ÎCCJ, decizie (scj.ro #84054)

Folosirea, cu rea-credință, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia. Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată Indice alfabetic: Drept penal - folosirea, cu rea-credință, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia - fals în înscrisuri sub semnătură privată Legea nr. 31/1990, republicată, art. 272 alin. (1) pct. 2 C. pen ., art. 290 1. Fapta administratorului unei societăți comerciale, de a folosi creditul bancar acordat societății pentru realizarea unui contract comercial, în scopul achitării unor datorii proprii și al unor datorii ale societății - unele dintre acestea către o altă societate comercială în care îndeplinea tot funcția de administrator - punând astfel societatea în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract și de a funcționa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, constând în folosirea, cu rea-credință, de către fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

2. În conformitate cu prevederile art. 290 raportat la art. 288 C. pen ., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin urmare, întocmirea de facturi proformă în care sunt consemnate operațiuni comerciale fictive, fără ca facturile să fie falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen . I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 564 din 18 februarie 2008 Prin sentința penală nr. 121/P din 5 iunie 2006, Tribunalul Neamț a dispus, între altele, condamnarea inculpatului H.I.

la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . Prima instanță a reținut că partea vătămată C.P., unchiul lui C.D., fiind interesată de importarea unei cantități mari de cherestea, prin intermediul acestuia, a cunoscut pe inculpatul H.I., administrator la societățile comerciale H. și Y., având ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului, respectiv fabricarea de cherestea.

La 2 iulie 2003, partea vătămată, în calitate de persoană fizică și societatea comercială H., prin administrator H.I., au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de 25.000 mc cherestea la prețul de 112 euro/mc, contract în care se insera, între altele, faptul că înainte de prima livrare se va emite o scrisoare de garanție conform cerințelor bancare, în valoare de 100.000 de euro, din partea băncii cumpărătorului în favoarea băncii vânzătorului, durata contractului fiind de 12 luni cu posibilitatea de prelungire. De asemenea, părțile au încheiat o convenție care stipula ca partea vătămată să emită pe termen de un an o scrisoare de garanție bancară de 100.000 de euro către banca R., pentru ca, în baza acestei garanții, banca să acorde un credit corespunzător pentru societatea comercială H., în vederea realizării contractului comercial încheiat.

La 8 iulie 2003, Banca Landului Bayern - Sucursala Nurenberg a emis o scrisoare de garanție în valoare de 100.000 de euro către banca română, comitent fiind C.D. pentru asigurarea creditului ce urma a fi contractat de inculpatul H.I., care, în calitate de administrator al societății ce încheiase contractul de vânzare-cumpărare, a încheiat un contract de facilitate de credit pe termen scurt cu banca R. Facilitatea a fost acordată pentru suma de 98.000 de euro, pe 12 luni, scadența fiind la 15 iulie 2004. După încheierea contractului, inculpatul a emis, în perioada 1 august 2003 - 21 august 2003, note de tragere cu diferite sume de bani, până la concurența sumei de 84.004,68 de euro, în baza mai multor facturi fiscale, în care inculpatul a înscris că societatea comercială H. a cumpărat material lemnos pentru fabricarea de cherestea, însumând 3.149 mc, când, în realitate, cu creditul obținut, inculpatul a achitat contravaloarea unor facturi către furnizorii săi.

Contractul comercial cu partea vătămată nu s-a realizat, iar inculpatul nu a achitat conform graficului de rambursare prima rată a creditului, motiv pentru care banca l-a somat și a trecut la executarea scrisorii de garanție emisă de banca germană. Tribunalul a reținut în sarcina inculpatului H.I. săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., dat fiind că a folosit cu rea-credință creditul societății la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al administratorului societății, adică nu a respectat destinația creditului declarată băncii, societatea transformând valuta în lei și achitând o datorie către societatea comercială Y., societate administrată de inculpat.

