ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 460/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală de la data de 11 septembrie 2013 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus următoarele: În baza art. 195 C. proc. pen., a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de îndreptare eroare materială în sensul de a se consemna în mod corect numărul de unități de fond în minuta și în dispozitivul sentinței penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, formulată de partea civilă P.F. în minuta și în dispozitivul sentinței penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

Încheierea face parte integrantă din sentința nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală. Deliberând asupra cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinței penale nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 24632/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de partea civilă P.F., Tribunalul a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22 iulie 2013, partea civilă P.F. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și în dispozitivul sentinței penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în sensul de a se consemna în mod corect numărul de unități de fond.

Având în vedere cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta și în dispozitivul sentinței penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, formulată de P.F., Tribunalul în baza art. 195 C. proc. pen., a respins-o ca rămasă fără obiect.

Tribunalul a avut în vedere că prin decizia penală nr. 164 A din ședința publică din data de 18 iunie 2008, Curtea de Apel București a stabilit valoarea la care urmează a fi despăgubiți investitorii constituiți parte civilă în cauză, nu la suma de 103.720 RON, valoarea afișată la data căderii Fondului – valoare ce nu corespundea realității, nici la cea menționată în expertiză de 7060 RON, care era valoarea reală, rezultată din calcule contabile, ci la valoarea inițial investită de către părțile civile, acestea fiind prejudiciul efectiv suferit de către părțile civile ca urmare a acțiunii de inducere în eroare, aceste sume urmând a fi indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000, iar cu privire la aceste modificări, sentința penală nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale a formulat apel petentul P.F., fără a indica în scris motivele de apel și fără a se prezenta în fața instanței de apel. Prin decizia penală nr. 262 din 25 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul petent P.F. împotriva încheierii penale din 11 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Curtea a constatat că apelul declarat este admisibil, cererea de îndreptare a erorii materiale privind o sentință atacabilă cu apel, însă este nefondat.

În mod corect, Tribunalul a avut în vedere faptul că prin decizia penală nr. 164 A din ședința publică din data de 18 iunie 2008, Curtea de Apel București a stabilit valoarea la care urmează a fi despăgubiți investitorii constituiți parte civilă în cauză, nu la suma de 103.720 RON, valoarea afișată la data căderii Fondului – valoare ce nu corespundea realității, nici la cea menționată în expertiză de 7060 RON, rezultată din calcule contabile, ci la valoarea inițial investită de către părțile civile, acestea fiind prejudiciul efectiv suferit de către părțile civile ca urmare a acțiunii de inducere în eroare, aceste sume urmând a fi indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000, iar cu privire la aceste modificări, sentința penală nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Solicitarea petentului a vizat aspecte de fond, ce nu au putut fi soluționate pe calea unei îndreptări de eroare materială și privesc chestiuni ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat; în condițiile în care s-a stabilit deja că la soluționarea laturii civile a cauzei respective numărul de unități de fond nu are relevanță, în mod corect a constatat prima instanță că solicitarea este lipsită de obiect; în plus, petentul avea posibilitatea de a formula calea de atac ordinară împotriva sentinței penale respective. Împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs petentul P.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29819/3/2013.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 întrucât prezenta cauză, respectiv recurs, era în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi și astfel, se va judeca potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În declarația de recurs, recurentul a arătat că: „SC S.I. SA FNI și FNA a primit cererea de restituirea unităților de Fond de 180, dar în sistemul de lucru legal era ca pe carnetul de investitor să se scrie 180 UF în momentul când era legal, să se scrie achitat și bani în valoare de 180 UF x 103390 RON. Contestez plata sumei de 100 RON pe motiv că SC S.I. SA FNI și FNA nu era legat ca să scrie pe carnetul de investitor în momentul în care se plăteau banii și seria achitat.

Motiv că a reclamat această nelegalitate că mi s-a aplicat”. Se constată că aceste afirmații ale recurentului nu echivalează cu motive de recurs în sensul dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen. anterior. Astfel, Înalta Curte constată că la data de astăzi, al doilea termen de judecată, respectiv, 6 februarie 2014, primul termen de judecată fiind la 5 decembrie 2013, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată, nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. anterior. Înalta Curte mai constată că prevederile art. 385 10 C. proc. pen. anterior, stabilesc condițiile de formulare a motivelor de recurs astfel: Dispozițiile art. 385 10 alin. (1) C. proc. pen. anterior prevăd că recursul trebuie să fie motivat. Dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior prevăd că motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. anterior prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen. anterior prevăd că dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385 6 alin. (3), când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății. În cauza de față, decizia penală nr. 262 din 25 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a fost pronunțată la data de 25 octombrie 2013 după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind C. proc. civ.”, publicată în M. Of., Partea I nr. 89/12.02.2013. Astfel, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc.

pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluționate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menționate anterior. Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 385 10 alin. (3) C. proc. pen. anterior, nefiind vorba de un recurs devolutiv, și, de asemenea, nefiind incidente nici dispozițiile art. 385 10 alin. (2 2 ) C. proc. pen. anterior pentru a se lua în discuție din oficiu cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, recurentul avea obligația instituită de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior să formuleze, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat. Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres și limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu-și poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de recurentul petent P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, fiind împiedicată, în egală măsură, să procedeze și la efectuarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut și instituit de normele penale actuale.

Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2014.