ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 410/F din 8 aprilie 2008 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul P.A. la 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174-176 lit. a) și d) C. pen. și la 20 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare sporită cu 4 ani, în total 29 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a computat din pedeapsă durata prevenției de la 24 iulie 2007 la zi și s-a menținut arestarea preventivă. Conform art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că între inculpat și victima B.A.G. a existat o relație de prietenie intimă presărată cu certuri și neînțelegeri datorate geloziei inculpatului. Declarația unei martore a relevat că la un moment dat a observat urme de violență pe gâtul victimei, urme datorate agresiunii inculpatului. S-a stabilit că la începutul lunii iunie 2007 între inculpat și victimă a avut loc o nouă ceartă după care s-au reîntâlnit la 20 iulie 2007 după amiaza, în apartamentul mamei victimei, din București.

Proprietara apartamentului, mama victimei, era plecată din București împreună cu restul familiei. Cu prilejul întâlnirii între inculpat și victimă au avut loc relații intime. La un moment dat inculpatul a înfășurat și înnodat un cearceaf în jurul gâtului victimei, a întors-oi cu fața în jos, i-a răsucit mâinile la spate și le-a legat cu capetele libere ale cearceafului. Inculpatul s-a aruncat apoi deasupra victimei care se zbătea să scape, a imobilizat-o și s-a lăsat cu toată greutatea pe corpul victimei care horcăia și tremura cuprinsă de spasmele morții. În cele din urmă victima s-a stins din viață. După ce a ucis-o pe victimă inculpatul a furat din locuință un telefon mobil marca Samsung, altul marca LG, obiecte de toaletă, o sumă de bani nesemnificativă, 3 pachete de țigări, două brichete și un cârd bancar aparținând victimei.

Inculpatul a vândut ulterior telefonul mobil, a aruncat o parte din lucrurile sustrase, iar altele au fost găsite în locuința lui. Fată de modul cum a comis omorul instanța de fond a reținut că acesta se încadrează în prevederile art. 176 lit. a) și d) C. pen., respectiv omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi și pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii. Cât privește sustragerea bunurilor aparținând victimei instanța a încadrat faptele în prevederile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen. Prin decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008 Curtea de Apel București în apelul procurorului și inculpatului a reformat sentința și a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracțiunile prevăzute de art. 174-176 lit. a) și d) C. pen.

și art. 211 alin. (1) și 2 lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 174 - 176 lit. a) și art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen. cu aplicarea art.33 lit. a) C. pen. În baza art. 174 - 176 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpat reapreciind pedeapsa la detențiune pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (2) lit. g) C. pen. a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a detențiunii pe viață și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a art. 67 alin. (2) C. pen. referitoare la degradarea militară. În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-au confiscat de la inculpat suma de 98 lei din care 80 lei contravaloarea telefonului vândut. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care nu 1-a motivat. În concluziile orale inculpatul a solicitat înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii de 25 de ani, susținând că scopul pedepsei poate fi atins astfel. Recursul inculpatului nu este fondat. Instanța de apel a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză pe care le-a analizat în detaliu și a dat o încadrare legală faptelor comise de inculpat.

În raport de circumstanțele reale ale faptelor, de modul cum a comis omorul și de cruzimea deosebită dovedită în uciderea victimei, pedeapsa detențiunii pe viață este just individualizată în acord cu prevederile art. 72 și art. 52 C. pen. Astfel instanța de apel a motivat decizia de a aplica pedeapsa maximă inculpatului în raport de modul în care acesta a ucis-o pe tânăra victimă făcând-o să sufere și să realizeze în mod conștient și lent groaza despărțirii de viață. împrejurarea că inculpatul a realizat la rândul său grozăvia faptei sale este relevată de chiar declarațiile lui potrivit cărora în timp ce era călare pe victimă a văzut-o horcăind și tremurând din tot corpul. În raport de acestea instanța apelului a motivat că inculpatul este un pericol permanent pentru viața celor aflați în preajma lui, astfel că pedeapsa detențiunii pe viață este cea mai potrivită pentru protecția semenilor ce trăiesc liberi în societate.

