ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3579/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1239

din 23 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul declarat de reclamanta SC C. SA Constanța împotriva deciziei nr.

101/A din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială. A modificat decizia recurată în sensul că a respins

apelul pârâtei SC S.C. SA formulat împotriva sentinței nr. 96 din 7 mai 2009 a

Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, pe care

a menținut-o în tot.

În argumentarea

acestei decizii instanța supremă a apreciat că instanța de apel a făcut

trimitere la dispoziții legale neinvocate de către apelantă iar prin hotărârea

pronunțată s-a transformat în apărătorul părții aducând în discuție aspecte noi

neinvocate de partea nemulțumită de hotărârea instanței de fond inserând în

motivarea deciziei motive străine de natura pricinii, temeiuri de drept ce nu

au fost invocate de părți nici în cererea principală și nici în apel. Totodată,

s-a reținut că judecătorul, prin interpretarea dată, a schimbat în mod vădit

înțelesul actelor juridice încheiate între părți sau aduse în discuție de

părți, cu referire la contractul a cărui nulitate s-a solicitat.

Analizând

valabilitatea încheierii contractului din perspectiva dispozițiilor art. 948

instanța supremă a constatat că la momentul perfectării contractului,

vânzătoarea a urmărit o cauză ilicită și imorală, împrejurare în raport de care

s-a aplicat sancțiunea nulității absolute a convenției părților.

Împotriva acestei

decizii SC S.C. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 318 teza I C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv, după o prezentare detaliată a situației de fapt, contestatoarea

a susținut că la termenul din 23 martie 2011 a solicitat instanței de recurs

încuviințarea probei cu înscrisuri reprezentând adrese și hotărâri pronunțate

între aceleași părți în diferite dosare și faze procesuale.

Contestatoarea

susține că respingerea probei cu înscrisuri reprezintă o greșeală procedurală

evidentă și esențială, în lipsa ei soluția instanței de recurs fiind alta, în

condițiile în care din înscrisurile prezentate rezultă atât motivul care a

determinat neexecutarea de către SC C. SA a obligațiilor contractuale asumate

(respectiv lipsa profitului previzionat) și promovarea cu rea-credință a mai

multor cereri în justiție tocmai pentru a nu respecta legea părților, cât și

modalitatea în care au fost soluționate litigiile existente anterior între

părțile prezentului dosar și care nu pot fi ignorate în virtutea puterii de

lucru judecat.

Totodată,

contestatoarea consideră că soluția instanței de recurs este rezultatul unei

erori materiale întrucât motivarea acțiunii introductive de instanță a convers,

în mod constant, la susținerea căreia contractul este lovit de nulitate

absolută întrucât motivul de nulitate invocat este legat de obiectul

contractului nr. 1853 din 10 iunie 1996 și nu de existența unei cauze ilicite.

Contestatoarea

susține că în niciun caz situația în care mărfurile nu corespund calitativ nu

se pune problema nulității contractului, problemă care privește condițiile în

care se încheie contractul și nicidecum executarea acestuia.

În continuarea

motivării contestatoarea exprimându-și nemulțumirea privind lipsa înscrisurilor

și hotărârilor judecătorești încearcă să demonstreze și să readucă în discuție

faptul că, în opinia sa, SC C. SA și-a încălcat obligațiile contractuale

întrucât rezultatul retranșării celor 915 kg. de carne de vită dezosată nu a

fost avantajos pentru aceasta și ca atare a promovat, cu rea-credință, mai

multe acțiuni lipsite de interes legitim.

Pentru aceste motive

a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și

respingerea recursului declarat de SC C. SA.

Contestația în

anulare este nefondată.

Contestația în

anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Temeiul contestației

este art. 318 C. proc. civ. potrivit căreia: „Hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificarea sau de casare”.

Având în vedere

caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în

anulare…” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale”

presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai

acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod

necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi

admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o

instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte,

să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură

cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu

fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

În contextul precizat

se constată că motivul evocat care vizează aprecierea și interpretarea

înscrisurilor care au stat la baza determinării situației de fapt și a

aplicării legii, contestatoarea a criticat decizia instanței de recurs pe alte

chestiuni decât cele procedurale.

Întreaga argumentare

a contestației duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea

soluției, printr-o rediscutare a probelor despre care se afirmă că erau

esențiale în soluționarea cauzei. Or, această cale de atac – contestația în

anulare – tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că

judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Criticile

contestatoarei privind respingerea cererii de administrare de probe în faza

recursului sunt nefondate, întrucât asupra acestora instanța de recurs a

constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 305 C. proc. civ., iar faptul

că această constatare nu este însușită de către parte nu o îndreptățește la o

nouă judecată, nefiind vorba de o greșeală materială.

În consecință, având

în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural,

privind aspecte formale ale judecății, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea S.C. S.C. S.A. împotriva deciziei nr. 1239

din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.