ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.I.H., prin mandatarul C.N.D., în contradictoriu cu pârâții SC A.F. SA Bacău și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța această soluție, s-a reținut că atât cererea în anularea certificatului de proprietate cât și plângerea prealabilă au fost realizate sub imperiul Legii nr. 29/1990, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Neîndeplinirea procedurii prealabile este o excepție peremptorie, care atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă, chiar dacă reclamanta s-a adresat inițial unei instanța competente, iar instanța de contencios administrativ a fost investită printr-o sentință de declinare a competenței sau în urma casării unei hotărâri. In speță, cererea în constatarea nulității actului administrativ a fost formulată în iunie 2000, iar plângerea prealabilă a fost realizată în noiembrie 2000, după 4 luni de la sesizarea instanței, astfel că situația de fapt din cauza pendinte este similară situației reținute de Î.C.C.J. prin decizia nr. 995 din 14 martie 2002, potrivit căreia, dacă reclamantul care se adresează ministerului emitent al unui certificat de proprietate asupra terenului, după ce se adresase mai întâi instanței de judecată, acțiunea este inadmisibilă.

De altfel, împrejurarea că o cerere a fost inițial înregistrată în cadrul unui proces civil pe rolul unei instanțe de drept comun, nu modifică natura raportului juridic dedus judecății și nici normele de procedură aplicabile. Reținând considerentele instanței constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Legea nr. 29/1990, precum și faptul că procedura prealabilă a fost realizată după sesizarea instanței și nu înainte, cum prevedea art. 5 din Legea nr. 29/1990 și nu în ultimul rând, practica constantă a Î.C.C.J., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C.I.H. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive: Consideră recurenta că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește interpretarea art. 5 din Legea nr. 29/1990 precum și a excepției de inadmisibilitate.

Arată recurenta că acțiunea în anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost formulată ca un capăt de cerere distinct în cadrul acțiunii de revendicare la o dată ulterioară formulării capătului principal. Consideră în acest sens recurenta că a operat o prorogare de competență în favoarea instanței civile – care a fost investită și cu soluționarea acțiunii în anularea actului administrativ contestat. S-a mai arătat că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 trebuie interpretat potrivit scopului avut în vedere de legiuitor și anume acela de a nu încălca rolul instanțelor de judecată și pentru a da posibilitate autorității emitente de a-și revoca actul administrativ.

- Neîndeplinirea condiției de exercițiu a acțiunii trebuie să fi existat la momentul invocării excepției inadmisibilității ori la acel moment – și momentul cererii de revocare parțială a actului administrativ contestat de către reclamantul – pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale condiția apărea ca fiind îndeplinită. - Inadmisibilitatea este în realitate o excepție de fond, peremptorie care are efect dilatoriu. Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pârâta SC A.F. SA Bacău a formulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte reține că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0640 din 10 ianuarie 1994 – emis de Ministerul Agriculturii este un act administrativ unilateral cu caracter individual, calitate care atrage competența instanței de contencios administrativ în cenzurarea legalității emiterii acestuia. În acest sens este și practica judiciară constantă, în acest sens pronunțându-se și decizia irevocabilă nr. 731/32/2006 a Curții de Apel Bacău. Având acest caracter de act administrativ, acestui certificat i se aplică legea în vigoare la data emiterii lui, respectiv Legea nr. 29/1980. Se reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 – în sensul că această procedură trebuie efectuată înainte de a introduce acțiunea în instanță, ca o condiție prealabilă, obligatorie sesizării instanței.

Înalta Curte constată că dincolo de faptul că realizarea procedurii prealabile este prevăzută ca o condiție de admisibilitate și care vizează și posibilitatea ca autoritatea emitentă să verifice cererea prealabilă și eventual să-și revoce actul emis – această procedură prealabilă are în vedere și faptul că aceasta trebuie îndeplinită în termen pentru a avea eficiență. De asemenea se reține de Înalta Curte, așa cum precizează și jurisprudența Curții Constituționale că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitate de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege.

Cum procedura prealabilă a fost efectuată în cauză după 4 luni de la data introducerii cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I.H. împotriva sentinței nr. 4 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.