ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.I. SRL, în

contradictoriu cu D.A.D.R. Gorj și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, a solicitat ca pârâtele să-și îndeplinească obligația de acordare a

fondurilor publice în baza Legii nr. 150/2003 în cuantum de 3.991.200 RON, sub

sancțiunea penalității de 0,25% pe zi de întârziere și obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 9

mai 2011 s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea în contradictoriu

cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Excepția

necompetenței materiale a instanței a fost invocată din oficiu și prin Sentința

nr. 164 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Gorj a admis această excepție și a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că actul administrativ

vizează o contribuție de peste 500.000 RON ce urma să fie suportată de stat

prin alocații bugetare.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, sub nr. 288/54/2012.

La 5 aprilie 2012,

reclamanta și-a precizat acțiunea și a solicitat, în principal, anularea

Adresei nr. 3202/2010, emisă de D.A.D.R. Gorj, și obligarea pârâtei la plata

sumei de 3.991.200 RON reprezentând alocația din fonduri publice, actualizată

cu dobânda legală și rata inflației, calculată de la data expirării termenului

de soluționare a fiecărei cereri de plată și până la data plății efective, iar,

în subsidiar, anularea adresei emise de D.A.D.R. Gorj, obligarea pârâtei să

soluționeze favorabil cererile privind alocarea alocațiilor din fonduri

publice, să întocmească situația justificativă și să o transmită Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu plata unor penalități în cuantum de 500

RON/zi de întârziere în situația în care nu se va executa hotărârea în termen

de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, cu cheltuieli de judecată.

de fond

Prin Sentința nr. 674

din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă în parte acțiunea precizată, a fost anulată Adresa nr.

3202/2010 emisă de D.A.D.R. Gorj, a fost obligată pârâta la plata sumei de

3.991.200 RON, alocația din fonduri publice, și a dobânzii legale în cuantum de

598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum și la plata dobânzii de

la 31 mai 2012 și până la plata efectivă și la plata sumei de 7.957,3 RON,

cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că prin Contractul de împrumut nr. AA din

27 mai 2009 încheiat între I.B. Amsterdam și reclamantă, banca a pus la

dispoziția acesteia din urmă o facilitate de credit neangajantă, garantată

utilizabilă într-o singură valută, până la suma totală de 3.000.000 RON sub

forma de avansuri pe termen scurt (de maxim 120 de zile de la data tragerii)

pentru finanțarea activități curente de producție inclusiv, dar fără a se

limita la plăți pentru furaje, medicamente, energie pui de o zi etc.

Contractul de

împrumut încheiat între reclamantă și bancă a fost notificat către D.A.D.R.

Gorj și înregistrat sub nr. BB din 27 iunie 2009.

Din actele depuse,

expertiza contabilă efectuată și nota de control întocmită de Corpul de Control

din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a reieșit că suma

totală folosită de reclamantă din contractul de împrumut împreună cu dobânzile

aferente (rambursată la termenele stabilite prin contract) și solicitată spre

decontare a fost de 13.304.085 RON.

Reclamanta a

solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr.

615/2009, decontarea sumei de 3.991.220 RON reprezentând 30% din suma totală

folosită din contractul de împrumut, însă prin Adresa nr. 3202 din 19 august

2010, pârâta a comunicat reclamantei că solicitarea sa a fost respinsă întrucât

liniile de credit nu reprezintă credit agricol în conformitate cu Legea nr.

150/2003. S-a arătat că singura definiție a creditului agricol se regăsește în

art. 1 din Legea nr. 150/2003, care prevede că acesta este un instrument

economico-financiar de politică agricolă prin intermediul căruia se susțin

activitățile curente de producție agricolă, stabilite prioritar de

Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

, textul de lege nespecificând forma pe care

acest credit trebuie s-o îmbrace.

Conform art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 150/2003, beneficiarii care rambursează creditele și plătesc

dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut beneficiază

de o alocație bugetară calculată la nivelul ratelor de împrumut rambursate de

până la 30% din volumul creditului și se va stabili diferențiat, în fiecare an,

prin hotărâre de Guvern, la propunerea

Ministerului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

.

H.G. nr. 615/2009,

hotărâre aplicabilă la data când reclamantul a obținut contractul de împrumut,

a stabilit nivelul fondurilor publice care se acordă la creditele agricole la

30% din volumul creditului.

Susținerea pârâtei că

potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 a respins solicitarea

reclamantei privind alocația bugetară întrucât linia de credit nu reprezintă

credit agricol în conformitate cu Legea nr. 150/2003 neavând un grafic de

rambursare în ceea ce privește eșalonarea acestuia, a fost apreciată de

instanță ca un refuz nejustificat.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producție, activitatea

curentă de producție poate fi finanțată din fonduri proprii ale producătorului

și din credite bancare acordate cu respectarea prevederii Legii bancare nr.

