ÎCCJ, decizie (scj.ro #85144)

Ordonanță de sancționare. Sancționarea președintelui consiliului

de administrație pentru neîndeplinirea obligației ce revine societății

comerciale. Nelegalitate.

O.U.G nr.28/2002

, art.122, art.179 alin.(1)

Legea nr.31/1990, republicată

,

art.148

Potrivit art.179 alin.(1) din O.U.G.

nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și

piețele reglementate, reglementarea aplicabilă raportului juridic dedus

judecății, în cazul sancționării persoanelor juridice, Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare poate aplica sancțiuni cel mult egale prin gravitate,

pentru contravenția respectivă, și persoanelor fizice cărora, în calitate de

administratori, reprezentanți legali sau exercitând de jure sau de facto

funcții de conducere ori exercitând cu titlu profesional activități

reglementate de ordonanța de urgență, le este imputabilă respectiva

contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au

făcut-o.

În cauză, s-a reținut că este nelegală decizia

emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancționat cu

avertisment președintele consiliului de administrație al S.C. „R.” S.A.,

întrucât sancțiunea trebuia să fi fost aplicată în primul rând societății

comerciale, ca titulară a obligației prevăzute de art.122 din O.U.G.

nr.28/2002, iar, prin actul de sancționare, nu a fost precizată forma

răspunderii juridice.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.3360 din 30 mai 2005

Notă

: O.U.G. nr.28/2002 a fost abrogată prin Legea nr.297/2004 privind

piața de capital.

Prin acțiunea înregistrată la 26.04.2004, reclamantul C.G. a solicitat anularea

ordonanței nr.141 din 4.03.2004, emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare (C.N.V.M.) și prin care a fost sancționat disciplinar cu avertisment

pentru încălcarea dispozițiilor art.122 din O.U.G. nr.28/2002, aprobată prin

Legea nr.525/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordonanța nr.141 din 4.03.2004 a

fost emisă de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art.179 alin.1 din O.U.G.

nr.28/2002, pentru că sancționarea persoanelor fizice, în calitate de

administratori, este subsidiară și este condiționată de sancționarea prealabilă

a persoanei juridice.

Reclamantul a susținut că este nelegal și actul administrativ intitulat

„Dispunere de măsuri” nr.5 din 3.10.2003, în baza căruia a fost emisă ordonanța

de sancționare a sa. Invocând excepția de nelegalitate a acestui act

administrativ emis de pârâtă, reclamantul a arătat că au fost depășite

prerogativele de reglementare prevăzute în art.2 alin.2 și art.5 din O.U.G.

nr.28/2002, pentru că se adaugă în mod nelegal la prevederile legale, cum este

norma prin care s-a instituit obligația societății de a solicita avizul

prealabil al C.N.V.M. în cazul transformării societății din societate deținută

public în societate de tip închis.

Prin sentința civilă nr.2085 din 13.10.2004, Curtea de Apel București – Secția

de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat ordonanța

nr.141 din 4.03.2004 și decizia nr.1849 din 8.04.2004 emise de pârâta C.N.V.M.

privind sancționarea reclamantului cu avertisment.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pentru a putea aplica sancțiunea

persoanei fizice, în considerarea calității deținute la societatea comercială,

trebuie mai întâi să fie sancționată persoana juridică, așa după cum rezultă

din dispozițiile art.179 alin.1 din O.U.G. nr.28/2002, condiție care nu a fost

respectată de pârâtă, pentru că a sancționat numai pe reclamant, în calitate de

administrator al S.C. „R.” S.A. și nu persoana juridică, titulară a obligației

de transmitere a rapoartelor curente.

Instanța de fond a constatat că este nelegal și actul administrativ „Dispunere

de măsuri” nr.5 din 3.10.2003, prin care pârâta a completat prevederile O.U.G.

nr.28/2002, instituind obligația avizului său prealabil în vederea

transformării societății deținute public în societate de tip închis. De

asemenea, instanța de fond a constatat că acest act administrativ nu a fost

opozabil reclamantului, fiind publicat în Buletinul C.N.V.M. ulterior datei de

20.10.2003, data verificării și constatării abaterilor care au stat la baza

aplicării sancțiunii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C.N.V.M..

În primul motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut

greșit nelegalitatea sancțiunii aplicate reclamantului, care în calitatea sa de

președinte al consiliului de administrație al S.C. „R.” S.A. nu a respectat

obligația de a transmite C.N.V.M. rapoartele curente aferente convocării și

hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor din 20.10.2003, în

termenul de 24 de ore, prevăzut de art.122 din O.U.G. nr.28/2002. În

dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenta a arătat că, potrivit

dispozițiilor art.179 din actul normativ menționat anterior, se poate cumula

sancțiunea aplicată persoanei juridice cu sancțiunea persoanei fizice, iar

răspunderea intimatului-reclamant în calitate de președinte al consiliului de

administrație și reprezentant legal al societății este prevăzută în art.72,

art.73 lit.e) și art.144 alin.1 din Legea nr.31/1990.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanței de

fond privind nelegalitatea actului administrativ „Dispunere de măsuri” nr.5 din

3.10.2003. Recurenta a susținut că prin acest act nu au fost modificate sau

completate prevederile legale și obligația informării sale în termen util cu privire

la transformarea societății în societate de tip închis a fost prevăzută în

art.134 alin.3, art.135 alin.4, art.136 alin.1 lit.b și art.138 din O.U.G.

nr.28/2002. Referitor la opozabilitatea față de intimat a acestui act

administrativ, recurenta a arătat că a asigurat publicarea în buletinul

C.N.V.M. aferent lunii octombrie 2003, precum și comunicarea cu adresa nr.15806

din 6.10.2003 către Bursa de Valori București, Bursa Electronică Rasdaq și

Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea pieței Rasdaq.

