ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2848/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 26 martie 1997, reclamantul D.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al sectorului 2 București și SC F. SA pentru ca, prin sentința ce instanța o va pronunța, să constate nulitatea absolută a actului de naționalizare cu privire la imobilul situat în București, și să dispună restituirea acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamantul a arătat că este moștenitorul defuncților săi părinți D.D.

și D.E., care au devenit proprietarii imobilului mai sus individualizat, în anul 1935, conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la 21 august sub nr. 27333 al fostului Tribunal Ilfov, Secția Notariat și, că pe terenul în suprafață de 17,45 mp la care se adaugă cel de 185 mp cumpărat anterior de aceeași proprietari, aceștia din urmă au edificat parterul și au ridicat două etaje și mansarda. Ulterior, imobilul a trecut în proprietatea statului, fiind naționalizat, deși proprietarii erau expres exceptați de la această măsură. La termenul din 13 iunie 1997, reclamanții au formulat o cerere de intervenție forțată a lui N.L. și N.S., P.N. și P.P., pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 încheiat între Consiliul General al Municipiului București prin SC F. SA și intervenienții N., precum și cel cu nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA și intervenienții P., în fraudarea Legii nr. 112/995.

Cererii de intervenție, P.N. și P. le-a opus întâmpinare, invocând împrejurarea că sunt cumpărători de bună-credință. Primăria sectorului 2 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive solicitând scoaterea sa din cauză, cu motivarea că imobilul în litigiu nu se află în proprietatea sau administrarea sa. Prin sentința civilă nr. 20.986 din 21 decembrie 1998, Judecătoria sectorului 2 a admis acțiunea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al sectorului 2 București, a constatat nulitatea absolută a naționalizării și a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA și intervenienții N.L., N.S.; nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 încheiat între SC F. SA și intervenienții P.N., P. și i-a obligat pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC F. SA să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren și construcții, situat în București.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienții N.L., N.S., P.N., P.P. Primii, au criticat hotărârea Judecătoriei sectorului 2, pe motiv că a fost dată cu încălcarea legii, întrucât ei au cumpărat imobilul cu bună-credință și că, în mod greșit a apreciat instanța că SC F. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără a verifica situația juridică a imobilului. Intervenienții P.N. și P. au promovat critici referitoare la încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (1) raport la art. 88 pct. 4 C. proc. civ. și că au fost citați la adresa din str. D.V., în loc de str. B. Prin decizia nr. 1572 A din 10 mai 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetență materială de ordine publică a judecătoriei, invocată de apelanții intervenienți N.L.

și S., a desființat sentința civilă nr. 20986/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București și a reținut cauza spre competentă soluționare, fixând termen, la 14 iunie 2000 cu citarea părților, valoarea imobilului depășind 150 milioane lei. Conform sentinței civile nr. 769 din 21 iunie 2000, aceeași instanță, după soluționarea cauzei a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC F. SA și Primăriei sectorului 2 București, a admis acțiunea principală formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, SC F. SA și Primăria secorului 2 și intervenienții N.L., N.S., P.N., P.P., astfel cum a fost completată.

A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997 și nr. 1849 din 20 ianuarie 1997 și a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. D.V., colț cu str. B. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul s-a legitimat procesual, în calitate de unic moștenitor al defuncților D.D. și D.E. (certificat de moștenitor nr. 1243 din 11 august 1983, care au fost proprietarii imobilului ce a trecut în proprietatea statului, prin naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950 și ulterior, închiriat intervenienților N.L. și S., P.N.

și P., că această măsură s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, D.D. fiind muncitor, salariat la Cooperativa Radioprogres (poz. 2281 din lista anexă). După intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, intervenienții au cumpărat apartamentele pe care le dețineau cu contract de închiriere, devenind proprietari în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1774/1997 și nr. 1849/1997, vânzătoare fiind Primăria Municipiului București, prin SC F. SA. S-a reținut că Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat greșit întrucât, astfel cum rezultă din conținutul deciziilor emise de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Cooperativa Meșteșugărească, D.D. era muncitor salariat, angajat al Cooperativei „Radioprogres”.

