ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9215/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a precizat că prin hotărârea menționată au fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. care consacră autoritatea de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 13872 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă, pronunțată în altă cauză.

Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea, ulterior completată, reclamanta I.M.L.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.O., SC H.N. SA și Consiliul General al Municipiului București, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4458/23840 din 12 iunie 1997 încheiat între pârâți cu privire la imobilul situat în București, evacuarea din spațiu a primei pârâte pentru lipsa titlului sub sancțiunea daunelor cominatorii. În motivare reclamanta a susținut că a dobândit întregul corp A al bunului de la mama sa, M.M.M., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3132 din 29 octombrie 1998 acesteia din urmă bunul fiindu-i restituit prin hotărârea nr. 1786 din 18 august 1998 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Reclamanta a mai arătat că actul de vânzare-cumpărare a cărui desființare o solicită a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995 atât timp cât nu fusese soluționată cererea de restituire a imobilului formulată de către fostul proprietar, în cauză operând nulitatea absolută. După un prim ciclu procesual, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 24074 din 14 decembrie 2000, a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că prin cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, M.M.M. a solicitat restituirea în natură numai a apartamentului nr. 1 din imobilul în care locuia astfel încât pârâta D.O.

nu putea cunoaște împrejurarea că fostei proprietare îi va fi retrocedat întregul corp A al imobilului. Pe de altă parte, nu rezultă că bunul constituia la momentul preluării o singură unitate locativă astfel încât potrivit legii menționate fostului proprietar nu i se putea restitui în natură decât apartamentul în care locuia. Față de aceste aspecte, instanța a concluzionat că pârâta D.O. a fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și întrucât ambele părți invocă titluri de proprietate, aspectul preferinței unuia față de altul va putea fi dedus judecății pe calea unei acțiuni în revendicare. Hotărârea primei instanțe a fost menținută de către Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, care, prin decizia civilă nr. 1128/A din 30 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1210 din 22 aprilie 2002, a admis recursul reclamantei, a modificat decizia tribunalului în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 24074 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, a schimbat în tot hotărârea menționată și în consecință, a admis, în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți. Capetele de cerere privind evacuarea pârâtei și daunele cominatorii au fost respinse. Instanța a reținut că M.M.M. a solicitat restituirea în natură a întregului corp A din imobilul în cauză, cererea admisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 iar încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele nr. 5 și 6 din imobil, înainte de soluționarea acestei cereri, încalcă dispozițiile legale sus arătate completate prin H.G.

nr. 20/1996 și H.G. nr. 11/1997 care prevedeau, în această situație suspendarea procedurii vânzării apartamentului către chiriași. Pe de altă parte, instanța a constatat că imobilul constituia o singură unitate locativă la momentul naționalizării astfel încât hotărârea comisiei este legală și temeinică. Mai mult față de faptul că fosta proprietară locuia în imobil, pârâta D.O. a fost de rea-credință la momentul cumpărării deoarece cu minime diligențe, putea să ia cunoștință că se solicitase retrocedarea întregului imobil. Critica din recursul în anulare în sensul că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ. potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate nu este fondată.

Într-un alt dosar, prin sentința civilă nr. 13872 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București definitivă prin decizia civilă nr. 229 din 30 ianuarie 2001 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1513 din 22 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.O., a anulat hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al Municipiului București prin înlăturarea de la restituirea în natură către pârâta M.M.M. a apartamentului 5+6 situat la etaj, în imobilul din sectorul 1. A fost respinsă cererea de intervenție a intervenientei I.M.M.L. În litigiul soluționat prin hotărârile menționate obiectul și cauza juridică l-au constituit aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 față de cererea de restituire în natură a imobilului formulată de fosta proprietară.

Obiectul și cauza juridică în prezenta cauză îl constituie acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de fosta chiriașă în condițiile Legii nr. 112/1995. Cum în cele două litigii obiectul și cauza juridică sunt diferite, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat. Față de considerentele menționate, CURTEA va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.