ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3173/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3173/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

1.Cadrul procesual

Reclamanții H.P.E.E.

și P.L.N.B. au chemat în judecată la 12 noiembrie 2001 pe pârâta SC T.M. SA

pentru obligarea acesteia la restituirea imobilului situat în București Bd. M.K.,

sector 5, compus din clădirea principală (etajul 2 cu două apartamente,

apartamentul 3 de la etajul 3, două boxe din podul clădirii și două boxe din

pivnița în construcție cu acces prin scara C), clădirea secundară (apartament

de la parter stânga cu șase camere), teren în cotă de ¼ în indiviziune

forțată și perpetuă asupra terenului, fundației, fațadei, acoperișului,

intrărilor și instalațiilor comune de orice fel.

Reclamanții au mai

solicitat constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei asupra

imobilului preluat fără titlu de către stat.

Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă și prin cerere reconvențională a solicitat

constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea

de 30 de ani, iar în subsidiar obligarea reclamanților la plata sumei de

4.000.000.000 lei, contravaloarea lucrărilor de consolidare și reparații

efectuate la imobil și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului,

până la achitarea sumei solicitate.

Tribunalul București

prin sentința civilă nr. 1413 din 23 septembrie 2002.

Prin sentința nr. 1413

din 23 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV - a

civilă, s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității

procesuale pasive. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului P.L.N.B., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

H.P.E.E. și a fost obligată pârâta SC T.M. SA să restituie în natură acestei

reclamante întregul etaj 2 compus din două apartamente cu părțile aferente

comune din corp C 4 (față), două boxe în pivnița construită cu acces prin scara

C din clădirea secundară și apartamentul de la parter cu șase camere, plus

terenul în suprafață de 269 m.p în indiviziune forțată, situate în București,

B-dul R.E., sectorul 5. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind

restituirea apartamentului de la etajul 3 și cele două boxe din podul clădirii

principale. Cererea reconvențională a fost admisă în parte, a fost obligată

reclamanta ca la data restituirii în natură a imobilului să achite pârâtei suma

de 4.000.000.000 lei cu titlu de daune și s-a instituit în favoarea pârâtei un

drept de retenție,

Curtea de Apel

București, secția a IV - a civilă, prin decizia nr. 498 din 18 noiembrie 2003,

a respins apelul declarat de pârâta SC T.M. SA împotriva acestei sentințe.

Curtea a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința

apelată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

și a admis în parte, acțiunea ambilor reclamanți, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a

reținut că numita A.F. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu,

prin actul de vânzare - cumpărare autentificat din 19 martie 1940 de Tribunalul

Ilfov și sentința civilă nr. 188 din 30 martie 1948.

Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 864 din 6 mai 1994, reclamanta H.P.E.E. este

moștenitoarea defunctei A.F. Reclamantul P.L.N.B. nu a acceptat succesiunea în

termenul prevăzut de art. 700 C civ., însă, potrivit arte 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat

succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru

bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită. Curtea

a precizat că deoarece reclamantul a formulat notificare, față de prevederile

textului menționat, greșit prima instanță a reținut că nu are calitate

procesuală activă.

Curtea a reținut că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu, pentru că nu figurează ca fiind

naționalizat pe numele adevăratului proprietar. Cărțile funciare provizorii

întocmite în București, care nu au fost definitivate, nu au efectele conferite

de Legea nr. 115/1938. Cererea reconvențională care este scutită de plata

taxelor de timbru, conform art. 51 din Legea nr. 10/2001, a fost corect admisă

de către prima instanță iar acordarea despăgubirilor este justificată de

principiul îmbogățirii fără justă cauză a apelanților-reclamanți cărora li s-a

restituit un imobil la care apelanta - parata a efectuat lucrări. Sub acest

aspect instanța de apel a constatat că reclamanții au fost de acord cu plata sumei

solicitate și acordarea unui drept de retenție.

