ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3023 din 10 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a schimbat încadrarea juridică, cu referire la faptele de la pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm. C. pen., și din infracțiunea prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13 și art. 99 C. pen. A condamnat inculpatul B.A.I.

la pedeapsa de: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (4) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; - 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm. C. pen.; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm. C. pen.; - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (4) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat grațierea pedepsei de un an închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei Medgidia, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 99 și 41 alin. (2) C. pen.

A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei Medgidia și a repus în individualitatea lor pedepsele de: - 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2719/2001 a Judecătoriei sectorului 4 București, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen.; - 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2719/2001 a Judecătoriei sectorului 4 București, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen.

S-au contopit pedepsele în baza art. 36 alin. (2), raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată privitoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3202/2002 a Judecătoriei Medgidia și s-a dispus contopirea restului de 364 zile rămas neexecutat cu pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 12.500.000 lei părții civile SC A.R. SRL, 3.000.000 lei părții civile SC B.C. SRL, 35.000.000 lei părții civile Z.M., 40.000.000 lei părții civile P.M.F., 30.000.000 lei părții civile C.M.S.

și 2.000.000 lei părții civile A.M. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente B.L. și B.L., 6.000.000 lei părții civile N.R.C. S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă N.A. S-a luat act că părțile vătămate SC B.C.S. SRL, A.N.G.K. și SC G.G. SA nu s-au constituit părți civile. Prin decizia penală nr. 99/ A din 28 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București și inculpatul B.A.I. împotriva hotărârii penale, a desființat în parte sentința atacată, a constatat grațiate unele dintre pedepsele aplicate, a contopit pedepsele negrațiate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, urmând ca în final inculpatul B.A.I.

să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului menționată prin sentința penală nr. 2719 din 11 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 București și a dispus executarea în întregime a acesteia alăturat pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, urmând ca inculpatul B.A.I. să execute 7 ani închisoare. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul B.A.I. a declarat recurs. La termenul din 1 martie 2005, fixat pentru judecarea recursului, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea pronunțată în aceeași zi în dosarul nr. 723/M/2005, a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a reținut că faptele comise de inculpat și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor constituie un element care duce la concluzia că, lăsat în libertate, inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, iar celelalte acte ale dosarului fac dovada că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit. h) și art. 143 C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri inculpatul B.A.I. a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”. Or, cu referire la încheierile prin care, în baza art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, instanța de recurs a dispus în sensul menținerii detenției preventive a inculpatului, legea procesual penală nu prevede expres că acestea sunt supuse recursului, separat. Mai mult, prin alin. ultim al textului menționat, se face trimitere la art. 160 a C. proc. pen., în raport de care sunt supuse încheierile determinate prin art. 141 din același cod. Prin art. 141 C. proc. pen., s-a stabilit că sunt supuse recursului încheierile pronunțate în cursul judecării în fond sau, după caz, în apel a cauzei penale. Așadar, încheierile prin care, în cursul judecării cauzei penale în etapa procesuală a recursului, se dispune menținerea stării de arest a inculpatului, nu sunt supuse recursului, în lipsa exceptării exprese de la regula generală prevăzută de art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen. Pe de altă parte, din economia art. 385 1 alin. (3) rezultă că, în afara excepției de la regula generală, statuată prin alin. (2) al aceluiași articol, încheierile date în cursul judecății urmează, sub regimul căilor de atac cărora acestea sunt supuse, regimul juridic al hotărârii ce se va pronunța în cauză, în acea etapă procesuală. Or, potrivit art. 417 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluționează recursul este definitivă. Ca atare, cum potrivit art. 385 1 din același cod, sunt supuse recursului numai hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz; hotărârea pronunțată în recurs, definitivă și executorie fiind, nu este supusă acestei căi de atac. Drept urmare, cum hotărârea ce se va pronunța în recurs nu este succesibilă de reformare prin declararea unui nou recurs, iar încheierea prin care s-a menținut starea de arest nu se încadrează în excepția prevăzută de art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul nu poate solicita, în lipsa temeiului legal, reformarea încheierii pe această cale. Or, a recunoaște unei încheieri o cale de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat B.A.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.A.I. împotriva încheierii din 1 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală, și pentru cauze cu minori și familie în dosarul nr. 723/M/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.