ÎCCJ, decizie (scj.ro #82449)

Hotărâre judecătorească a unei instanțe străine. Recunoașterea și încuviințarea executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească a unei instanțe străine. Recunoașterea și încuviințarea executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Index alfabetic: Drept procesual civil - Hotărâre judecătorească a unei instanțe străine - Recunoașterea și încuviințarea executării în România - Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat: art. 167-172; 173-177 Instanța competentă, învestită cu soluționarea cererii de recunoaștere și încuviințare a executării în România a unei hotărârii judecătorești străine, este obligată a verifica îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, excedând competenței sale examinarea în fond a pretenției reclamantei, care a făcut obiectul judecății instanței străine.

Apărările vizând fondul cauzei civile soluționate de instanța străină puteau fi formulate cu ocazia soluționării în fond a cauzei de către instanța străină sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesuală străină. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2961 din 21 aprilie 2004 La data de 4 iunie 2002, reclamanta S.C. „K. S.” BV Olanda a solicitat, în contradictoriu cu S.C. „N. Co I.” S.R.L. București, recunoașterea și încuviințarea executării în România a hotărârii judecătorești nr. 00/3690 pronunțată de Judecătoria Haga la data de 30 ianuarie 2001. În susținerea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea menționată, Judecătoria Haga a obligat pârâta la plata sumei de 1.274.

311 de mărci germane plus dobânda de 10% stabilită prin contractul de împrumut, de la data de 27 ianuarie 2000 până la data achitării debitului. Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 1842 din 16 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea astfel cum a fost formulată, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 105/1992 pentru recunoașterea și încuviințarea executării în România a hotărârii Judecătoriei Haga. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 224/A din 15 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta, susținând că: - realitatea împrumutului nu a fost niciodată dovedită, sub acest aspect ambele hotărâri fiind nemotivate; - instanțele nu au avut în vedere că hotărârea străină încalcă ordinea publică, în sensul că nu au fost respectate reglementările legale de creditare din România, nu există dovezi ale aprobării împrumutului de către organele de conducere ale persoanei juridice străine, precum și ale intrării sumei menționate în țară; - instanțele s-au pronunțat cu neobservarea împrejurării că hotărârea străină nu este definitivă și că pârâta nu a fost citată la judecarea procesului. Recursul este nefondat.

Hotărârile judecătorești care nu sunt considerate ca fiind hotărâri naționale în România pot fi recunoscute, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat și pot fi puse în executare pe teritoriul țării prin aplicarea dispozițiilor art. 173-177 din același act normativ. Instanța de fond a verificat condițiile prevăzute de actul normativ și, constatând întrunirea cumulativă a acestora, a admis cererea. Pe de altă parte, instanța competentă învestită cu soluționarea unei astfel de cereri este obligată a verifica îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992, excedând competenței sale examinarea în fond a pretenției reclamantei, care a făcut obiectul judecății instanței străine.

Așa fiind, în mod legal instanța de fond a respins cererile de probe vizând obiectul și cauza acțiunii civile exercitate de reclamantă la instanța competentă potrivit legii naționale olandeze. Sub acest aspect, ambele instanțe au reținut în mod corect că apărările pârâtei, vizând fondul cauzei civile soluționate de instanța străină, puteau fi formulate la soluționarea în fond a cauzei de către Judecătoria Haga sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesuală olandeză.

Totodată, pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii străine, cu referire la caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de o instanță competentă potrivit legii procesuale olandeze, precum și a celor pentru încuviințarea executării, cu referire la caracterul executoriu al hotărârii pronunțate de Judecătoria Haga și la formularea cererii anterior prescrierii dreptului de a cere executarea silită potrivit legii române. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.