Așa fiind, apare evident că titlul în baza căruia Statul a deținut imobilul ce a aparținut autorilor reclamantului nu este valabil și nu poate produce efecte juridice. Ca atare, actele juridice încheiate de SC F. SA București, în calitate de reprezentant al vânzătoarei Primăria Municipiului București sunt lovite de nulitate absolută și încheiate în frauda legii. Autorii reclamantului nu au pierdut proprietatea și doar posesia, folosința imobilului. Făcând aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 tribunalul a apreciat că titlul autorilor reclamanților este mai bine caracterizat, fiind mai vechi qui prior tempore, potior jure, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a considerat că Statul nici nu putea vinde valabil, ceea ce nu deține de drept, lipsind obiectul vânzării-cumpărării și, în temeiul art. 948 pct. 3, art. 960 și art. 962 C. civ.

a fost motivată cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienții N.L., N.S., P.N., P.P. și pârâtul Consiliul General al Municipiului București (P.M.B.). Astfel, intervenienții N.L. și N.S. au arătat că dispozitivul sentinței civile este contradictoriu, în sensul că, pe de o parte s-a constatat că Primăria sectorului 2 și SC F. SA nu au calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte acțiunea a fost admisă și în contradictoriu cu aceste părți.

Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București promovează critici, în sensul că, greșit a apreciat instanța că acesta are calitate procesuală pasivă, iar cea care are legitimare procesuală este Primăria Municipiului București, iar pe fondul cauzei, a susținut că trecerea imobilului în proprietatea Statului s-a făcut cu titlu valabil, vânzarea imobilului către pârâți s-a perfectat în condițiile legii. În motivarea apelului lor, intervenienții P.N. și P.P. au arătat că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, iar aceștia nu au avut cunoștință de proces, că nu s-au administrat suficiente probatorii și că, pe fond, soluția este dată cu încălcarea legii. Prin decizia nr. 640 din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis în totalitate apelurile, a desființat sentința civilă nr. 769 din 21 iunie 2000 a Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Pentru a decide în consecință, instanța de control judiciar ordinar a reținut că tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate de reclamantul D.A. prin care aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege. S-a arătat totodată că, în dispozitivul sentinței există o contradicție de fond care vizează legalitatea hotărârii. Astfel, după ce se menționează „constată că pârâtele SC F. SA și Primăria sectorului 2 nu au calitate procesuală pasivă în cauză” în alin. următor acțiunea este admisă și în contradictoriu cu aceste părți, așa încât motivul de apel este fondat. De asemenea, instanța a reținut că la termenul de judecată la care s-a soluționat cauza pe fond, într-adevăr, procedura de citare cu intervenienții P.N.

și P.P. a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 88 C. proc. civ., pe dovezile de îndeplinire ale procedurilor de citare, nefiind nici parafa instanței, nici semnătura președintelui. Cum pârâții au lipsit la acest termen este evidentă că nu au fost în măsură să-și exercite dreptul de apărare și să-și administreze probatorii, iar cererea completatoare (reconvențională) nu le-a fost comunicată. Este de precizat că pricina a fost judecată la primul termen în fond după casare, fără a se administra nici o probă, în afara celor anterioare, din faza în care Curtea de Apel constatase greșita citare a intervențiilor P.N. și P. Totodată, instanța a reținut că tribunalul a omis a se pronunța asupra cererii reconvenționale a intervenienților N. Împotriva deciziei Curții de Apel București, a declarat, în termen legal, recurs reclamantul D.A.

invocând motivele încadrate de acesta în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 11 C. proc. civ. Prealabil analizării recursului, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității acestei căi de atac, excepție invocată de reprezentantul intimatului-pârât Consiliul General al Municipiului București, consilier juridic O.O., prin încheierea din 15 februarie 2005, cu motivarea că reclamantul D.A., are legitimare procesuală activă în cauză, în calitate de moștenitor al defuncților E. și D.D.(a se vedea certificatele de moștenitor nr. 718/1972 și cel cu nr. 1243 din 11 august 1983, emise de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București, respectiv Notariatul de Stat Local al sectorului 2 București și actul de vânzare-cumpărare din 21 august 1935 (filele 7, 16, 17 dosar nr. 4887/1997 al Judecătoriei sectorului 2 București).

Astfel, sunt aduse critici ce vizează „neexaminarea întregului material probator”, lipsa unei cereri reconvenționale a intervenienților N.L. și S., invocarea unor „motive străine de natura cauzei”, „schimbarea abuzivă a înțelesului lămurit și neîndoielnic al desfășurării procedurii în fond”, greșita apreciere a instanței în sensul că intervenienților P.N. și P., li s-a produs o vătămare ca urmare a neregulatei citări, deși în realitate procedura de citare cu aceste părți a fost legal îndeplinită. De asemenea, a fost invocat ca motiv de recurs și cel reglementat de art. 304 pct. 9, în sensul încălcării și greșitei aplicări a art. 105 și art. 106 C. proc. civ. Cât privește primul motiv, referitor la criticile aduse probatoriilor administrate, în sensul insuficienței acestora, este de precizat că, netemeinicia nu mai constituie un motiv de casare al hotărârii judecătorești, pct. 11 al art. 304 fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000, așa încât acesta nu poate forma obiectul examinării. Referitor la cererea reconvențională a intervenienților N.L. și S. este de observat că reproșurile aduse instanței, respectiv Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sunt, nefondate, întrucât din conținutul cererii intervenienților, în apărările realizate prin „întâmpinarea” de la dosar nr. 4887/1997 al Judecătoriei sectorului 2 București, rezultă neîndoielnic formularea unui petit privind constatarea că intervenienții sunt cumpărători de bună credință ai imobilului situat la apartamentului din București, str. D.V., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1774 din 7 ianuarie 1997. De altfel, întâmpinarea intervenienților conturează cadrul juridic al răspunsului acestora la petitul reclamantului din completarea la acțiune, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat.

