ÎCCJ, decizie (scj.ro #85178)

Suspendarea

actului administrativ. Condiții legale

Instanța de fond a aplicat

corect dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, reținând ca fiind îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de acest text de lege, prin existența

unor cazuri bine justificate și prin pericolul producerii unei pagube iminente.

Secția

de contencios administrativ, decizia nr.210 din 23 ianuarie 2004

Societatea comercială „P.T.” S.R.L. a solicitat ca în baza art.

9 din Legea nr. 29/1990 și în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, să se

dispună suspendarea executării deciziei nr. 372/26 iunie 2002, prin care a fost

respinsă contestația sa împotriva procesului – verbal întocmit la 21 februarie

2002.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că împotriva celor două acte

administrative prin care pârâții au obligat-o nelegal la plata sumei de

13.976.515.866 lei către bugetul de stat, a formulat acțiunea în anulare în

dosarul nr. 609/2002, dar până la judecarea pe fond a cauzei, există pericolul

producerii unei pagube iminente prin executarea silită a obligațiilor fiscale

stabilite în sarcina sa.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a

admis cererea și a suspendat executarea deciziei nr. 372/26 iunie 2002 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

contencios administrativ din dosarul aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite

în cauză condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, cu motivarea că,

prin executarea silită a procesului – verbal de constatare a datoriilor

bugetare s-ar crea o pagubă iminentă societății reclamante, care desfășoară o

activitate curentă rentabilă și are un număr însemnat de anagajați.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș, Administrația

Financiară Târgu – Mureș, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și

netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat eronat

ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, deși

nu a fost dovedit pericolul producerii unei pagube și intimata–reclamantă nu a

indicat actele de executare îndeplinite  de organele de control care i-ar

afecta activitatea. Recurenta a invocat și inadmisibilitatea cererii formulate

în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, motivând că intimata–reclamantă nu mai

avea dreptul să solicite suspendarea executării în condițiile în care a

beneficiat de procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001 și a contestat

în justiție actele emise în cadrul acestei proceduri.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 29/1990, reținând ca fiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de acest text de lege, prin existența în litigiul de față a unor

cazuri bine justificate și prin pericolul producerii unei pagube iminente în

activitatea societății intimate.

Împrejurarea că până la pronunțarea măsurii de suspendare

a executării nu s-a îndeplinit nici un act de executare silită nu lipsește de

temei soluția de admitere a cererii, dat fiind că actele administrative

contestate au ca obiect creanțe bugetare și conform O.G. nr. 11/1996[1]

,

constituie titluri executorii.

Apărarea din recurs privind inexistența unui act de

executare este de altfel infirmată prin decizia nr. 372/26 iunie 2002, în

considerentele căreia Ministerul Finanțelor Publice a reținut, pe baza

documentației prezentate de intimata–reclamantă, că procesul–verbal de control

a fost pus în executare silită.

Inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării a

fost neîntemeiat invocată în recurs. În O.U.G. nr. 13/2001[2]

au fost prevăzute căile de atac din procedura administrativ – jurisdicțională

de contestare a obligațiilor fiscale și deci, acest act normativ are ca obiect

o reglementare distinctă de cea cuprinsă în Legea nr. 29/1990, cu privire la

procedura judiciară în materie de contencios administrativ. După epuizarea

procedurii administrativ–jurisdicționale, intimata–reclamantă a sesizat

instanța judecătorească pentru anularea actelor administrative în baza Legii

nr. 29/1990 și în condițiile acestei legi, aplicabile fondului litigiu, a fost

formulată și cererea de suspendare a executării actelor contestate.

Având

în vedere considerentele prezentate, Curtea a respins ca nefondat recursul.