ÎCCJ, decizie (scj.ro #84492)

Fals în

înscrisuri sub semnătură privată. Fals material în înscrisuri oficiale. Uz de

fals. Încadrare juridică. Evaziune fiscală. Interzicerea dreptului de a fi

administrator. Omisiune de a comunica dispozitivul hotărârii de condamnare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni de fals. Falsul în înscrisuri. Falsul în înscrisuri sub semnătură

privată. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni în legătură cu

activitățile economice. Evaziunea fiscală

Indice alfabetic:

Drept penal

- fals în înscrisuri

sub semnătură privată

- fals material în

înscrisuri oficiale

- uz de fals

- evaziune fiscală

- interzicerea dreptului de a fi

administrator

- omisiune de a comunica dispozitivul

hotărârii de condamnare

C. pen.,

art. 41 alin. (2), art. 145, art. 150

alin. (2), art. 288, art. 290, art. 291

C. proc. pen.,

art. 334

Legea nr. 87/1994,

art. 13, actual 11 alin. (1) lit. c)

Legea nr. 26/1990,

art. 7, art. 21 lit. g)

administratorul unei societăți comerciale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu ale

infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, deoarece

societățile comerciale, fiind persoane juridice de drept privat, nu intră sub

incidența prevederilor art. 145 C. pen., iar înscrisurile emise de societățile comerciale

nu sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) din același cod.

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la pedeapsa complementară a

interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale, care

îl face nedemn de a exercita această profesie, atrage, potrivit art. 7 din

Legea nr. 26/1990, obligația instanței de a comunica Oficiului registrului

comerțului dispozitivul hotărârii de condamnare, iar neîndeplinirea acestei obligații

constituie motiv de casare a hotărârii.

I.C.C.J., secția

penală, decizia nr. 2412 din 4 mai 2004

Prin sentința penală nr. 614 din 30 octombrie 2002, Judecătoria Lugoj a

condamnat pe inculpatul M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune

fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, de fals material în

înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 alin. (1) C. pen., de uz de fals

prevăzută în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod,

și a infracțiunii de sustragere de sub sechestru prevăzută în art. 244 alin.

(2) C. pen.

Instanța a reținut că, în perioada 3 mai 1993 - 7 septembrie 1999, în calitate

de asociat unic și administrator la societatea comercială M., inculpatul nu a

înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate, prejudiciind statul cu

suma de 385.177.931 de lei reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoare

adăugată neachitate; în perioada octombrie 2000 - aprilie 2001, inculpatul a prezentat

organelor de urmărire penală 3 borderouri de achiziție și 22 de facturi fiscale

falsificate, în scopul diminuării prejudiciului constatat, iar în august 2001,

deși avea calitatea de custode, inculpatul a vândut o autobenă asupra căreia

s-a aplicat sechestru.

Prin decizia penală nr. 117 din 14 martie 2003, rămasă definitivă prin

nerecurare, Tribunalul Timiș a admis apelul procurorului, a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi

administrator pe o durată de 3 ani și a respins apelul inculpatului.

Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.

Potrivit art. 290 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin

vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul

falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea

producerii unei consecințe juridice constituie infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată.

Conform art. 150 alin. (2) C. pen., „înscris oficial” este orice înscris care

emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparține

unei asemenea unități, iar art. 145 din același cod stabilește că prin termenul

„public” se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile

publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public,

administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică,

serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit

legii, sunt de interes public.

Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a falsificat 3

borderouri de achiziție și 22 de facturi fiscale, iar societățile comerciale

emitente sunt persoane juridice de drept privat, în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 145 C. pen.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., instanțele trebuiau să schimbe

încadrarea juridică din prevederile art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., în

prevederile art. 290 din același cod.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, instanțele judecătorești sunt obligate

să trimită Oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data

când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor

definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror

înregistrare este cerută de lege, iar în aceste încheieri și hotărâri,

instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul

comerțului.

Conform art. 21 lit. g) din aceeași lege, în registrul comerțului se vor

înregistra mențiuni referitoare, între altele, la hotărârea de condamnare a

comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această

profesie.

Condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la

2 ani închisoare și interzicerea dreptului de a fi administrator al unei

societăți comerciale pe timp de 3 ani, instanțele aveau obligația să dispună și

efectuarea înregistrării acestei hotărâri definitive în registrul comerțului.

În consecință, recursul în anulare a fost admis și s-a dispus schimbarea

încadrării juridice în sensul considerentelor ce preced, precum și comunicarea

dispozitivului deciziei penale la registrul comerțului.