ÎCCJ, decizie (scj.ro #82449)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82449) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre judecătorească a unei instanțe străine. Recunoașterea
și încuviințarea executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la
reglementarea raporturilor de drept internațional privat
Cuprins pe materii:
Drept procesual civil.
Hotărâre judecătorească a unei instanțe străine. Recunoașterea și încuviințarea
executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internațional privat.
Index alfabetic:
Drept procesual civil
-
Hotărâre
judecătorească a unei instanțe străine
-
Recunoașterea și
încuviințarea executării în România
-
Legea nr. 105/1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat
Legea nr. 105/1992 cu
privire la
reglementarea
raporturilor
de drept internațional
privat:
art. 167-172; 173-177
Instanța competentă, învestită cu soluționarea cererii de
recunoaștere și încuviințare a executării în România a unei hotărârii
judecătorești străine, este obligată a verifica îndeplinirea condițiilor
formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internațional privat, excedând competenței sale
examinarea în fond a pretenției reclamantei, care a făcut obiectul judecății
instanței străine.
Apărările vizând fondul cauzei civile soluționate de instanța
străină puteau fi formulate cu ocazia soluționării în fond a cauzei de către
instanța străină sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac
prevăzute de legea procesuală străină.
I.C.C.J., secția civilă și de
proprietate intelectuală,
decizia
nr. 2961 din 21 aprilie 2004
La data de 4 iunie 2002, reclamanta S.C. „K. S.” BV Olanda a
solicitat, în contradictoriu cu S.C. „N. Co I.” S.R.L. București, recunoașterea
și încuviințarea executării în România a hotărârii judecătorești nr. 00/3690
pronunțată de Judecătoria Haga la data de 30 ianuarie 2001.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea
menționată, Judecătoria Haga a obligat pârâta la plata sumei
de 1.274. 311 de mărci germane plus
dobânda de 10% stabilită prin contractul de împrumut, de la data de 27 ianuarie
2000 până la data achitării debitului. Prin aceeași hotărâre, pârâta a
fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 1842 din 16 decembrie 2002, Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, a admis cererea astfel cum a fost formulată,
reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 105/1992 pentru
recunoașterea și încuviințarea executării în România a hotărârii Judecătoriei
Haga.
Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia
nr. 224/A din 15 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta,
susținând că:
- realitatea împrumutului nu a fost niciodată dovedită, sub
acest aspect ambele hotărâri fiind nemotivate;
- instanțele nu au avut în vedere că hotărârea străină încalcă
ordinea publică, în sensul că nu au fost respectate reglementările legale de
creditare din România, nu există dovezi ale aprobării împrumutului de către
organele de conducere ale persoanei juridice străine, precum și ale intrării
sumei menționate în țară;
- instanțele s-au pronunțat cu neobservarea împrejurării că
hotărârea străină nu este definitivă și că pârâta nu a fost citată la judecarea
procesului.
Recursul este nefondat.
Hotărârile judecătorești care nu sunt considerate ca fiind
hotărâri naționale în România pot fi recunoscute, aplicându-se în mod corespunzător
dispozițiile art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internațional privat și pot fi puse în executare pe
teritoriul țării prin aplicarea dispozițiilor art. 173-177 din același act
normativ.
Instanța de fond a verificat condițiile prevăzute de actul
normativ și, constatând întrunirea cumulativă a acestora, a admis cererea.
Pe de altă parte, instanța competentă învestită cu soluționarea unei
astfel de cereri este obligată a verifica îndeplinirea condițiilor formale
prevăzute de Legea nr. 105/1992, excedând competenței sale examinarea în fond a
pretenției reclamantei, care a făcut obiectul judecății instanței străine.
Așa fiind, în mod legal instanța de fond a respins cererile de
probe vizând obiectul și cauza acțiunii civile exercitate de reclamantă la
instanța competentă potrivit legii naționale olandeze.
Sub acest aspect, ambele instanțe au reținut în mod corect că
apărările pârâtei, vizând fondul cauzei civile soluționate de instanța străină,
puteau fi formulate la soluționarea în fond a cauzei de către Judecătoria Haga
sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de legea
procesuală olandeză.
Totodată, pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii condițiilor
prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii străine, cu referire la
caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de o instanță competentă potrivit
legii procesuale olandeze, precum și a celor pentru încuviințarea executării,
cu referire la caracterul executoriu al hotărârii pronunțate de Judecătoria
Haga și la formularea cererii anterior prescrierii dreptului de a cere
executarea silită potrivit legii române.
În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.