ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu D.A.D.R. Gorj și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat ca pârâtele să-și îndeplinească obligația de acordare a fondurilor publice în baza Legii nr. 150/2003 în cuantum de 3.991.200 RON, sub sancțiunea penalității de 0,25% pe zi de întârziere și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea din 9 mai 2011 s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Excepția necompetenței materiale a instanței a fost invocată din oficiu și prin Sentința nr. 164 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Gorj a admis această excepție și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că actul administrativ vizează o contribuție de peste 500.000 RON ce urma să fie suportată de stat prin alocații bugetare. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 288/54/2012. La 5 aprilie 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea și a solicitat, în principal, anularea Adresei nr. 3202/2010, emisă de D.A.D.R.

Gorj, și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.991.200 RON reprezentând alocația din fonduri publice, actualizată cu dobânda legală și rata inflației, calculată de la data expirării termenului de soluționare a fiecărei cereri de plată și până la data plății efective, iar, în subsidiar, anularea adresei emise de D.A.D.R. Gorj, obligarea pârâtei să soluționeze favorabil cererile privind alocarea alocațiilor din fonduri publice, să întocmească situația justificativă și să o transmită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu plata unor penalități în cuantum de 500 RON/zi de întârziere în situația în care nu se va executa hotărârea în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 674 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea precizată, a fost anulată Adresa nr. 3202/2010 emisă de D.A.D.R. Gorj, a fost obligată pârâta la plata sumei de 3.991.200 RON, alocația din fonduri publice, și a dobânzii legale în cuantum de 598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum și la plata dobânzii de la 31 mai 2012 și până la plata efectivă și la plata sumei de 7.957,3 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin Contractul de împrumut nr. AA din 27 mai 2009 încheiat între I.B.

Amsterdam și reclamantă, banca a pus la dispoziția acesteia din urmă o facilitate de credit neangajantă, garantată utilizabilă într-o singură valută, până la suma totală de 3.000.000 RON sub forma de avansuri pe termen scurt (de maxim 120 de zile de la data tragerii) pentru finanțarea activități curente de producție inclusiv, dar fără a se limita la plăți pentru furaje, medicamente, energie pui de o zi etc. Contractul de împrumut încheiat între reclamantă și bancă a fost notificat către D.A.D.R. Gorj și înregistrat sub nr. BB din 27 iunie 2009. Din actele depuse, expertiza contabilă efectuată și nota de control întocmită de Corpul de Control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a reieșit că suma totală folosită de reclamantă din contractul de împrumut împreună cu dobânzile aferente (rambursată la termenele stabilite prin contract) și solicitată spre decontare a fost de 13.304.085 RON.

Reclamanta a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003 și H.G. nr. 615/2009, decontarea sumei de 3.991.220 RON reprezentând 30% din suma totală folosită din contractul de împrumut, însă prin Adresa nr. 3202 din 19 august 2010, pârâta a comunicat reclamantei că solicitarea sa a fost respinsă întrucât liniile de credit nu reprezintă credit agricol în conformitate cu Legea nr. 150/2003. S-a arătat că singura definiție a creditului agricol se regăsește în art. 1 din Legea nr. 150/2003, care prevede că acesta este un instrument economico-financiar de politică agricolă prin intermediul căruia se susțin activitățile curente de producție agricolă, stabilite prioritar de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor , textul de lege nespecificând forma pe care acest credit trebuie s-o îmbrace.

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003, beneficiarii care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut beneficiază de o alocație bugetară calculată la nivelul ratelor de împrumut rambursate de până la 30% din volumul creditului și se va stabili diferențiat, în fiecare an, prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor . H.G. nr. 615/2009, hotărâre aplicabilă la data când reclamantul a obținut contractul de împrumut, a stabilit nivelul fondurilor publice care se acordă la creditele agricole la 30% din volumul creditului. Susținerea pârâtei că potrivit art. 1 alin. (3) din H.G.

nr. 615/2009 a respins solicitarea reclamantei privind alocația bugetară întrucât linia de credit nu reprezintă credit agricol în conformitate cu Legea nr. 150/2003 neavând un grafic de rambursare în ceea ce privește eșalonarea acestuia, a fost apreciată de instanță ca un refuz nejustificat. Potrivit art. 4 din Legea nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producție, activitatea curentă de producție poate fi finanțată din fonduri proprii ale producătorului și din credite bancare acordate cu respectarea prevederii Legii bancare nr. 58/1998 și a normelor proprii de creditare. Astfel, textul de lege mai sus enunțat prevede că băncile pot pune la dispoziția producătorilor agricoli credite cu respectarea legii bancare și a normelor proprii de creditare fără a enumera forma pe care trebuie să o îmbrace creditul și fără să interzică vreun fel de credit (de tip Revolving).

