ÎCCJ, decizie (scj.ro #84054)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84054) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Folosirea, cu rea-credință, a creditului

de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia. Fals

în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni

prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată

Indice alfabetic:

Drept penal

-

folosirea, cu rea-credință, a creditului de care se bucură societatea,

într-un scop contrar intereselor acesteia

-

fals în înscrisuri sub semnătură privată

Legea nr. 31/1990, republicată,

art. 272 alin. (1) pct. 2

C.

pen

.,

art.

290

bancar acordat societății pentru realizarea unui contract comercial, în scopul

achitării unor datorii proprii și al unor datorii ale societății - unele dintre

acestea către o altă societate comercială în care îndeplinea tot funcția de

administrator - punând astfel societatea în imposibilitatea de a-și îndeplini

obligațiile asumate prin contract și de a funcționa, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea

nr. 31/1990, republicată, constând în folosirea, cu rea-credință, de către

fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății,

a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor

acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care

are interese direct sau indirect.

pen

., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin

contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod,

dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei

persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice,

constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin

urmare, întocmirea de facturi

proformă

în care sunt

consemnate operațiuni comerciale fictive, fără ca facturile să fie falsificate

prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice

mod, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.

pen

.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 564 din 18 februarie 2008

Prin sentința penală nr. 121/P din 5 iunie 2006,

Tribunalul Neamț a dispus, între altele, condamnarea inculpatului H.I. la o

pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.

272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

. și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen

.

Prima instanță a reținut că partea vătămată C.P., unchiul

lui C.D., fiind interesată de importarea unei cantități mari de cherestea, prin

intermediul acestuia, a cunoscut pe inculpatul H.I., administrator la

societățile comerciale H. și Y., având ca obiect de activitate exploatarea și

prelucrarea lemnului, respectiv fabricarea de cherestea.

La 2 iulie 2003, partea vătămată, în calitate de persoană

fizică și societatea comercială H., prin administrator H.I., au încheiat un contract

de vânzare-cumpărare a unei cantități de 25.000 mc cherestea la prețul de 112

euro/mc, contract în care se insera, între altele, faptul că înainte de prima

livrare se va emite o scrisoare de garanție conform cerințelor bancare, în

valoare de 100.000 de euro, din partea băncii cumpărătorului în favoarea băncii

vânzătorului, durata contractului fiind de 12 luni cu posibilitatea de

prelungire.

De asemenea, părțile au încheiat o convenție care stipula

ca partea vătămată să emită pe termen de un an o scrisoare de garanție bancară

de 100.000 de euro către banca R., pentru ca, în baza acestei garanții, banca

să acorde un credit corespunzător pentru societatea comercială H., în vederea

realizării contractului comercial încheiat.

La 8 iulie 2003, Banca Landului

Bayern

- Sucursala

Nurenberg

a emis o scrisoare de garanție

în valoare de 100.000 de euro către banca română, comitent fiind C.D. pentru

asigurarea creditului ce urma a fi contractat de inculpatul H.I., care, în

calitate de administrator al societății ce încheiase contractul de

vânzare-cumpărare, a încheiat un contract de facilitate de credit pe termen

scurt cu banca R. Facilitatea a fost acordată pentru suma de 98.000 de euro, pe

12 luni, scadența fiind la 15 iulie 2004.

După încheierea contractului, inculpatul a emis, în

perioada 1 august 2003 - 21 august 2003, note de tragere cu diferite sume de

bani, până la concurența sumei de 84.004,68 de euro, în baza mai multor facturi

fiscale, în care inculpatul a înscris că societatea comercială H. a cumpărat material

lemnos pentru fabricarea de cherestea, însumând 3.149 mc, când, în realitate,

cu creditul obținut, inculpatul a achitat contravaloarea unor facturi către

furnizorii săi.

Contractul comercial cu partea vătămată nu s-a realizat,

iar inculpatul nu a achitat conform graficului de rambursare prima rată a

creditului, motiv pentru care banca l-a somat și a trecut la executarea

scrisorii de garanție emisă de banca germană.

Tribunalul a reținut în sarcina inculpatului H.I.

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.,

dat fiind că a folosit cu rea-credință creditul societății la bancă, într-un

scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al administratorului

societății, adică nu a respectat destinația creditului declarată băncii,

societatea transformând valuta în lei și achitând o datorie către societatea

comercială Y., societate administrată de inculpat.

La rândul său, C.D. a

extras din suma totală transformată în lei, suma de 47.690 de lei, în baza

împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei datorii personale.

În lunile august și

septembrie 2003, din suma de bani plătită către societatea comercială Y.,

inculpatul H.I. a făcut alte plăți cu ordine de plată, facturi și bilete la

ordin, care nu făceau obiectul creditului.

De asemenea, tribunalul a

constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu rezultă din probele administrate

existența vreunei modalități de săvârșire a faptei, așa cum ea este

reglementată de art. 288 coroborat cu art. 290 C.

pen

.,

facturile emise de inculpatul H.I. pentru societatea comercială H. nefiind

falsificate în modalitățile prevăzute în art. 288 C.

pen

.

pentru obținerea creditului și neinfluențând veniturile datorate bugetului de

stat de inculpat, ele fiind întocmite

proforma

,

pentru că în lipsa acestor documente nu se putea deschide creditarea.

