ÎCCJ, decizie (scj.ro #86670)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86670) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Imobil

evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, preluat de

stat fără titlu valabil. Cerere de restituire în natură.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate privată.

Index

alfabetic  :

imobil preluat de stat

-

societate comercială

-

persoană îndreptățită

-

măsuri reparatorii

Legea nr.10/2001, art. 29  [fost art. 27]

Legea nr.247/2005, Titlul I,

art. I pct.60

Art.27 alin.(1) din Legea nr.10/2001 (în redactare

inițială)

nu era incident în

cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori

dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost

privatizate în conformitate cu dispozițiile legale, situație în care

se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția legală

menționată (devenit, după republicare, art.29) a fost

modificată prin art. I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005,

legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu

sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate

cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute la

art. 21 alin.(1)-(2), persoanele îndreptățite au dreptul doar la

despăgubiri în condițiile legii speciale, anume a Legii nr.247/2005,

dispoziție declarată însă a fi neconstituțională prin

decizia nr.830 din 8 iulie

2008 a

Curții Constituționale

În consecință, cererile referitoare la imobilele

preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul

societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare

dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior

modificării prin dispoziția art. I pct.60, Așa fiind, investite

cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile,

instanțele au a verifica și stabili valabilitatea ori nevalabilitatea

titlului statului, întrucât funcție de acest fapt urmează a se stabili

felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori

despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptățite.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

civilă nr. 37 din 7 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2003, reclamantul

M.M.I.C. în contradictoriu cu SC E. SA, a solicitat anularea dispoziției nr.

167/2003 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi

restituie în natură imobilul notificat, invocând dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

La data de 2 septembrie

2004

a

decedat reclamantul, procesul fiind continuat de

moștenitoarea sa, M.Z.

Prin sentința civilă nr. 1156/2005, Tribunalul

Constanța a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția și

a obligat societatea pârâtă să îi lase în deplină proprietate

și liniștită posesie reclamantei construcția și a

respins cererea de restituire a suprafeței de

509,57

m

.p. teren aferent construcției.

Instanța a reținut că imobilul a trecut în

proprietatea statului prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Constatând

că imobilul nu este exceptat prin dispozițiile art. 20 alin. (1)

și cele ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 de la restituirea în

natură, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la

retrocedarea construcției, parte din imobil pe care o deține în

proprietate nu și a terenului aferent acesteia și pentru care

reclamanta urmează să formuleze o nouă notificare către

persoana deținătoare.

Prin decizia civilă nr. 42/C din 5 februarie 2007, Curtea

de Apel Constanța a admis apelul declarat de reclamantă și a

schimbat în parte

sentința

în sensul că a obligat pe societatea pârâtă să înainteze

documentația

referitoare la teren Primăriei orașului Eforie și a fost respins

apelul declarat de pârâta SC THR Marea Neagră (fostă SC E. SA).

Instanța a reținut că terenul aferent

construcției în litigiu se află în proprietatea orașului Eforie,

sens în care această unitate administrativă are calitatea de entitate

deținătoare și obligația de a răspunde

notificării formulată cu privire la acest imobil.

Referitor la apelul declarat de societatea pârâtă,

instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că

imobilul în litigiu a aparținut defunctei E.G., terenul fiind dobândit

prin cumpărare în anul 1935, respectiv faptul că statul a

naționalizat din patrimoniul acesteia atât suprafața de

341

m

.p. teren cât și construcția care era

edificată pe acesta.

S-a reținut că imobilul a fost preluat de stat

fără un titlu valabil pentru aceleași considerente reținute

și de prima instanță, precum și faptul că nu

există impedimente legale pentru restituirea sa în natură către

moștenitorii fostului proprietar deposedat de stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând

incidența art. 304 pct. 7, pct. 7 și pct.9 C.proc.civ.

În motivarea recursului pârâta susține că atâta timp

cât imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizată din data de 21 septembrie 1999, în raport de prevederile

art. 21 și art. 29 din lege, în vigoare după data de 31 decembrie

2005, nu era supus restituirii în natură, foștii proprietari fiind

îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Recurenta reiterează critica potrivit căreia actul de

vânzare în baza căreia autoarea reclamantei ar fi dobândit proprietatea

asupra terenului, datat 7 iunie 1935 , nu poate fi considerat a fi un titlu

legal întrucât nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1171

C.civ., că există confuzii cu privire la amplasamentul terenului,

care în anul 1940 era înregistrat ca aparținând lui A.H. deși acesta

îl înstrăinase către E.G. din anul 1935 și, respectiv, cu privire

la vechime construcției.

