ÎCCJ, decizie (scj.ro #85398)

Suspendarea

executării actului administrativ. Condiții

Legea

nr.29/1990,

art.9

În cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării

actului administrativ, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența

unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe

de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu

rezultă că prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă

iminentă. Simpla afirmație că prin blocarea contului s-ar produce o pagubă

iminentă, iar iminența rezultă direct din lege, nu este de natură să justifice

suspendarea executării actului administrativ.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.4207 din

27 noiembrie 2003)

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, Garda

Financiară, Secția Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal

nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secția Arad, în

temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluționarea acțiunii ce formează

obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și contencios administrativ a admis

cererea reclamantei și a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie

2001 încheiat de Garda Financiară, Secția Arad cu privire la obligarea

reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligații fiscale,

până la soluționarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului

Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

în esență: lipsa competenței materiale a Curții de Apel Timișoara în

soluționarea cererii, față de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind

actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 și 2 din O.U.G.

nr.13/2001; împrejurarea că recurenții nu au fost citați în cauză și că măsura

suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se

preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să

dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea

acțiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale textului,

referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube.

Astfel, prima instanță nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de

o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin

executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmație făcută în sensul că,

prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminența sa (a

pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea

executării actului administrativ.

Evident, în condițiile date, în care nici din sentință și nici din actele

dosarului nu rezultă existența celor două cerințe esențiale, pentru incidența

art.9 din Legea nr.29/1990, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și

netemeinică.

Față de cele expuse, recursul a fost admis, sentința casată și cererea

reclamantei respinsă.