ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2514/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria sectorului 1 București la 12 decembrie 1997, reclamantele B.L.D. și

N.C.L. moștenitoarele legale ale defuncților B.D. și B.E., au chemat în

judecată Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local al sectorului

1 București, SC R. SA și SC H.N. SA, solicitând ca în contradictoriu cu acestea

să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate

între SC H.N. SA și locatarii chiriași din imobilul situat în București și

totodată să se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură în deplina

lor proprietate și posesie a imobilului mai sus menționat și a unui alt imobil

compus din casă și teren situat în București.

Totodată s-a solicitat să se

constate nulitatea absolută a oricărui titlu de proprietate invocat de Statul

Român cu privire la cele două imobile.

La 21 septembrie 1998 în completarea

acțiunii, au fost chemați în litigiu în condițiile art. 57 C. proc. civ. pârâții

D.I., D.E. și D.Ș., cerându-se ca în contradictoriu cu aceștia să se constate

nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 2772/23855 din 17

ianuarie 1997 și nr. 2769 din 17 ianuarie 1997 încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

La 14 mai 1999 intervenienții D.Ș.

și D.C. prin cerere reconvențională au cerut să se constate că sunt cumpărători

de bună credință, solicitând prin întâmpinare respingerea acțiunii principale.

La 13 ianuarie 2000 au formulat

cereri de intervenție în interes propriu intervenienții T.V.D., C.M., C.I.C. și

L.M. care au cerut să se constate că sunt proprietari asupra unor cote indivize

de câte 90 mp din terenul situat în sector 1, pe care le-au dobândit odată cu

apartamentele nr. 5 și nr. 6 din blocul de locuințe construit în cooperare la

această adresă, în condițiile legii.

Reclamanții au susținut în esență că

titlul statului pentru imobilele revendicate care au fost preluate abuziv din

proprietatea părinților lor nu este valabil, fiind emis prin aplicarea greșită

a Decretului nr. 92/1950 întru-cât în calitate de avocat și funcționar public

antecesorul B.D. și soția sa casnică erau exceptați de la naționalizare.

S-a mai invocat reaua credință a

părților la încheierea contractelor de vânzare cumpărare întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele ocupate de chiriașii

subdobânditori chemați în proces.

Pârâții au susținut prin întâmpinări

separate că imobilul a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și

de asemeni că vânzarea lor către chiriași s-a făcut cu bună credință și în

temeiul legii.

Soluționând cauza în primă instanță

prin sentința civilă nr. 396 din 30 martie 2000, Tribunalului București, secția

a III a civilă, a respins ca nefondată acțiunea principală cu completările și

modificările ulterioare și a admis cererea reconvențională introdusă de pârâții

reclamanți D.Ș. și D.C., precum și cererile de intervenție în interes propriu

formulate de T.V.D., C.M., C.I.C. și L.M.

Ca urmare s-a constatat că pârâții D.Ș.

și D.C. sunt dobânditori de bună credință asupra apartamentului nr. 1 din

imobilul situat în București strada P., iar intervenienții sunt proprietari în

indiviziune asupra unor părți de câte 90 mp, fiecare din terenul situat în

București strada I.

Hotărârea primei instanțe a fost

schimbată parțial prin decizia civilă nr. 588A din 11 octombrie 2000 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, ca urmare a admiterii apelului

declarat de reclamante.

Instanța de apel a admis în parte

acțiunea principală față de pârâții D.Ș. și D.A.C., D.D.N., D.E. și D.D. pe

care i-a obligat să lase în deplină proprietate și posesie a reclamantelor

apartamentele deținute în imobilul din strada P.

Totodată a fost admisă cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T.V.D., C.M., C.I.C.

și L.M. constatându-se că aceștia sunt proprietari în indiviziune asupra

terenului situat în București strada I. în cote echivalente cu suprafața de 90

mp fiecare.