Așa fiind în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge recursul inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

Î N

NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.A. împotriva deciziei penale nr. 188 din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 24 iulie 2007, la 21 noiembrie 2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2008. Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul admiterii recursului declarat de recurentul inculpat P.A., casării în parte a deciziei penale recurate și condamnării inculpatului pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

OPINIE SEPARATĂ Am opinat în sensul admiterii recursului declarat de inculpat și casării în parte a deciziei recurate, numai sub aspectul înlăturării condamnării la detenția pe viață și aplicării unei pedepse de 25 de ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pentru următoarele considerente: Instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a), d) C. pen. și la pedeapsa de 20 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. c) C. pen. Cele două pedepse au fost contopite, iar pedeapsa cea mai grea, de 25 ani, a fost sporită cu 4 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 29 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Parchetul a motivat în scris apelul criticând hotărârea primei instanțe sub trei aspecte: 1. greșita încadrare juridică, întrucât trebuia reținută infracțiunea de furt calificat și nu aceea de tâlhărie; 2. omisiunea aplicării pedepsei complementare a degradării militare; 3. omisiunea aplicării măsurii confiscării speciale prevăzută de art. 118 lit. e) C. pen. Observăm că parchetul nu a declarat apel pentru a solicita aplicarea detenției pe viață. Mai mult decât atât, dacă analizăm pe fond apelul declarat, se poate aprecia că este un apel declarat în favoarea inculpatului, câtă vreme se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracțiune mai ușoară, respectiv furt în loc de tâlhărie.

Celelalte două motive de recurs sunt de ordin formal și nu se poate susține că, pe fond, modifică în vreun fel aprecierea cu privire la faptă și vinovăție. De aceea, este discutabil dacă procurorul și, ulterior, instanța, puteau să agraveze situația inculpatului într-un apel declarat, pe fondul lui, în favoarea acestuia, fără să intre în conflict cu prevederile art. 372 alin. (2) C. proc. pen. Conform acestui text „în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia". Cu toate acestea, la data de 12 iunie 2006, când au loc dezbaterile pe fond, procurorul, reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, arată că înțelege să extindă motivele de apel formulate și solicită detenția pe viață.

Acest aspect reiese din practicaua încheierii de ședință din 12 iunie 2006, încheiere prin care cauza este repusă pe rol, în vederea constituirii completului de divergență. La data de 10 iulie 2008 dezbaterile se reiau în complet de divergență, dar în practicaua sentinței, unde sunt consemnate concluziile procurorului de ședință (observăm că participă un alt procuror decât cel care a participat în ședința din 12 iunie 2006), nu mai apare o astfel de solicitare din partea reprezentantului Ministerului Public, nu se mai solicită aplicarea detenției pe viață. În opinie majoritară, prin decizia penală nr. 188 din 10 iulie 2008, este admis apelul parchetului și respins apelul inculpatului. Se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, schimbare ce atrage, la rândul său, și înlăturarea circumstanței agravante prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen.

Se aplică inculpatului pedeapsa detențiunii pe viață pentru infracțiunea prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen. și pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (2) lit. g) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a detențiunii pe viață. Instanța de apel reține în considerente, corect, că rezoluția sustragerii bunurilor a apărut după uciderea victimei și fără vreo legătură între cele două fapte, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea în infracțiunea de furt calificat, iar reținerea agravantei prevăzută de art. 176 lit. d) este eronată în aceste condiții. Așa cum am arătat, în opinia noastră, apelul parchetului, pe fondul său, a fost promovat în favoarea inculpatului și în mod nelegal a fost extins în defavoarea acestuia.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că cele două motive de ordin formal din apelul parchetului (omisiunea degradării militare și omisiunea confiscării) ar face ca apelul să poată fi privit ca fiind și în defavoarea inculpatului; este greu de explicat care sunt argumentele logice ce au condus instanța ca, în mod concomitent, să rețină în sarcina inculpatului două infracțiuni mai puțin grave, dar să aplice o pedeapsă mult mai severă, cea mai grea pedeapsă prevăzută de lege. Chiar dacă s-ar găsi argumente de ordin formal, efectul unei asemenea opțiuni asupra primei persoane vizate de hotărâre, adică a inculpatului este absolut discutabil, ca și efectul ei de exemplaritate.