Instanța de apel a

mai reținut că apelanta - pârâtă a invocat lipsa calității procesuale pasive,

însă prin vânzarea acțiunilor nu a intervenit o schimbare de proprietar al

bunurilor de la SC T.M. SA la cumpărătorul acțiunilor. Bunurile au rămas în

proprietatea aceleiași societăți, iar în prezenta cauză proprietar și posesor

al bunului în litigiu este apelanta - pârâtă și nu "asociația T.M. programul

acțiunilor salariaților", care este numai acționar al acesteia. Nu sunt

incidente nici prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

deoarece prin noțiunea de "acte juridice de înstrăinare" sunt avute

în vedere acte translative de proprietate care privesc bunuri ut singuli, deci

numai înstrăinările cu titlu particular. S-a reținut, că nu a operat

uzucapiunea, pentru că este evidentă vicierea posesiei în contextul social

existent de la data preluării imobilului și până în anul 1989.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 10228 din 07 decembrie 2005, a

admis recursul declarat de SC T.M. SA, a casat decizia pronunțată de instanța

de apel și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut că în mod corect s-a constatat

prin decizia atacată că imobilul care a aparținut numitei A.F. a fost preluat

de stat fără titlu legal, ca efect al naționalizării de la o altă persoană

decât titulara dreptului, că intimații au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite și că acțiunea este admisibilă, temeiul cererii fiind calificat

corect din punct de vedere juridic.

S-a mai reținut, că

în recurs pârâta a depus înscrisuri, dintre care unele au caracter de acte noi.

Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 616 din 27

decembrie 1994 Asociația" Tungal Metrou" a cumpărat de la F.P.S. 70% din capitalul social, prețul acțiunilor fiind plătit integral la data încheierii

contractului, iar prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 23

decembrie 1994 F.P.S. IV Muntenia a vândut "asociației T.M. programul

acțiunii salariaților" 30% din capitalul social de stat, la prețul de

1.572.452.500 lei, din care 900.000.000 lei urma să se plătească cu certificate

de proprietate și diferența în numerar. În art. 2 din această convenție,

părțile au prevăzut că proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmite la

cumpărător la data depunerii certificatelor și a diferenței de numerar, iar din

această perspectivă nu s-a stabilit dacă recurenta-pârâtă este sau nu o

societate privatizată, împrejurare de fapt esențială pentru a analiza incidența

în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005, modificare de imediată aplicare.

Instanța de recurs a

reținut că în apel a fost invocată răspunderea față de intimați a instituției

implicate în privatizare, susținere asupra căreia instanța de apel nu s-a

pronunțat. Sub acest aspect nu s-a putut exercita controlul judiciar.

Înalta Curte a

precizat că instanța de apel urmează să administreze probe în legătură cu

privatizarea societății recurente și, de asemenea, să stabilească printr-un

supliment la raportul de expertiză dacă terenul în suprafață de 269 m.p. ce se cuvine intimaților face parte din suprafața de 761 m.p. deținută de recurentă, menționată în anexa la contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. x/1994, fără a

se aduce atingere proprietății deținute de SC M.T.I. SA, celălalt coindivizar

al imobilului.

Rejudecând apelurile,

Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, prin decizia nr. 380 din 30

mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții - pârâți P.L.N.B.

și V.C., a admis apelul declarat de pârâta - reclamantă SC T.M. SA și a

schimbat în parte sentința apelată. A fost admisă excepția autorității de lucru

judecat și s-a respins capătul de cerere privind revendicarea ca inadmisibil

pentru lucru judecat. De asemenea a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea

privind constatarea inexistenței dreptului pârâților conferit de art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Curtea a respins ca

nefondată cererea privind constatarea existenței dreptului reclamanților de a

solicita restituirea în natură a imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001, a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.L.N.B. A

respins ca nefondată cererea reconvențională și a păstrat celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că, urmare a deciziei

de casare, chestiunile privind preluarea imobilului, ca efect al

naționalizării, de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite, precum și admisibilitatea acțiunii

reclamanților, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, sunt lămurite și

criticile care vizează aceste chestiuni nu se analizează.

Prin contractul aflat

la fila 20 din dosarul Înaltei Curți, apelanta - reclamantă H.P.E.E. a cedat

drepturile sale litigioase asupra imobilului apelantului P.L.N.B., iar acesta,

prin contractul autentificat din 20 aprilie 2006 de B.N.P. - M.A., a cesionat

drepturile sale asupra imobilului în litigiu numitului V.C.

