Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1809/2008

HOTĂRÂRE
22.05.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1809/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 12 mai 2008, pronunțată în de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2702/116/2007, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului S.S., în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii de ședință sus-arătate a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate, întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin sentința penală nr. 39 din 27 martie 2008, a Tribunalului Călărași, secția penală, s-a dispus, printre altele, în baza art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a art. 74 și 76 C. pen., condamnarea inculpatului S.S.

la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a art. 74 și 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, urmând ca în baza art. 33 și 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani închisoare. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. Hotărârea primei instanțe a fost atacată de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 2702/116/2007 al Curții de Apel București. La termenul din 12 mai 2008, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Așa cum rezultă din art. 5 din C.A.D.O.L.F., precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală sus-arătată. Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pacele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile române, cu prioritate reglementările internaționale”. În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Reiese, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului S.S. Infracțiunile săvârșite de inculpat aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte invederate justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii din 12 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2702/116/2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-03
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2008
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2111/116/2007, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen.
ÎCCJ 2009-06-30
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2515/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a menținut starea de arest a inculp
ÎCCJ 2008-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2465/2008
Deliberând a supra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 26 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11543/4/2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță d
ÎCCJ 2008-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4084/2008
Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpatului S.J.P.F. Pentru a pronunța această hotă
ÎCCJ 2008-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3022/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea dată în ședința publică din data de 9 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă