ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1048/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1048/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea
înregistrată la 1 august 2002, reclamanta G.B. a chemat în judecată pe pârâți
Primăria Municipiului București, SC A.
SA, T.S. și T.M. cerând să se constate nulitatea
absolută a deciziei nr. 1011 din 22 iulie 1977 a
Comitetului Executiv al Sfatului
Popular al Municipiului București, emisă în aplicarea Decretului nr.
223/1974,
prin care imobilul
în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, a contractului
de vânzare- cumpărare intervenit între SC
A. SA și chiriașii T.S.
și
T.M., cu consecința reveniri imobilului în patrimoniul
Primăriei Municipiului București și, pe cale de
consecință, să se dispună
obligarea
acesteia să îi restituie în natură imobilul, prin dispoziție motivată și
efectuarea cuvenitelor modificări în
registrul de publicitate imobiliară.
În motivarea
cereri reclamanta a arătat că imobilul în litigiu, pe care l-a
dobândit în proprietate prin contractul
autentificat sub nr 839/1953, i-a fost preluat de stat în mod abuziv, în
procedura reglementată prin Decretul nr.
223/1977 și fără plata unei despăgubiri, pentru ca, ulterior, să îl
înstrăineze cu
rea credință
chiriașilor, caz în care, actul de înstrăinare, conform art. 46 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001 este lovit de nulitate absolută.
Așa fiind,
reclamanta a solicitat, în aplicarea art. 1, art. 9, și art. 20 din Legea nr.
10/2001, ca pârâta Primăria Municipiului
București să îi restituie în natură
imobilul, anume apartamentul nr. 5 situat în București.
Pârâții au invocat
excepția necompetenței materiale a tribunalului de a judeca pricina în primă
instanță, motivat de faptul că, după aprecierea lor
reclamanta a investit instanța cu judecata unei
cereri în revendicare formulată
pe calea dreptului comun, caz în care, față de valoarea obiectului,
competența
de soluționare a
cauzei revine judecătoriei, excepția lipsei calității procesuale
a pârâtei Primăriei Municipiului
București, apreciind că în cauză o asemenea
calitate are
Municipiul București, precum și excepția autorități de lucru
judecat, în raport de mențiunile sentinței civile
nr. 15934/1999 a Judecătoriei
sectorului 2 București, menținută prin
decizia civilă nr. 3536/A/2000 a
Tribunalului
București și decizia civilă nr. 1286/2001 a Curții de Apel București.
Prin încheierea
din 29 septembrie 2003, tribunalul a respins excepția
autorități de lucru judecat, reținând că temeiul
juridic al procesului finalizat prin
pronunțarea sentinței
civile nr. 15934/1999 a Judecătoriei sectorului 2 București l-a constituit
dispozițiile Legii nr 112/1995 în timp ce, în cauza
dedusă judecății, termenul juridic îl constituie dispozițiile Legii nr.
10/2001.
Prin sentința
civilă nr. 870 din 27 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a
IV
a
civilă, a admis acțiunea dedusă judecății,
astfel cum a fost precizată, și a constat nulitatea absolută a deciziei nr.
1011 din 22 iulie 1997 a Comitetului
Executiv
al Sfatului Popular al Municipiului București, a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 02465 din 21 ianuarie 1999
încheiat de SC A. SA cu
pârâții T.S.
și T.M. și a dispus repunerea părților în
situația anterioară încheierii
contractului.
Prin
aceeași sentință instanța a obligat pe pârâta Primăria Municipiului București
să restituie reclamantei apartamentul nr. 5 situat la et. 1 al imobilului
din str. B. nr. 3.
În motivarea sentinței tribunalul a
reținut că respectarea proprietății
private
este un principiu instituit prin protocolul adițional al CEDO, că aceste
dispoziții au prioritate față de legislația internă și că atâta timp cât
proprietarul a fost deposedat de imobil în mod abuziv și fără plata vreunei
despăgubiri el
și-a păstrat dreptul
de proprietate fiind îndreptățit la restituirea în natură.
Totodată, tribunalul a reținut și faptul
că atâta timp cât statul nu a
dobândit cu
privire la imobil în mod valabil un drept de proprietate, el nu îl putea
înstrăina în mod valabil chiriașilor în condițiile art. 9 din Legea nr.
112/1995, caz în care, nevalabilitatea titlului
statului atrage și nulitatea titlului
cumpărătorului
în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul București și
T.S. și T.M.
În
motivarea apelurilor pârâții au reiterat excepția autorității de lucru
judecat și au susținut că acțiunea dedusă judecății în procedura Legii
nr.
