ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 5 septembrie 2002 reclamanta N.I. s-a adresat direct Tribunalului București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătoarea S.C. A. S.A. și pârâții M.A. și M.J. și înregistrat sub nr.00030/13 septembrie 1996, precum și, să fie obligați pârâții-cumpărători să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din București, cu terenul aferent. Prin sentința nr. 1846 din 16 decembrie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâți prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta N.E.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut și motivat că reclamanta a mai promovat o acțiune în revendicarea aceluiași imobil, acțiune ce a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia nr. 3003/16 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, existând identitate de părți și de calitate, fiind lipsit de relevanță faptul că în primul litigiu pârât a figurat Consiliul General al Municipiului București, în timp ce în cauza de față pârâtă este S.C. A. S.A.

Există și identitate de cauză între cele două procese, scopul fiind același și anume redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului, chiar dacă în primul litigiu acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ., iar cea prezentă este fondată pe Legea nr. 10/2001 care „ a dat o mai mare putere principiului ocrotirii bunei-credințe” Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 257/A din 7 mai 2003, a admis apelul declarat de reclamanta N.I., a anulat în parte sentința tribunalului și a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a imobilului în litigiu. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a acordat termen pentru evocarea fondului.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că, în adevăr, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 00030/13 septembrie 1996 a făcut obiectul primei acțiuni, cât și acțiunii de față, situație în care sunt incidente prevederile art. 163 C. proc. civ. Cu referire însă la capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la pârâții-cumpărători, Curtea a constatat că nu poate fi reținută autoritatea lucrului judecat întrucât „repunerea părților în situația anterioară ca urmare a nulității contractului, ar fi avut ca efect revenirea imobilului în patrimoniul Municipiului București și nu al reclamantei...” Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâții M.A.

și M.J. care au criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: instanța a nesocotit prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că apelul reclamantei nefiind motivat nici până în prima zi de înfățișare, instanța sesizată cu calea de atac se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță; or, în cauză, reclamanta N.I. nu și-a motivat apelul, astfel că instanța nu putea soluționa cauza în temeiul altor considerente ori apărări care nu au format obiect de analiză în primă instanță; greșit instanța de apel a respins excepția și pe cale de consecință a constatat că nu operează autoritatea de lucru judecat. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Dispozitivul deciziei recurate are următorul cuprins: „Admite apelul formulat de reclamanta N.I…

Anulează în parte sentința civilă nr. 1846 din 16 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Respinge excepția inadmisibilității cererii de revendicare a imobilului în litigiu – ap. 1. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Acordă termen pentru evocarea fondului la...” . Deși în considerentele deciziei soluția adoptată este motivată în drept pe prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., totuși, decizia dată în cauză nu are caracterul unei hotărâri parțiale ori intermediare, în realitate, raporturile dintre părți fiind finalizate printr-o hotărâre definitivă, susceptibilă, la rândul ei, de recurs.

În adevăr, instanța de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, cu referire, se explică în considerentele deciziei, la autoritatea de lucru judecat dedusă dintr-un proces anterior, dar, în același timp, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate fără însă a preciza care dispoziții sunt păstrate. Acțiunea în revendicare a fost respinsă de prima instanță tocmai în temeiul excepției procedurale arătate astfel că, în lipsa precizărilor necesare, nu se poate ști dacă și care anume dispoziții ale sentinței au fost menținute. În al doilea rând, soluția instanței de apel constă în anularea parțială a sentinței tribunalului, soluție neîngăduită de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. care permit instanțelor de apel, pentru ipotezele stipulate de text, doar anularea întregii hotărâri apelate și reluarea integrală a judecății prin evocarea fondului. Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță. Textul citat reprezintă aplicarea în plan legislativ a principiului cuprins în adagiul – tantum devolutum quantum judicatum -, și care exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat la instanța de fond.

La rândul ei, instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți. În speță, întrucât apelul reclamantei nu a fost motivat până la prima zi de înfățișare, instanța era datoare, în baza principiului enunțat, să soluționeze cererea de apel în temeiul elementelor de fapt și de drept care au format obiectul primei judecăți.

Dacă totuși instanța de apel considera că elementele acțiunii trebuiesc reconsiderate ori că efectele nulității actului juridic pot și trebuie reanalizate și extinse, ținând seama și de chestiunile discutate – nulitatea absolută a unui act juridic sau incidența autorității de lucru judecat -, chestiuni care, în calea de atac, pot constitui, totodată, și motive de ordine publică, era obligată, prevalent, să le pună în discuția părților pentru respectarea principiilor referitoare la dreptul de apărare și la asigurarea contradictorialității în desfășurarea procesului civil.

Or, din practicaua deciziei recurate rezultă că singurele concluzii puse în discuție de instanța de apel, cu ocazia soluționării acestuia, s-au referit la nemotivarea apelului declarat de reclamantă, astfel că extinderea, în apel, a efectelor nulității actului juridic, ca și reaprecierea referitoare la părțile asupra cărora se răsfrânge repunerea în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost decise cu încălcarea principiilor mai sus enunțate și care privesc respectarea dreptului la apărare și contrarietatea dezbaterilor judiciare. Față de cele ce preced, recursul pârâților se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, va fi casată decizia dată în apel, cu consecința reluării judecății la aceeași instanță în scopul respectării principiilor enunțate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții M.A. și M.J. împotriva deciziei nr. 257/A din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.