Prin decizia penală nr. 237 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient P.A.

împotriva sentinței penale nr. 332/F din data de 24 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, iar, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen., condamnatul revizuient P.A.

a arătat, în esență, că instanțele de judecată, deși cunoșteau faptul că în raportul de examinare medico-legală psihiatrică a fost diagnosticat cu „tulburare de personalitate de tip disociat", nu au luat în considerare acest aspect care, potrivit art. 48 C. pen., constituie caz de iresponsabilitate, că instanțele nu au luat în considerare și nu s-au pronunțat asupra unui aspect esențial în soluționarea cauzei, respectiv discernământul, starea psihică în care se afla, că a comis fapta într-un moment de cădere psihică, de negândire și de rătăcire a minții, a lipsei de discernământ, care nu s-a mai manifestat în cursul celor 4 ani de prietenie cu victima și că organele de urmărire au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul că trebuiau să verifice expertiza psihiatrică care îl exonera de răspundere și să solicite avizarea expertizei neuropsihiatrice de comisiile abilitate din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, aceste activități fiind obligatorii când se consideră că inculpatul a suferit o traumă psihică, depresie sau de altă natură care l-a determinat să săvârșească fapta.

Instanța de prim control judiciar, analizând motivele invocate de revizuientul condamnat P.A., a constatat că niciunul dintre acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. S-a arătat, în acest sens, că revizuirea este o cale extraordinară de atac, folosirea acesteia fiind limitată de legiuitor numai la anumite cazuri, în care se presupuse că s-a comis o eroare judiciară ce prezintă aparențe de temeinicie, criticile formulate de condamnatul P.A. neregăsindu-se printre situațiile stabilite de legiuitor prin dispozițiile legale menționate, în care se poate face și admite o cerere de revizuire. S-a menționat că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Faptele și împrejurările noi pot constitui cauză de revizuire numai dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii judecătorești, prin care s-a reținut o stare de fapt eronată. Probele noi trebuie să aibă ca obiect elemente de bază în soluționarea procesului penal și anume împrejurări legate de existența faptei, a vinovăției făptuitorului ori existența unei cauze de încetare a procesului penal, pe baza cărora se ajunge la o soluție diametral opusă, neputându-se cere revizuirea bazată pe probe noi de natură să ușureze situația condamnatului, și anume să aibă o consecință asupra cuantumului pedepsei. Or, s-a reținut de către instanța de apel că, în cauză, revizuientul condamnat P.A. nu face referire la nicio astfel de faptă sau împrejurare nouă sau probă nouă.

Constatările și concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză au fost cunoscute atât de instanța de fond, cât și de instanțele de control judiciar, neconstituind probe, fapte sau împrejurări noi, care să se poată circumscrie dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Faptul că acestea, ca și împrejurările de fapt ale cauzei, nu au fost, în opinia condamnatului revizuient, interpretate în mod corespunzător de instanța de fond și de instanțele de control judiciar, în sensul existenței unui caz de iresponsabilitate și a incidenței art. 48 C. pen., nu sunt în măsură să conducă la admiterea cererii sale de revizuire, neputând constitui, la acest moment, motive care să justifice admiterea unui astfel de cereri, acestea fiind critici și susțineri ce nu putea fi invocate de condamnat decât cu ocazia soluționării pe fond a cauzei și a căilor ordinare de atac.

S-a subliniat că, în revizuire, nu este posibilă readministrarea probelor, prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat, reaprecierea vinovăției sau nevinovăției persoanei condamnate, a încadrării juridice și reindividualizarea pedepsei aplicate, întrucât există autoritate de lucru judecat. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că, potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Or, în prezenta cauză, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., la care face referire condamnatul revizuient, de către organele de urmărire penală nu s-a constatat nici printr-o hotărâre judecătorească și nici printr-o ordonanță a procurorului, din actele dosarului nerezultând nici măcar împrejurarea că revizuientul condamnat a formulat plângere penală în sensul celor arătate. De altfel, chiar și aceste obiecțiuni ale sale cu privire la neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către organele de urmărire penală puteau fi ridicate de acesta cu ocazia judecării pe fond și în căile ordinare de atac a cauzei. Împotriva deciziei penale nr. 237 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuientul condamnat P.A.

În motivarea recursului, prin apărătorul său ales, a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au respins în mod nejustificat cererea sa de revizuire, considerând că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. A arătat că, în speță, este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurările noi care nu au fost avute în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârii de condamnare fiind legate de omisiunea luării în considerare, în integralitate, a concluziilor raportului de expertiză psihiatrică, în care se arată că revizuientul păstrează discernământul, dar este afectiv instabil, prezentând tulburare de personalitate de tip disociat.

