ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 08 mai 2008, sub nr. 4744/3/2008, reclamanții O.O. și O.C.E. au chemat în judecată pârâții S.R. prin M.E.F., P.M. București, M.B. prin P.G., A.N.R.P. prin C.P.M.

și au solicitat instanței să constate, prin hotărârea pe care o va pronunța, că au calitate de proprietari ai imobilului situat în București, Aleea (intr.) G-ral Ghenea Toma, format din construcție și teren aferent în suprafață de 210 m.p.; să dispună să li se acorde despăgubiri în echivalent, în valoare de 2.138.140 lei (RON), reprezentând 607.426 EUR, la data evaluării, valoare stabilită conform expertizei evaluatoare, efectuată conform standardelor internaționale; în final, reclamanții au solicitat ca, în cazul admiterii capătului de cerere ce are ca obiect pretenții, să li se acorde, prin dispoziție a Primarului, teren aflat în proprietatea M.B. sau spații comerciale din lista celor scoase la vânzare de primărie sau apartamente.

În motivare, reclamanții au arătat că cererea formulată reprezintă o acțiune în pretenții și se datorează nesoluționării complete de către M.B. prin P.G., prin Dispoziția nr. 5925 din 12 iunie 2006, a dreptului lor ce a format obiectul dosarului nr. 27768 din 9 iulie 2001, constituit pe baza notificării nr. 1581 din 9 iulie 2001. Reclamanții au susținut că sunt proprietarii imobilului menționat mai sus, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9551 din 9 septembrie 1971 de N.S.L. al sectorului 6 București. Acest imobil a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri modice, apoi a fost demolat. Prin Dispoziția nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de M.B. prin P.G., le-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul demolat, însă cuantumul acestor despăgubiri nu a fost stabilit nici până în prezent.

În final, reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. în solidar cu M.B. prin P.G., la plata către aceștia a sumei de 2.138.140 RON, indexată cu indicele prețurilor de consum până la data efectivă a plății, cu titlu de despăgubiri. În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1, anexă la C.E.D.O., art. 480, art. 948, art. 966 C. civ. și Legea nr. 10/2001. În dovedirea cererii formulate, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri. Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că în raport de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, introducerea acesteia în cauză nu este justificată.

Pârâtul M.B. prin P.G. a susținut prin întâmpinarea sa, că nu are calitate procesuală, deoarece acesta are numai obligația de a emite o dispoziție cu propunerea de măsuri reparatorii, iar cea care stabilește valoarea despăgubirilor pe care urmează să le primească persoana îndreptățită, este C.C.S.D., conform dispozițiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pârâtul S.R. prin M.E.F. a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Acesta a arătat că nu este deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, care să răspundă notificării formulate ori să analizeze și să stabilească cuantumul final al despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 698 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, urmare a admiterii excepțiilor invocate în acest sens de către pârâți prin întâmpinări. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat, din analiza conținutului cererii deduse judecății, că, deși aceasta este structurată inițial pe trei capete de cerere, în final, reclamanții concluzionează că cererea lor este o acțiune în pretenții, prin care solicită obligarea pârâților S.R. prin M.E.F. în solidar cu M.B. prin P.G., la plata către aceștia a sumei de 2.138.140 RON, indexată cu indicele prețurilor de consum până la data efectivă a plății, cu titlu de despăgubiri.

S-a apreciat că prin cererea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești pe care sunt îndreptățiți să le primească, conform Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în București, Aleea (intr.) G-ral Ghenea Toma, format din construcție și teren aferent în suprafață de 210 m.p. S-a susținut că acest imobil proprietatea reclamanților, a fost preluat de stat și apoi a fost demolat. Prima instanță a mai reținut că prin dispoziția nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de P.M.B. prin P.G. în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanților le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

Reclamanții au depus la dosarul instanței de fond, un raport de expertiză extrajudiciară care stabilește valoarea despăgubirilor pe care aceștia se consideră îndreptățiți să le primească. Tribunalul a constatat că regimul juridic al stabilirii și efectuării plății persoanelor îndreptățite pentru imobilele preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este reglementat în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acesta prevede sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. În baza acestor dispoziții legale este înființată C.C.S.D., care are atribuții privind emiterea deciziilor ce conțin titlurile de despăgubire.

