ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1809/2008

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 12 mai 2008, pronunțată în de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2702/116/2007,

s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului S.S., în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art.

148 lit. f) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii de

ședință sus-arătate a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și punerea în libertate, întrucât nu prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin sentința penală nr. 39

din 27 martie 2008, a Tribunalului Călărași, secția penală, s-a dispus, printre

altele, în baza art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a art. 74 și 76 C. pen.,

condamnarea inculpatului S.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 239 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a art. 74 și 76 C. pen.,

același inculpat a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, urmând

ca în baza art. 33 și 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani

închisoare.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Hotărârea primei instanțe a fost

atacată de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 2702/116/2007

al Curții de Apel București.

La termenul din 12 mai 2008,

instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Așa cum rezultă din art. 5

din C.A.D.O.L.F., precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României,

nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte, însă,

sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală sus-arătată.

Astfel, art. 5, paragraful 1

lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede

că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel

care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de

a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea

acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20

din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte

tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pacele

și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și

legile române, cu prioritate reglementările internaționale”.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de

arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie

să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în

legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea dispozițiilor

generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Reiese, așadar, că

dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se

facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului S.S.

Infracțiunile săvârșite de

inculpat aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de

legea penală, respectiv viața, astfel că o eventuală lăsare în libertate a

acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea

fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea

legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea

libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte

invederate justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii

arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii din 12 mai

2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2702/116/2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 mai 2008.