ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2014

Deliberând asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 mai 2013 Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul sentinței penale nr. 243 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 24632/3/2006, formulată de partea civilă B.D. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că prin cererea formulată de petentul B.D. s-a solicitat, pe calea îndreptării de eroare materială, includerea acestuia cu un număr de 376 unități de fond în dispozitivul hotărârii, respectiv în sentința penală nr. 243 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

În motivarea cererii petentul a arătat că în considerentele sentinței menționate se menționează și numele său, cu referire la cele 243 unități de fond, dar în dispozitivul hotărârii instanța a omis să facă vreo referire în acest sens. În speță, este vorba de completarea dispozitivului hotărârii menționate prin adăugarea în calitatea de parte civilă a petentului B.D. cu valoarea celor 376 unități de fond, ca prejudiciu de recuperat de la inculpați și părțile responsabile civilmente, fapt care putea fi făcut doar de către instanțele ce s-au pronunțat pe fondul cauzei, eventual în căile de atac. Împotriva acestei încheieri a declarat apel partea civilă B.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că sunt îndeplinite cerințele art. 195 C. proc.

pen. anterior, întrucât instanța care a soluționat cauza a omis din greșeală să menționeze și pe această parte civilă cu 376 unități de fond, deși în considerentele sentinței penale nr. 243 din 20 martie 2007 se menționează numele acestei părți vătămate și numărul unităților de fond. Prin decizia penală nr. 222 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B.D. împotriva încheierii de ședință din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și a fost obligat apelantul parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a constatat că în dispozitivul sentinței penale nr. 243 din 20 martie 2007 nu este menționată partea civilă B.D., în sensul admiterii acțiunii civile, instanța nedispunând vreo măsură cu privire la această împrejurare, ce putea fi suspusă cenzurii instanței de control judiciar, ceea ce rezultă că apelanta nu a făcut. Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen. anterior „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu". Ori, a suplini acest demers, prin invocarea unei erori materiale, excede exigențelor art. 195 C. proc. pen. anterior, cum corect a reținut și prima instanță.

Curtea a considerat că apelanta parte civilă a investit instanța cu o cerere de îndreptare a erorii materiale, ceea ce reprezintă o altă instituție procesual penală, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba de explicitarea și lămurirea dispozitivului sentinței penale prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că instanța nu a dispus o măsură procesuală cu privire la această parte civilă și care să fie lămurită pentru a putea fi pusă în executare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul B.D.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09 octombrie 2013. Preliminar, Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Având în vedere data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 09 octombrie 2013, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziția tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua să judece cauza conform C. proc.

pen. anterior, în forma modificată prin Legea nr. 2/2013. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: Prin motivele de recurs susținute în scris, se solicită, în esență, casarea încheierii din 14 mai 2013 a Tribunalului București și îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței penale nr. 234 din 20 martie 2007 în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

Înalta Curte, referitor la solicitarea recurentului de îndreptare a erorii materiale din Dosarul nr. 24632/3/2006, prin inserarea numelui acestuia în calitate de parte civilă, constată că atât în considerentele sentinței penale nr. 234 din 20 martie 2007, cât și în dispozitivul aceleiași sentințe penale, în volumul 480 al Tribunalului București, secția a II-a penală, este menționată calitatea de parte civilă a acestuia. Referitor la cea de a doua solicitare privind inserarea unui număr de 376 de unități de fond în dispozitivul sentinței penale, Înalta Curte constată că latura civilă a cauzei a fost modificată semnificativ, prin decizia penală nr. 164/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modalitate stabilită cu titlu definitiv prin decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală menționată anterior, având în vedere că sentința penală nr. 234 din 20 martie 2007 conținea multiple erori în stabilirea unităților de fond care s-ar fi cuvenit părților civile, Curtea de apel a apreciat că pentru o mai bună soluționare a laturii civile, care să nu prejudicieze în nici un fel părțile civile, se impune stabilirea unor criterii ferme ce urmează a fi avute în vedere la despăgubirea acestora și nu stabilirea unor sume de bani sau număr de unități de fond, cu privire la care nu există garanții că sunt și cele corecte. În acest sens, Curtea a înlăturat din dispozitivul sentinței penale apelate mențiunile privitoare la numărul de unități de fond cu referire la fiecare parte civilă și a dispus ca despăgubirea acestora să se realizeze conform numărului real de unități de fond deținut de fiecare parte civilă.

Valoarea unităților de fond a fost raportată la momentul achiziționării acestora, despăgubirile fiind corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000. Conform cap. 4 din prospectul de ofertă publică continuă și art. 8 din Cap. III al Reglementărilor interne privind administrarea și funcționarea FNI participarea la fond (deținerea de unități de fond) a fost atestată prin carnetul de investitor, confirmările de sold, ordine de plată, chitanțe și alte acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare la fond. Față de aceste prevederi, Curtea a stabilit că despăgubirile cuvenite părților civile se vor acorda conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.

Față de cele arătate mai sus, solicitarea petentului B.D. de inserare în dispozitivul sentinței penale a numărului de 376 de unități de fond nu are caracterul unei cereri specifice art. 195 C. proc. pen. anterior (în prezent art. 278 C. proc. pen.), nefiind vorba de o eroare materială evidentă, ci reprezintă o critică adusă hotărârilor pronunțate în cauză, ce excede obiectului prevederilor legale invocate de către petent. În consecință, apreciind că cererea petentului nu poate fi circumscrisă dispozițiilor referitoare la îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul actelor procedurale, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.D.

împotriva deciziei penale nr. 222 din data de 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.D. împotriva deciziei penale nr. 222 din data de 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.