La rândul său, C.D. a extras din suma totală transformată în lei, suma de 47.690 de lei, în baza împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei datorii personale. În lunile august și septembrie 2003, din suma de bani plătită către societatea comercială Y., inculpatul H.I. a făcut alte plăți cu ordine de plată, facturi și bilete la ordin, care nu făceau obiectul creditului. De asemenea, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu rezultă din probele administrate existența vreunei modalități de săvârșire a faptei, așa cum ea este reglementată de art. 288 coroborat cu art. 290 C. pen ., facturile emise de inculpatul H.I.

pentru societatea comercială H. nefiind falsificate în modalitățile prevăzute în art. 288 C. pen . pentru obținerea creditului și neinfluențând veniturile datorate bugetului de stat de inculpat, ele fiind întocmite proforma , pentru că în lipsa acestor documente nu se putea deschide creditarea. Împotriva sentinței au declarat apel procurorul și inculpatul H.I. În apelul procurorului, se critică, între altele, greșita achitare a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inculpatul H.I. a criticat sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând greșita condamnare a sa pentru infracțiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., arătând că nu a folosit creditul cu rea-credință sau în scop personal ori al altor societăți comerciale și solicitând achitarea.

Prin decizia penală nr. 373 din 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile, ca nefondate. Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul și inculpatul H.I., criticând-o pentru aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ca și cele invocate în apel, procurorul pentru greșita achitare a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar inculpatul H.I. pentru greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată. Examinând hotărârile, prin prisma criticilor recurenților, care se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc . pen ., ca și, din oficiu, pentru cazurile enunțate de art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Mențiunile din facturile proformă întocmite de inculpatul H.I.

nu au fost realizate prin acțiuni care să constituie unul din elementele materiale ale infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen . Potrivit acestui text de lege, este sancționată falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice. Actele materiale infracționale ce reprezintă elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

Alterarea adevărului în cazul infracțiunilor de fals material în înscrisuri, deci și în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, se realizează asupra materialității înscrisului însuși, a formei materiale, a scrierii ( instrumentum ), și nu a asupra conținutului, substanței sale, a împrejurărilor și faptelor despre care trebuie să facă probă ( negotium ). A contraface înseamnă a imita, a plăsmui, a reproduce ceva în mod fraudulos, atribuindu-i caracter de autenticitate. A contraface o scriere înseamnă a reproduce fraudulos scrierea unei persoane pentru a face să se creadă că scrierea este cea originală și exprimă voința persoanei la care face referire actul. Alterarea înseamnă modificarea materială a redactării textului înscrisului prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte, cifre.

În cauză, inculpatul H.I. a întocmit facturi proformă cerute de sistemul bancar, la cererea băncii, cu caracter comercial de ofertare, în lipsa lor neputându-se încasa suma depusă de beneficiar drept garanție. În materialitatea lor, aceste facturi nu au fost alterate sau contrafăcute. Numai operațiunile comerciale consemnate sunt fictive, simulate sau, poate, numai viitoare, dar acest procedeu, care ar putea fi caracterizat ca nepermis, nu se înscrie între actele materiale interzise de art. 290 C. pen . Instanțele anterioare au reținut, în mod justificat, în sarcina inculpatului H.I.

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societății, care folosește, cu rea-credință, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. Este de observat că răspunderea penală este condiționată de existența relei-credințe în utilizarea bunurilor sau creditelor societății.

Chiar și în situația în care asociatul unic este și administratorul societății și există premisele unei confuziuni a patrimoniilor, deturnarea bunurilor și creditelor afectează finalitatea constituirii societății ca entitate juridică de natură comercială, acela al obținerii de profit. Nu se poate apăra de răspundere penală acela care afectează funcționalitatea societății pe care o administrează dacă folosește bunurile și creditele în scopul acoperirii unor datorii proprii, pentru că rolul administratorului este de a eficientiza activitatea societății, și nu de a acoperi datorii proprii sau ale altor persoane fizice ori juridice. Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia și în folosul propriu.

După ce, pe baza scrisorii de garanție bancară, inculpatul H.I., în calitate de reprezentant al societății comerciale H., folosindu-se de facturi proformă emise de o societate pe care o reprezenta, a obținut creditul pentru suma de 98.000 de euro, acesta nu a respectat destinația creditului. Inculpatul a transformat suma împrumutată în lei și a achitat sume de bani către asociația familială F., societatea comercială Y., al cărei asociat și administrator era tot inculpatul, societatea comercială F. și Ocolul Silvic M. Din același credit s-a retras și suma de 47.690 de lei de către C.D., în baza împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei datorii personale.

Observăm, deci, că prin diferite operațiuni inculpatul a lipsit societatea pe care o administra și care era parte contractantă în relația cu partea vătămată, dar care era și beneficiara creditului bancar acordat, de orice posibilitate de a mai funcționa, nemaivorbind de posibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contract. În consecință, apreciind ca legale și temeinice hotărârile pronunțate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.