Împotriva sentinței au declarat apel procurorul și

inculpatul H.I.

În apelul procurorului, se critică, între altele, greșita

achitare a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată.

Inculpatul H.I. a criticat sentința pentru motive de

nelegalitate

și netemeinicie vizând greșita condamnare a sa

pentru infracțiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.,

arătând că nu a folosit creditul cu rea-credință sau în scop personal ori al

altor societăți comerciale și solicitând achitarea.

Prin decizia penală nr. 373 din 5 decembrie 2006, Curtea

de Apel Bacău a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul și

inculpatul H.I., criticând-o pentru aceleași motive de

nelegalitate

și netemeinicie ca și cele invocate în apel, procurorul pentru greșita achitare

a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, iar inculpatul H.I. pentru greșita sa condamnare pentru

infracțiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

republicată.

Examinând hotărârile, prin prisma criticilor

recurenților, care se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc

.

pen

.,

ca și, din oficiu, pentru cazurile enunțate de art. 385

9

alin. (3)

C.

proc

.

pen

., Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Mențiunile din facturile

proformă

întocmite de inculpatul H.I. nu au fost realizate prin acțiuni care să

constituie unul din elementele materiale ale infracțiunii prevăzute în art. 290

C.

pen

.

Potrivit acestui text de lege, este sancționată

falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori

a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește

înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în

vederea producerii unei consecințe juridice.

Actele materiale infracționale ce reprezintă elementul

material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt

contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice

mod.

Alterarea adevărului în cazul infracțiunilor de fals

material în înscrisuri, deci și în cazul înscrisurilor sub semnătură privată,

se realizează asupra materialității înscrisului însuși, a formei materiale, a

scrierii (

instrumentum

),

și nu a asupra conținutului, substanței sale, a împrejurărilor și faptelor

despre care trebuie să facă probă (

negotium

).

A contraface înseamnă a imita, a plăsmui, a reproduce

ceva în mod fraudulos, atribuindu-i caracter de autenticitate. A contraface o

scriere înseamnă a reproduce fraudulos scrierea unei persoane pentru a face să

se creadă că scrierea este cea originală și exprimă voința persoanei la care

face referire actul.

Alterarea înseamnă modificarea materială a redactării

textului înscrisului prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte, cifre.

În cauză, inculpatul H.I. a întocmit facturi

proformă

cerute de sistemul bancar, la cererea băncii, cu

caracter comercial de ofertare, în lipsa lor neputându-se încasa suma depusă de

beneficiar drept garanție. În materialitatea lor, aceste facturi nu au fost

alterate sau contrafăcute. Numai operațiunile comerciale consemnate sunt fictive,

simulate sau, poate, numai viitoare, dar acest procedeu, care ar putea fi

caracterizat ca nepermis, nu se înscrie între actele materiale interzise de

art. 290 C.

pen

.

Instanțele anterioare au reținut, în mod justificat, în

sarcina inculpatului H.I. săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 272 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C.

pen

.

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, constituie infracțiune fapta fondatorului, administratorului,

directorului sau reprezentantul legal al societății, care folosește, cu

rea-credință, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop

contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o

altă societate în care are interese direct sau indirect.

Este de observat că

răspunderea penală este condiționată de existența relei-credințe în utilizarea

bunurilor sau creditelor societății.

Chiar și în situația în care asociatul unic este și

administratorul societății și există premisele unei confuziuni a patrimoniilor,

deturnarea bunurilor și creditelor afectează finalitatea constituirii

societății ca entitate juridică de natură comercială, acela al obținerii de

profit.

Nu se poate apăra de răspundere penală acela care

afectează funcționalitatea societății pe care o administrează dacă folosește

bunurile și creditele în scopul acoperirii unor datorii proprii, pentru că

rolul administratorului este de a eficientiza activitatea societății, și nu de

a acoperi datorii proprii sau ale altor persoane fizice ori juridice.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul

că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății la bancă, într-un

scop contrar intereselor acesteia și în folosul propriu.

După ce, pe baza scrisorii de garanție bancară,

inculpatul H.I., în calitate de reprezentant al societății comerciale H.,

folosindu-se de facturi

proformă

emise de o societate

pe care o reprezenta, a obținut creditul pentru suma de 98.000 de euro, acesta

nu a respectat destinația creditului. Inculpatul a transformat suma împrumutată

în lei și a achitat sume de bani către asociația familială F., societatea

comercială Y., al cărei asociat și administrator era tot inculpatul, societatea

comercială F. și Ocolul Silvic M.

Din același credit s-a retras și suma de 47.690 de lei de

către C.D., în baza împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei

datorii personale.

Observăm, deci, că prin diferite operațiuni inculpatul a

lipsit societatea pe care o administra și care era parte contractantă în

relația cu partea vătămată, dar care era și beneficiara creditului bancar acordat,

de orice posibilitate de a mai funcționa, nemaivorbind de posibilitatea

îndeplinirii obligațiilor asumate prin contract.

În consecință, apreciind ca legale și temeinice

hotărârile pronunțate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.