Potrivit actelor

depuse la dosar, intimata - pârâtă a achitat valoarea acțiunilor cumpărate prin

contractele încheiate în anul 1994, iar între părți s-au mai purtat procese,

fiind depusă la dosarul primei instanțe decizia nr. 563 din 16 martie 1999 a Curții de Apel București, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare, cu motivare a că

titlul pârâtei dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 este preferabil

titlului reclamanților.

S-a reținut că, față

de faptul că pârâta este o societate comercială privatizată și nu s-a dovedit

existența vreunui motiv de nulitate a actelor prin care a dobândit bunul,

cererea privind constatarea dreptului reclamanților de a solicita restituirea

în natură a imobilului, în temeiul alt. 9 alin. (1) și alt. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, nu este fondată, fiind aplicabil art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, care stabilește dreptul reclamanților la despăgubiri.

Instanța de apel a

mai reținut că cererea pentru constatarea inexistenței dreptului pârâtei

conferit de alt. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privește un fapt negativ și

că în condițiile în care se constată că imobilul nu poate fi restituit în

natură, iar calea dreptului comun a fost epuizată prin respingerea acțiunii în

revendicare, cererea reconvențională se respinge "neimpunându-se

analizarea pretențiilor formulate de pârâta - reclamantă care în aceste

condiții păstrează bunul".

Soluția respingerii

excepției lipsei calității procesuale pasive s-a menținut, pentru că prin

vânzarea acțiunilor către "asociația T.M. programul acțiunii

salariaților" bunurile au rămas în patrimoniul SC T.M. SA, care are un alt

acționar.

Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4720 din 8 iulie 2008 a admis recursul formulat de V.C. împotriva deciziei nr. 380 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare pentru a se complini lipsurile deciziei atacate cu privire la

terenul în suprafață de 269 m

2

în sensul includerii acesteia sau nu

în terenul evidențiat în anexa la contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.

181/1994, situația cu privire la acest teren nefiind pe deplin stabilită, în

funcție de consemnările expertului, nici sub aspectul delimitării sale în

schița raportului de expertiză și nici sub aspectul includerii sau nu în

suprafața de 761 m

2

deținută de pârâtă.

Rejudecând cauza după

casare, Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia civilă nr.

430/ A din 16 iunie 2010 a admis apelul reclamanților P.L.N.B. și V.C. împotriva

sentinței civile nr. 1413 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, precum și apelul pârâtei SC T.M. SA prin

lichidator judiciar Activ Lichidator I.P.U.R.L., și în consecință a schimbat în

parte sentința în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a reclamantului P.L.N.B. și a obligat pe pârâtă la restituirea în natră

reclamanților a următoarelor părți din imobilul revendicat: întregul etaj 2

compus din două apartamente cu părțile aferente cu acces prin scara C, corp C 2

(dreapta) și apartamentul de la parter compus din 6 camere și părțile aferente

comune din clădirea secundară, corp C 5 (stânga), astfel cum acestea sunt

individualizate în raportul de expertiză întocmit de expertul F.L. precum terenul

în suprafață de 210,8 m

2

în indiviziune forțată și perpetuă astfel

cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert O.P.

Au fost menținute

celelalte dispozitive ale sentinței atât cât privește cererea principală cât și

cererea reconvențională.

În motivarea acestei

decizii Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Reclamantul P.L.N.B.

a cumpărat toate drepturile litigioase, obiect al prezentei cauze de la

reclamanta P.E.E. (fostă H.), conform contractului de cesiune de drepturi

litigioase în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acest reclamant a

înstrăinat 69

%

din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, numitului V.C., conform

contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat la nr. 1163 din 20

aprilie 2006 (filele 161 – 162 în Dosarul nr. 32001/1/2006 al Curții de Apel

București, secția a IV – a civilă).

S-a mai constatat că

apelanta pârâtă este în stare de insolvență și este reprezentată de lichidator

judiciar, conform sentinței comerciale nr. 585 din 21 ianuarie 2010 irevocabilă

prin nerecurare).

