ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea reconvențională depusă în Dosarul nr. 12404/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul M.N. a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998. Prin precizarea depusă în data de 25 iulie 2008, reclamantul din dosarul de față (pârât-reclamant în Dosarul nr. 12404/211/2007) a invocat drept temei juridic al cererii reconvenționale art. 3 din Legea nr. 169/1997, iar în ședința publică din data de 12 septembrie 2008, reprezentanta acestuia a precizat oral că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 169/1997.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională depusă prin serviciul registratură la data de 31 ianuarie 2008, intervenienta SC A. SRL a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de judecată și a solicitat disjungerea cererii reconvenționale și trimiterea spre soluționare instanței competente. La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2008, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant M.N.; cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 12729/211/2008.

Prin sentința civilă nr. 9705 din 12 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 12729/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de pârâta SC A. SRL și a declinat competența soluționării cererii formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, SC I. SRL Cluj-Napoca și SC A. SRL Sânpaul, având ca obiect constatare nulitate, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 mai 2010 la Curtea de Apel Cluj, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Pârâta SC I. SRL a depus la dosar o cerere prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată , raportat la lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii (litisconsorțiu), respectiv la faptul că reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată și pe beneficiarul certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat în cauză.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2010, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - asupra excepției de necompetență materială, curtea a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în condițiile și aplicarea hotărârii nr. 834/1991 are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual și, dată fiind această natură juridică, contestarea legală se poate face exclusiv pe calea contenciosului administrativ guvernat de Legea nr. 554/2004; - asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, curtea a reținut că actul administrativ, odată intrat în circuitul civil și care produce efecte juridice în alte domenii de drept, nu mai poate fi revocat, deci procedura prealabilă nu mai este necesară, nemaiavând nici o finalitate, astfel încât excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile este nefondată; - cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC I. SRL raportat la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, curtea a solicitat părților să formuleze și să depună la dosar note scrise, cu evidențierea reperelor temporale.

Prin sentința civilă nr. 642 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC I. SRL Cluj-Napoca, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii introductive, formulate și invocate de pârâtele SC I. SRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul M.N., împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, SC I. SRL, SC A. SRL și, în consecință, a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 cu privire la terenul în suprafață de 312 mp, nr. top X1, 1880 mp nr. top X2, 4810 mp nr. top X3, 432 mp nr. top X4 și 5093 mp nr. top X5 și a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantului suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: - cu privire la excepțiile de necompetență invocate de reclamant, respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocate de pârâți, Curtea le-a soluționat prin încheierea din 14 ianuarie 2010 acestea fiind respinse ca nefondate, pentru motivele acolo arătate. - în ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, așa cum rezultă din încheierea precitată, coroborată cu încheierea de ședință din data de 25 februarie 2010, instanța a prorogat soluționarea acesteia, unind-o odată cu soluționarea fondului cauzei în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond a reținut că în speță s-a dovedit prin expertiză că, în lipsa înscrierii în cartea funciară a imobilului din litigiu a dreptului dobândit ca urmare a actului administrativ, reclamantul nu a avut altă posibilitate de a afla despre existența litigiului decât în momentul în care i s-a adus la cunoștință existența unui atare act în timpul procesului care se derula, respectiv acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 12404/211/2007 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. Așadar, Curtea a reținut că, în lipsă de alte probe elocvente, data față de care se va stabili calculul termenului de 6 luni este 24 septembrie 2007, când reclamantului i s-a făcut cunoscut actul administrativ, iar față de data intentării acțiunii în anulare, respectiv 30 noiembrie 2007, s-a reținut că acțiunea a fost introdusă în termenul legal, respingându-se excepția tardivității ca nefondată.

Instanța a apreciat că apărarea conform căreia reclamantul ar fi cunoscut despre existența actului administrativ încă de la data de 26 iulie 2007, când a intentat acțiunea înregistrată în Dosarului nr. 10051/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca, nu este relevantă din două motive: primul constă în aceea că, în ipoteza în care s-ar accepta că reclamantul a cunoscut existența actului cel puțin la data de 26 iulie 2007, termenul de 6 luni de intentare a acțiunii în contencios administrativ față de data de 30 noiembrie 2007 nu s-a împlinit.

