ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2008

Deliberând asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 11 august 2008, pronunțată în dosarul nr. 43748/3/2005, Curtea de Apel

București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie

, a dispus, printre alte măsuri, în

baza art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului G.P.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea

inițială se mențin, în cauză existând indicii temeinice referitoare la

săvârșirea unei fapte penale.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.P. solicitând punerea sa în

libertate în raport de faptul că nu a săvârșit infracțiunea pentru care este

cercetat.

Examinând hotărârea atacată,

sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză

fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările

dosarului, se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare

de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 – art. 176 lit.

d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 211 alin. (1) și (2) lit. a)

și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar prin sentința penală nr.

779 din 31 mai 2007 a Tribunalului București, secția I penală a fost condamnat la

o pedeapsă de 25 de ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel și inculpatul G.P., fază procesuală în care Curtea de Apel

București, secția I penală, i-a menținut starea de arest în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen.

Potrivit acestor dispoziții

legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60

zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept

în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a recurentului l-a constituit art.

148 lit. f) C. proc. pen.

În mod corect, a reținut

instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că

aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator

stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de recurent, pericolul

concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea

publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate pentru societatea civilă,

pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care

s-a reținut că ar fi fost comise, precum și din datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care este recidivist.

Nu în ultimul rând, se

constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în

sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării

recurentului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat,

în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a

fost pronunțată împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, hotărâre care

nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în raport de

pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta

Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia,

motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.P. împotriva încheierii din 11 august 2008 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 43748/3/2005 (1728/2007).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 septembrie 2008.