Aceste atribuții sunt exercitate conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII, dispoziții ce sunt imperative și stabilesc întreaga procedură administrativă care trebuie să fie urmată. În cadrul acestei proceduri se parcurg mai multe etape, iar acestea se finalizează cu emiterea de către C.C.S.D., a deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire și valorificarea acestor titluri în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care a fost introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul VI - Secțiunea 1, intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. Din analiza acestor dispoziții legale, tribunalul a reținut că pentru efectuarea plății unor despăgubiri ce se impun să fie acordate reclamanților pentru imobilul lor, este necesar să fie emisă mai întâi o decizie a Comisiei Centrale care reprezintă titlul de despăgubire și, în final, se va emite titlul de despăgubire.

Pentru toate acestea, legea prevede o procedură administrativă, iar această procedură, în cauza de față, nu a fost finalizată. Organele administrative care au obligația, conform dispozițiilor legale menționate, nu sunt pârâții pe care reclamanții i-au chemat în judecată, motiv pentru care tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada existenței identității între persoanele chemate în judecată și cele ce ar putea să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv nu s-a făcut dovada calității procesuale pasive a pârâților. În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 243/ A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin dispoziția P.M.B. nr. 5925 din 12 iunie 2006 de soluționare a notificării reclamanților nr. 1581 din 9 iulie 2001, referitoare la imobilul situat în București, Intr. General Ghenea Toma, au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 210 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în natură. Reclamanții au învestit instanța cu trei capete de cerere. S-a apreciat totodată, că temeiul de drept indicat de către reclamant, nu poate lega instanța, deoarece aceasta este obligată a se pronunța asupra cererii, în funcție de obiect, părți și cauză (dată de motivele de fapt invocate, iar nu de temeiul de drept indicat).

Analizând însă petitul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat tribunalul nu a lămurit temeiul de drept al acțiunii cu care a fost învestită și nici limitele învestirii. În condițiile solicitării de către reclamanți, pe lângă constatarea calității de proprietari asupra imobilului și a despăgubirilor prin echivalent bănesc, respectiv despăgubiri, prin compensare cu alte bunuri (terenuri aflate în proprietatea M.B. sau spații comerciale din lista celor scoase la vânzare de primărie ori apartamente), trebuia luată în considerare existența unei dispoziții de soluționare a notificării și reclamarea lipsei de diligentă a autorităților, în legătură cu stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii.

Reclamanții au efectuat o expertiză evaluatoare asupra imobilului, pe concluziile căreia au întemeiat acțiunea în capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri în valoare de 2.138.140 lei RON reprezentând 607.426 Euro, la data evaluării. În raport de cadrul solicitării, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., instanța de fond trebuia fie să solicite lămuriri suplimentare reclamanților, prin precizarea cererii, fie să pună în discuția părților, calificarea juridică a celor trei capete de cerere, față de care să se stabilească legitimitatea calității procesuale pasive a celor chemați în judecată ca pârâți.

A mai reținut curtea de apel, că, în condițiile unei calificări sumare a cererii, fără dezbaterea părților și fără analizarea tuturor aspectelor invocate în fapt de către reclamanți, determinante asupra obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, nu se poate considera pe deplin lămurit cadrul judecății și ca atare, nu poate fi statuat asupra calității procesuale, respectiv a celor despre care se pretinde că au împiedicat reclamanții în exercițiul normal al dreptului. Astfel, instanța de apel a apreciat că se impune în prealabil, sub aspectul fondului cauzei, calificarea tuturor motivelor de fapt expuse de către reclamanți și identificarea dispozițiilor legale prin prisma cărora pot fi analizate.

Cum procesul a fost rezolvat fără a intra în cercetarea fondului, iar calificarea cererii în această fază procesuală, ar priva părțile de un grad de jurisdicție, s-a constatat că se impune desființarea sentinței apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, prin aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul S.R. prin M.E.F., a promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul consideră că în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamanților desființând în tot sentința apelată în condițiile în care înșiși reclamanții prin motivele de apel nu aduc critici hotărârii de fond în ceea ce privește admiterea lipsei calității procesuale pasive a S.R.

prin M.F.P., arătând chiar faptul că reprezentarea Statului în cauză se realizează de către C.C.S.D. Astfel, recurentul arată că înțelege să reitereze prin motivele de recurs excepția lipsei calității sale procesuale, având în vedere următoarele că dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată prevăd că „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată S.R., prin M.F.P., în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea " Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 28 alin. (3) prevăd situația expresă în care S.R.

