ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 23803/3/2006, s-a dispus, conform art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului T.D. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest. Împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.D., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și în cadrul rejudecării a se dispune revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 863 din 8 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 23803/3/2006, inculpatul T.D. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pe., constând în aceea că în 31 mai 2006, împreună cu alte persoane, a sustras prin violență o sacoșă de la partea vătămată.
Același inculpat, anterior a fost condamnat prin sentința penală nr. 4069 din 13 decembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4 București, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.D. La termenul din 5 noiembrie 2007, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la starea de arest, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a respectat atât dispozițiile cuprinse în art. 5 din C.E.D.O. dar și dispozițiile aplicabile în materia privării de libertate cuprinse în legea internă.
Astfel, potrivit art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă există însă, excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, în art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă nu a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația menționată și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. În cauză supusă criticii, Înalta Curte constată ca fiind respectate dispozițiile invocate anterior dar și condițiile prevăzute de art. 160 C. proce. pen. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere, motivată, menținerea arestării preventive”. Instanța de apel, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte apreciază că față de gravitatea sporită a faptei inculpatul exercitând acte de violență asupra unei persoane în vârstă cu scopul însușirii bunurilor acesteia, antrenând în activitatea infracțională și alte persoane, de împrejurarea că inculpatul a comis fapta în termenul de încercare al suspendării condiționate, lăsarea sa în libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Mai mult, împotriva sa, autoritățile judiciare au pronunțat o hotărâre de condamnare care, chiar dacă nu este definitivă constituie un temei suficient de menținere a stării de detenție provizorie. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 23803/3/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.