ÎCCJ, Decizia nr. 44/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 570 din 13 octombrie 2000, Tribunalul București, secția a II-a penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor și l-a condamnat pe inculpatul C.C., la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) din același cod, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 286 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare. A aplicat art. 71-64 C. pen. A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 5.200.000 lei, părții civile SC A. SRL; 7.300.000 lei, părții civile SC F. SA; 4.134.000 lei, părții civile SC C.N. și 8.000.000 lei, părții civile N.L. A luat act că prejudiciile cauzate părților vătămate SC G. SRL, SC V.S. SRL și SC E.G. SRL, au fost acoperite prin restituirea bunurilor. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat, ștampilele și legitimațiile în alb, ridicate din locuința acestuia, de către organele de poliție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 20 martie 1996, prezentându-se ca reprezentant al SC I. SRL, inculpatul a ridicat de la SC C.N., un ferăstrău electric și o bormașină în valoare totală de 797.916 lei, pe baza unui ordin de plată falsificat, prin aplicarea ștampilei Băncii I.Ț. Bunurile menționate au fost vândute ulterior, unor persoane necunoscute, cu suma de 200.000 lei. În ziua de 20 martie 1997, inculpatul C.C. s-a deplasat la Complexul comercial P. și a negociat cu reprezentantul SC A.I. SRL, achiziționarea unui cuptor cu microunde, în valoare de 3.503.390 lei; un espresso cafea, în valoare de 863.424 lei; o friteuză, în valoare de 702.967 lei; un robot de bucătărie, în valoare de 2.223.983 lei și trei filtre de cafea, în valoare de 55.085 lei.

Inculpatul s-a prezentat în numele lui M.C., asociat la SC D. SRL și a achitat c/val bunurilor menționate, cu un ordin de plată falsificat, pe care aplicase ștampila Băncii A., sucursala Brașov. La data de 14 mai 1997, inculpatul C.C., prezentându-se ca fiind asociat al SC D. SRL, a ridicat de la SC E.G., un acumulator în valoare de 7.086.100 lei, pentru plată prezentând un ordin de plată falsificat, prin aplicarea ștampilei B.C.R., filiala sectorului 1 București. Acumulatorul a fost vândut ulterior, contra sumei de 4.000.000 lei.

În aceeași modalitate a mai ridicat un calculator în valoare de 8.900.000 lei de la SC F. SA, două casetofoane auto cu boxe, în valoare de 5.200.000 lei, de la SC A. SRL, o instalație de aer condiționat, în valoare de 8.300.000 lei și un calculator, ocazie cu care s-a prezentat sub numele de A.A.S., sens în care a prezentat și un buletin de identitate pe acest nume, de fiecare dată aplicând pe ordinele de plată, una din ștampilele contrafăcute. Cu ocazia percheziției, la domiciliul inculpatului au fost găsite o parte din bunurile menționate, acestea fiind restituite părților vătămate, precum și mai multe ștampile și un buletin de identitate aparținând lui A.A.S., pe care era aplicată fotografia inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 326 din 11 iunie 2002, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea cuantumului pedepsei, până la limita celei deja executate. Prin decizia nr. 4871 din 30 octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa aplicată pentru această infracțiune, cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și cu privire la neaplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002, pentru pedepsele aplicate inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. A înlăturat dispozițiile art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. și a repus pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 din același cod, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.C., la un an închisoare. A redus pedeapsa aplicată inculpatului menționat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 6 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiate pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A contopit pedepsele negrațiate și a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. Pentru a schimba încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanța de recurs a reținut că ordinul de plată nu are putere circulatorie, astfel că acesta nu poate constitui un titlu în sensul dispozițiilor art. 282 C. pen. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 și 7 C. proc.