10/2001 era inadmisibilă dat fiind că
reclamanții nu au urmat procedura
administrativă prevăzută de acest act
normativ precum și faptul că, în realitate, imobilul în litigiu a fost preluat
de stat cu titlu valabil, adică prin
decizia
nr. 1011/1977, caz în care acesta putea fi înstrăinat în mod valabil
către
chiriași în procedura Legii nr. 112/1995, ambele părți fiind de bună
credință la încheiere contractului de
vânzare-cumpărare contestat.
Totodată,
apelanții T. au susținut că în cauză erau incidente
dispozițiile art 18 lit. 6 și art. 19 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, caz în care,
reclamanta era îndreptățită să primească pentru imobilul în litigiu doar
măsuri
reparatori prin echivalent.
Prin
decizia civilă nr. 1759 din 21 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția
a
IV
a civilă, a admis apelurile declarate de pârâți și a schimbat în tot
sentința
în sensul că,
admițând excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea
dedusă judecăți.
În motivarea
deciziei, tribunalul a reținut că în cauză este incidență
excepția menționată în raport de cuprinsul
sentinței civile nr. 15934 din 4 noiembrie 1999
a Judecătoriei sectorului 2 București, rămasă
definitivă (prin decizia civilă
3536/A din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția a
IV
a civilă) și irevocabilă
(prin decizia 1286 din 4
mai 2001 a Curții de Apel București).
Astfel, instanța a
apreciat că în primul litigiu, finalizat prin pronunțarea
hotărârilor judecătorești menționate, judecata
s-a purtat între aceleași părți,
având aceleași calități, că primele două capete de cerere, anume
constatarea
nulități absolute a deciziei nr. 1011/1997 și
a contractului de vânzare-
cumpărare nr.
02465 din 21 ianuarie 1997, aveau același obiect cu cel din prezenta cauză și
că scopul urmărit de reclamante era identic, anume redobândirea dreptului de
proprietate asupra imobilului în litigiu caz în care, în speță, sunt
date
elementele autorității de lucru judecat.
Cât privește
temeiul juridic al cererilor, instanța de apel a reținut că în pricina dedusă
judecății în prezentul dosar, numai în mod aparent invocarea
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ar putea
reprezenta un temei juridic diferit de cel
invocat în
primul proces, în realitate, în ambele procese instanțele fiind
chemate să verifice valabilitatea titlului
statului în raport de dispozițiile art. 6
alin. (3) din Legea nr. 213/1998, acest text de lege constituind
adevăratul temei
juridic în ambele procese cât privește capătul de
cerere privind constatarea nevalabilității/ nulități titlului statului.
Referitor la
capătul de cerere privind constatarea nulități absolute a contractului de vânzare-cumpărare,
instanța de apel a apreciat că este, de
asemenea dată, identitatea de cauză între cele două procese, dat fiind
că prin
dispozițiile art. 46
alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu se face altceva decât să se
reitereze unul din principiile specifice dreptului comun, anume
principiul ocrotiri bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros în
materia contractelor având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv de stat
în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Cum acest principiu a stat la baza judecății
finalizată în primul proces
și cum instanțele au făcut trimitere în
considerentele
hotărârilor inclusiv la dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001,
text
de lege aplicabil și proceselor în curs de judecată la data intrării în
vigoare a legii, tribunalul a apreciat că este
dată autoritatea de lucru judecat și
cu privire la acest capăt de
cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului reclamanta susține că în mod greșit instanța de apel a reținut drept
cauză juridică a acțiuni deduse judecății în prezenta cauză
dispozițiile art. 6 din Legea nr.
213/1998, dispoziții interpretate de instanța de
apel prin ignorarea ipotezelor prevăzute de textul
de lege și, pe cale de
consecință,
a concluzionat în mod eronat că ar fi dată excepția autorității de lucru
judecat deși cererea dedusă judecății a fost întemeiată, în principal, pe
dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Totodată,
recurenta susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile
art. 47 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 47.2. din H.G. 498/2003,
pentru
aplicarea normelor metodologice de
aplicare a Legea nr. 10/2001, afirmând
că
prin dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a creat
posibilitatea
„schimbării regimului
juridic al unui imobil vândut" în procedura Legii nr.
112/1995.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
, recurenta
invocă contradictorialitatea considerentelor deciziei
recurate referitoare la stabilirea temeiului
juridic al acțiunii, mai întâi instanța
reținând că acesta ar fi fundamentată pe dispozițiile art. 6 din Legea
nr.