Art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 prevede că, în ceea ce privește contractele de credite încheiate între beneficiar și banca comercială, acestea trebuie să conțină informații referitoare la obiectul contractului, precum și la durata și termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor aferente (grafic de rambursare). Apărarea pârâtei că în lipsa unui grafic de rambursare creditul accesat de un producător agricol nu este credit agricol a fost considerată ca neîntemeiată pentru că nici Legea nr. 150/2003 și nici H.G. nr. 615/2009 nu prevăd în mod imperativ existența graficului de rambursare întrucât nu există prevedere expresă a obligativității acestuia și nici vreo sancțiune în lipsa lui. Instanța a apreciat că existența, între paranteze, a graficului de rambursare, în H.G.

nr. 615/2009, este pentru a exemplifica și ușura înțelegerea textului de lege, și nu ca o condiție restrictivă, întrucât coroborând art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 cu art. 5 și 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 reiese că singurele condiții pe care un producător agricol trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de alocație bugetară sunt acelea de a rambursa creditele și de a plăti dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut în termen de maxim 360 de zile de la acordare, condiții pe care reclamanta le-a îndeplinit.

Astfel, instanța a apreciat că reclamanta a accesat de la o bancă comercială un credit de tip Revolving, neexceptat de Legea nr. 150/2003 și prevăzut de legea bancară și de normele proprii de creditare ale I.B., că acest împrumut a fost folosit doar pentru susținerea activității curente de producție agricolă, că a rambursat avansurile și dobânzile în termen de 120 de zile, conform clauzelor contractuale, astfel că era îndreptățită să beneficieze de alocația bugetară de 30% din volumul creditului de 13.304.085 RON, în cuantum de 3.991.220 RON.

Mai mult, s-a susținut că din Nota de control nr. 206221 din 7 iulie 2011 a Corpului de Control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale reiese că în anii 2007/2008 pârâta a acordat pentru același tip de contract (de tip Revolving) sumele cuvenite din fondurile publice aferente creditelor agricole conform Legii nr. 150/2003, Curtea de Conturi, prin Decizia 715/2009, neconstatând nereguli cu privire la modul de acordare a acestor fonduri reclamantei. În consecință, constatând că în cauză în mod nejustificat pârâta a refuzat acordarea unor drepturi la care reclamanta era îndreptățită, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 150/2003, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a anulat Adresa nr. 3202/2010 emisă de D.A.D.R.

Gorj și a obligat pârâta la plata sumei de 3.991.200 RON, alocație din fonduri publice, și a dobânzii legale în cuantum de 598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum și la plata dobânzii de la 31 mai 2012 și până la plata efectivă. Instanța a apreciat că pentru refuzul nejustificat de a beneficia de alocația bugetară, reclamanta este îndreptățită doar la dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, astfel că a fost obligată pârâta la 7.959,31 RON, cheltuieli de judecată către aceasta. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția pentru Agricultură Gorj solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru efectuarea unui probatoriu complet și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În motivele de recurs s-a invocat faptul că fondurile publice pentru creditele agricole de producție la nivelul anului 2009 au fost reglementate de prevederile H.G. nr. 615/2009 care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), stabilește în mod strict și obligatoriu, elementele pe care trebuie să le cuprindă contractul de credit încheiat între beneficiar și banca creditoare, respectiv informații privind obiectul contractului, durata acestuia și termenul de rambursare a ratelor și dobânzilor aferente. S-a apreciat că interpretarea dată de instanța de fond acestei norme juridice este eronată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond a dat o interpretare greșită art. 1 alin. (3) din H.G.

