ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 4 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, pe

cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.I.H., prin mandatarul

C.N.D., în contradictoriu cu pârâții SC A.F. SA Bacău și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca inadmisibilă.

Pentru

a se pronunța această soluție, s-a reținut că atât cererea în anularea

certificatului de proprietate cât și plângerea prealabilă au fost realizate sub

imperiul Legii nr. 29/1990, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 5

din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Neîndeplinirea

procedurii prealabile este o excepție peremptorie, care atrage respingerea acțiunii

ca inadmisibilă, chiar dacă reclamanta s-a adresat inițial unei instanța

competente, iar instanța de contencios administrativ a fost investită printr-o

sentință de declinare a competenței sau în urma casării unei hotărâri.

In

speță, cererea în constatarea nulității actului administrativ a fost formulată

în iunie 2000, iar plângerea prealabilă a fost realizată în noiembrie 2000,

după 4 luni de la sesizarea instanței, astfel că situația de fapt din cauza

pendinte este similară situației reținute de Î.C.C.J. prin decizia nr. 995 din 14

martie 2002, potrivit căreia, dacă reclamantul care se adresează ministerului

emitent al unui certificat de proprietate asupra terenului, după ce se adresase

mai întâi instanței de judecată, acțiunea este inadmisibilă.

De

altfel, împrejurarea că o cerere a fost inițial înregistrată în cadrul unui

proces civil pe rolul unei instanțe de drept comun, nu modifică natura

raportului juridic dedus judecății și nici normele de procedură aplicabile.

Reținând

considerentele instanței constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Legea nr. 29/1990,

precum și faptul că procedura prealabilă a fost realizată după sesizarea

instanței și nu înainte, cum prevedea art. 5 din Legea nr. 29/1990 și nu în

ultimul rând, practica constantă a Î.C.C.J., a fost respinsă ca inadmisibilă

acțiunea.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C.I.H. criticând sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie în esență pentru următoarele motive:

Consideră

recurenta că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii

în ceea ce privește interpretarea art. 5 din Legea nr. 29/1990 precum și a

excepției de inadmisibilitate.

Arată

recurenta că acțiunea în anularea parțială a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate a fost formulată ca un capăt de cerere distinct în cadrul

acțiunii de revendicare la o dată ulterioară formulării capătului principal.

Consideră în acest sens recurenta că a operat o prorogare de competență în favoarea

instanței civile – care a fost investită și cu soluționarea acțiunii în

anularea actului administrativ contestat.

S-a

mai arătat că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 trebuie interpretat

potrivit scopului avut în vedere de legiuitor și anume acela de a nu încălca

rolul instanțelor de judecată și pentru a da posibilitate autorității emitente

de a-și revoca actul administrativ.

- Neîndeplinirea

condiției de exercițiu a acțiunii trebuie să fi existat la momentul invocării

excepției inadmisibilității ori la acel moment – și momentul cererii de

revocare parțială a actului administrativ contestat de către reclamantul –

pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale condiția apărea ca fiind îndeplinită.

- Inadmisibilitatea

este în realitate o excepție de fond, peremptorie care are efect dilatoriu.

Pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta

SC A.F. SA Bacău a formulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând

cererea de recurs, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată

pentru următoarele considerente:

În

primul rând, Înalta Curte reține că Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate nr. 0640 din 10 ianuarie 1994 – emis de Ministerul Agriculturii

este un act administrativ unilateral cu caracter individual, calitate care

atrage competența instanței de contencios administrativ în cenzurarea

legalității emiterii acestuia. În acest sens este și practica judiciară

constantă, în acest sens pronunțându-se și decizia irevocabilă nr. 731/32/2006

a Curții de Apel Bacău.

Având

acest caracter de act administrativ, acestui certificat i se aplică legea în

vigoare la data emiterii lui, respectiv Legea nr. 29/1980.

Se

reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5

din Legea nr. 29/1990 – în sensul că această procedură trebuie efectuată înainte

de a introduce acțiunea în instanță, ca o condiție prealabilă, obligatorie sesizării

instanței.

Înalta

Curte constată că dincolo de faptul că realizarea procedurii prealabile este

prevăzută ca o condiție de admisibilitate și care vizează și posibilitatea ca

autoritatea emitentă să verifice cererea prealabilă și eventual să-și revoce

actul emis – această procedură prealabilă are în vedere și faptul că aceasta

trebuie îndeplinită în termen pentru a avea eficiență.

De

asemenea se reține de Înalta Curte, așa cum precizează și jurisprudența Curții

Constituționale că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații

deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitate de exercitare a

drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea

neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și

modalitățile instituite de lege.

Cum

procedura prealabilă a fost efectuată în cauză după 4 luni de la data

introducerii cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.

Față

de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I.H. împotriva

sentinței nr. 4 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.