58/1998 și a normelor proprii de creditare.

Astfel, textul de

lege mai sus enunțat prevede că băncile pot pune la dispoziția producătorilor

agricoli credite cu respectarea legii bancare și a normelor proprii de

creditare fără a enumera forma pe care trebuie să o îmbrace creditul și fără să

interzică vreun fel de credit (de tip Revolving).

Art. 1 alin. (3) din

H.G. nr. 615/2009 prevede că, în ceea ce privește contractele de credite

încheiate între beneficiar și banca comercială, acestea trebuie să conțină

informații referitoare la obiectul contractului, precum și la durata și

termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor aferente (grafic de

rambursare).

Apărarea pârâtei că

în lipsa unui grafic de rambursare creditul accesat de un producător agricol nu

este credit agricol a fost considerată ca neîntemeiată pentru că nici Legea nr.

150/2003 și nici H.G. nr. 615/2009 nu prevăd în mod imperativ existența

graficului de rambursare întrucât nu există prevedere expresă a obligativității

acestuia și nici vreo sancțiune în lipsa lui.

Instanța a apreciat

că existența, între paranteze, a graficului de rambursare, în H.G. nr.

615/2009, este pentru a exemplifica și ușura înțelegerea textului de lege, și

nu ca o condiție restrictivă, întrucât coroborând art. 1 alin. (3) din H.G. nr.

615/2009 cu art. 5 și 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 reiese că singurele

condiții pe care un producător agricol trebuie să le îndeplinească pentru a

beneficia de alocație bugetară sunt acelea de a rambursa creditele și de a

plăti dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut în

termen de maxim 360 de zile de la acordare, condiții pe care reclamanta le-a

îndeplinit.

Astfel, instanța a

apreciat că reclamanta a accesat de la o bancă comercială un credit de tip

Revolving, neexceptat de Legea nr. 150/2003 și prevăzut de legea bancară și de

normele proprii de creditare ale I.B., că acest împrumut a fost folosit doar

pentru susținerea activității curente de producție agricolă, că a rambursat

avansurile și dobânzile în termen de 120 de zile, conform clauzelor

contractuale, astfel că era îndreptățită să beneficieze de alocația bugetară de

30% din volumul creditului de 13.304.085 RON, în cuantum de 3.991.220 RON.

Mai mult, s-a susținut

că din Nota de control nr. 206221 din 7 iulie 2011 a Corpului de Control din

cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale reiese că în anii

2007/2008 pârâta a acordat pentru același tip de contract (de tip Revolving)

sumele cuvenite din fondurile publice aferente creditelor agricole conform

Legii nr. 150/2003, Curtea de Conturi, prin Decizia 715/2009, neconstatând

nereguli cu privire la modul de acordare a acestor fonduri reclamantei.

În consecință,

constatând că în cauză în mod nejustificat pârâta a refuzat acordarea unor

drepturi la care reclamanta era îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 150/2003, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a anulat

Adresa nr. 3202/2010 emisă de D.A.D.R. Gorj și a obligat pârâta la plata sumei

de 3.991.200 RON, alocație din fonduri publice, și a dobânzii legale în cuantum

de 598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum și la plata dobânzii

de la 31 mai 2012 și până la plata efectivă.

Instanța a apreciat

că pentru refuzul nejustificat de a beneficia de alocația bugetară, reclamanta

este îndreptățită doar la dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G.

nr. 13/2011, astfel că a fost obligată pârâta la 7.959,31 RON, cheltuieli de

judecată către aceasta.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Direcția pentru Agricultură Gorj solicitând, în

principal, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantă, iar, în subsidiar, admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, pentru efectuarea unui probatoriu complet și lămurirea cauzei sub

toate aspectele.

În motivele de recurs

s-a invocat faptul că fondurile publice pentru creditele agricole de producție

la nivelul anului 2009 au fost reglementate de prevederile H.G. nr. 615/2009

care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), stabilește în mod strict și obligatoriu,

elementele pe care trebuie să le cuprindă contractul de credit încheiat între

beneficiar și banca creditoare, respectiv informații privind obiectul

contractului, durata acestuia și termenul de rambursare a ratelor și dobânzilor

aferente.

S-a apreciat că

interpretarea dată de instanța de fond acestei norme juridice este eronată,

fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de fond a

dat o interpretare greșită art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 și a făcut

referiri doar la graficul de rambursare, dar nu și la celelalte elemente

obligatorii ale contractului de credit agricol.