S-a constatat că în

raport de parcursul judiciar al dosarului au fost dezlegate cu putere obligatorie

următoarele probleme de drept:

Imobilul, situat în

București, B-dul M.K. sector 5, care a aparținut numitei A.F., a fost preluat

de stat fără titlu legal, ca efect al naționalizării de la o altă persoană

decât titulara dreptului.

Apelanții reclamanți

P. și V. (H.P.E.E. și P.L.N.B. anterior vânzării drepturilor litigioase) au

dovedit calitatea de persoane îndreptățite iar acțiunea este admisibilă,

temeiul cererii fiind calificat corect din punct de vedere juridic.

SC T.M. SA era

integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 830

din 8 iulie 2008, Curtea Constituțională a României a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente și a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate

cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din

Constituție.

Relevanța

deciziei menționate în cauza de față este aceea că imobilele preluate fără

titlu de către stat și care fac obiectul legii nr. 10/2001 pot și trebuie

restituite în natură chiar dacă sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate.

Art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 (în redactare inițială) nu era incident în cazul în care

imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societățile

deținătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispozițiile

legale, situație în care se putea dispune restituirea în natură.

Dispoziția legală

menționată (devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct.

60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția

referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că

pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute la

art. 21 alin. (1), alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul doar la

despăgubiri în condițiile legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005,

dispoziție declarată însă a fi neconstituțională prin decizia nr. 830 din 8

iulie 2008 a Curții Constituționale

În consecință, cererile

referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în

patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare

dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării

prin dispoziția art. 1 pct. 60, așa fiind, investite cu soluționarea unei

cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanțele au a verifica și

stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcție

de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în

natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptățite.

În speță s-a stabilit

cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat fără titlu de la autoarea

reclamanților, astfel că se impune restituirea în natură a imobilului.

Având în vedere

această situație de drept și de fapt determinată,

reanalizând apelurile

formulate împotriva sentinței civile nr.

1413/2002 a Tribunalului București Curtea de

Apel a constatat următoarele:

Prima instanță greșit

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului P.L.N.B.,

calitatea procesuală a acestuia fiind stabilită prin decizia nr. 10228/2005 și nr.

4720/2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a mai stabilit

că în mod corect s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și a

lipsei calității procesuale pasive, aspecte sub care dispozițiile sentinței au

fost menținute.

În primul rând prima

instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului

P.L.N.B., acest lucru fiind stabilit în condițiile art. 315 C. proc. civ. prin

deciziile nr. 10228 din 07 decembrie 2005 și nr. 4720 din 08 iulie 2008

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin aceleași decizii s-a

stabilit că soluțiile de respingere a excepției lipsei calității procesuale

pasive și a excepției autorității lucrului judecat sunt corecte, astfel că vor

fi menținute de către prezenta instanță de apel.

În al doilea rând,

față de faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, prima instanță a

reținut în mod corect că în cauză se impune a se dispune restituirea în natură

a imobilului în legătură cu acest aspect urmând a se preciza de către instanța

de apel care este componența corectă a clădirii și care este întinderea reală a

terenului aflat în indiviziune forțată și perpetuă, deținut de către pârâtă.

Ca urmare a obligat

pârâta să restituie în natură reclamanților P.L.N.B. și V.C. următoarele părți

din imobilul situat în București, B-dul R.E., sectorul 5: întregul etaj 2,

compus din două apartamente cu părțile aferente comune din corp C 4 (față),

două boxe în pivnița imobilului construită cu acces prin scara C, corp C2

(dreapta) și apartamentul de la parter compus din șase camere și părțile aferente

comune din clădirea secundară, corp C 5 (stânga), astfel cum acestea sunt

individualizate în raportul de expertiză întocmit expertul F.L., plus terenul

în suprafață de 210,84 m.p în indiviziune forțată și perpetuă, astfel cum este

identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul O.P.

S-a constatat că în

mod corect prima instanță a respins cererea privind restituirea apartamentului

de la etajul trei și a celor două boxe din podul clădirii principale deoarece acestea

nu se află în patrimoniul pârâtei.

