ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

3023 din 10 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a schimbat

încadrarea juridică, cu referire la faptele de la pct. 1 din O.U.G. nr.

195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și

urm. C. pen., și din infracțiunea prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13 și art. 99 C.

pen.

A condamnat inculpatul B.A.I.

la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și

(4) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen.;

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr.

328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm. C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art.

38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm.

C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și

(4) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără permis de conducere, prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art.

208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 a revocat grațierea pedepsei de un an închisoare, aplicată aceluiași

inculpat prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei Medgidia, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr.

328/1966, cu aplicarea art. 99 și 41 alin. (2) C. pen.

A descontopit pedeapsa de 3

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei

Medgidia și a repus în individualitatea lor pedepsele de:

- 3 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 2719/2001 a Judecătoriei sectorului 4 București,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și

urm. C. pen.;

- 3 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 2719/2001 a Judecătoriei sectorului 4 București,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. a), e) și C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și

urm. C. pen.

S-au contopit pedepsele în

baza art. 36 alin. (2), raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată privitoare la pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei Medgidia și s-a

dispus contopirea restului de 364 zile rămas neexecutat cu pedepsele aplicate

în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 12.500.000 lei

părții civile SC A.R. SRL, 3.000.000 lei părții civile SC B.C. SRL, 35.000.000

lei părții civile Z.M., 40.000.000 lei părții civile P.M.F., 30.000.000 lei

părții civile C.M.S. și 2.000.000 lei părții civile A.M.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile

responsabile civilmente B.L. și B.L., 6.000.000 lei părții civile N.R.C.

S-a respins, ca nefondată,

acțiunea civilă exercitată de partea civilă N.A.

S-a luat act că părțile

vătămate SC B.C.S. SRL, A.N.G.K. și SC G.G. SA nu s-au constituit părți civile.

Prin decizia penală nr. 99/

A din 28 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București

și inculpatul B.A.I. împotriva hotărârii penale, a desființat în parte sentința

atacată, a constatat grațiate unele dintre pedepsele aplicate, a contopit

pedepsele negrațiate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a

sporit-o cu un an închisoare, urmând ca în final inculpatul B.A.I. să execute

pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 7 din Legea

nr. 543/2002 a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an închisoare,

aplicată inculpatului menționată prin sentința penală nr. 2719 din 11 octombrie

2001 a Judecătoriei sectorului 4 București și a dispus executarea în întregime

a acesteia alăturat pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, urmând ca

inculpatul B.A.I. să execute 7 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri inculpatul B.A.I. a declarat recurs.

La termenul din 1 martie

2005, fixat pentru judecarea recursului, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 723/M/2005,

a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a reținut că faptele

comise de inculpat și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor constituie un

element care duce la concluzia că, lăsat în libertate, inculpatul prezintă

pericol pentru ordinea publică, iar celelalte acte ale dosarului fac dovada că

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit. h) și art. 143 C. proc.

pen.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul B.A.I. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința

sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi

atacate separat cu recurs”.

Or, cu referire la

încheierile prin care, în baza art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, instanța de recurs a

dispus în sensul menținerii detenției preventive a inculpatului, legea

procesual penală nu prevede expres că acestea sunt supuse recursului, separat.

Mai mult, prin alin. ultim

al textului menționat, se face trimitere la art. 160

a

C. proc. pen.,

în raport de care sunt supuse încheierile determinate prin art. 141 din același

cod.

Prin art. 141 C. proc. pen.,

s-a stabilit că sunt supuse recursului încheierile pronunțate în cursul

judecării în fond sau, după caz, în apel a cauzei penale.

Așadar, încheierile prin

care, în cursul judecării cauzei penale în etapa procesuală a recursului, se

dispune menținerea stării de arest a inculpatului, nu sunt supuse recursului,

în lipsa exceptării exprese de la regula generală prevăzută de art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, din

economia art. 385

1

alin. (3) rezultă că, în afara excepției de la

regula generală, statuată prin alin. (2) al aceluiași articol, încheierile date

în cursul judecății urmează, sub regimul căilor de atac cărora acestea sunt

supuse, regimul juridic al hotărârii ce se va pronunța în cauză, în acea etapă

procesuală.

Or, potrivit art. 417 C.

proc. pen., hotărârea prin care se soluționează recursul este definitivă.

Ca atare, cum potrivit art.

385

1

din același cod, sunt supuse recursului numai hotărârile

judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz; hotărârea pronunțată

în recurs, definitivă și executorie fiind, nu este supusă acestei căi de atac.

Drept urmare, cum hotărârea

ce se va pronunța în recurs nu este succesibilă de reformare prin declararea

unui nou recurs, iar încheierea prin care s-a menținut starea de arest nu se

încadrează în excepția prevăzută de art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul nu poate solicita, în lipsa temeiului legal, reformarea

încheierii pe această cale.

Or, a recunoaște unei

încheieri o cale de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat B.A.I. va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul B.A.I. împotriva încheierii din 1 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală, și pentru cauze

cu minori și familie în dosarul nr. 723/M/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.