ÎCCJ, decizie (scj.ro #85398)

Suspendarea executării actului administrativ. Condiții Legea nr.29/1990, art.9 În cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării actului administrativ, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu rezultă că prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă. Simpla afirmație că prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă, iar iminența rezultă direct din lege, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.4207 din 27 noiembrie 2003) Reclamanta S.C.

„G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, Garda Financiară, Secția Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secția Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluționarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curții de Apel Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și contencios administrativ a admis cererea reclamantei și a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secția Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligații fiscale, până la soluționarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență: lipsa competenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cererii, față de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenții nu au fost citați în cauză și că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990. Recursul este fondat. Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube. Astfel, prima instanță nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă. Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmație făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminența sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. Evident, în condițiile date, în care nici din sentință și nici din actele dosarului nu rezultă existența celor două cerințe esențiale, pentru incidența art.9 din Legea nr.29/1990, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și netemeinică.

Față de cele expuse, recursul a fost admis, sentința casată și cererea reclamantei respinsă.