Din acea de-a doua perspectivă, Curtea a reținut că prin însăși acțiunea de grănițuire formulată de reclamant la data de 26 iulie 2007, acesta a cerut în probațiune să se administreze proba cu înscrisuri printre care a fost enumerate la modul general actele de proprietate a pârâților asupra terenurilor, fără însă să se identifice explicit actul administrativ din litigiu, ceea ce până la proba contrară naște concluzia că cel puțin la acea dată reclamantul nu a cunoscut actul administrativ contestat în prezenta cauză. Instanța de fond a concluzionat că reclamantul a aflat despre întabularea certificatului de atestare în favoarea pârâtei SC I. SRL abia odată cu promovarea acțiunii introductive de instanță în Dosarului nr. 12404/2011/2007, când prin citația din 24 septembrie 2007 i s-au comunicat și actele relevante.

- cât privește excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul că nu a fost citat în cauză, în calitate de parte, ca pârât, beneficiarul actului administrativ, respectiv SC Z. SA B., jud. Cluj, Curtea a reținut faptul că această societate a fost supusă procedurii insolvenței sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 64/1995, iar ca urmare procedurii de lichidare finalizată prin sentința din 31 octombrie 2005 s-a dispus închiderea procedurii și radierea societății de la O.R.C. Cluj și, chiar dacă mențiunea radierii nu a fost operată la O.R.C. Cluj, aceasta devine opozabilă părților de vreme ce au aflat despre existența soluției cu privire la radiere din litigiul de față.

Având în vedere că unei societăți comerciale care a fost radiată i-a încetat capacitatea de folosință și exercițiu asupra drepturilor civile și procesuale civile, instanța a reținut că sub aspect procesual aceasta nu mai poate sta în judecată ca subiect de drept, iar necesitatea chemării în judecată a societății beneficiare a actului de proprietate nu mai prezintă relevanță juridică. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, deși nu se afirmă explicit nici în precizarea de acțiune și nici în cuprinsul cererii reconvenționale disjunsă din Dosarul nr. 12404/211/2007 care ar fi motivele de nelegalitate, rezultă fără dubiu că reclamantul pornește de la premisa că dreptul de proprietate dobândit de acesta este afectat în substanța sa prin actul administrativ, respectiv că cele două terenuri s-ar putea suprapune parțial.

Instanța a mai reținut că este recunoscut dreptul la acțiunea în contencios administrativ al persoanei titular al dreptului de proprietate privată asupra unui teren dobândit printr-o hotărâre judecătorească de a se adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita controlul de legalitate a unui act administrativ prin care un terț dobândește dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din același teren. Din această perspectivă, Curtea a reținut cu trimitere la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar M.M.T. că terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 se suprapune parțial cu terenul dobândit de reclamant în baza sentinței nr. 5307/2006 înscrisă în cartea funciară și că această suprapunere în regim de carte funciară a imobilelor deținute de reclamant și pârâte se datorează modului de aplicare a Legii fondului funciar și a H.G.

nr. 834/1991 de către Primăria S., jud. Cluj. Instanța de fond a apreciat că din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, cu trimitere la dispozițiile speciale ale H.G. nr. 834/1991, reiese că pârâții nu au dovedit modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat și nici că SC Z. SA Baciu ar fi avut posesia și folosința terenurilor, cu atât mai mult cu cât localitățile B. și M. din comuna Sânpaul erau situate în zona cooperativizată și că din studiul expertului nu au fost identificate exact documentele în baza cărora terenul din litigiu a intrat în patrimoniul statului, însă este posibil ca aceste terenuri în suprafețe mici dobândite de proprietari conform reformei agrare din anul 1928 să fi fost înscrise inițial în C.A.P., fiind posibil să fie ulterior transferate eventual prin schimburi de terenuri în favoarea antecesoarei SC Z. SA Baciu, fost I.A.S.

