ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 560/2000

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 560/2000 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs. Motivarea recursului. Tardivitate în

raport cu data comunicării deciziei atacate la adresa la care partea a fost

citată pe tot parcursul procesului

Cuprins pe materii

:

Drept procesual civil. Căile de atac. Recurs. Comunicarea hotărârii recurate.

Tardivitate

Index alfabetic

: Drept procesual

civil

-

Hotărâre

-

Comunicarea

hotărârii

-

Recurs

-

Tardivitate

art. 301, 302, 303 (alin. (1), art. 306 alin. (1)

Declarația de recurs, conform art. 302 C. proc. civ., este un act de

procedură săvârșit în fața instanței a cărei hotărâre se atacă. Ea nu poate fi

considerată și cerere de ordin administrativ privind comunicarea deciziei

recurate la o altă adresă decât cea la care partea a fost citată pe tot

parcursul procesului.

Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 70

din 13 ianuarie 2004

La data de 23 iulie 1996 reclamantul D.R.M. a introdus acțiunea

având ca obiect:

- revendicarea unui imobil situat în București;

- constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 29

octombrie 1996 dintre S.C. „F.”  SA București și R.S., cu motivarea că

bunul a fost preluat fără titlu valabil (Decretul nr. 218/1960), iar contractul

de vânzare-cumpărare este nul, întrucât s-a vândut, cu rea credință, bunul

altuia, în timpul procesului început.

Într-un prim ciclu judiciar, prin sentința civilă nr. 157/2000,

confirmată prin decizia nr. 560/2000, în apel, acțiunea a fost admisă, sub

ambele capete de cerere, dar Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin

decizia nr. 2004 din 22 mai 2002 a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare instanței de apel.

În fond, după casare, Curtea de Apel București, prin decizia nr.

73 din 25 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta

R.S.   reținând, în esență, că:

La data de 26 martie 2003, pârâta R.S. a înregistrat la curtea

de apel declarația de recurs contra deciziei nr. 73 din 25 februarie 2003, a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în finalul căreia a făcut

următoarea mențiune: „Solicit, însă, ca această comunicare (a deciziei nr.

73/2003) să fie făcută la cabinetul avocatului ales de către mine”, precizând

adresa acestuia.

Cum rezultă, însă, din dovada de comunicare,  aceasta s-a

făcut, la 8 aprilie 2003, la adresa unde pârâta a fost citată și unde a

declarat că locuiește (ceea ce a confirmat oral și în fața instanței de recurs,

la 13 ianuarie 2004).

La data de 23 octombrie 2003, recurenta a înregistrat la Curtea

de apel motivele de recurs, iar la 24 octombrie 2003 aceasta le

expediază,  în aceeași zi, la Curtea Supremă de Justiție.

Prin cererea olografă, din 24 octombrie 2003, recurenta arată că

„vă depun alăturat motivele de recurs depuse la curtea de apel”.

Recurenta nu a formulat cerere de repunere în termenul de 15

zile, prevăzut de art. 301, art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. pentru depunerea motivelor de recurs, în condițiile art. 103 C. proc.

civ., relevând că  hotărârea nu i s-a comunicat la adresa pe care a

indicat-o.

Declarația de recurs, conform art. 302 C. proc. civ., este un

act de procedură săvârșit în fața instanței a cărei hotărâre se atacă. Ea nu

poate fi considerată și o cerere de ordin administrativ privind comunicarea

deciziei recurate la o anumită adresă, alta decât cea la care partea a fost

citată  pe tot parcursul procesului.

Recurenta R.S. locuiește efectiv în imobilul litigios și la

această adresă a fost citată efectiv. Ea nu și-a ales un alt domiciliu

procesual până la judecata apelului, ci, doar, a cerut, odată cu declarația de

recurs, comunicarea deciziei atacate la cabinetul avocatului.

Grefa  curții i-a comunicat-o, însă, la adresa indicată în

dispozitivul deciziei, adică la adresa unde a fost citată și unde locuiește

efectiv, iar comunicarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale

procedurale, ceea ce nu s-a contestat.

Drept consecință, nu s-a încălcat nici o normă în această

materie, actul procesual al comunicării fiind legal, după cum nici recurenta nu

a putut indica norma de procedură încălcată, astfel că termenul de 15 zile se

calculează începând cu data de 8 aprilie 2003, atrăgând sancțiunea nulității

recursului prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare, s-a

constatat nulitatea recursului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2685/2003
R.. Prin decizia civilă nr.330 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile și schimbând sentința, a respins acțiunea principală, pe cale de consecintă cererile de chemare în garanție și cererea
ÎCCJ 2003-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2003
. 966 și art. 968 C. civ., iar cea prezentă este fondată pe Legea nr. 10/2001 care „ a dat o mai mare putere principiului ocrotirii bunei-credințe” Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 257/A din 7 mai 2003, a ad
ÎCCJ 2003-05-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2003
În ceea ce privește buna credință a cumpărătoarei, aspect ce formează obiect al criticilor cuprinse în recursul în anulare, precum și eventuala menținere a contractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă imobilul ar fi fost preluat abuziv de
ÎCCJ 2005-09-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6655/2005
cuprinse în actele normative menționate. Cum pârâții au fost cumpărători de rea-credință în momentul cumpărării imobilului în litigiu deoarece au cunoscut că imobilul este revendicat de reclamanți, contractul de vânzare-cumpărare este nul a
ÎCCJ 2003-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1574/2003
inselor lucrări. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: În primul rând se constată că în mod eronat au fost invocate în susținerea recursului prevederile art.304 pct.7 și 10 C.proc.civ., în situația în
Sursă