ÎCCJ, decizie (scj.ro #81994)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81994) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune pentru restrângerea exercitării
dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene.
Cuprins pe materii
. Regimul liberei circulații a cetățenilor
români în străinătate. Acțiune pentru restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii
Europene.
Index alfabetic.
-
Regimul liberei circulații a
cetățenilor români în străinătate.
-
Acțiune pentru restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii
Europene.
Legea nr. 248/2007: art. 38
Art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că
măsura restrângerii dreptului la libera circulație în
străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu
privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord
de readmisie încheiat între România și acel stat.
Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulată
prin Legea nr. 248/2005 obligă pe judecătorul sesizat, fără
a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să
stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză,
dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive
prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze
acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de
proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul
admiterii cererii dedusă judecății lui,
fie în sensul respingerii acesteia.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 4872 din 14 iunie 2007.
La 28 august 2006 DIRECȚIA GENERALĂ DE
PAȘAPOARTE a solicitat Tribunalului Harghita să dispună
restrângerea exercitării de către P.V. a dreptului la libera
circulație în statele Uniunii Europene pe o durată de până la 3
ani.
Motivând cererea, reclamanta a susținut că
pârâta a fost returnată din Italia la data de 12 mai 2006 în baza
acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel
aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a și art. 52 din Legea nr.
248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului
la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă
pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost
returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România și acel stat, măsură care, până la data
aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să se refere la
teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția
celor pentru care persoana în cauză face dovada că are drept de
intrare.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin
sentința civilă nr. 3065 din 7 septembrie 2006 pronunțată
de Tribunalul Harghita – Secția civilă, iar apelul declarat de
reclamantă a fost respins ca nefondat prin deciziei nr. 210/A din 13
decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș –
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru
minori și familie.
Reclamanta a declarat recurs solicitând casarea
hotărârilor și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost
formulată.
Recursul nu este fondat.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta s-a
limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă
prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prin aceea că nu s-a
observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie
constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii
restrângerii dreptului la libera circulație.
Asemenea susținere nu este corectă prin ea
însăși.
Astfel, art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede
că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în
străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu
privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord
de readmisie încheiat între România și acel stat.
Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulată
prin lege obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în
vreun fel însăși măsura returnării, să
stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză,
dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive
prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze
acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de
proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii
dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.
Tocmai în concordanță cu considerentele de mai
sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind pe
bază de probe că pârâta a fost returnată din Italia, dar fapta
care a determinat returnarea a avut numai aparență de ilegalitate
pentru că, în realitate, pârâta se afla pe deplin legal pe teritoriul
Italiei.
Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.