ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de
08 mai 2008, sub nr. 4744/3/2008, reclamanții O.O. și O.C.E. au chemat în
judecată pârâții S.R. prin M.E.F., P.M. București, M.B. prin P.G., A.N.R.P. prin
C.P.M. și au solicitat instanței să constate, prin hotărârea pe care o va
pronunța, că au calitate de proprietari ai imobilului situat în București,
Aleea (intr.) G-ral Ghenea Toma, format din construcție și teren aferent în
suprafață de 210 m.p.; să dispună să li se acorde despăgubiri în echivalent, în
valoare de 2.138.140 lei (RON), reprezentând 607.426 EUR, la data evaluării,
valoare stabilită conform expertizei evaluatoare, efectuată conform
standardelor internaționale; în final, reclamanții au solicitat ca, în cazul
admiterii capătului de cerere ce are ca obiect pretenții, să li se acorde, prin
dispoziție a Primarului, teren aflat în proprietatea M.B. sau spații comerciale
din lista celor scoase la vânzare de primărie sau apartamente.
În motivare,
reclamanții au arătat că cererea formulată reprezintă o acțiune în pretenții și
se datorează nesoluționării complete de către M.B. prin P.G., prin Dispoziția nr.
5925 din 12 iunie 2006, a dreptului lor ce a format obiectul dosarului nr. 27768
din 9 iulie 2001, constituit pe baza notificării nr. 1581 din 9 iulie 2001.
Reclamanții au susținut că sunt proprietarii imobilului menționat mai sus,
conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9551 din 9
septembrie 1971 de N.S.L. al sectorului 6 București. Acest imobil a fost
preluat de stat cu plata unor despăgubiri modice, apoi a fost demolat. Prin
Dispoziția nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de M.B. prin P.G., le-au fost
acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul demolat, însă cuantumul
acestor despăgubiri nu a fost stabilit nici până în prezent.
În final, reclamanții
au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. în
solidar cu M.B. prin P.G., la plata către aceștia a sumei de 2.138.140 RON,
indexată cu indicele prețurilor de consum până la data efectivă a plății, cu
titlu de despăgubiri.
În drept, reclamanții
și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1,
anexă la C.E.D.O., art. 480, art. 948, art. 966 C. civ. și Legea nr. 10/2001.
În dovedirea cererii
formulate, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin întâmpinare,
pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,
susținând că în raport de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, introducerea
acesteia în cauză nu este justificată.
Pârâtul M.B. prin P.G.
a susținut prin întâmpinarea sa, că nu are calitate procesuală, deoarece acesta
are numai obligația de a emite o dispoziție cu propunerea de măsuri
reparatorii, iar cea care stabilește valoarea despăgubirilor pe care urmează să
le primească persoana îndreptățită, este C.C.S.D., conform dispozițiilor
prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâtul S.R. prin M.E.F.
a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat, de asemenea, excepția
lipsei calității sale procesuale pasive. Acesta a arătat că nu este deținătorul
imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform
Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, care să răspundă notificării formulate
ori să analizeze și să stabilească cuantumul final al despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.
698 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă,
a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără
calitate procesuală pasivă, urmare a admiterii excepțiilor invocate în acest
sens de către pârâți prin întâmpinări.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a constatat, din analiza conținutului cererii deduse
judecății, că, deși aceasta este structurată inițial pe trei capete de cerere,
în final, reclamanții concluzionează că cererea lor este o acțiune în
pretenții, prin care solicită obligarea pârâților S.R. prin M.E.F. în solidar
cu M.B. prin P.G., la plata către aceștia a sumei de 2.138.140 RON, indexată cu
indicele prețurilor de consum până la data efectivă a plății, cu titlu de
despăgubiri.
S-a apreciat că prin
cererea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata
despăgubirilor bănești pe care sunt îndreptățiți să le primească, conform Legii
nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în București, Aleea (intr.)
G-ral Ghenea Toma, format din construcție și teren aferent în suprafață de 210 m.p. S-a susținut că acest imobil proprietatea reclamanților, a fost preluat de stat și apoi a
fost demolat.
Prima instanță a mai
reținut că prin dispoziția nr. 5925 din 12 iunie 2006 emisă de P.M.B. prin P.G.
în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanților le-au fost acordate măsuri
reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate
și valoarea de piață, pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Reclamanții au depus la dosarul instanței de fond, un raport de expertiză
extrajudiciară care stabilește valoarea despăgubirilor pe care aceștia se
consideră îndreptățiți să le primească.
Tribunalul a constatat
că regimul juridic al stabilirii și efectuării plății persoanelor îndreptățite
pentru imobilele preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, este reglementat în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acesta
prevede sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a
despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. În baza
acestor dispoziții legale este înființată C.C.S.D., care are atribuții privind
emiterea deciziilor ce conțin titlurile de despăgubire. Aceste atribuții sunt
exercitate conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII, dispoziții ce sunt
imperative și stabilesc întreaga procedură administrativă care trebuie să fie
urmată.