Instanța de apel a respins ca

neîntemeiate cererile reclamantelor privind constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare cumpărare nr. 18133 din 14 aprilie 1999 nr. 2772/23855

din 17 mai 1997 și nr. 2769/23806 din 17 ianuarie 1997.

Contrar celor reținute de prima

instanță, prin decizia instanței de apel s-a constatat că imobilul situat în

strada P. a fost preluat de stat în mod abuziv prin aplicarea greșită a

Decretului nr. 92/1950 care exceptă de la naționalizare o serie de categorii

sociale în care se încadrau și proprietarii antecesori ai reclamantelor și

totodată pentru că deposedarea în condițiile actului normativ menționat era

contrară normelor constituționale în vigoare la data aplicării.

Instanța de apel a reținut totodată

prin compararea titlurilor de proprietate evocate pe de o parte de apelante pe

de altă parte de chiriașii care au cumpărat apartamentele în condițiile Legii

nr. 112/1995 de la un proprietar aparent, precăderea titlului reclamanților, ca

mai vechi, mai bine caracterizat, provenind de la adevărații proprietari.

Cât privește restituirea imobilului

situat în București, strada I. s-a socotit că acțiunea nu este întemeiată

întru-cât terenul revendicat a fost ocupat integral de pârâții intervenienți

prin edificarea în condițiile legii a unui bloc de locuințe după emiterea

titlurilor de proprietate și autorizațiilor necesare de către Prefectura

Municipiului București.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantele B.L.D. și N.C.L. precum

și pârâții Municipiul București prin primarul General și D.Ș. și D.A.C. acest

din urmă recurs fiind continuat datorită decesului recurentei de moștenitorul

lor legal al acesteia D.A.

Invocând temeiurile de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentele reclamante au susținut în

esență că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal și dată cu aplicarea

greșită a legii întru-cât instanța a omis să examineze și să se pronunțe asupra

cererii în revendicarea imobilului situat în strada P. și în contradictoriu cu

pârâții Municipiul București și Primăria sectorului 1 București care dețin și

exploatează prin închiriere alte părți din imobil decât cele cumpărate în

condițiile Legii nr. 112/1995 de pârâții D. și D.

Tot astfel s-a arătat că instanța de

apel a omis să se pronunțe cu privire la clădirea situată în București strada I.,

reprezentând o casă de locuit veche cu parter și etaj în suprafață construită

de 124,78 mp care potrivit SC R. SA nu a fost înstrăinată odată cu terenul

necesar construirii blocului de locuințe aflându-se și în prezent în

proprietatea Municipiului București și în exploatarea SC R. SA și a Primăriei sectorului

1 București.

În fine reclamanții recurenți au

susținut că instanța de apel a nesocotit în soluționarea cererii de restituire

a terenului situat în strada I.S., nulitatea absolută a titlurilor de proprietate

prin aplicarea principiului

resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis,

în condițiile atribuirii în proprietatea pârâților intervenienți a unui imobil

pentru care statul nu avea un titlul valabil de proprietate.

Recursul declarat de reclamanți este

întemeiat.

Deși din probele administrate în

cauză, respectiv titlurile de proprietate înfățișată de reclamanți,

înscrisurile emise de la societățile comerciale de administrare locativă,

precum și din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 22917/1997 rezultă

că pe terenul din strada I. mai exista la data introducerii acțiunii și

imobilul vechi (cel naționalizat) în sensul de locuință iar în clădirea din

strada P. în afară de părțile din imobil vândute intimaților D. și D., se mai

afla în proprietatea statului, demisolul și o locuință construită pe garaj

ocupate de chiriași, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra lor.

În același timp soluționând parțial

acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor, instanța de apel a respins

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, referitoare la

imobilul din strada P. și a titlului de proprietate nr. 18133/1 din 14 aprilie

1999 referitor la terenul din strada I., fără nici o motivare.