213/1998 pentru ca mai apoi să
facă trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001,
reținând printr-o
interpretare greșită și în contra dispozițiilor art. 47, că
dispozițiile art. 46 ar fi fost aplicabile și
acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001
dar nu în sensul prevăzut de aceste
dispoziții
ci în sensul dat, pe cale de interpretare, de către instanță.
La data de 18
ianuarie 2002, la solicitarea instanței reclamanta a depus la
dosar notificarea nr 2393 din 15 august
2001 Bej D.I.C. prin
care a
solicitat Primăriei Municipiului București, în procedura administrativă
prevăzută de Legea nr. 10/2001,
restituirea imobilului în litigiu.
La data de 16
decembrie 2006, recurenta a depus precizări cu privire la
obiectul și temeiul juridic al cererii deduse
judecății, susținând că a investit
instanțele cu judecata unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 9 și
art. 20 din
Legea nr.
10/2001, prin care a cerut obligarea pârâtului Municipiului București
la emiterea unei decizii de restituire în
natură a imobilului în natură, urmare a
constatări nulități absolute a deciziei 1011/1997 și contractului de
vânzare-cumpărare intervenit între pârâți.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că
este fondat pentru următoarele motive:
În drept,
potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , se poate cere
modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată
cu aplicarea greșită sau
încălcarea legii.
Când însă, prin aplicarea greșită a legii,
instanțele au reținut a fi
incidență o
excepție care Ie-a împiedicat să intre în cercetarea fondului
procesului, motivul de recurs mai sus arătat duce
la casarea hotărârii recurate
cu
trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Or, în cauza
dedusă judecății instanța de apel a reținut, în mod greșit și
cu o motivare contradictorie, că în cauză
ar fi dată excepția puterii lucrului
judecat în raport de mențiunile sentinței civile nr. 15.934/1999 a
Judecătoriei
sector 2 București.
Astfel, autoritatea de lucru judecat prevăzută
de art. 1201 C. proc. civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu
poate fi
judecată decât o singură dată și că
o constatare făcută printr-o hotărâre
judecătorească
definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Cu alte cuvinte,
principiul autorități de lucru judecat împiedică judecarea
din nou a unui proces deja finalizat prin
hotărârile judecătorești definitive și
irevocabile.
Prin dispozițiile
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
legiuitorul a înțeles însă să deroge de la mai
multe principii și reguli aplicabile în cazul judecări acțiunilor reale
imobiliare în procedura de drept comun.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite și
persoanele vătămate printr-un drept al lor, cărora până la data intrării în
vigoare a prezentei legii li s-au respins, prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în
mod
abuziv de stat, de organizații
cooperatiste sau de orice alte persoane juridice,
pot solicita, indiferent de natura sentințelor
pronunțate, măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent, în
condițiile prezentei legii.
Cu alte cuvinte,
cu privire la imobilele care cad în sfera de aplicare a
Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles să
înfrângă regula potrivit căreia o cerere
nu poate fi
judecată decât o singură dată prevăzută de art. 1201 C. proc. civ.
Mai mult, din cuprinsul dispoziției art. 47 din
lege, nu rezultă că
legiuitorul ar fi
înțeles să restrângă în vreun fel sfera acțiunilor care au făcut
deja
obiectul unei alte judecăți la unele anume, ci a înțeles să excludă
autoritatea de lucru judecat a tuturor
hotărârilor judecătorești prin care s-au
soluționat acțiunile având ca obiect bunurile preluate în mod abuziv de
stat.
Or, în
speța dedusă judecății, tribunalul s-a declarat investit cu judecata
unei acțiuni în restituirea în natură a
unui imobil preluat de stat în procedura
Decretului nr. 223/1974, preluare apreciată a fi abuzivă în sensul art.
2 lit. h)
sau, după caz, lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, în raport de dispozițiile
art. 47 din lege, pentru o astfel de
cerere
nu se putea reține că ar opera excepția puterii lucrului judecat în raport
cu alte hotărâri judecătorești prin care s-au
finalizat alte acțiuni (în nulitate
sau/și revendicare) având ca obiect
un astfel de imobil.
Așa fiind, cum
instanța de apel a primit în mod greșit excepția autorității de lucru, în baza
art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul, va casa decizia recurată și va trimite
cauza spre rejudecare aceleași
instanțe.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta
G.B. împotriva deciziei nr. 1759
din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel
București, secția a
IV a civilă.
Casează
decizia și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceiași
instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7
februarie 2007.