ÎCCJ, decizie (scj.ro #81994)

Acțiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene. Cuprins pe materii . Regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Acțiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene. Index alfabetic. - Regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. - Acțiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene. Legea nr. 248/2007: art. 38 Art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulată prin Legea nr. 248/2005 obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4872 din 14 iunie 2007. La 28 august 2006 DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat Tribunalului Harghita să dispună restrângerea exercitării de către P.V.

a dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene pe o durată de până la 3 ani. Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâta a fost returnată din Italia la data de 12 mai 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, măsură care, până la data aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor pentru care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3065 din 7 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita – Secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin deciziei nr. 210/A din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș – Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Reclamanta a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Recursul nu este fondat. Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.

Asemenea susținere nu este corectă prin ea însăși. Astfel, art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Posibilitatea, iar nu obligativitatea, stipulată prin lege obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.

Tocmai în concordanță cu considerentele de mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind pe bază de probe că pârâta a fost returnată din Italia, dar fapta care a determinat returnarea a avut numai aparență de ilegalitate pentru că, în realitate, pârâta se afla pe deplin legal pe teritoriul Italiei. Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.