Baciu. Curtea a constatat că procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 a fost încălcată în ceea ce privește emiterea certificatului contestat și că astfel, acțiunea precizată a reclamantului este întemeiată, sens în care, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta a fost admisă și, ca o consecință, s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 1998 cu privire la terenul în suprafață de 312 mp, nr. top X1, 1880 mp nr. top X2, 4810 mp nr. top X3, 432 mp nr. top X4 și 5093 mp nr. top X5. Cum pârâții au fost găsiți în culpă procesuală au fost obligați, în temeiul art. 274, raportat la art. 277, să plătească reclamantului suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, onorariu de expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, recurentul-pârât a susținut în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile deși în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora și terțul care se consider ă vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept este îndreptățit să introducă plângere prealabilă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data luării la cunoștință. Având în vedere aceste dispoziții imperative ale legii contenciosului administrativ, cu privire la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, coroborate cu dispozițiile art. 109 C. proc.

civ., raportat la lipsa depunerii unor dovezi în acest sens de către reclamant, recurentul-pârât apreciază că excepția invocată era întemeiată , iar acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă. În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că actul administrativ atacat este legal fiind emis în baza Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și completările nr. 425316/N/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Lucrărilor Publice și Menajării Teritoriului, cu avizele O.C.A.O.T.A. Județean și a celorlalte instituții abilitate. O ultimă critică a recurentului-pârât vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, susținând că acestea sunt exagerate în raport de valoarea pricinii dar și în raport de complexitatea muncii avocatului.

În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât SC I. SRL împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2010 cât și împotriva sentinței civile nr. 462/2011, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a respins, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepția lipsei procedurii prealabile, apreciind că soluția instanței este neîntemeiată. În ceea ce privește soluționarea excepției tardivității respinsă ca nefondată de către instanța de fond, recurentul-pârât a susținut că aceasta este nelegală prin prisma aplicării prevederilor legale incidente și netemeinică sub aspectul interpretării materialului probator administrat în cauză, cu consecința reținerii unei stări de fapt contrare realității.

Astfel, susține recurentul că în respingerea excepției tardivității, instanța de fond a ignorat dispozițiile expuse de art. 11 alin. (1) din Lege, iar pe de altă parte a aplicat în mod nelegal doar o parte a dispozițiilor alin. (2) al art. 11, respectiv cele privind determinarea momentului de început al termenului de decădere de 1 an. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond susținând în esență că deși cererea de chemare în judecată a fost admisă, nu au fost identificate motive de nelegalitate ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acesta fiind emis cu respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991 și în baza documentației avizate de către Primăria Sanpaul, Prefectura Cluj și Oficiul de Cadastru Cluj.

Intimatul M.N. a formulat întâmpinare la recursurile formulate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond susținând în esență că atât hotărârea cât și încheierea atacată sunt legale și temeinice. Examinând încheierea de ședință din 14 ianuarie 2010 cât și sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). Aceste dispoziții legale stabilesc ca regulă obligativitatea procedurii prealabile statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită, în funcție de tipul actului administrativ în discuție, recunoscând și terței persoane calitatea de subiect de drept de poate sesiza instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor imperative privind obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile.

Legea nr. 554/2004 modificată, reglementează expres situațiile în care nu este necesară plângerea prealabilă prin dispozițiile alin. (5) ale art. 7, respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau a cererilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul contractelor administrative fiind vorba despre procedura concilierii din litigiile comerciale cât și în cazul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Lege, respectiv al refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Intimatul-reclamant nu se încadrează între persoanele prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, pentru care procedura prealabilă nu este obligatorie, astfel că trebuia ca înainte de introducerea acțiunii să se adreseze cu plângere autorității administrative care a emis certificatul contestat, din momentul în care au luat cunoștință, pe orice cale de existența acestuia, potrivit art. 7 alin. (3) din Lege, ceea ce în cauză nu a dovedit că ar fi făcut. Instanța de control judiciar constată că în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată cât și a dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile apare ca fiind nelegală, instanța apreciind în mod eronat că în speță nu era necesară efectuarea procedurii prealabile, deși intimatul-reclamant nu se încadrează în cazurile de excepție strict reglementate de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Lege. Astfel fiind, Înalta Curte reținând că recursurile pârâților sunt fondate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. procedură civilă va admite recursurile formulate în cauză și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului M.N.

ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 642/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de SC I. SRL împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 și a sentinței civile nr. 642/2011 din 3 noiembrie 2011, ale aceleiași instanțe. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului M.N. ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.