ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 noiembrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 23803/3/2006, s-a dispus, conform art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului T.D.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel București, a reținut că, verificând legalitatea

arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a

stării de arest.

Împotriva încheierii din 5

noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs, în

termen legal, inculpatul T.D., solicitând admiterea acestuia, casarea

încheierii atacate și în cadrul rejudecării a se dispune revocarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art.

385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de

inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 863

din 8 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 23803/3/2006, inculpatul T.D. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă

de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit.  c) și alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 75 lit.

c) și art. 37 lit. a) C. pe., constând în aceea că în 31 mai 2006, împreună cu

alte persoane, a sustras prin violență o sacoșă de la partea vătămată.

Același inculpat, anterior a

fost condamnat prin sentința penală nr. 4069 din 13 decembrie 2005 a

Judecătoriei Sectorului 4 București, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu

suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.D.

La termenul din 5 noiembrie 2007,

instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la starea de

arest, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a respectat atât

dispozițiile cuprinse în art. 5 din C.E.D.O. dar și dispozițiile aplicabile în

materia privării de libertate cuprinse în legea internă.

Astfel, potrivit art. 5

paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă există

însă, excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, în art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă nu a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de

libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația menționată și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea unei persoane să se facă în

conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să

asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 paragraful 1.

În cauză supusă criticii,

Înalta Curte constată ca fiind respectate dispozițiile invocate anterior dar și

condițiile prevăzute de art. 160 C. proce. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere,

motivată, menținerea arestării preventive”.

Instanța de apel, a procedat

la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că

temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte apreciază că față

de gravitatea sporită a faptei inculpatul exercitând acte de violență asupra

unei persoane în vârstă cu scopul însușirii bunurilor acesteia, antrenând în

activitatea infracțională și alte persoane, de împrejurarea că inculpatul a

comis fapta în termenul de încercare al suspendării condiționate, lăsarea sa în

libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Mai mult, împotriva sa,

autoritățile judiciare au pronunțat o hotărâre de condamnare care, chiar dacă

nu este definitivă constituie un temei suficient de menținere a stării de

detenție provizorie.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.

împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 23803/3/2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 ianuarie 2008.