ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2111/116/2007, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului H.F.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia. Împotriva acestei încheieri, inculpatul H.F.L. a declarat recurs susținând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că probele administrate nu confirmă vinovăția sa, astfel că se poate susține că prezintă pericol concret pentru ordinea publică, impunându-se revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin sentința penală nr. 210 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în dosarul nr. 2111/116/2007, în baza art. 20 raportat la art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului H.F.L. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul, cauza făcând obiectul dosarului nr. 2111/116/2007 al Curții de Apel București, secția I penală. La termenul din 14 februarie 2008, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitate și temeinicia arestării preventive a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.
În cauză, așa cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului H.F.L. Infracțiunea săvârșită de inculpat aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală respectiv, viața, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii procesual penale și ale Constituției României, fiind totodată în deplină concordanță cu prevederile C.A.D.O.L.F. Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.F.L., împotriva încheierii din 14 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2111/116/2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.