pen. S-a susținut că hotărârile atacate sunt contrare legii, cu referire la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., precum și cu referire la greșita încadrare juridică a faptelor inculpatului în art. 290 C. pen., în loc de art. 282 alin. (1) și art. 282 alin. (2) din același cod. Astfel, inculpatul nu a falsificat vreun instrument de autentificare și nici nu a folosit un astfel de instrument falsificat, ci a creat pe ordinele de plată, impresiunile specifice băncilor menționate, acțiune neîncriminată de art. 286 C. pen. și care nu poate constitui elementul material al acesteia. Pe de altă parte, unitățile bancare menționate nu sunt unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Ca atare, nefiind îndeplinită nici această condiție cerută de art. 286 și 287 C. pen., se impune achitarea inculpatului, sub aspectul infracțiunilor menționate, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. În fine, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 282 C. pen., ordinul de plată acceptat de bancă, își produce efectul specific de mijloc de plată. Ca atare, falsificarea acestui instrument de plată, prin contrafacerea ștampilei de acceptare de către unitatea bancară, constituie infracțiunea prevăzută de aceeași normă, și nu cea prevăzută de art. 290 C. pen. În același timp, fapta inculpatului de a fi falsificat ordinele de plată și de a le fi pus apoi în circulație, constituie două infracțiuni distincte prevăzute de art. 282 alin. (1) și de art. 282 alin. (2) C. pen., în concurs real.

În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei în limitele arătate. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele: I. Cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 286 și 287 C. pen. Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals îl constituie relațiile sociale care se formează și se dezvoltă în legătură cu valoarea socială a încrederii publice de care trebuie să se bucure anumite lucruri, cărora legea le atribuie însușirea de a exprima adevărul. Încrederea publică reprezintă una dintre cele mai importante valori sociale și este specifică statului de drept, contribuind în mod decisiv la buna desfășurare a relațiilor interumane și la normala evoluție a unor activități sociale și economice, între care, cu referire la cauză, activitatea comercială și financiar-bancară.

În cazul infracțiunilor de fals, încrederea publică menționată este acordată in rem, adică însuși lucrului căruia i s-a atribuit drept calitate, exprimarea adevărului, adevăr, însă, care a fost alterat. În acest context, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute în art. 286 C. pen., este reprezentat de ansamblul relațiilor sociale a căror formare și dezvoltare sunt condiționate de ocrotirea încrederii publice care se acordă instrumentelor de autentificare sau de marcare, dar mai ales amprentei pe care o lasă, sub aspectul valorii lor probante, pe înscrisurile sau obiectele oficiale. Elementul material al acestei infracțiuni presupune săvârșirea acțiunii de falsificare, realizabilă deopotrivă prin contrafacere sau alterare.

În cauză, inculpatul a contrafăcut ștampilele băncilor menționate, în sensul confecționării unor asemenea ștampile, imitând instrumentul adevărat și dând, astfel, aparență de autenticitate, ordinelor de plată purtând amprenta ștampilei contrafăcute. Este îndeplinită, așadar, prima condiție, prevăzută de textul menționat, invocată și în recursul în anulare. Este de reținut în acest sens, că în raporturile comerciale, ordinul de plată confirmat de bancă face dovada solvabilității cumpărătorului și achitării valorii mărfii cumpărate, anterior preluării acesteia, cu referire la cauză. Are această natură ordinul de plată, în raport cu împrejurarea că în momentul confirmării de către bancă, are loc debitarea contului cumpărătorului și creditarea contului vânzătorului.

Pe de altă parte, din economia art. 145 C. pen., rezultă că termenul de „public” nu se raportează la proprietatea publică. Acest termen are o valoare denotativă mai cuprinzătoare, referindu-se și la alte instituții de interes public, care pot avea la bază și proprietatea privată. Așadar, termenul de public acoperă și pune sub protecția sa, și activitățile unităților bancare, structuri organizaționale autorizate, de interes public prin destinație. Drept urmare, se constată a fi îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzută de norma incriminatoare.

Întrunite fiind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu referire la contrafacerea de către inculpat, a ștampilelor unor bănci și folosirea acestora pentru a da autenticitate ordinelor de plată prezentate vânzătorilor - părți vătămate în cauză, condamnând inculpatul în condițiile constatării existenței faptelor și vinovăției inculpatului, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice, nesupuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 din același cod, invocat de procurorul general. II. Cu privire la critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor inculpatului.

în art. 290 C. pen.. în loc de art. 282 alin. (1) și art. 282 alin. (2) din același cod. Potrivit art. 282 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori, „falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăților, emise de instituția bancară ori de alte instituții de credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare.” Prin alin. (2) al aceluiași articol se sancționează cu aceeași pedeapsă, „punerea în circulație, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent sau deținerea lor în vederea punerii în circulație”.

Constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit art. 290 C. pen., „falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane, spre folosire, în scopul producerii unor consecințe juridice” . Având același obiect juridic generic, cele două infracțiuni se disting prin obiectul juridic special care, în primul caz privește relațiile sociale a căror formare și desfășurare normală este condiționată de apărarea încrederii publice ce este acordată înscrisurilor oficiale, autenticității sau veridicității înscrisurilor producătoare de consecințe juridice, în considerarea rolului deosebit pe care acestea le au într-o societate civilizată, ca garanție a desfășurării relațiilor sociale în conformitate cu exigențele statului de drept și cu interesele membrilor societății.

În accepțiunea art. 150 alin. (2) C. pen., este subsumat categoriei de înscris oficial, orice înscris care emană de la o unitate din cele la care referă art. 145 din același cod. În cazul celei de a doua infracțiuni, obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale a căror formare și dezvoltare este condiționată de încrederea publică acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură privată. Sunt înscrisuri sub semnătură privată, acele înscrisuri cu relevanță juridică care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul unei manifestări de voință ori constatare a unui act juridic, doveditor al existenței, modificării sau stingerii unui drept sau a unei obligații. S-a dovedit în cauză, că inculpatul a falsificat ordinele de plată, nu doar cu privire la emitenții lor, diferite societăți comerciale, ci și prin contrafacerea impresiunilor specifice băncilor I.Ț., A. și B.C.R., falsuri de natură să ateste acceptarea la plată a acestora.

Procurorul general a susținut că prin acceptarea la plată de către bancă, ordinul de plată a intrat în sfera titlurilor la care se referă art. 282 alin. (1) C. pen. În acest context, schimbarea încadrării juridice este consecința ignorării sensului pe care legea penală îl dă sintagmei „titluri pentru efectuarea plăților ”, folosit ca noțiune de gen , legiuitorul neavând în vedere sensul civil al termenului, de raport juridic în baza căruia se naște un drept sau o obligație, ci pe acela de instrument de stingere a unei datorii bănești. În cauză au fost efectuate acte de comerț. În activitatea comercială sunt folosite titlurile de credit care, având ca menire esențială să constate existența unei obligații comerciale care urmează a fi executată, pot servi la stingerea unei obligații bănești, la fel ca și biletele de bancă, față de care au avantajul evitării unei deplasări de numerar.

Sunt titluri de credit, cambia și biletul la ordin reglementate prin Legea nr. 58/1934, cecul reglementat prin Legea nr. 59/1934, recipisele de depozit și warantele reglementate prin Legea nr. 188/1930 și Legea nr. 153/1937, precum și conosamentele reglementate prin art. 565-570 C. com. Dintre acestea, pot fi asociate sintagmei „titluri pentru efectuarea plăților ” , cambia, cecul și biletul la ordin.

Or, nu intră în categoria menționată, ordinul de plată, deoarece chiar din dispozițiile Regulamentului nr. 8/1994 al Băncii Naționale a României, invocate de titularul recursului în anulare, rezultă caracterul acestuia, de modalitate de plată, ca mod de stingere a obligației de plată a prețului în activitatea comercială, realizată prin contul curent, reprezentând o plată fără numerar efectuată, la banca care are caracter de prestator de servicii, prin trecerea unei sume de bani exprimată în monedă națională sau valută, din contul cumpărătorului, care dispune plata, în contul vânzătorului, care o încasează. Efectuarea viramentului menționat presupune existența contului la bancă și a disponibilităților necesare acoperirii sumei înscrise în ordinul de plată.

Ordinul de plată, înscris sub semnătură privată a cumpărătorului, confirmat de bancă, are putere probantă, în sensul îndeplinirii celor două condiții menționate anterior și, în raport cu care, vânzătorul remite marfa, cumpărătorului. Este de reținut că în această modalitate de plată, banca nu aprobă transferul, ci intervine doar ca prestator de servicii, în sensul de debitare a contului ordonatorului plății și de confirmare a creditării contului vânzătorului, beneficiar al plății. Dat fiind acest caracter al ordinului de plată, de înscris sub semnătură privată, încadrarea juridică criticată este legală, recursul în anulare constatându-se a fi nefundat, și sub aspectul celei de a doua critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 570 din 13 octombrie 2000, a Tribunalului București, secția a II-a penală, deciziei penale nr. 326 din 11 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 4871 din 30 octombrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpatul C.C. Suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru a asista pe inculpatul C.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.