ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6220/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6220/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Gorj, la 7
februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a cerut, în temeiul
Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului pârâtei R.E. la liberă
circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În cuprinsul acțiunii s-a arătat că,
la data de 15 noiembrie 2006 pârâta a fost returnată din Italia, în baza
acordului de readmisie încheiat de această țară cu România.
Soluționând litigiul în primă
instanță, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 124 din 23
februarie 2007 a respins cererea formulată de reclamantă, cu motivarea că
restrângerea dreptului la circulație în străinătate se putea dispune până la
data aderării României la Uniunea Europeană.
Curtea de Apel Craiova, secția
civilă, prin decizia nr. 442 din 11 aprilie 2007, a respins apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj.
Împotriva deciziei curții de apel a
declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând că, în
baza art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, instanța trebuia să dispună, în
cauză, restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație, în
Italia.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr. 248/2005 a fost
reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă
circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o
perioadă de cel mult trei ani numai în condițiile și cu privire la următoarele
categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a
fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei
prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar
urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după
caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Rezultă, din dispoziția legală
enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la
liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în
funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din
Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2
din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului
Europei nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004.
Potrivit acestor reglementări, orice
persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile
de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se
referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice,
prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru
protejarea libertăților altora.
Pentru aplicarea unor măsuri de
restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare
dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să
respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual
al persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală
și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
Din actele dosarului rezultă doar că
pârâta a fost returnată, la data de 15 noiembrie 2006, din Italia.
Nu a fost depusă la dosar nici o
dovadă că pârâta, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o
desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau,
după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost
returnată.
Nu s-a dovedit nici că pârâta, prin
comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și
suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 442 din 11 aprilie 2007
a Curții de Apel Craiova,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie
2007.