ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 799/ F din 31 mai 2007, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat printre alții pe inculpatul G.P., la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit și tâlhărie, prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. La termenul de judecare al apelului, respectiv 10 decembrie 2007, instanța de apel, prin încheiere, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului apelant, conform art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., măsură pe care a menținut-o. În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate mai sus, motivele fiind netemeinicia menținerii arestării preventive, solicitând revocarea acestei măsuri. Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 136 alin. (l) C. proc. pen., în cazurile privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, litera „d" a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. l lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În urma examinării lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că dispozițiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri în cursul judecății de fond și în apel, inclusiv derogările privind termenele, au fost respectate de instanțele competente. Ca atare, încheierea instanței investită cu judecarea apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a dispus menținerea acestei măsuri este legală.

Inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există suficiente temeiuri că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva încheierii din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43748/3/2005. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 ianuarie 2008.