ÎCCJ, Decizia nr. 44/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 44/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 570 din 13

octombrie 2000, Tribunalul București, secția a II-a penală, a schimbat

încadrarea juridică a faptelor și l-a condamnat pe inculpatul

C.C., la 6 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) din același cod, la 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 286 C. pen. și la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6

ani închisoare.

A aplicat art. 71-64 C. pen.

A aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii pe timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 5.200.000 lei,

părții civile SC A. SRL; 7.300.000 lei, părții civile SC F. SA; 4.134.000 lei,

părții civile SC C.N. și 8.000.000 lei, părții civile N.L.

A luat act că prejudiciile cauzate

părților vătămate SC G. SRL, SC V.S. SRL și SC E.G. SRL, au fost acoperite prin

restituirea bunurilor.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat de la inculpat, ștampilele și legitimațiile în alb, ridicate din

locuința acestuia, de către organele de poliție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, la data de 20 martie 1996, prezentându-se ca reprezentant al

SC I. SRL, inculpatul a ridicat de la SC C.N., un ferăstrău electric și o

bormașină în valoare totală de 797.916 lei, pe baza unui ordin de plată

falsificat, prin aplicarea ștampilei Băncii I.Ț.

Bunurile menționate au fost vândute

ulterior, unor persoane necunoscute, cu suma de 200.000 lei.

În ziua de 20 martie 1997, inculpatul

C.C. s-a deplasat la Complexul comercial P. și a negociat cu reprezentantul SC A.I.

SRL, achiziționarea unui cuptor cu microunde, în valoare de 3.503.390 lei; un

espresso cafea, în valoare de 863.424 lei; o friteuză, în valoare de 702.967

lei; un robot de bucătărie, în valoare de 2.223.983 lei și trei filtre de cafea,

în valoare de 55.085 lei.

Inculpatul s-a prezentat în numele

lui M.C., asociat la SC D. SRL și a achitat c/val bunurilor menționate, cu un

ordin de plată falsificat, pe care aplicase ștampila Băncii A., sucursala

Brașov.

La data de 14 mai 1997, inculpatul C.C.,

prezentându-se ca fiind asociat al SC D. SRL, a ridicat de la SC E.G., un acumulator în valoare de 7.086.100 lei, pentru plată prezentând un ordin de plată

falsificat, prin aplicarea ștampilei B.C.R., filiala sectorului 1 București.

Acumulatorul a fost vândut ulterior,

contra sumei de 4.000.000 lei.

În aceeași modalitate a mai ridicat

un calculator în valoare de 8.900.000 lei de la SC F. SA, două casetofoane auto cu boxe, în valoare de 5.200.000 lei, de la SC A. SRL, o instalație de aer condiționat, în valoare de 8.300.000 lei și un calculator, ocazie

cu care s-a prezentat sub numele de A.A.S., sens în care a prezentat și un

buletin de identitate pe acest nume, de fiecare dată aplicând pe ordinele de

plată, una din ștampilele contrafăcute.

Cu ocazia percheziției, la

domiciliul inculpatului au fost găsite o parte din bunurile menționate, acestea

fiind restituite părților vătămate, precum și mai multe ștampile și un buletin

de identitate aparținând lui A.A.S., pe care era aplicată fotografia

inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 326 din 11 iunie 2002, a respins apelul declarat de

inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea cuantumului pedepsei, până

la limita celei deja executate.

Prin decizia nr. 4871 din 30

octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursul declarat de inculpat, a casat hotărârile pronunțate în cauză, numai cu

privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii prevăzute de art. 282 alin.

(1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa aplicată

pentru această infracțiune, cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) din același cod, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu privire la neaplicarea dispozițiilor Legii

nr. 543/2002, pentru pedepsele aplicate inculpatului C.C., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din același cod.

A înlăturat dispozițiile art. 33 lit.

a) și a art. 34 lit. b) C. pen. și a repus pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1)

și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 290 din același cod, text în baza căruia l-a condamnat pe

inculpatul C.C., la un an închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului

menționat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 6 ani închisoare, la 4

ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

a constatat grațiate pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului C.C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A contopit pedepsele negrațiate și a

dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani

închisoare.

Pentru a schimba încadrarea juridică

din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanța de recurs a reținut că

ordinul de plată nu are putere circulatorie, astfel că acesta nu poate

constitui un titlu în sensul dispozițiilor art. 282 C. pen.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I

pct. 2 și 7 C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârile atacate

sunt contrare legii, cu referire la greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunile prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., precum și cu referire la

greșita încadrare juridică a faptelor inculpatului în art. 290 C. pen., în loc

de art. 282 alin. (1) și art. 282 alin. (2) din același cod.

Astfel, inculpatul nu a falsificat

vreun instrument de autentificare și nici nu a folosit un astfel de instrument

falsificat, ci a creat pe ordinele de plată, impresiunile specifice băncilor menționate,

acțiune neîncriminată de art. 286 C. pen. și care nu poate constitui elementul

material al acesteia.

