ÎCCJ, decizie (scj.ro #83081)

Acțiune în constatare. Admisibilitate. Respingerea, anterior, a unei acțiuni în realizarea dreptului. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe. Index alfabetic: acțiune în realizarea dreptului - acțiune în constatare - hotărâre judecătorească - organ fiscal - putere de lucru judecat C. proc . civ ., art.2 pct.1 lit.a , art.109, art.111, art.261 alin.1 pct.5 O cerere în constatare vizând obținerea unei hotărâri judecătorești care să fie opusă organelor fiscale și în temeiul căreia să se beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri și clădiri nu poate fi primită întrucât art.111 C. proc . civ . condiționează formularea acțiunii în constatare de inexistența unei acțiuni în realizare . Secția comercială, Decizia nr.952 din 9 martie 2010 Prin sentința civilă nr.222/CA/28 mai 2009, Tribunalul Neamț a respins acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta S.C.

C.P.P.P. S.A. în contradictoriu cu Primăria Orașului R., județul Neamț. Instanța a reținut că prin acțiune reclamata a solicitat să i se recunoască calitatea de unitate de învățământ preuniversitar justificând interesul prin refuzul pârâtului de a o scuti de plata impozitelor fiscale. Instanța a reținut că reclamata a avut deschisă acțiunea în realizarea dreptului pe care a și exercitat-o, aceasta fiind soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.20/2009 a Curții de Apel Bacău, negând dreptul solicitat a fi recunoscut, în favoarea reclamantei prin prezenta cerere. Față de acestea, în contextul art.111 teza finală C. proc . civ ., s-a apreciat că acțiunea reclamantei nu poate fi primită. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C.

C.P.P.P. S.A. și prin decizia civilă nr.78 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul. Instanța de apel a reținut că apelanta a precizat în acțiune că interesul de a formula o astfel de cerere constă în obținerea unei hotărâri judecătorești pe care să o opună organelor fiscale și în temeiul căreia să beneficieze de scutiri de la plata impozitelor pe terenuri și clădiri. A mai arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că o astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât art.111 C. proc . civ . condiționează formularea acțiunii în constatare de inexistența unei acțiuni în realizare.

S-a mai reținut că apelanta a exercitat acțiunea în realizarea dreptului, a formulat aceleași apărări în contestația formulată împotriva deciziei de impunere, iar instanțele investite cu cererea în realizarea dreptului au reținut cu putere de lucru judecat că apelanta este o societate comercială și nu o instituție de învățământ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. C.P.P.P. S.A., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii de fond și a deciziei civile pronunțată în apel, ca fiind netemeinice și, rejudecând cauza, să se constate că C.P.P.P.

SA are ca obiect de activitate învățământul preuniversitar . Recurenta a susținut, în esență, că a solicitat instanței de judecată să constate că activitatea sa este Învățământ Preuniversitar , așa cum este definit de Legea nr.84/1995 – art.15 pct . 4, pct . 5 alin. „C” și pct . 6; că în cadrul centrului se desfășoară numai activități de învățământ secundar „profesional și postliceal” pentru adulți; că prin H.G. nr.306/5 iunie 1992 a luat ființă S.C. C.P.P.P. S.A. R., având ca obiect de activitate „Învățământ secundar, tehnic sau profesional”; că activitatea de învățământ a reclamantei este reglementată de Legea învățământului nr.84/1995 și O.G.

nr.102/1998; că art.2 din Ordinul nr.5204/2002 al Ministerului Educației și Cercetării precizează că pregătirea profesională care se regăsește în totalitate în activitatea recurentei „se asigură prin învățământul preuniversitar ”; că în ce privește decizia nr.20/2009 a Curții de Apel Bacău invocată de instanța de fond, obiectul acțiunii și probele sunt diferite.

Recurenta și-a precizat și completat recursul invocând prevederile art.304 pct.3,7,8,9 C. proc . civ . A susținut, în esență, că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiile art.1 pct.1 C. proc . civ ., competența materială revenind în judecarea acestui litigiu de drept comun judecătoriei; că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art.1201 C. civ ., cauza judecată prin decizia civilă nr.20/2009 de către Curtea de Apel Bacău neputând fi considerată o acțiune în realizare care să împiedice exercitarea prezentei acțiuni în constatare; că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat sensul acțiunii reclamantei dintr-o acțiune în constatare, într-o acțiune în contencios administrativ; că hotărârile nu sunt motivate în drept și nu sunt justificate pe nici un text legal din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, și conțin motive străine de natura pricinii prin raportare la decizia nr.20/2009 a Curții de Apel Bacău.

Recursul nu este fondat. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 C. proc . civ . nu a fost primit. Natura litigiului este determinantă în stabilirea competenței materiale sau de atribuțiune a instanțelor judecătorești. În speță, reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art.111 C. proc . civ . Natura cererii de chemare în judecată, în raport de temeiul de drept invocat și de calitatea reclamantei, care este o societate comercială, este comercială, astfel că soluționarea cauzei este de competența instanțelor comerciale conform art.2 pct.1 lit.a C. proc . civ ., care prevăd că procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competența tribunalului în primă instanță.

Cauza a fost soluționată la fond și în apel de instanțe comerciale în conformitate cu art.2 pct.1 lit.a , astfel că nu s-a putut reține încălcarea normelor de competență materială de către cele două instanțe. Nu s-a constatat existența cerințelor necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C. proc . civ ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei, respectându-se astfel prevederile art.261 alin.1 pct.5 C. proc . civ . S-a reținut că decizia atacată nu cuprinde motive străine de natura pricinii, considerentele ei raportându-se în mod corect la motivul invocat de reclamantă prin cererea de apel cu privire la decizia nr.20/2009 a Curții de Apel Bacău.

Motivul de recurs prevăzut de art . 304 pct . 8 C. proc . civ . nu a fost reținut, atâta vreme cât cererea formulată a avut un obiect strict determinat, în constatare, iar instanța a soluționat cererea cu care a fost investită, și nu o cerere în contencios administrativ, întemeiată pe prevederile Legii nr.554/2004. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 nu este fondat. Art.111 C. proc . civ ., derogând de la dreptul comun în materie, adică art.109 C. proc . civ ., care consacră acțiunea în realizare, prevede că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Textul instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea că, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept, restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acțiunii în realizare. Recurenta, prin acțiune, a precizat că interesul de a formula o astfel de cerere în constatare constă în obținerea unei hotărâri judecătorești pe care să o opună organelor fiscale și în temeiul căreia să beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri și clădiri.

Instanțele au reținut corect că cererea în constatare nu poate fi primită întrucât reclamanta a avut deschisă acțiunea în realizarea dreptului - aceasta fiind soluționată prin sentința nr.89/2008 a Tribunalului Neamț, rămasă irevocabilă prin decizia nr.20/2009 a Curții de Apel Bacău - și în cadrul căreia a formulat aceleași apărări, hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește dreptul solicitat a fi recunoscut în favoarea reclamantei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 C. proc . civ ., Înalta Curte a respins recursul reclamantei ca nefondat .