S-a apreciat corectă

soluționarea cererii reconvenționale și obligarea reclamanților să plătească

pârâtei suma de 4 miliarde lei cu titlu de despăgubiri, instituind totodată un

drept de retenție în favoarea pârâtei. Atât apelanții reclamanți pârâți cât și

apelanta pârâtă reclamantă în cadrul concluziilor pe fond și-au exprimat acordul

cu cuantumul despăgubirilor și cu dreptul de retenție, astfel cum acestea au

fost stabilite prin hotărârea primei instanțe. Din această perspectivă Curtea a

menținut soluția primei instanțe pronunțată pentru rezolvarea cererii

reconvenționale.

Față de distincțiile de

mai sus, Curtea a admis apelul declarat de apelanții reclamanți și de asemenea a

admis apelul declarat de apelanta pârâtă. În privința acesteia din urmă motivul

de admitere se bazează exclusiv pe faptul că întinderea suprafeței de teren la

a cărei restituire a fost obligată prin hotărârea primei instanțe a fost găsită

de către instanța de apel ca fiind în realitate mai mică.

Nu au fost primite

solicitările apărătorului apelantului reclamant pârât V.C. în sensul de a se acorda

despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru părțile din imobil

nerestituite deoarece pe de o partea această cerere a fost formulată pentru

prima dată în apel, iar pe de altă parte, cadrul procesual nu permite acest lucru

în condițiile în care statul, unitatea administrativ teritorială, societatea

comercială privatizată sau persoana fizică, în patrimoniul cărora se află

celelalte părți ale imobilului nu sunt părți în proces. Raportul la obiectul

acțiunii inițiale și anume revendicarea imobilului ce a aparținut autoarei

reclamanților de la SC T.M. SA, în limita și cu respectarea părților din imobil

deținute de către pârâtă urmare a privatizării, apelanții reclamanți au obținut

câștig de cauză. Evident că aceștia au la îndemână mijloace legale pentru

realizarea drepturilor ce nu au făcut obiectul prezentei cauze.

Având în vedere că a

fost posibilă restituirea în natură a imobilului, în cauză, nu se nasc

raporturi juridice între apelanții reclamanți și instituția implicată în

privatizare.

Recursul

Pârâta SC T.M. SA

prin administrator judiciar „Activ lichidator IPURL” a declarat recurs

împotriva deciziei nr. 430/ A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București,

decizie criticată pentru netemeinicie și nelegalitate.

În drept au fost

indicate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În fapt criticile

s-au referit în esență la:

- instanța și-a

extins nepermis investirea de soluționare și a pronunțat o soluție total

eronată în înțelegerea deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale cu privire la sintagma „imobilele preluate cu titlu valabil” prevăzută

în art. 27 din Legea nr. 10/2001 înainte de modificarea acesteia când art. 27 a fost înlocuit cu art. 29.

În acest sens s-a

arătat că art. 29 nu cuprinde, după modificarea sintagma „imobile preluate cu

titlu valabil”.

S-a susținut că în

mod eronat s-a concluzionat că relevanța deciziei nr. 830/2008 a Curții

Constituționale este aceea că imobilele, preluate fără titlu de stat care fac

obiectul Legii nr. 10/2001 pot și trebuie restituite în natură chiar dacă sunt

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate.

Această interpretare

este contrară și deciziei nr. 4720/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

iar această soluție echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al

pârâtei, fiind motivată practic o hotărâre de naționalizare.

Prin această

interpretare se face o aplicare a legii cu efect retroactiv – contrar

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Au fost încălcate

prevederile dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, cum

au fost modificate – (măsurile reparatorii sunt determinate de instituția care

a făcut privatizarea.

S-a anulat

dispozițiile art. 29 alin. (4) care prevăd rezolvări pentru imobilele reluate

cu titlu valabil.

S-a criticat

ignorarea regulilor unui proces echitabil de care a fost privată pârâta (art. 129

C. proc. civ. – art. 6 CEDO).

S-a mai invocat că în

apel a stat numitul V.C. care a cumpărat 62% din drepturile litigioase, în timp

ce P.L.N.B. a abandonat total cauza, deci a renunțat la drepturile revendicate,

în mod tacit.

Apelul nu a fost

soluționat în conformitate cu proporția revendicată (s-a reținut că V.C. a

cumpărat numai 6% și cu cel care a declarat apelul.

