ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2014

Deliberând asupra

recursului de față,

În baza actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2013 Tribunalul

București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare

materială din dispozitivul sentinței penale nr. 243 din 20 martie 2007 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 24632/3/2006, formulată

de partea civilă B.D.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut că prin cererea formulată de petentul B.D.

s-a solicitat, pe calea îndreptării de eroare materială, includerea acestuia cu

un număr de 376 unități de fond în dispozitivul hotărârii, respectiv în sentința

penală nr. 243 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală.

În motivarea cererii

petentul a arătat că în considerentele sentinței menționate se menționează și numele

său, cu referire la cele 243 unități de fond, dar în dispozitivul hotărârii instanța

a omis să facă vreo referire în acest sens.

În speță, este

vorba de completarea dispozitivului hotărârii menționate prin adăugarea în calitatea

de parte civilă a petentului B.D. cu valoarea celor 376 unități de fond, ca prejudiciu

de recuperat de la inculpați și părțile responsabile civilmente, fapt care putea

fi făcut doar de către instanțele ce s-au pronunțat pe fondul cauzei, eventual în

căile de atac.

Împotriva acestei

încheieri a declarat apel partea civilă B.D. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând că sunt îndeplinite cerințele art. 195 C. proc. pen. anterior,

întrucât instanța care a soluționat cauza a omis din greșeală să menționeze și pe

această parte civilă cu 376 unități de fond, deși în considerentele sentinței penale

nr. 243 din 20 martie 2007 se menționează numele acestei părți vătămate și numărul

unităților de fond.

Prin decizia penală

nr. 222 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B.D. împotriva

încheierii de ședință din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, și a fost obligat apelantul parte civilă la plata sumei de

100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a constatat

că în dispozitivul sentinței penale nr. 243 din 20 martie 2007 nu este menționată

partea civilă B.D., în sensul admiterii acțiunii civile, instanța nedispunând vreo

măsură cu privire la această împrejurare, ce putea fi suspusă cenzurii instanței

de control judiciar, ceea ce rezultă că apelanta nu a făcut.

Potrivit art.

195 alin. (1) C. proc. pen. anterior „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui

act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța

de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu".

Ori, a suplini

acest demers, prin invocarea unei erori materiale, excede exigențelor art. 195 C.

proc. pen. anterior, cum corect a reținut și prima instanță.

Curtea a considerat

că apelanta parte civilă a investit instanța cu o cerere de îndreptare a erorii

materiale, ceea ce reprezintă o altă instituție procesual penală, iar pe de altă

parte, nu poate fi vorba de explicitarea și lămurirea dispozitivului sentinței penale

prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că instanța nu a dispus o măsură

procesuală cu privire la această parte civilă și care să fie lămurită pentru a putea

fi pusă în executare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul B.D.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09 octombrie 2013.

Preliminar,

Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs.

Având în vedere

data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 09 octombrie 2013,

anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziția

tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua

să judece cauza conform C. proc. pen. anterior, în forma modificată prin Legea

nr. 2/2013.

Examinând decizia

penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Prin motivele

de recurs susținute în scris, se solicită, în esență, casarea încheierii din 14

mai 2013 a Tribunalului București și îndreptarea erorii materiale din dispozitivul

sentinței penale nr. 234 din 20 martie 2007 în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului

București, secția a II-a penală.

Înalta Curte,

referitor la solicitarea recurentului de îndreptare a erorii materiale din Dosarul

nr. 24632/3/2006, prin inserarea numelui acestuia în calitate de parte civilă, constată

că atât în considerentele sentinței penale nr. 234 din 20 martie 2007, cât și în

dispozitivul aceleiași sentințe penale, în volumul 480 al Tribunalului București,

secția a II-a penală, este menționată calitatea de parte civilă a acestuia.

Referitor la cea

de a doua solicitare privind inserarea unui număr de 376 de unități de fond în dispozitivul

sentinței penale, Înalta Curte constată că latura civilă a cauzei a fost modificată

semnificativ, prin decizia penală nr. 164/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, modalitate stabilită cu titlu definitiv prin decizia penală

nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală

menționată anterior, având în vedere că sentința penală nr. 234 din 20 martie 2007

conținea multiple erori în stabilirea unităților de fond care s-ar fi cuvenit părților

civile, Curtea de apel a apreciat că pentru o mai bună soluționare a laturii civile,

care să nu prejudicieze în nici un fel părțile civile, se impune stabilirea unor

criterii ferme ce urmează a fi avute în vedere la despăgubirea acestora și nu stabilirea

unor sume de bani sau număr de unități de fond, cu privire la care nu există garanții

că sunt și cele corecte.

În acest sens,

Curtea a înlăturat din dispozitivul sentinței penale apelate mențiunile privitoare

la numărul de unități de fond cu referire la fiecare parte civilă și a dispus ca

despăgubirea acestora să se realizeze conform numărului real de unități de fond

deținut de fiecare parte civilă.

Valoarea unităților

de fond a fost raportată la momentul achiziționării acestora, despăgubirile fiind

corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu rata inflației începând

cu data de 24 mai 2000.

Conform cap. 4

din prospectul de ofertă publică continuă și art. 8 din Cap. III al Reglementărilor

interne privind administrarea și funcționarea FNI participarea la fond (deținerea

de unități de fond) a fost atestată prin carnetul de investitor, confirmările de

sold, ordine de plată, chitanțe și alte acte doveditoare ale achiziționării și achitării

către fond a contravalorii titlurilor de participare la fond.

Față de aceste

prevederi, Curtea a stabilit că despăgubirile cuvenite părților civile se vor acorda

conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor

de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte

doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor

de participare.

Față de cele arătate

mai sus, solicitarea petentului B.D. de inserare în dispozitivul sentinței penale

a numărului de 376 de unități de fond nu are caracterul unei cereri specifice

art. 195 C. proc. pen. anterior (în prezent art. 278 C. proc. pen.), nefiind vorba

de o eroare materială evidentă, ci reprezintă o critică adusă hotărârilor pronunțate

în cauză, ce excede obiectului prevederilor legale invocate de către petent.

În consecință,

apreciind că cererea petentului nu poate fi circumscrisă dispozițiilor referitoare

la îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul actelor procedurale,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul

B.D. împotriva deciziei penale nr. 222 din data de 23 septembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, și va obliga recurentul petent la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 222 din data de

23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.