ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9215/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în

anularea deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, și a susținut că hotărârea a fost pronunțată

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

S-a precizat că prin hotărârea

menționată au fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. care consacră

autoritatea de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 13872 din 17

septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă, pronunțată

în altă cauză.

Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea, ulterior completată,

reclamanta I.M.L.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.O., SC H.N. SA

și Consiliul General al Municipiului București, anularea contractului de vânzare-cumpărare

nr. 4458/23840 din 12 iunie 1997 încheiat între pârâți cu privire la imobilul

situat în București, evacuarea din spațiu a primei pârâte pentru lipsa titlului

sub sancțiunea daunelor cominatorii.

În motivare reclamanta a susținut că

a dobândit întregul corp A al bunului de la mama sa, M.M.M., prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3132 din 29 octombrie 1998 acesteia din

urmă bunul fiindu-i restituit prin hotărârea nr. 1786 din 18 august 1998 a

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Reclamanta a mai arătat că actul de

vânzare-cumpărare a cărui desființare o solicită a fost încheiat cu

nerespectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995 atât timp cât nu

fusese soluționată cererea de restituire a imobilului formulată de către fostul

proprietar, în cauză operând nulitatea absolută.

După un prim ciclu procesual,

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 24074 din 14

decembrie 2000, a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că prin cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995, M.M.M. a solicitat restituirea în natură numai a apartamentului

nr. 1 din imobilul în care locuia astfel încât pârâta D.O. nu putea cunoaște

împrejurarea că fostei proprietare îi va fi retrocedat întregul corp A al

imobilului. Pe de altă parte, nu rezultă că bunul constituia la momentul

preluării o singură unitate locativă astfel încât potrivit legii menționate

fostului proprietar nu i se putea restitui în natură decât apartamentul în care

locuia. Față de aceste aspecte, instanța a concluzionat că pârâta D.O. a fost

de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și

întrucât ambele părți invocă titluri de proprietate, aspectul preferinței unuia

față de altul va putea fi dedus judecății pe calea unei acțiuni în revendicare.

Hotărârea primei instanțe a fost

menținută de către Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, care, prin decizia civilă nr. 1128/A din 30 aprilie 2001, a

respins ca nefondat apelul formulat de către reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 1210 din 22 aprilie 2002, a admis recursul

reclamantei, a modificat decizia tribunalului în sensul că a admis apelul

declarat împotriva sentinței civile nr. 24074 din 14 decembrie 2000 a

Judecătoriei sectorului 1 București, a schimbat în tot hotărârea menționată și

în consecință, a admis, în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți. Capetele de cerere

privind evacuarea pârâtei și daunele cominatorii au fost respinse.

Instanța a reținut că M.M.M. a

solicitat restituirea în natură a întregului corp A din imobilul în cauză, cererea

admisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 iar încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele nr. 5 și 6 din

imobil, înainte de soluționarea acestei cereri, încalcă dispozițiile legale sus

arătate completate prin H.G. nr. 20/1996 și H.G. nr. 11/1997 care prevedeau, în

această situație suspendarea procedurii vânzării apartamentului către chiriași.

Pe de altă parte, instanța a constatat că imobilul constituia o singură unitate

locativă la momentul naționalizării astfel încât hotărârea comisiei este legală

și temeinică. Mai mult față de faptul că fosta proprietară locuia în imobil,

pârâta D.O. a fost de rea-credință la momentul cumpărării deoarece cu minime

diligențe, putea să ia cunoștință că se solicitase retrocedarea întregului

imobil.

Critica din recursul în anulare în

sensul că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. potrivit

cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor în aceeași calitate nu este fondată.

Într-un alt dosar, prin sentința

civilă nr. 13872 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București

definitivă prin decizia civilă nr. 229 din 30 ianuarie 2001 și irevocabilă prin

decizia civilă nr. 1513 din 22 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.O., a anulat hotărârea

Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al

Municipiului București prin înlăturarea de la restituirea în natură către

pârâta M.M.M. a apartamentului 5+6 situat la etaj, în imobilul din sectorul 1.

A fost respinsă cererea de intervenție a intervenientei I.M.M.L.

În litigiul soluționat prin

hotărârile menționate obiectul și cauza juridică l-au constituit aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 față de cererea de restituire în natură a

imobilului formulată de fosta proprietară.

Obiectul și cauza juridică în

prezenta cauză îl constituie acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare cumpărare încheiat de fosta chiriașă în condițiile

Legii nr. 112/1995.

Cum în cele două litigii obiectul și

cauza juridică sunt diferite, nu se poate reține existența autorității de lucru

judecat.

Față de considerentele menționate,

CURTEA va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.