ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data
de 5 septembrie 2002 reclamanta N.I. s-a adresat direct Tribunalului București
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001, să se
constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între
vânzătoarea S.C. A. S.A. și pârâții M.A. și M.J. și înregistrat sub nr.00030/13
septembrie 1996, precum și, să fie obligați pârâții-cumpărători să-i lase în
deplină proprietate și posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului
din București, cu terenul aferent.
Prin
sentința nr. 1846 din 16 decembrie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a
civilă, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâți prin
întâmpinare și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta N.E.
Pentru
a hotărî astfel tribunalul a reținut și motivat că reclamanta a mai promovat o
acțiune în revendicarea aceluiași imobil, acțiune ce a fost respinsă în mod
irevocabil prin decizia nr. 3003/16 noiembrie 1999 a Curții de Apel București,
existând identitate de părți și de calitate, fiind lipsit de relevanță faptul
că în primul litigiu pârât a figurat Consiliul General al Municipiului
București, în timp ce în cauza de față pârâtă este S.C. A. S.A.
Există
și identitate de cauză între cele două procese, scopul fiind același și anume
redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului, chiar dacă în
primul litigiu acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 948, art. 966 și
art. 968 C. civ., iar cea prezentă este fondată pe Legea nr. 10/2001 care „ a
dat o mai mare putere principiului ocrotirii bunei-credințe”
Curtea
de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 257/A din 7 mai
2003, a admis apelul declarat de reclamanta N.I., a anulat în parte sentința
tribunalului și a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a
imobilului în litigiu. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și
s-a acordat termen pentru evocarea fondului.
Pentru
a decide astfel instanța de apel a reținut că, în adevăr, capătul de cerere
privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.
00030/13 septembrie 1996 a făcut obiectul primei acțiuni, cât și acțiunii de
față, situație în care sunt incidente prevederile art. 163 C. proc. civ.
Cu
referire însă la capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la
pârâții-cumpărători, Curtea a constatat că nu poate fi reținută autoritatea
lucrului judecat întrucât „repunerea părților în situația anterioară ca urmare
a nulității contractului, ar fi avut ca efect revenirea imobilului în
patrimoniul Municipiului București și nu al reclamantei...”
Împotriva
deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâții M.A. și M.J.
care au criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: instanța a nesocotit
prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că apelul reclamantei
nefiind motivat nici până în prima zi de înfățișare, instanța sesizată cu calea
de atac se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima
instanță; or, în cauză, reclamanta N.I. nu și-a motivat apelul, astfel că
instanța nu putea soluționa cauza în temeiul altor considerente ori apărări
care nu au format obiect de analiză în primă instanță; greșit instanța de apel
a respins excepția și pe cale de consecință a constatat că nu operează
autoritatea de lucru judecat.
Recursul
este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Dispozitivul
deciziei recurate are următorul cuprins: „Admite apelul formulat de reclamanta
N.I.... Anulează în parte sentința civilă nr. 1846 din 16 decembrie 2002,
pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Respinge excepția
inadmisibilității cererii de revendicare a imobilului în litigiu – ap. 1.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Acordă termen pentru
evocarea fondului la...” .
Deși în
considerentele deciziei soluția adoptată este motivată în drept pe prevederile
art. 297 alin. (1) C. proc. civ., totuși, decizia dată în cauză nu are
caracterul unei hotărâri parțiale ori intermediare, în realitate, raporturile
dintre părți fiind finalizate printr-o hotărâre definitivă, susceptibilă, la
rândul ei, de recurs.
În
adevăr, instanța de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii în
revendicare, cu referire, se explică în considerentele deciziei, la autoritatea
de lucru judecat dedusă dintr-un proces anterior, dar, în același timp, a
menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate fără însă a preciza care
dispoziții sunt păstrate. Acțiunea în revendicare a fost respinsă de prima
instanță tocmai în temeiul excepției procedurale arătate astfel că, în lipsa
precizărilor necesare, nu se poate ști dacă și care anume dispoziții ale
sentinței au fost menținute.
În al
doilea rând, soluția instanței de apel constă în anularea parțială a sentinței
tribunalului, soluție neîngăduită de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.
civ. care permit instanțelor de apel, pentru ipotezele stipulate de text, doar
anularea întregii hotărâri apelate și reluarea integrală a judecății prin
evocarea fondului.
Potrivit
art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori
motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau
dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor
invocate la prima instanță.
Textul
citat reprezintă aplicarea în plan legislativ a principiului cuprins în
adagiul –
tantum devolutum quantum judicatum
-, și care exprimă ideea că
efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat
de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se
poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, cu alte cuvinte,
efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat
la instanța de fond. La rândul ei, instanța de apel realizează numai un control
judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere
alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți.
În
speță, întrucât apelul reclamantei nu a fost motivat până la prima zi de
înfățișare, instanța era datoare, în baza principiului enunțat, să soluționeze
cererea de apel în temeiul elementelor de fapt și de drept care au format
obiectul primei judecăți.
Dacă
totuși instanța de apel considera că elementele acțiunii trebuiesc
reconsiderate ori că efectele nulității actului juridic pot și trebuie
reanalizate și extinse, ținând seama și de chestiunile discutate – nulitatea
absolută a unui act juridic sau incidența autorității de lucru judecat -,
chestiuni care, în calea de atac, pot constitui, totodată, și motive de ordine
publică, era obligată, prevalent, să le pună în discuția părților pentru
respectarea principiilor referitoare la dreptul de apărare și la asigurarea
contradictorialității în desfășurarea procesului civil.
Or, din
practicaua deciziei recurate rezultă că singurele concluzii puse în discuție de
instanța de apel, cu ocazia soluționării acestuia, s-au referit la nemotivarea
apelului declarat de reclamantă, astfel că extinderea, în apel, a efectelor
nulității actului juridic, ca și reaprecierea referitoare la părțile asupra
cărora se răsfrânge repunerea în situația anterioară încheierii contractului de
vânzare-cumpărare, au fost decise cu încălcarea principiilor mai sus enunțate
și care privesc respectarea dreptului la apărare și contrarietatea dezbaterilor
judiciare.
Față de
cele ce preced, recursul pârâților se privește ca fondat și urmare a admiterii
lui, va fi casată decizia dată în apel, cu consecința reluării judecății la
aceeași instanță în scopul respectării principiilor enunțate.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul declarat de pârâții M.A. și M.J. împotriva deciziei nr. 257/A din 7
mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Casează
decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea
apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.