Deși ultima casare a

vizat numai suprafața de 269 m

2

, instanța de apel s-a investit cu

întregul litigiu într-o interpretare străină de natura litigiului, s-a făcut un

nou raport de expertiză, cu depășirea totală a investirii dată de instanță.

Analiza instanței de

recurs

Înalta Curte a

analizat decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport

de actele dosarului și a constatat că aceasta este legală și temeinică pentru

considerentele ce urmează.

Ultima decizie de

casare a instanței de recurs (nr. 4720 din 8 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a trimis cauza spre rejudecarea – ca urmare a casării

deciziei nr. 380/2007 a Curții de Apel București.

Instanța de recurs a

constatat că în continuare este neclară situația suprafeței de teren de 269 m

2

cu privire la care instanța de apel – prin decizia civilă nr. 380/2007 – nu s-a

pronunțat cât privește identificarea amplasării acesteia și nici nu i-a

determinat statutul juridic dacă se include în terenul deținut de pârâtă

constatând că instanța nu a explicat, prin interpretarea dată apărărilor și

probelor administrate, raționamentul care a condus la pronunțarea soluției în

dosar.

Instanța de recurs a

mai reținut că instanța de apel a stabilit numai faptul că pârâta societate

comercială – în raport de cele două controale din 1994 și de plata acțiunilor,

era integral privatizată la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, fără să

stabilească – potrivit îndrumărilor date de prima instanță de recurs prin

decizia civilă nr. 10228 din 7 decembrie 2005 -, dacă este incident în cauză art.

27 din Legea nr. 10/2001 modificat de Legea nr. 247/2005 și fără să răspundă la

apărările pârâtei care a susținut că față de reclamanți răspunde instituția

care a făcut privatizarea.

Ca urmare acesta era

cadrul procesual cu privire la care instanța de apel a fost abilitată să

rejudece apelurile cu care a fost investită inițial.

Ca urmare instanța de

apel era ținută să se pronunțe rejudecând cauza în limita a două aspecte.

Pe de o parte

instanța de apel era ținută de cadrul inițial de investire și anume atacarea cu

apel a sentinței civile nr. 1413/2002 a Tribunalului.

Or, împotriva

sentinței civile nr. 1413 din 12 noiembrie 2002 au fost formulate două apeluri:

- apelul

reclamanților H.P.E.E. și P.L.N.B. și

- apelul pârâtei.

Soluțiile succesive

ale Curții de Apel pronunțate asupra acestor apeluri, decizia nr. 498/2003 și

respectiv decizia nr. 380/2007 au fost și ele casate, succesiv, prin deciziile

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10228 din 7 decembrie 2005 și

respectiv nr. 4720 din 8 iulie 2008.

Ca urmare în mod

legal instanța de apel s-a pronunțat – în rejudecarea cauzei – cu privire la

toate cererile de apel cu care a fost investită în anul 2003. Pronunțându-se

asupra celor două cereri de apel nu înseamnă că a nesocotit îndrumarea

instanței de casare – recte nr. 4720/2008 – câtă vreme deciziile – ambele ale curții

de apel au fost casate în întregime.

În al doilea rând

instanța de apel a rejudecat cauza completând probele și pronunțându-se cu

privire la elementele stabilite procentual prin decizia nr. 4720/2008 ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu privire la care instanța s-a

pronunțat.

Împrejurarea că s-au

completat probele - printr-un nou raport de expertiză – nu reprezintă o

încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și o depășire nepermisă a

limitelor de investire în rejudecarea cauzei, câtă vreme noul raport de

expertiză a fost dispus pentru lămurirea aspectelor expres indicate de instanța

de recurs și care au constituit obiectul acestei probe administrate.

Cu această limitare

procesuală, corect făcută de instanță sub cele două aspecte mai sus

identificate, în mod necesar instanța a rezumat și a precizat aspectele care nu

mai impun discuții ele fiind stabilite deja în mod definitiv în cadrul

parcursului jurisdicțional al procesului.

Printre acestea a

fost corect indicată și calitatea procesuală a celor doi reclamanți (apelanți).