Recursul este nefondat.

Conform art.179 alin.1 din O.U.G. nr.28/2002, aprobată prin Legea nr.525/2002,

în cazul sancționării persoanelor juridice, C.N.V.M. poate aplica sancțiuni cel

mult egale prin gravitate pentru contravenția respectivă, și persoanelor fizice

cărora, în calitate de administratori, reprezentanți legali sau exercitând de

jure sau de facto funcții de conducere sau exercitând cu titlu profesional

activități reglementate de acest act normativ, le este imputabilă respectiva

contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au

făcut-o.

Interpretând corect aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat

nelegalitatea sancțiunii aplicate intimatului-reclamant, în calitate de

președinte al consiliului de administrație, având  în vedere că nu a fost

sancționată și societatea comercială, persoana juridică titulară a obligației

prevăzută în art.122 din O.U.G. nr.28/2002 privind transmiterea raportului

curent în termen de 24 de ore de la apariția unui eveniment important.

S.C. „R.” S.A. a prevăzut în actele sale constitutive pluralitatea de

administratori, organizată într-un consiliu de administrație, ca organ colegial

de administrare.

Răspunderea administratorilor este conjunctă, subsidiară și are ca temei culpa

în îndeplinirea obligațiilor impuse prin mandatul acordat de societate.

Legea nr.31/1990 republicată a prevăzut în art.148 răspunderea

administratorilor față de societatea comercială și în consecință, aceasta nu

poate constitui temeiul răspunderii lor față de autoritățile publice în cazul

neîndeplinirii unor obligații legale de către societatea comercială.

Instanța de fond a constatat corect că, răspunderea administratorilor are

caracter subsidiar și că, în mod nelegal recurenta-pârâtă a dispus sancționarea

cu avertisment numai a intimatului-reclamant.

Această sancțiune se dovedește a fi nelegală și față de împrejurarea că aceasta

a fost aplicată unuia din administratorii societății, fără a se avea în vedere

că în cazul răspunderii consiliului de administrație, este necesară

individualizarea răspunderii fiecărui membru al organului colegial, în raport

de culpa fiecăruia.

Recurenta-pârâtă a susținut neîntemeiat că răspunderea a fost stabilită în

considerarea calității intimatului-reclamant de reprezentant al societății

comerciale. Din actele dosarului nu rezultă însă că intimatul-reclamant a fost

desemnat de societatea comercială ca singurul administrator cu puteri de

reprezentare. Calitatea de administrator se dobândește în baza mandatului

acordat de societatea comercială și, conform regulii generale, puterea de

reprezentare este de natura și nu de esența mandatului, astfel încât nu este

întemeiată apărarea recurentei-pârâte în lipsa unei prevederi exprese în actele

constitutive ale societății privind împuternicirea unui singur administrator de

a reprezenta persoana juridică.

Ordonanța de sancționare a

intimatului-reclamant este nelegală și față de dispozițiile legale care au

constituit temeiul juridic al actului administrativ. Sancțiunea cu avertisment

a fost aplicată în baza art.179 coroborat cu art.178 din O.U.G. nr.28/ 2002,

aprobată prin Legea nr.525/2002, care reglementează în mod distinct răspunderea

disciplinară și răspunderea contravențională. Recurenta-pârâtă avea obligația

să precizeze forma răspunderii juridice stabilită în sarcina

intimatului-reclamant, cu atât mai mult cu cât sancțiunea i-a fost aplicată în

calitate de reprezentant al societății comerciale și nu de titular al unei

obligații prevăzută de art.122 din O.U.G. nr.28/2002 pentru persoana juridică.

Cea de-a doua critică formulată în recurs este de asemenea neîntemeiată. Instanța

de fond a constatat corect că, la data de 20.10.2003, când recurenta-pârâtă a

susținut că au fost încălcate prevederile art.122 din O.U.G. nr.28/2002, nu era

opozabil intimatului-reclamant actul administrativ intitulat „Dispunere de

măsuri” nr.5 din 3.10.2003. Acest act a fost publicat numai după data de

17.11.2003, în Buletinul nr.10/2003 al C.N.V.M. Comunicarea acestui act încă

din luna octombrie 2003 nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și nu poate fi

considerată o asemenea dovadă adresa nr.E/15806 din 6.10.2003, care a fost

întocmită în cadrul raporturilor sale cu Bursa de Valori București, Bursa

Electronica Rasdaq și Colectivul Tehnic pentru Reglementarea și Supravegherea

pieței Rasdaq.

Prin adresa respectivă nu s-a dovedit respectarea cerințelor art.7 alin.10 din

Statutul C.N.V.M., care prevăd obligația publicării propriilor acte în

Buletinul C.N.V.M. și opozabilitatea față de terți a actelor aduse la

cunoștință prin publicația oficială a autorității recurente.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge

recursul ca nefondat.