Pe de altă parte, unitățile bancare

menționate nu sunt unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Ca atare, nefiind îndeplinită nici

această condiție cerută de art. 286 și 287 C. pen., se impune achitarea

inculpatului, sub aspectul infracțiunilor menționate, în temeiul art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

În fine, cu referire la infracțiunea

prevăzută de art. 282 C. pen., ordinul de plată acceptat de bancă, își produce

efectul specific de mijloc de plată.

Ca atare, falsificarea acestui

instrument de plată, prin contrafacerea ștampilei de acceptare de către

unitatea bancară, constituie infracțiunea prevăzută de aceeași normă, și nu cea

prevăzută de art. 290 C. pen.

În același timp, fapta inculpatului

de a fi falsificat ordinele de plată și de a le fi pus apoi în circulație, constituie

două infracțiuni distincte prevăzute de art. 282 alin. (1) și de art. 282 alin.

(2) C. pen., în concurs real.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor

atacate și rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

I. Cu privire la condamnarea inculpatului pentru

infracțiunile prevăzute de art. 286 și 287 C. pen.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals îl

constituie relațiile sociale care se formează și se dezvoltă în legătură cu

valoarea socială a încrederii publice

de care trebuie să se bucure

anumite lucruri, cărora legea le atribuie însușirea de a exprima adevărul.

Încrederea publică reprezintă una dintre cele mai importante

valori sociale și este specifică statului de drept, contribuind în mod decisiv

la buna desfășurare a relațiilor interumane și la normala evoluție a unor

activități sociale și economice, între care, cu referire la cauză, activitatea

comercială și financiar-bancară.

În cazul infracțiunilor de fals, încrederea publică

menționată este acordată

in rem,

adică însuși lucrului căruia i s-a

atribuit drept calitate, exprimarea adevărului, adevăr, însă, care a fost

alterat.

În acest context, obiectul juridic special al infracțiunii

prevăzute în art. 286 C. pen., este reprezentat de ansamblul relațiilor sociale

a căror formare și dezvoltare sunt condiționate de ocrotirea încrederii publice

care se acordă instrumentelor de autentificare sau de marcare, dar mai ales

amprentei pe care o lasă, sub aspectul valorii lor probante, pe înscrisurile

sau obiectele oficiale.

Elementul material al acestei infracțiuni presupune

săvârșirea acțiunii de falsificare, realizabilă deopotrivă prin contrafacere

sau alterare.

În cauză, inculpatul a contrafăcut ștampilele băncilor

menționate, în sensul confecționării unor asemenea ștampile, imitând

instrumentul adevărat și dând, astfel, aparență de autenticitate, ordinelor de

plată purtând amprenta ștampilei contrafăcute.

Este îndeplinită, așadar, prima condiție, prevăzută de

textul menționat, invocată și în recursul în anulare.

Este de reținut în acest sens, că în raporturile comerciale,

ordinul de plată confirmat de bancă face dovada solvabilității cumpărătorului

și achitării valorii mărfii cumpărate, anterior preluării acesteia, cu referire

la cauză. Are această natură ordinul de plată, în raport cu împrejurarea că în

momentul confirmării de către bancă, are loc debitarea contului cumpărătorului

și creditarea contului vânzătorului.

Pe de altă parte, din economia art. 145 C. pen., rezultă că

termenul de „public” nu se raportează la proprietatea publică.

Acest termen are o valoare denotativă mai cuprinzătoare, referindu-se

și la alte instituții de interes public, care pot avea la bază și proprietatea

privată.

Așadar, termenul de public acoperă și pune sub protecția sa,

și activitățile unităților bancare, structuri organizaționale autorizate, de

interes public prin destinație.

Drept urmare, se constată a fi îndeplinită și cea de a doua

condiție prevăzută de norma incriminatoare.

Întrunite fiind elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 286 și 287 C. pen., cu referire la contrafacerea de către

inculpat, a ștampilelor unor bănci și folosirea acestora pentru a da

autenticitate ordinelor de plată prezentate vânzătorilor - părți vătămate în

cauză, condamnând inculpatul în condițiile constatării existenței faptelor și

vinovăției inculpatului, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice, nesupuse

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., corespunzător

temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 din același cod, invocat

de procurorul general.

II. Cu privire la critica referitoare la greșita încadrare

juridică a faptelor inculpatului. în art. 290 C. pen.. în loc de art. 282 alin.

(1) și art. 282 alin. (2) din același cod.

Potrivit art. 282 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea

de falsificare de monede sau alte valori, „falsificarea de monedă metalică, monedă

de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru

efectuarea plăților, emise de instituția bancară ori de alte instituții de

credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare.”

Prin alin. (2) al aceluiași articol se sancționează cu

aceeași pedeapsă, „punerea în circulație, în orice mod, a valorilor falsificate

arătate în alineatul precedent sau deținerea lor în vederea punerii în

circulație”.

Constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, potrivit art. 290 C. pen., „falsificarea unui înscris sub semnătură

privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul

folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane, spre

folosire, în scopul producerii unor consecințe juridice”

.

Având același obiect juridic generic, cele două infracțiuni

se disting prin obiectul juridic special care, în primul caz privește relațiile

sociale a căror formare și desfășurare normală este condiționată de apărarea

încrederii publice ce este acordată înscrisurilor oficiale, autenticității sau

veridicității înscrisurilor producătoare de consecințe juridice, în

considerarea rolului deosebit pe care acestea le au într-o societate civilizată,

ca garanție a desfășurării relațiilor sociale în conformitate cu exigențele

statului de drept și cu interesele membrilor societății. În accepțiunea art. 150

alin. (2) C. pen., este subsumat categoriei de înscris oficial, orice înscris

care emană de la o unitate din cele la care referă art. 145 din același cod.

În cazul celei de a doua infracțiuni, obiectul juridic

special îl constituie relațiile sociale a căror formare și dezvoltare este condiționată

de încrederea publică acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură

privată. Sunt înscrisuri sub semnătură privată, acele înscrisuri cu relevanță

juridică care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul unei

manifestări de voință ori constatare a unui act juridic, doveditor al

existenței, modificării sau stingerii unui drept sau a unei obligații.

S-a dovedit în cauză, că inculpatul a falsificat ordinele de

plată, nu doar cu privire la emitenții lor, diferite societăți comerciale, ci

și prin contrafacerea impresiunilor specifice băncilor I.Ț., A. și B.C.R., falsuri

de natură să ateste acceptarea la plată a acestora.

Procurorul general a susținut că prin acceptarea la plată de

către bancă, ordinul de plată a intrat în sfera titlurilor la care se referă art.

282 alin. (1) C. pen.

În acest context, schimbarea încadrării juridice este

consecința ignorării sensului pe care legea penală îl dă sintagmei „titluri

pentru efectuarea plăților

”,

folosit ca noțiune de gen

,

legiuitorul

neavând în vedere sensul civil al termenului, de raport juridic în baza căruia

se naște un drept sau o obligație, ci pe acela de instrument de stingere a unei

datorii bănești.

În cauză au fost efectuate acte de comerț. În activitatea

comercială sunt folosite titlurile de credit care, având ca menire esențială să

constate existența unei obligații comerciale care urmează a fi executată, pot servi

la stingerea unei obligații bănești, la fel ca și biletele de bancă, față de

care au avantajul evitării unei deplasări de numerar.

Sunt titluri de credit, cambia și biletul la ordin

reglementate prin Legea nr. 58/1934, cecul reglementat prin Legea nr. 59/1934, recipisele

de depozit și warantele reglementate prin Legea nr. 188/1930 și Legea nr. 153/1937,

precum și conosamentele reglementate prin art. 565-570 C. com.

Dintre acestea, pot fi asociate sintagmei „titluri pentru

efectuarea plăților

”

,

cambia, cecul și biletul la ordin.

Or, nu intră în categoria menționată, ordinul de plată, deoarece

chiar din dispozițiile Regulamentului nr. 8/1994 al Băncii Naționale a României,

invocate de titularul recursului în anulare, rezultă caracterul acestuia, de

modalitate de plată, ca mod de stingere a obligației de plată a prețului în

activitatea comercială, realizată prin contul curent, reprezentând o plată fără

numerar efectuată, la banca care are caracter de prestator de servicii, prin

trecerea unei sume de bani exprimată în monedă națională sau valută, din contul

cumpărătorului, care dispune plata, în contul vânzătorului, care o încasează.

Efectuarea viramentului menționat presupune existența

contului la bancă și a disponibilităților necesare acoperirii sumei înscrise în

ordinul de plată.

Ordinul de plată, înscris sub semnătură privată a

cumpărătorului, confirmat de bancă, are putere probantă, în sensul îndeplinirii

celor două condiții menționate anterior și, în raport cu care, vânzătorul

remite marfa, cumpărătorului.

Este de reținut că în această modalitate de plată, banca nu aprobă

transferul, ci intervine doar ca prestator de servicii, în sensul de debitare a

contului ordonatorului plății și de confirmare a creditării contului

vânzătorului, beneficiar al plății.

Dat fiind acest caracter al ordinului de plată, de înscris

sub semnătură privată, încadrarea juridică criticată este legală, recursul în

anulare constatându-se a fi nefundat, și sub aspectul celei de a doua critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va

respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 570 din 13 octombrie 2000,

a Tribunalului București, secția a II-a penală, deciziei penale nr. 326 din 11

iunie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală și deciziei nr. 4871

din 30 octombrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

privind pe inculpatul C.C.

Suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru a asista

pe inculpatul C.C., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.