În cadrul acestei
proceduri se parcurg mai multe etape, iar acestea se finalizează cu emiterea de
către C.C.S.D., a deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire și valorificarea
acestor titluri în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin
care a fost introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
Capitolul VI - Secțiunea 1, intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Din analiza acestor
dispoziții legale, tribunalul a reținut că pentru efectuarea plății unor
despăgubiri ce se impun să fie acordate reclamanților pentru imobilul lor, este
necesar să fie emisă mai întâi o decizie a Comisiei Centrale care reprezintă
titlul de despăgubire și, în final, se va emite titlul de despăgubire. Pentru
toate acestea, legea prevede o procedură administrativă, iar această procedură,
în cauza de față, nu a fost finalizată. Organele administrative care au
obligația, conform dispozițiilor legale menționate, nu sunt pârâții pe care
reclamanții i-au chemat în judecată, motiv pentru care tribunalul a constatat
că nu s-a făcut dovada existenței identității între persoanele chemate în
judecată și cele ce ar putea să fie obligate în raportul juridic dedus
judecății, respectiv nu s-a făcut dovada calității procesuale pasive a
pârâților.
În termen legal,
împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat apel, criticând soluția
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.
243/ A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul, dispunându-se
desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că prin dispoziția P.M.B. nr. 5925 din 12
iunie 2006 de soluționare a notificării reclamanților nr. 1581 din 9 iulie 2001,
referitoare la imobilul situat în București, Intr. General Ghenea Toma, au fost
acordate măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre
despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru imobilul compus din teren
în suprafață de 210 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în
natură.
Reclamanții au
învestit instanța cu trei capete de cerere. S-a apreciat totodată, că temeiul
de drept indicat de către reclamant, nu poate lega instanța, deoarece aceasta
este obligată a se pronunța asupra cererii, în funcție de obiect, părți și
cauză (dată de motivele de fapt invocate, iar nu de temeiul de drept indicat).
Analizând însă
petitul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat tribunalul
nu a lămurit temeiul de drept al acțiunii cu care a fost învestită și nici limitele
învestirii.
În condițiile
solicitării de către reclamanți, pe lângă constatarea calității de proprietari
asupra imobilului și a despăgubirilor prin echivalent bănesc, respectiv
despăgubiri, prin compensare cu alte bunuri (terenuri aflate în proprietatea M.B.
sau spații comerciale din lista celor scoase la vânzare de primărie ori
apartamente), trebuia luată în considerare existența unei dispoziții de
soluționare a notificării și reclamarea lipsei de diligentă a autorităților, în
legătură cu stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii. Reclamanții au
efectuat o expertiză evaluatoare asupra imobilului, pe concluziile căreia au
întemeiat acțiunea în capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri în valoare
de 2.138.140 lei RON reprezentând 607.426 Euro, la data evaluării.
În raport de cadrul
solicitării, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.,
instanța de fond trebuia fie să solicite lămuriri suplimentare reclamanților,
prin precizarea cererii, fie să pună în discuția părților, calificarea juridică
a celor trei capete de cerere, față de care să se stabilească legitimitatea
calității procesuale pasive a celor chemați în judecată ca pârâți.
A mai reținut curtea
de apel, că, în condițiile unei calificări sumare a cererii, fără dezbaterea
părților și fără analizarea tuturor aspectelor invocate în fapt de către
reclamanți, determinante asupra obiectului și cauzei cererii de chemare în
judecată, nu se poate considera pe deplin lămurit cadrul judecății și ca atare,
nu poate fi statuat asupra calității procesuale, respectiv a celor despre care
se pretinde că au împiedicat reclamanții în exercițiul normal al dreptului.
Astfel, instanța de
apel a apreciat că se impune în prealabil, sub aspectul fondului cauzei,
calificarea tuturor motivelor de fapt expuse de către reclamanți și
identificarea dispozițiilor legale prin prisma cărora pot fi analizate.
Cum procesul a fost
rezolvat fără a intra în cercetarea fondului, iar calificarea cererii în
această fază procesuală, ar priva părțile de un grad de jurisdicție, s-a
constatat că se impune desființarea sentinței apelate, cu trimiterea cauzei
spre rejudecare primei instanțe, prin aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1)
teza a II-a C. proc. civ.
În termen legal,
împotriva acestei decizii, pârâtul S.R. prin M.E.F., a promovat recurs,
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul consideră
că în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamanților desființând în
tot sentința apelată în condițiile în care înșiși reclamanții prin motivele de
apel nu aduc critici hotărârii de fond în ceea ce privește admiterea lipsei
calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P., arătând chiar faptul că
reprezentarea Statului în cauză se realizează de către C.C.S.D.
Astfel, recurentul
arată că înțelege să reitereze prin motivele de recurs excepția lipsei
calității sale procesuale, având în vedere următoarele că dispozițiile art. 28 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001, republicată prevăd că „în cazul în care unitatea
deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în
judecată S.R., prin M.F.P., în termen de 90 de zile de la data la care a expirat
termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea
primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea "
Prin urmare,
dispozițiile cuprinse în art. 28 alin. (3) prevăd situația expresă în care S.R.
prin M.F.P. poate fi chemat în judecată, și anume, numai în cazul in care
unitatea deținătoare nu a fost identificată de către P.M.B., în urma notificării
sau dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei în termenul prevăzut de
lege.