nr. 615/2009 și a făcut referiri doar la graficul de rambursare, dar nu și la celelalte elemente obligatorii ale contractului de credit agricol. În cauză, s-a considerat că reclamanta nu a îndeplinit condiția referitoare la durata contractului deoarece din contractul de împrumut la rubrica "Data expirării" s-a menționat "la o dată pe care Banca o va notifica ulterior împrumutatului", iar această clauză nu a fost modificată prin Actul adițional nr. 2 la contractul de împrumut, astfel încât durata contractului nu a fost stipulată în cuprinsul acestuia și au fost încălcate astfel prevederile legale. A fost criticată soluția instanței de fond și pentru modul în care au fost interpretate dispozițiile legale referitoare la nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești prevăzute de O.G.

nr. 9/2000. În raportul de expertiză întocmit la solicitarea instanței s-a considerat că pârâta nu datorează această dobândă, în raport de dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului de credit de către reclamantă și la data introducerii acțiunii ce face obiectul cauzei de față. Cu toate acestea, instanța de fond, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, a preluat motivele reclamantei conform cărora O.G. nr. 9/2000 a fost abrogată prin O.G. nr. 13/2011, fără să se observe că, la data introducerii acțiunii de către reclamantă, respectiv 15 februarie 2011, O.G. nr. 9/2000 era în vigoare, fiind abrogată ulterior. Recurenta a precizat și faptul că, pe tot parcursul procesului, D.A.D.R.

Gorj a fost conceptată sub vechea denumire, care nu mai există, cu toate că s-a comunicat instanței noua denumire - Direcția pentru Agricultură Gorj, iar sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu o instituție care, practic, nu există. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri a reclamantei, cerere precizată, prin care a solicitat, în principal, anularea Adresei nr. 3202 din 19 august 2010, emisă de D.A.D.R. Gorj și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.991.200 RON reprezentând alocația din fonduri publice către reclamantă, actualizată cu dobânda legală și rata inflației, calculată de la data expirării termenului de soluționare a fiecărei cereri de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond, prin care a fost admisă în parte cererea reclamantei, a fost criticată prin motivele de recurs. Prima critică din motivele de recurs se referă la nemotivarea hotărârii instanței de fond și la neadministrarea probatoriilor necesare pentru justificarea soluției adoptate, dar aceste critici sunt nefondate. Este adevărat că dispozițiile art. 261 C. proc. civ. impun ca, între altele, hotărârea judecătorească să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Însă, aceasta nu presupune existența unor răspunsuri detaliate, fiind suficient să fie examinate aspectele esențiale, iar hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă argumentele avute în vedere pentru pronunțarea soluției.

În speță, hotărârea atacată este motivată, fiind prezentate dispozițiile legale incidente și argumentele pentru care instanța de fond a admis cererea reclamantei. În privința neadministrării probatoriului, se constată că susținerile recurentei sunt nefondate deoarece, pe de o parte, au fost administrate toate probele solicitate de părți, inclusiv proba cu expertiză, iar pe de altă parte, recurenta nu a indicat ce probatoriu ar fi fost necesar a fi administrat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează greșita interpretare a prevederilor legale, este fondat. Cererea reclamantei de anulare a adresei emise de pârâtă și de plată a sumei de 3.991.200 RON, alocație din fonduri publice, și a dobânzii și a ratei inflației a avut ca temei dispozițiile Legii nr. 150/2009, legea creditului agricol pentru producție.

În baza acestui act normativ, beneficiarilor creditelor agricole de producție li se puteau acorda alocații din fonduri publice, în cuantum de până la 30% din volumul creditului, dacă erau respectate anumite cerințe. Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 150/2003: "Beneficiarii creditelor sunt obligați să ramburseze creditul în maximum 360 de zile de la acordare, termenele de rambursare a ratelor de împrumut și de plată a dobânzilor aferente urmând să fie convenite în funcție de tehnologiile agricole specifice, corelate cu perioada de valorificare a producției", iar potrivit art. 6 din același act normativ: "(1) Beneficiarii care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractele de împrumut beneficiază de fonduri publice în funcție de volumul creditului.