Reclamantul D.A. și-a completat cererea introductivă de instanță (în care inițial a cerut constatarea nulității absolute a actului de naționalizare privitor la imobilul din București, și restituirea acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie), cerere aflată la dosar judecătorie, cu petitul privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intervenienții N.L. și S., P.N. și P. Întâmpinarea depusă de intervenienți cuprinde răspunsurile la toate capetele de cerere de fapt și de drept, din completarea acțiunii reclamantului și totodată, are caracter de cerere reconvențională prin solicitarea intervenienților N. de a se constata că aceștia sunt cumpărători de bună credință ai imobilului.

Instanța este îndrituită a califica cererile părților chiar dacă ele nu sunt intitulate „cereri reconvenționale”, dar prin expirarea pretențiilor în legătură cu cererea precizatoare, completatoare a reclamantului, capătă acest caracter petitoriu. Dreptul instanței este conferit de dispozițiile art. 129 alin. (2), (4) și (5) C. proc.

civ., potrivit cu care „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare” [alin. (4)]. Criticile aduse hotărârii de casare referitoare la „schimbarea abuzivă a înțelesului lămurit și neîndoielnic al desfășurării procesului în fond”, în formularea proprie a recurentului- reclamant, nu constituie nici în modul în care este exprimat (total impropriu) și nici în conținut, vreunul din motivele expres prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc.

civ. și nu poate fi încadrat și examinat ca motiv de recurs. Motivul invocat de reclamantul D.A. privind „adoptarea din proprie inițiativă a unor motive de desființare neformulate de partea apelantă (ulta petitum)” nu este fondat, întrucât instanța de control judiciar s-a pronunțat exclusiv asupra obiectului cererilor deduse judecății din considerentele și dispozitivul deciziei, nerezultând că instanța ar fi evocat situații de fapt și de drept și ar fi încuviințat cereri peste obiectul acțiunii. Este evident însă și conform legalității că, în controlul judiciar instanța a apreciat că nepronunțarea instanței inferioare asupra petitului din cererea reconvențională a intervenienților N.L.

și S. privind constatarea că aceștia sunt cumpărători de bună credință ai imobilului mai sus arătat duce la casarea hotărârii, cererea nefiind dezbătură în contradictoriu și soluționată prin admiterea sau respingerea acestui capăt de cerere, din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 769 din 21 iunie 2000 a Tribunalului București, lipsind examinarea unei atari cereri. Este nepertinentă critica exprimată la pct. 2 din motivele de recurs prin care recurentul își exprimă nemulțumirea că dosarul nu a suferit mai multe amânări. Ultimul motiv de recurs este susținut de reclamant în sensul unei încălcări și greșitei aplicări a prevederilor art. 105 și art. 106 C. proc. civ. În cadrul aceluiași motiv de recurs este inserată și o altă critică, exprimată confuz prin calificarea greșită a instanței de apel în sensul unei neregulate citări a intervenienților P.N.

și P. S-au invocat de recurent prevederile art. 88 și art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Cum, corect a reținut instanța de apel, în considerentele deciziei nr. 645 din 15 noiembrie 2000 procedura de citare a intervenienților nu a respectat cerințele prevăzute de art. 88 din același cod. Astfel în alin. (1) al textului procedural arătat se prevede că citația va cuprinde: 1. numărul și data emiterii, precum și numărul dosarului; 2. arătarea anului, lunii, zilei și orei de înfățișare; 3. arătarea instanței și sediul ei; 4. numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii; 5. alte mențiuni prevăzute de lege; 6. parafa șefului instanței și semnătura grefierului, iar la alin.(2) „arătările de la pct.2,3,4 și 6 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Față de cele arătate, motivul de recurs ce privește greșita îndeplinire a procedurii de citare este de înlăturat, întrucât prin textul invocat, legiuitorul a prevăzut expres condițiile în care se emite citația, ce trebuie să cuprindă aceasta, sub sancțiunea nulității. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității recursului. Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva deciziei nr. 640 din 15 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2005.