În cauză, s-a

considerat că reclamanta nu a îndeplinit condiția referitoare la durata

contractului deoarece din contractul de împrumut la rubrica "Data

expirării" s-a menționat "la o dată pe care Banca o va notifica

ulterior împrumutatului", iar această clauză nu a fost modificată prin

Actul adițional nr. 2 la contractul de împrumut, astfel încât durata

contractului nu a fost stipulată în cuprinsul acestuia și au fost încălcate

astfel prevederile legale.

A fost criticată

soluția instanței de fond și pentru modul în care au fost interpretate

dispozițiile legale referitoare la nivelul dobânzii legale pentru obligațiile

bănești prevăzute de O.G. nr. 9/2000.

În raportul de

expertiză întocmit la solicitarea instanței s-a considerat că pârâta nu

datorează această dobândă, în raport de dispozițiile art. 8 din O.G. nr.

9/2000, în vigoare la data încheierii contractului de credit de către

reclamantă și la data introducerii acțiunii ce face obiectul cauzei de față.

Cu toate acestea,

instanța de fond, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, a

preluat motivele reclamantei conform cărora O.G. nr. 9/2000 a fost abrogată

prin O.G. nr. 13/2011, fără să se observe că, la data introducerii acțiunii de

către reclamantă, respectiv 15 februarie 2011, O.G. nr. 9/2000 era în vigoare,

fiind abrogată ulterior.

Recurenta a precizat

și faptul că, pe tot parcursul procesului, D.A.D.R. Gorj a fost conceptată sub

vechea denumire, care nu mai există, cu toate că s-a comunicat instanței noua

denumire - Direcția pentru Agricultură Gorj, iar sentința a fost pronunțată în

contradictoriu cu o instituție care, practic, nu există.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație

și Justiție va admite recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea unei cereri a reclamantei, cerere precizată,

prin care a solicitat, în principal, anularea Adresei nr. 3202 din 19 august

2010, emisă de D.A.D.R. Gorj și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.991.200

RON reprezentând alocația din fonduri publice către reclamantă, actualizată cu

dobânda legală și rata inflației, calculată de la data expirării termenului de

soluționare a fiecărei cereri de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de

fond, prin care a fost admisă în parte cererea reclamantei, a fost criticată

prin motivele de recurs.

Prima critică din

motivele de recurs se referă la nemotivarea hotărârii instanței de fond și la

neadministrarea probatoriilor necesare pentru justificarea soluției adoptate,

dar aceste critici sunt nefondate.

Este adevărat că

dispozițiile art. 261 C. proc. civ. impun ca, între altele, hotărârea judecătorească

să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Însă, aceasta nu

presupune existența unor răspunsuri detaliate, fiind suficient să fie examinate

aspectele esențiale, iar hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

argumentele avute în vedere pentru pronunțarea soluției.

În speță, hotărârea

atacată este motivată, fiind prezentate dispozițiile legale incidente și

argumentele pentru care instanța de fond a admis cererea reclamantei.

În privința

neadministrării probatoriului, se constată că susținerile recurentei sunt

nefondate deoarece, pe de o parte, au fost administrate toate probele

solicitate de părți, inclusiv proba cu expertiză, iar pe de altă parte, recurenta

nu a indicat ce probatoriu ar fi fost necesar a fi administrat.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează greșita interpretare a

prevederilor legale, este fondat.

Cererea reclamantei

de anulare a adresei emise de pârâtă și de plată a sumei de 3.991.200 RON,

alocație din fonduri publice, și a dobânzii și a ratei inflației a avut ca

temei dispozițiile Legii nr. 150/2009, legea creditului agricol pentru

producție.

În baza acestui act

normativ, beneficiarilor creditelor agricole de producție li se puteau acorda

alocații din fonduri publice, în cuantum de până la 30% din volumul creditului,

dacă erau respectate anumite cerințe.

Astfel, conform art.

5 din Legea nr. 150/2003: "Beneficiarii creditelor sunt obligați să

ramburseze creditul în maximum 360 de zile de la acordare, termenele de

rambursare a ratelor de împrumut și de plată a dobânzilor aferente urmând să

fie convenite în funcție de tehnologiile agricole specifice, corelate cu

perioada de valorificare a producției", iar potrivit art. 6 din același

act normativ:

"(1)

Beneficiarii care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele

scadente prevăzute în contractele de împrumut beneficiază de fonduri publice în

funcție de volumul creditului.

(2) Nivelul

fondurilor publice este de până la 30% din volumul creditului și se va stabili

diferențiat, în fiecare an, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor."

Pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 150/2003 au fost adoptate Normele metodologice prin H.G.

nr. 816 din 3 iulie 2003, iar în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003,

pentru anul 2009 a fost emisă H.G. nr. 615/2009 privind aprobarea pentru anul

2009 a nivelului fondurilor publice la creditele agricole pentru producție,

potrivit Legii creditului agricol pentru producție nr. 150/2003, act aplicabil

și în cauză pentru că sunt solicitate sume împrumutate în anul 2009.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 615/2009, "Contractele de credit încheiate între

beneficiari și banca comercială trebuie să conțină informații referitoare la

obiectul contractului, precum și durata și termenele de rambursare a ratelor și

dobânzilor aferente (grafic de rambursare)".

Din interpretarea

acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a putea beneficia de facilitățile

acordate de lege, beneficiarii trebuie să respecte cerințele impuse de actele

normative.

Instanța de fond a

apreciat că aceste acte normative nu au enumerat forma pe care trebuie să o

îmbrace creditul și nu interzic vreun fel de credit, dar aceste susțineri sunt

nefondate.

Pentru a putea

stabili dacă pentru creditele de tip Revolving (credit încheiat de reclamantă)

pot fi acordate facilitățile prevăzute de lege, trebuie analizate condițiile de

acordare și rambursare a acestui tip de credit și condițiile impuse de actele

normative pentru a beneficia de alocații din fonduri publice.

Chiar dacă Legea nr.

150/2003 și H.G. nr. 816/2003 nu prevăd în mod imperativ existența graficului

de rambursare, cerințele impuse de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 sunt

obligatorii a fi îndeplinite pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute

de lege.

Pentru că art. 6

alin. (1) din Legea nr. 150/2003 precizează expres că numai "beneficiarii

care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute

în contractele de împrumut" pot solicita acordarea facilităților din

fonduri publice, îndeplinirea acestei cerințe nu poate fi verificată decât dacă

sunt depuse înscrisuri referitoare la contractele de credit încheiate între

beneficiar și banca comercială, respectiv obiectul contractului, durata și

termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor, adică graficul de rambursare.

Or, în cazul

creditelor de tip Revolving, aceste credite nu pot fi verificate deoarece acest

tip de credit are particularitățile lui, el reprezentând o linie de împrumut

pusă de bancă la dispoziția clientului și pe care acesta o poate folosit

treptat, oricând dorește, plătind un comision în cazul neutilizării și o

dobândă dacă este folosită.

În cauză, reclamanta

a încheiat un asemenea tip de contract, fiind stabilită numai suma maximă ce

putea fi utilizată, facilitate de credit neangajantă, fără a fi indicată o dată

a expirării contractului, astfel că nu se poate verifica îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009.

Nu era necesar ca

Legea nr. 150/2003 sau H.G. nr. 816/2003 să prevadă tipurile de credit care

puteau duce la acordarea facilităților în situația în care au fost stabilite

condițiile în care se acordă alocațiile bugetare, iar H.G. nr. 615/2009 a

prevăzut expres documentele ce se impun a fi depuse pentru a se verifica

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

De aceea, vor fi

înlăturate considerentele instanței de fond potrivit cărora existența, între

paranteze, a graficului de rambursare în H.G. nr. 615/2009 este pentru a

exemplifica sau ușura înțelegerea textului și trebuie subliniat faptul că

cerința impusă de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 este imperativă, iar

durata și termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor sunt stabilite tocmai

prin acel grafic de rambursare.

În sprijinul acestei

interpretări sunt și prevederile art. 5 din Legea nr. 150/2003, care impun nu

numai restituirea creditului în maxim 360 de zile de la acordare, așa cum

susține instanța de fond, dar fac referire și la "termenele de rambursare

a ratelor de împrumut și de plată a dobânzilor aferente".

Vor fi înlăturate

susținerile instanței de fond referitoare la faptul că în anii 2007/2008 pârâta

ar fi acordat sume din fonduri publice aferente Legii nr. 150/2003 pentru

același tip de contract de credit, deoarece, pentru anul 2008, în aplicarea

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003, era în vigoare un alt act normativ

care stabilea condițiile de acordare, respectiv H.G. nr. 276/2005, care nu

conținea prevederi similare celor cuprinse în art. 1 alin. (3) din H.G. nr.

615/2009, astfel că nu se poate invoca o situație reglementată de un alt act

normativ.

Toate acestea

dovedesc că nu a existat un refuz nejustificat din partea autorității pârâte în

soluționarea cererii reclamantei, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor cerute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis

recursul, va fi modificată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Gorj împotriva Sentinței nr. 674

din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC "A.I." SRL, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