(2) Nivelul fondurilor publice este de până la 30% din volumul creditului și se va stabili diferențiat, în fiecare an, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor." Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 150/2003 au fost adoptate Normele metodologice prin H.G. nr. 816 din 3 iulie 2003, iar în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003, pentru anul 2009 a fost emisă H.G. nr. 615/2009 privind aprobarea pentru anul 2009 a nivelului fondurilor publice la creditele agricole pentru producție, potrivit Legii creditului agricol pentru producție nr. 150/2003, act aplicabil și în cauză pentru că sunt solicitate sume împrumutate în anul 2009. Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G.

nr. 615/2009, "Contractele de credit încheiate între beneficiari și banca comercială trebuie să conțină informații referitoare la obiectul contractului, precum și durata și termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor aferente (grafic de rambursare)". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a putea beneficia de facilitățile acordate de lege, beneficiarii trebuie să respecte cerințele impuse de actele normative. Instanța de fond a apreciat că aceste acte normative nu au enumerat forma pe care trebuie să o îmbrace creditul și nu interzic vreun fel de credit, dar aceste susțineri sunt nefondate. Pentru a putea stabili dacă pentru creditele de tip Revolving (credit încheiat de reclamantă) pot fi acordate facilitățile prevăzute de lege, trebuie analizate condițiile de acordare și rambursare a acestui tip de credit și condițiile impuse de actele normative pentru a beneficia de alocații din fonduri publice.

Chiar dacă Legea nr. 150/2003 și H.G. nr. 816/2003 nu prevăd în mod imperativ existența graficului de rambursare, cerințele impuse de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 sunt obligatorii a fi îndeplinite pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute de lege. Pentru că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 precizează expres că numai "beneficiarii care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractele de împrumut" pot solicita acordarea facilităților din fonduri publice, îndeplinirea acestei cerințe nu poate fi verificată decât dacă sunt depuse înscrisuri referitoare la contractele de credit încheiate între beneficiar și banca comercială, respectiv obiectul contractului, durata și termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor, adică graficul de rambursare.

Or, în cazul creditelor de tip Revolving, aceste credite nu pot fi verificate deoarece acest tip de credit are particularitățile lui, el reprezentând o linie de împrumut pusă de bancă la dispoziția clientului și pe care acesta o poate folosit treptat, oricând dorește, plătind un comision în cazul neutilizării și o dobândă dacă este folosită. În cauză, reclamanta a încheiat un asemenea tip de contract, fiind stabilită numai suma maximă ce putea fi utilizată, facilitate de credit neangajantă, fără a fi indicată o dată a expirării contractului, astfel că nu se poate verifica îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009. Nu era necesar ca Legea nr. 150/2003 sau H.G.

nr. 816/2003 să prevadă tipurile de credit care puteau duce la acordarea facilităților în situația în care au fost stabilite condițiile în care se acordă alocațiile bugetare, iar H.G. nr. 615/2009 a prevăzut expres documentele ce se impun a fi depuse pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. De aceea, vor fi înlăturate considerentele instanței de fond potrivit cărora existența, între paranteze, a graficului de rambursare în H.G. nr. 615/2009 este pentru a exemplifica sau ușura înțelegerea textului și trebuie subliniat faptul că cerința impusă de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 este imperativă, iar durata și termenele de rambursare a ratelor și dobânzilor sunt stabilite tocmai prin acel grafic de rambursare.

În sprijinul acestei interpretări sunt și prevederile art. 5 din Legea nr. 150/2003, care impun nu numai restituirea creditului în maxim 360 de zile de la acordare, așa cum susține instanța de fond, dar fac referire și la "termenele de rambursare a ratelor de împrumut și de plată a dobânzilor aferente". Vor fi înlăturate susținerile instanței de fond referitoare la faptul că în anii 2007/2008 pârâta ar fi acordat sume din fonduri publice aferente Legii nr. 150/2003 pentru același tip de contract de credit, deoarece, pentru anul 2008, în aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003, era în vigoare un alt act normativ care stabilea condițiile de acordare, respectiv H.G. nr. 276/2005, care nu conținea prevederi similare celor cuprinse în art. 1 alin. (3) din H.G.

nr. 615/2009, astfel că nu se poate invoca o situație reglementată de un alt act normativ. Toate acestea dovedesc că nu a existat un refuz nejustificat din partea autorității pârâte în soluționarea cererii reclamantei, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Direcția pentru Agricultură Gorj împotriva Sentinței nr. 674 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC "A.I." SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