De asemenea,
dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevăd cine este competent
și are obligația să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege
și cui anume să se adreseze persoanele îndreptățite cu cererile formulate în
acest scop. Textul menționat instituie regula conform căreia deținătorul
imobilului este competent să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite
pentru restituirea în natură a imobilelor, inclusiv prin plata despăgubirilor
bănești.
În plus, și regimul
plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este
reglementat de dispozițiile Titlului VII privind „Regimul stabilirii și plății
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri
adiacente, act normativ care prin art. 13 stabilește că „Pentru analizarea și
stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit
prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea C.P.M., C.C.S.D.,
denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele
atribuții:
a) dispune emiterea
deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri
legale, necesare aplicării prezentei legi.”
Pe de altă parte, art.
16 alin. (2) din Titlul VII prevede că notificările formulate potrivit
prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul
arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se
predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D.,
însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea
notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor
conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate
de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a
imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,
inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse
de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30
de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după
caz, a ordinelor.
Urmare a celor
arătate, recurentul conchide că în mod greșit instanța de apel a desființat
sentința de fond în ceea ce privește admiterea lipsei calității procesuale
pasive a S.R. prin M.F.P.
Intimații nu au formulat
întâmpinări și nu s-au administrat alte înscrisuri în această etapă procesuală.
Recursul formulat
este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Într-o primă critică,
recurentul pretinde că instanța de apel, chiar contrar susținerilor
reclamanților formulate prin motivele de apel, a desființat în tot sentința,
respectiv și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin
M.F., deoarece înșiși reclamanții au arătat că S.R. trebuie să stea în judecată
prin C.C.S.D., iar nu prin M.F.
Pe lângă faptul că
susținerea anterioară este inexactă, întrucât apelanții au învederat că în
cazul admiterii apelului, vor solicita în rejudecare, instanței de fond,
introducerea în cauză a C.C.S.D. în reprezentarea S.R., se impune a se preciza
că indiferent dacă S.R. în prezenta pricină este reprezentat fie de M.E.F., fie
de C.C.S.D., atare chestiune nu privește excepția lipsei calității procesuale a
S.R., ci excepția lipsei calității de reprezentant a M.F., reglementată de art.
161 C. proc. civ.
În plus, o eventuală
deturnare de către instanță, a finalității celor susținute de reclamanți prin
motivele de apel, numai aceștia sunt în măsură să o invoce prin promovarea
recursului, date fiind prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca
persoane presupus vătămate prin soluția instanței de apel; or, reclamanții nu
au uzat de calea de atac.
Excepția lipsei
calității procesuale pasive a S.R. reprezentat prin M.F., nu poate fi analizată
la acest moment procesual, dată fiind soluția din apel, prin care instanța nici
nu a confirmat, nici nu a infirmat excepția enunțată, constatând că se impune
clarificarea cadrului procesual, pe baza unor precizări necesar a fi făcute de
reclamanți din cauză și pe care instanța de rejudecare va trebui să le pretindă
în virtutea art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
Or, de vreme ce
pretențiile supuse judecății nu au primit o calificare juridică adecvată, reiese
că nici temeiul de drept incident speței nu s-a identificat; așa fiind, numai
după afirmarea raportului juridic dedus judecății și după determinarea normelor
de drept incidente, se poate stabili care dintre pârâți (toți, sau numai unii
dintre ei) sunt subiect pasiv al raportului supus cercetării judecătorești.
Drept urmare, nu se
impune a se analiza în prezentul recurs incidența sau excluderea dispozițiilor art.
28 alin. (3) sau ale art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ori ale art. 16
și urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât este prematur.
Ceea ce este cert,
așa cum corect a identificat instanța de apel, reclamanții sunt în situația de
a fi beneficiarii unei dispoziții prin care li s-a propus acordarea de
despăgubiri în condițiile legii speciale pentru stabilirea și plata
despăgubirilor – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din
București, Aleea (Intr.) G-ral Ghenea Toma (construcție și teren de 210 mp),
dispoziție nr. 5925 din 12 iunie 2006 și, după mai bine de trei ani, nu s-a
stabilit cuantumul despăgubirilor și cu atât mai puțin, să le fi fost achitate
efectiv.
Fie numai și din
această sumară descriere, reiese că, în principal, se reclamă
nefuncționalitatea, durata nerezonabilă pentru atingerea finalității realizării
dreptului, ineficiența procedurii instituite prin dispozițiile Titlului VII din
Legea nr. 247/2005, premisă de la care va trebui să pornească prima instanță în
demersul de calificare a cererii, după cum va trebui observată jurisprudența în
materie a C.E.D.O.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, în aplicarea
prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat,
recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei civile nr. 243/
A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.