Ca urmare, a apreciat că instanțele trebuiau să dispună obligarea sa la tratament medical psihiatric specific, prin care psihicul său să poată beneficia de suport și posibilitatea de dezvoltare și adaptare, în scopul stabilirii șanselor reale de reintegrare în societate. În drept, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. Examinând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de revizuientul condamnat P.A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii. Eroarea judiciară - constând în reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate proveni din următoarele cauze: necunoașterea unor fapte sau împrejurări esențiale de către instanța de judecată; folosirea unor probe denaturate (prin mijlocirea unor activități infracționale); corupția organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza; existența unor hotărâri contradictorii (inconciliabile). Procedura de soluționare a cererii de revizuire la instanță se desfășoară în două etape: admiterea în principiu și rejudecarea în fond a cererii, activități care au loc în fața aceleiași instanțe de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, verificându-se, în această etapă, îndeplinirea condițiilor de fond și formă cerute de lege. După verificare, instanța poate respinge cererea de revizuire prin sentință, care poate fi atacată cu apel sau cu recurs. Etapa examinării în principiu este o procedură premergătoare și eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În ceea ce privește întinderea cazurilor de revizuire, legea procesual penală face distincție, pe de o parte, între cazul de revizuire care constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și, pe de altă parte, între cazurile care constau în denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități infracționale și în reaua - credință a organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza. Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același Cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice.

În conținutul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale și anume, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Recurentul revizuient a invocat în susținerea cererii de revizuire cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte reține că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului. Expresia "fapte sau împrejurări", utilizată de legea procesual penală în reglementarea acestei căi extraordinare de atac, se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și anume, orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau prin coroborare cu alte probe, poate să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuentului.

Constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor. Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul textului de lege menționat, apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în primă instanță și în căile de atac promovate împotriva hotărârii primei instanțe. Instanța de recurs constată că, de fapt, revizuentul condamnat P.A. a solicitat, în calea extraordinară de atac a revizuirii, reinterpretarea probațiunii administrată și evaluată atât de instanța fondului, cât și de instanțele de control judiciar, care au examinat toate susținerile și apărările sale cu privire la acuzațiile aduse, apărări care formează și obiectul prezentei cauze.

În speță, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuient în susținerea cererii de revizuire și au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. Totodată, criticile condamnatului vizând greșita încadrare juridică dată faptelor și greșita individualizare judiciară a pedepsei nu pot fi primite întrucât acestea nu se înscriu între cazurile de revizuire care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. În sarcina revizuientului condamnat P.A. s-a reținut că, în noaptea de 20 din 21 iulie 2007, a ucis-o prin cruzimi pe victima B.G.A., în vârstă de 21 ani (prietena sa), înfășurând în jurul gâtului victimei de două ori un cearșaf pe care i l-a înnodat la ceafa, iar cu capetele libere i-a legal mâinile la spate, făcând două noduri, în locuința mamei acesteia, apartamentul x din București, Șos. P. și a sustras din locuință telefonul mobil și alte valori.

De altfel, instanțele și-au fundamentat soluția de condamnare pe baza unui material probator amplu și convingător, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul cercetării judecătorești și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto; raport medico-legal de necropsie nr. A3/1070/2007 și planșă foto; declarațiile inculpatului P.A.; procesul-verbal de reconstituire efectuată de inculpatul P.A., și planșă foto; raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 263165/2007 întocmit de DGPMB - Serviciul Criminalistic; procesul-verbal de percheziție și planșă foto; declarațiile martorilor: B.G.F., Z.M., B.G., O.I., G.C., C.M., N.F., S.I., S.M.I., M.C.A.

și T.I.; procesul-verbal și planșa foto privind recunoașterea inculpatului P.A. de către martora B.G.F.; procesul-verbal și planșă foto privind recunoașterea inculpatului P.A. de către martorul B.G.; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/9832/2007, toate aceste probe atestând, cu autoritate de lucru judecat, vinovăția revizuientului condamnat în săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 , art. 176 C. pen., și furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (2) lit. a) și g) C. pen. Totodată, contrar susținerilor recurentului revizuient, se constată că, în ciclul ordinar al judecății cauzei, instanțele au evaluat și concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/9832/2007, care au fost avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestuia.

Ca urmare, față de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că, în mod legal și temeinic, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.A. a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivele invocate în susținerea acesteia neputând fi circumscrise niciunuia dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. În consecință, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. și nici vreun alt motiv care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat și, constatând că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.A. împotriva deciziei penale nr. 237 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2013.