Ca urmare a

contractelor de cesiune a drepturilor litigioase

încheiate în cauză în mod corect

instanța a reținut că locul procesual al reclamantei H.P.E.E. a fost luat de

recurentul P.L.N.B. (la 22 noiembrie 2006), ea fiind scoasă din cauză.

Împrejurarea că

reclamantul P.L.N.B. a cedat drepturile sale litigioase numitului V.C. (la 20

septembrie 2006) nu a făcut ca acesta să-și piardă calitatea de reclamant (și

de apelant) câtă vreme el a preluat ulterior, la 22 noiembrie 2006, tot prin

cesiune de drepturi litigioase drepturile celeilalte reclamante care a și fost

scoasă din cauză.

În cazul de față nu

există renunțare nici expresă, nici precisă, nici la judecată, nici la dreptul

dedus judecății.

Instanța nu s-a

pronunțat asupra procentului de revendicare al fiecărui reclamant – întrucât nu

a fost sesizată cu o asemenea cerere, ca urmare această critică nu este

întemeiată.

Nici criticile

referitoare la greșita aplicare a legii incidente cauzei, recte art. 27 devenit

art. 29 din Legea nr. 10/2001 și greșita apreciere a efectelor produse de

decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale asupra judecării cauzei nu sunt

întemeiate.

Prin decizia Curții

Constituționale s-a stabilit că prin modificarea textului în discuție s-a creat

persoanelor îndreptățite cărora le-au fost preluate fără titlu imobilele aflate

în proprietatea lor, o situație discriminatorie pentru că acestea nu mai aveau

dreptul la restituirea în natură a acestor bunuri, dacă se găseau în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, discriminarea producându-se

în raport de alte persoane în situații similare dar cărora le-a fost

soluționată valorificarea înainte de modificarea art. 27 (potrivit art. 29).

Situația a fost

determinată încă în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 10228 din 7

decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – și neschimbată – până

la acest moment este în sensul că imobilul ce face obiectul dosarului a fost

preluat de stat fără titlu pe

numele altei persoane decât autoarea reclamanților care

era

proprietară, A.F.

Ca urmare, în

conformitate cu concluziile desprinse din Decizia Curții Constituționale mai

sus amintită, instanța de apel a stabilit că în cauză sunt aplicabile art. 27

din Legea nr. 10/2001 în forma nemodificată, ceea ce permite ca măsura

reparatorie în favoarea reclamanților să fie restituirea în natură a părților

din imobil identificate ca fiind deținute de pârâtă (textul art. 27 – devenit

29 – revenind la forma dinaintea modificării urmare publicării în M. Of. a

Decretului nr. 830/2008.

În mod corect s-a

aplicat decizia în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) – (3)

din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat fără titlu.

În mod corect s-a

dispus refacerea expertizei – în materializarea raportului întocmit de expert O.–

care a evidențiat că terenul – în realitate de 210,84 m

2

, teren aferent celor trei apartamente ce au aparținut autoarei reclamantei (și

nu 269 m

2

) reprezintă cota de un sfert din totalul terenului aflat

în posesia pârâtei, teren care nu se poate delimita și partaja pentru că este

ocupat de construcție și de curta interioară, asupra lui fiind în mod obiectiv

instituită o indiviziune forțată.

Nici criticile

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. nu sunt întemeiate,

pe tot parcursul procesului pârâta a beneficiat de serviciul avocatului ales și

instanța a luat măsurile în dosar în conformitate cu regulile referitoare la administrarea

probelor și respectiv asigurarea drepturilor procesuale ale pârâtului. În mod

punctual, în fapt nu s-a invocat încălcarea vreunei norme.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost indicat în mod formal, nefiind

arătată nici o scădere precisă, motiv care de altfel nu a mai fost susținut

nici oral.

Pentru toate aceste

considerente s-a respins ca nefondat recursul pârâtei recurente.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ. văzând art. 240 din 4 aprilie 2011 reprezentând onorariul avocatului

ales (conform delegației din dosar), al intimatului reclamant V.C., în sumă de

2.480 lei va fi obligată recurenta la plata acestei sume către reclamantul

intimat V.C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.M. SA prin administrator judiciar

Activ Lichidator I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 430/ A din 16 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurenta

pârâta SC T.M. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator I.P.U.R.L., la 2.480

lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant V.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.