ÎCCJ, Decizia nr. 560/2000

Recurs. Motivarea recursului. Tardivitate în raport cu data comunicării deciziei atacate la adresa la care partea a fost citată pe tot parcursul procesului Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile de atac. Recurs. Comunicarea hotărârii recurate. Tardivitate Index alfabetic : Drept procesual civil - Hotărâre - Comunicarea hotărârii - Recurs - Tardivitate C. proc. civ. art. 301, 302, 303 (alin. (1), art. 306 alin. (1) Declarația de recurs, conform art. 302 C. proc. civ., este un act de procedură săvârșit în fața instanței a cărei hotărâre se atacă. Ea nu poate fi considerată și cerere de ordin administrativ privind comunicarea deciziei recurate la o altă adresă decât cea la care partea a fost citată pe tot parcursul procesului.

Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 70 din 13 ianuarie 2004 La data de 23 iulie 1996 reclamantul D.R.M. a introdus acțiunea având ca obiect: - revendicarea unui imobil situat în București; - constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 1996 dintre S.C. „F.” SA București și R.S., cu motivarea că bunul a fost preluat fără titlu valabil (Decretul nr. 218/1960), iar contractul de vânzare-cumpărare este nul, întrucât s-a vândut, cu rea credință, bunul altuia, în timpul procesului început. Într-un prim ciclu judiciar, prin sentința civilă nr. 157/2000, confirmată prin decizia nr. 560/2000, în apel, acțiunea a fost admisă, sub ambele capete de cerere, dar Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 2004 din 22 mai 2002 a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

În fond, după casare, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 73 din 25 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta R.S. reținând, în esență, că: La data de 26 martie 2003, pârâta R.S. a înregistrat la curtea de apel declarația de recurs contra deciziei nr. 73 din 25 februarie 2003, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în finalul căreia a făcut următoarea mențiune: „Solicit, însă, ca această comunicare (a deciziei nr. 73/2003) să fie făcută la cabinetul avocatului ales de către mine”, precizând adresa acestuia. Cum rezultă, însă, din dovada de comunicare, aceasta s-a făcut, la 8 aprilie 2003, la adresa unde pârâta a fost citată și unde a declarat că locuiește (ceea ce a confirmat oral și în fața instanței de recurs, la 13 ianuarie 2004). La data de 23 octombrie 2003, recurenta a înregistrat la Curtea de apel motivele de recurs, iar la 24 octombrie 2003 aceasta le expediază, în aceeași zi, la Curtea Supremă de Justiție.

Prin cererea olografă, din 24 octombrie 2003, recurenta arată că „vă depun alăturat motivele de recurs depuse la curtea de apel”. Recurenta nu a formulat cerere de repunere în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301, art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. pentru depunerea motivelor de recurs, în condițiile art. 103 C. proc. civ., relevând că hotărârea nu i s-a comunicat la adresa pe care a indicat-o. Declarația de recurs, conform art. 302 C. proc. civ., este un act de procedură săvârșit în fața instanței a cărei hotărâre se atacă. Ea nu poate fi considerată și o cerere de ordin administrativ privind comunicarea deciziei recurate la o anumită adresă, alta decât cea la care partea a fost citată pe tot parcursul procesului.

Recurenta R.S. locuiește efectiv în imobilul litigios și la această adresă a fost citată efectiv. Ea nu și-a ales un alt domiciliu procesual până la judecata apelului, ci, doar, a cerut, odată cu declarația de recurs, comunicarea deciziei atacate la cabinetul avocatului. Grefa curții i-a comunicat-o, însă, la adresa indicată în dispozitivul deciziei, adică la adresa unde a fost citată și unde locuiește efectiv, iar comunicarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale procedurale, ceea ce nu s-a contestat. Drept consecință, nu s-a încălcat nici o normă în această materie, actul procesual al comunicării fiind legal, după cum nici recurenta nu a putut indica norma de procedură încălcată, astfel că termenul de 15 zile se calculează începând cu data de 8 aprilie 2003, atrăgând sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. Ca urmare, s-a constatat nulitatea recursului.