Pentru a-și atinge scopul preventiv și educativ o pedeapsă trebuie să convingă, iar ca să convingă trebuie să fie susținută de argumente puternice, logice ori, așa cum am arătat, în speță este greu de găsit o explicație logică pentru înăsprirea pedepsei după ce încadrările juridice ale faptelor se schimbă în infracțiuni mai ușoare. Opiniile majoritare au argumentat pedeapsa detențiunii pe viață pornind de la modul extrem de violent de operare, care a condus la concluzia că inculpatul nu mai poate fi reeducat, reprezintă un pericol pentru societate și trebuie aspru pedepsit și izolat. Toate circumstanțele faptei sunt corect reținute și au condus la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor săvârșit prin cruzimi.

Pentru această infracțiune legea prevede pedeapsa alternativă a detențiunii pe viață cu închisoarea de la 15 la 25 ani. Opinia noastră este în sensul că o pedeapsă de 25 ani închisoare corespunde cerințelor unei juste individualizări a acesteia. Așa cum se afirmă în doctrina clasică de drept penal, scopul pedepsei „nu este de a chinui și a lovi o ființă, ci acela de a-l împiedica pe infractor să aducă concetățenilor săi noi prejudicii și de a-i abate pe alții de la săvârșirea unor fapte asemănătoare" (C. Beccaria în lucrarea „Despre infracțiuni și pedepse"). Prin urmare, pedeapsa trebuie să asigure prevenția specială și prevenția generală și acest scop nu se poate asigura decât prin moderația acesteia, prin proporționalitatea sa, având în vedere, pe de o parte, infracțiunea și, pe de altă parte, persoana infractorului și posibilitățile lui, morale și psihice de reeducare.

Infracțiunea comisă este, fără îndoială, de un înalt grad de pericol social, fiind vorba de un omor săvârșit prin cruzimi. Dar pericolul ridicat al acesteia, nu justifică, el singur, orientarea către pedeapsa cea mai grea prevăzută de Codul penal românesc, aceea a detențiunii pe viață, ce a înlocuit în 1990 pedeapsa cu moartea. La stabilirea pedepsei trebuie să se aibă în vedere și persoana inculpatului astfel că, în final, să nu se ajungă la o pedeapsă degradantă sau inumană, ce ar putea constitui o încălcare a dispozițiilor art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inculpatul este la o vârstă tânără (31 ani la data săvârșirii faptei), iar condamnarea acestuia la o detenție pe viață nu ar putea fi justificată decât de necesitatea protejării altor persoane.

Datele oferite de speță nu conduc la această apreciere. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a regretat-o, declarând, în mod repetat că viața sa nu mai are nici un sens, încercând chiar să se sinucidă. Cu toate că fapta sa nu poate avea nicio justificare, trebuie, totuși, avut în vedere, că între acesta și victimă a existat o relație pasională, cu certuri și împăcări determinate, mai ales, de comportamentul victimei, care întreținea relații intime și cu un alt bărbat, declanșându-i inculpatului starea de gelozie și de pierdere a controlului când a luat hotărârea de a suprima viața acesteia. În stabilirea pedepsei trebuie să se țină cont de aceste aspecte, dar și de evoluția comportamentului inculpatului, pe măsură ce înaintează în vârstă.

Astfel, într-o hotărâre împotriva Turciei, CEDO a statuat că: „a nu lua în considerare modificările personalității ce intervin inevitabil prin maturizare ar însemna să privezi de libertate un tânăr pentru tot restul vieții, fără o justificare pertinentă". Prin urmare, apreciem că o pedeapsă de 25 ani închisoare reprezintă o orientare proporțională, care are în vedere atât gravitatea faptei comise, dar și persoana infractorului, aflat la o vârstă ce-i permite resocializarea.