prin M.F.P. poate fi chemat în judecată, și anume, numai în cazul in care unitatea deținătoare nu a fost identificată de către P.M.B., în urma notificării sau dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei în termenul prevăzut de lege. De asemenea, dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevăd cine este competent și are obligația să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege și cui anume să se adreseze persoanele îndreptățite cu cererile formulate în acest scop. Textul menționat instituie regula conform căreia deținătorul imobilului este competent să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite pentru restituirea în natură a imobilelor, inclusiv prin plata despăgubirilor bănești.

În plus, și regimul plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat de dispozițiile Titlului VII privind „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ care prin art. 13 stabilește că „Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea C.P.M., C.C.S.D., denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” Pe de altă parte, art. 16 alin. (2) din Titlul VII prevede că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau,

după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor. Urmare a celor arătate, recurentul conchide că în mod greșit instanța de apel a desființat sentința de fond în ceea ce privește admiterea lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P. Intimații nu au formulat întâmpinări și nu s-au administrat alte înscrisuri în această etapă procesuală.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează. Într-o primă critică, recurentul pretinde că instanța de apel, chiar contrar susținerilor reclamanților formulate prin motivele de apel, a desființat în tot sentința, respectiv și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.F., deoarece înșiși reclamanții au arătat că S.R. trebuie să stea în judecată prin C.C.S.D., iar nu prin M.F. Pe lângă faptul că susținerea anterioară este inexactă, întrucât apelanții au învederat că în cazul admiterii apelului, vor solicita în rejudecare, instanței de fond, introducerea în cauză a C.C.S.D. în reprezentarea S.R., se impune a se preciza că indiferent dacă S.R. în prezenta pricină este reprezentat fie de M.E.F., fie de C.C.S.D., atare chestiune nu privește excepția lipsei calității procesuale a S.R., ci excepția lipsei calității de reprezentant a M.F., reglementată de art. 161 C. proc.

civ. În plus, o eventuală deturnare de către instanță, a finalității celor susținute de reclamanți prin motivele de apel, numai aceștia sunt în măsură să o invoce prin promovarea recursului, date fiind prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca persoane presupus vătămate prin soluția instanței de apel; or, reclamanții nu au uzat de calea de atac. Excepția lipsei calității procesuale pasive a S.R. reprezentat prin M.F., nu poate fi analizată la acest moment procesual, dată fiind soluția din apel, prin care instanța nici nu a confirmat, nici nu a infirmat excepția enunțată, constatând că se impune clarificarea cadrului procesual, pe baza unor precizări necesar a fi făcute de reclamanți din cauză și pe care instanța de rejudecare va trebui să le pretindă în virtutea art. 129 alin. (3) C. proc.

civ. Or, de vreme ce pretențiile supuse judecății nu au primit o calificare juridică adecvată, reiese că nici temeiul de drept incident speței nu s-a identificat; așa fiind, numai după afirmarea raportului juridic dedus judecății și după determinarea normelor de drept incidente, se poate stabili care dintre pârâți (toți, sau numai unii dintre ei) sunt subiect pasiv al raportului supus cercetării judecătorești. Drept urmare, nu se impune a se analiza în prezentul recurs incidența sau excluderea dispozițiilor art. 28 alin. (3) sau ale art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ori ale art. 16 și urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât este prematur.

Ceea ce este cert, așa cum corect a identificat instanța de apel, reclamanții sunt în situația de a fi beneficiarii unei dispoziții prin care li s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru stabilirea și plata despăgubirilor – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din București, Aleea (Intr.) G-ral Ghenea Toma (construcție și teren de 210 mp), dispoziție nr. 5925 din 12 iunie 2006 și, după mai bine de trei ani, nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor și cu atât mai puțin, să le fi fost achitate efectiv. Fie numai și din această sumară descriere, reiese că, în principal, se reclamă nefuncționalitatea, durata nerezonabilă pentru atingerea finalității realizării dreptului, ineficiența procedurii instituite prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, premisă de la care va trebui să pornească prima instanță în demersul de calificare a cererii, după cum va trebui observată jurisprudența în materie a C.E.D.O.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei civile nr. 243/ A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.