ÎCCJ, decizie (scj.ro #85178)

Suspendarea actului administrativ. Condiții legale Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, reținând ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de acest text de lege, prin existența unor cazuri bine justificate și prin pericolul producerii unei pagube iminente. Secția de contencios administrativ, decizia nr.210 din 23 ianuarie 2004 Societatea comercială „P.T.” S.R.L.

a solicitat ca în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 și în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 372/26 iunie 2002, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva procesului – verbal întocmit la 21 februarie 2002. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că împotriva celor două acte administrative prin care pârâții au obligat-o nelegal la plata sumei de 13.976.515.866 lei către bugetul de stat, a formulat acțiunea în anulare în dosarul nr. 609/2002, dar până la judecarea pe fond a cauzei, există pericolul producerii unei pagube iminente prin executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ a admis cererea și a suspendat executarea deciziei nr. 372/26 iunie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ din dosarul aflat pe rolul aceleiași instanțe. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, cu motivarea că, prin executarea silită a procesului – verbal de constatare a datoriilor bugetare s-ar crea o pagubă iminentă societății reclamante, care desfășoară o activitate curentă rentabilă și are un număr însemnat de anagajați. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș, Administrația Financiară Târgu – Mureș, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, deși nu a fost dovedit pericolul producerii unei pagube și intimata–reclamantă nu a indicat actele de executare îndeplinite de organele de control care i-ar afecta activitatea. Recurenta a invocat și inadmisibilitatea cererii formulate în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, motivând că intimata–reclamantă nu mai avea dreptul să solicite suspendarea executării în condițiile în care a beneficiat de procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001 și a contestat în justiție actele emise în cadrul acestei proceduri. Recursul este nefondat.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, reținând ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de acest text de lege, prin existența în litigiul de față a unor cazuri bine justificate și prin pericolul producerii unei pagube iminente în activitatea societății intimate. Împrejurarea că până la pronunțarea măsurii de suspendare a executării nu s-a îndeplinit nici un act de executare silită nu lipsește de temei soluția de admitere a cererii, dat fiind că actele administrative contestate au ca obiect creanțe bugetare și conform O.G. nr. 11/1996[1] , constituie titluri executorii. Apărarea din recurs privind inexistența unui act de executare este de altfel infirmată prin decizia nr. 372/26 iunie 2002, în considerentele căreia Ministerul Finanțelor Publice a reținut, pe baza documentației prezentate de intimata–reclamantă, că procesul–verbal de control a fost pus în executare silită.

Inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării a fost neîntemeiat invocată în recurs. În O.U.G. nr. 13/2001[2] au fost prevăzute căile de atac din procedura administrativ – jurisdicțională de contestare a obligațiilor fiscale și deci, acest act normativ are ca obiect o reglementare distinctă de cea cuprinsă în Legea nr. 29/1990, cu privire la procedura judiciară în materie de contencios administrativ. După epuizarea procedurii administrativ–jurisdicționale, intimata–reclamantă a sesizat instanța judecătorească pentru anularea actelor administrative în baza Legii nr. 29/1990 și în condițiile acestei legi, aplicabile fondului litigiu, a fost formulată și cererea de suspendare a executării actelor contestate.

Având în vedere considerentele prezentate, Curtea a respins ca nefondat recursul.