În aceste condiții sub aspectele

menționate se impune admiterea recursului și casarea parțială a hotărârii, cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Recursul declarat de Municipiul

București prin Primarul General vizând lipsa calității sale procesuale motiv

care nu s-a mai susținut și valabilitatea titlului statului asupra bunurilor

din litigiu, este vădit nefondat, instanțele stabilind pe deplin temei în

concordanță cu legea, normele constituționale și practica judecătorească și

constituțională în domeniu, că deposedarea a fost abuzivă încălcându-se însăși

actul normativ pe care s-a întemeiat, pentru că adevărații proprietari erau

exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Recursul declarat de D.Ș. și D.A.C.

continuat pentru aceasta din urmă, decedată în timpul procesului de

moștenitorul său legal D.A., este de asemeni nefondat.

Susținerile recurenților vizând

pretinsa valabilitate a titlului statului sunt desigur pentru motivele care nu

vor mai fi reluate, neîntemeiate.

Recurenții pârâți au mai susținut că

buna lor credință la încheierea vânzării a fost dovedită în cauză și aceasta ar

rezulta cu precădere din faptul că reclamantele și-au manifestat voința privind

restituirea imobilului la data introducerii acțiunii, anume 12 decembrie 1997,

în vreme ce contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat anterior la 17

ianuarie 1997 cu respectarea H.G. nr. 11/1997 întru-cât reclamantele nu ar fi

înregistrat demersuri legale în acest scop.

Critica este vădită contrară

dovezilor administrate în cauză din care se desprind cu relevanță însăși

cererea formulată de reclamante în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995

înregistrată la Comisia Locală de aplicarea sub nr. 21514 la 23 iulie 1996

însoțită de documentația necesară cât și adresa prin care Primăria Municipiului

București confirmă că reclamantele au solicitat restituirea în natură a celor

două imobile prin cererea înregistrată la 2154 bis din 23 iulie 1996 așadar

anterior vânzării apartamentului în discuție către chiriașii recurenți.

În aceste condiții buna credință a

subdobânditorilor recurenți în sensul art. 1898 C. civ. nu poate fi reținută

pentru păstrarea actului, întru-cât la vădita rea credință a vânzătorului se

adaugă neglijența cumpărătorilor care nu au verificat dacă în momentul

încheierii actului cel de la care achiziționează îndeplinește toate condițiile

legale spre a putea transmite valabil proprietatea asupra imobilului.

Ca urmare pentru motivele expuse

recursul reclamantelor se va admite cu consecința casării parțiale a deciziei

atacate în sensul menținerii celor hotărâte cu privire la restituirea

imobilului din strada P. de către cei obligați prin decizie, respectiv D.Ș. și D.A.C.

prin moștenitorul legal D.A., D.D.N., D.E. și D.D., și a cererii

reconvenționale, și a trimiterii cauzei spre rejudecare cu privire la celelalte

capete de cerere în contradictoriu cu toți pârâți chemați în litigiu atât în

privința părților din imobilul situat în strada P. nedeținute de pârâții

cumpărători, cât și în ceea ce privește imobilul din București strada I. după

identificările necesare. Totodată se vor respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul General, D.Ș., D.A. ca

succesor legal al recurentei D.A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții B.L.D. și N.C.L. împotriva deciziei nr. 588/A

din 11 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III- a civilă.

Casează

în parte decizia, cu privire la omisiunea pronunțării asupra cererii de

restituire a imobilului din București, strada P. de către pârâții Primăria

Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA

și la soluționarea cererilor privind constatarea nulității contractelor de

vânzare cumpărare precum și cu referire la soluționarea capătului de cerere

privind imobilul din București, strada I și trimite spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Menține

dispozițiile deciziei cu privire la obligarea pârâților și intervenienților de

a lăsa reclamanților în deplină proprietate imobilul din București, strada P.

și cu privire la respingerea cererii reconvenționale.

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin

Primarul General, D.Ș., D.A.C. și continuat de moștenitorul acesteia, D.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.