Totodată recurenta susține că atâta timp cât nu a

fost clarificată situația juridică a terenului, pentru care a

fost obligat în mod nelegal să înainteze documentația Primăriei

Eforie, în mod eronat instanța a dispus cu privire la situația

juridică a construcției edificată pe acest teren.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate

fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.27 alin.(1) din Legea nr.10/2001 (în

redactare inițială)

pentru imobilele preluate cu

titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Dispoziția legală menționată nu era

incidentă în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără

titlu valabil ori dacă societățile deținătoare ale

bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispozițiile legale,

situație în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția art.27 alin.(1) (devenit,

după republicare, art.29) a fost modificată prin art. I pct.60 din

titlul I al Legii nr.247/2001, legiuitorul suprimând distincția

referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil,

statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât

cele prevăzute la art. 21 alin. (1)-(2), persoanele îndreptățite

au dreptul doar la despăgubiri în condițiile legii speciale, anume a

Legii nr.247/2005.

Dispoziția art. I pct.60 din Titlul

I al Legii nr.247/2005 a fost declarată a fi neconstituțională

prin decizia nr.830 din 8 iulie

2008 a

Curții Constituționale (

M.

Of. nr.559 din 24 iulie 2008)

.

În consecință, cererile referitoare la imobilele

preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul

societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare

dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior

modificării prin dispoziția art. I pct.60, caz în care nu poate fi

primită critica prin care recurenta invocă aplicarea de către

instanțele de fond a dispozițiilor art. 29, fără a observa

modificările aduse acestui text de lege după dat de 31 ianuarie 2005.

Așa fiind, investite cu soluționarea unei cereri în

retrocedarea unor astfel de imobile, instanțele au a verifica și

stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât

funcție de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor

reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate

persoanei îndreptățite.

În speța supusă analizei, instanțele de fond au

stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin

încălcarea dispozițiile actului de naționalizare, anume ale

art.II din Decretul nr. 92/1952, caz în care, această măsură nu

poate constitui un titlu valabil pentru stat, foștii proprietari sau

moștenitorii acestora fiind îndreptățiți la restituirea în

natură, inclusiv a bunurilor aflate în patrimoniul societăților

privatizate, în condițiile art. 29 (fost. 27) din Legea nr. 10/2001,

soluție ce se impunea cu atât mai mult conform art. 21 din lege, în

situația în care statul avea calitatea de acționar al

societății care deținea bunul la momentul intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Referitor la calitatea de proprietar a autoarei intimatei, G.E.,

asupra suprafeței de 509,57 m.p. (lotul nr. 95), teren aferent

construcției, este de observat că prin sentința civilă nr.

618/2007 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă

și irevocabilă, s-a statuat că G.E. era proprietară,

aceasta dobândind terenul prin cumpărare în baza contractului autentificat

sub nr. 2852/1935, situație în care, dat fiind efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat al unor astfel de hotărâri

judecătorești, această instanță nu mai poate proceda

la o analiză a criticilor formulate de recurentă cu privire la situația

juridică a terenului menționat ori a valabilității actului

de dobândire.

În acest context al analizei este de

menționat că în materia Legii nr. 10/2001, prin dispozițiile

art. 24 alin.(1), legiuitorul a prevăzut că, în absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus

în executare măsura preluării abuzive.

Totodată, potrivit alin.(2) al art.

24, s-a prevăzut că în aplicarea prevederilor alin.(1) și în

absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în

executare măsura preluării abuzive este presupusă că

deținea imobilul sub nume de proprietar.

Așa fiind, cum în actul de

naționalizare, s-a menționat că din patrimoniul E.G. s-a preluat

atât terenul (lotul nr. 95) cât și construcția edificată pe

acest teren, în raport de dispozițiile legale mai sus arătate, cu

privire la întinderea dreptului de proprietate al autoarei intimatei se

prezumă că aceasta era proprietara atât a terenului cât și a

construcției.

Pentru acest motiv, în mod just,

instanțele de fond nu au primit criticile formulate de pârâtă privind

lipsa unor dovezi care să ateste împrejurările în care a fost

construită vila, anume autorizație de construire, plan de

situație etc., vilă care există și în prezent, fiind

situată în mijlocul terenului – lotul nr. 95, referitor la care expertul a

concluzionat  că are o vechime de 77 ani.

Totodată, Înalta Curte constată

a nu fi fondată nici critica privind greșita obligare a recurentei la

restituirea documentației referitoare la teren primăriei, care avea

calitatea de entitate deținătoare ca urmare a nefinalizării de

către pârâtă a procedurii de obținere a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, soluția adoptată de

instanța de apel impunându-se prin interpretarea dispozițiilor art.

27 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, comunicarea prevăzută de

dispoziția menționată nefiind justificat a se face în speța

supusă analizei persoanei îndreptățite cât timp aceasta transmisese

corect notificarea entității deținătoare care, date fiind

raporturile juridice în care se afla cu pârâta, o înaintase eronat acesteia.