ÎCCJ, decizie (scj.ro #83872)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83872) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recunoașterea
sancțiunilor pecuniare.
Comportamente care încalcă
reglementările privind traficul rutier.
Instanța
competentă. Domeniul de aplicare
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.
Dispoziții
privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea
Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind
aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare
Indice
alfabetic
: Drept procesual penal
-
recunoașterea
sancțiunilor pecuniare
Legea nr. 302/2004,
art. 187
34
- art. 187
48
În
procedura reglementată în Secțiunea a 4-a a Capitolului II din Titlul
VII
al Legii nr. 302/2004 -
secțiune care cuprinde „dispoziții privind cooperarea cu statele
membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a
Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare” - judecătoria
este instanța competentă, în temeiul art.
25 C
.
proc
.
pen
., să recunoască hotărârea
pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a
aplicat o pedeapsă pecuniară pentru
comportamente
care încalcă reglementările privind traficul rutier.
În
conformitate cu dispozițiile art.
187
40
alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004, comportamentele care
încalcă reglementările privind traficul rutier, dacă se
pedepsesc în statul membru al Uniunii Europene emitent, dau loc la recunoașterea
și executarea hotărârii, fără a fi necesară
verificarea dublei incriminări. Prin urmare, comportamentele care
încalcă reglementările privind traficul rutier, incriminate într-un
stat membru al Uniunii Europene, dau loc la recunoașterea și
executarea hotărârii, conform Secțiunii a 4-a a Capitolului II din
Titlul
VII
al Legii nr. 302/2004,
chiar dacă, potrivit legislației române, acestea constituie
contravenții.
I.C.C.J., Secția
penală, încheierea nr. 664 din 29 aprilie 2011
l. a.
Judecătoria Sector 4 București,
prin
sentința penală nr. 2514 din
9 decembrie 2010,
în baza art.
39 C
.
proc
.
pen
. raportat la art. 117 alin. (6) din Legea nr.
302/2004, a admis excepția necompetenței materiale
invocată
din oficiu
și a declinat
competența de judecată în primă instanță a cererii
formulate de autoritățile olandeze de recunoaștere și
executare a amenzii în cuantum de 95 euro aplicată intimatului G.I.,
cetățean român,
cerere însoțită de certificatul
prevăzut de Decizia-cadru 2005/214/JAI -
în favoarea Curții de Apel București, Secția penală,
căreia
i-a înaintat dosarul cauzei.
Hotărând astfel, judecătorul cauzei a constatat
și argumentat justificativ următoarele:
Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă
secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând
dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în
aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005
privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor
pecuniare. Art. 187
34
alin. (2) din Legea nr. 302/2004
definește
„pedeapsa
pecuniară”
ca fiind, între altele,
„obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare
pentru o infracțiune”,
aceasta
fiind
situația în cazul cererii privind pe intimatul G.I., iar art. 187
40
alin.
(1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul
comportamentelor care încalcă
reglementările privind traficul rutier nu este
necesară
verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 187
35
alin. (2) din
Legea nr. 302/2004 se prevede
faptul că autoritățile române competente să
execute
o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca
textul menționat să atribuie competența unei instanțe
specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).
În conformitate cu dispozițiile art.
25 C
.
proc
.
pen
., „
Judecătoria
judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu
excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Judecătoria soluționează și alte cazuri anume
prevăzute de lege”;
or, art. 187
35
alin. (2) din Legea
nr. 302/2004 nu atribuie competența de soluționare a cererilor de
recunoaștere și executare a sancțiunilor pecuniare în favoarea
judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute în
art. 25 alin. (2) C.
proc
.
pen
.
pentru a fi atrasă competența acestei instanțe; în plus, Legea
nr. 302/2004 atribuie competență de judecată în primă
instanță judecătoriei doar în ceea ce privește cererile de
recunoaștere a hotărârilor penale și a actelor judiciare la
solicitarea persoanei condamnate sau a procurorului (art. 118) și
solicitările de comunicare a actelor de procedură (art. 184).
În ceea ce privește competența de
recunoaștere a hotărârilor de
condamnare
sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Legea nr.
302/2004
instituie competența curții de apel în circumscripția
căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul
(art. 117). Textul menționat
nu face
nicio
diferențiere între cazul în care prin
hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau o
pedeapsă cu amenda penală,
cum este cazul cererii formulate de
autoritățile olandeze cu privire la intimatul G.I., care
privește o amendă penală aplicată acestuia pentru
săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier; totodată, în
cadrul
Titlului V, Capitolul I, în care
este cuprins art. 117 care prevede competența c
urții de apel
în cazul cererilor de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a
actelor judiciare la cererea unui stat străin, este inclus și art.
120 referitor la executarea hotărârilor pronunțate în proceduri
administrative (cum este cea care a dus la sancționarea intimatului),
fără a fi menționate norme derogatorii în materie de
competență.
b. Învestită, în condițiile procesuale
sus-menționate,
Curtea de Apel
București, Secția a
ll-a
penală,
prin
sentința nr. 52 din 31 ianuarie 2011, s-a declarat la rândul său necompetentă
material, trimițând cererea spre judecată în primă
instanță instanței inițial sesizată, Judecătoria
Sector 4 București.
S-a constatat ivit în cauză conflictul negativ de
competență materială, fiind sesizată cu soluționarea
acestuia, potrivit art. 43 alin. (1) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la admiterea excepției de
necompetență materială cu consecința declinării cauzei
către judecătorie, curtea de apel a constatat și argumentat
justificativ, la rândul său, următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie recunoașterea
și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de
autoritățile olandeze cetățeanului român G.I., în cadrul
procedurii reglementate de dispozițiile Secțiunii a 4-a, Titlul
VII
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internațională în materie penală. Această
procedură cuprinde dispoziții privind cooperarea cu statele membre
ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului
din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii
reciproce sancțiunilor pecuniare.
Potrivit dispozițiilor art. 187
35
alin. (2) din Legea nr. 302/2004,
„autoritățile
române competente să execute o
hotărâre
(în cadrul acestei proceduri)
sunt instanțele judecătorești.”
Legea nu prevede
așadar, în mod expres, care anume dintre instanțele
judecătorești sunt competente material a soluționa o sesizare cu
acest obiect. Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile
art.
25 C
.
proc
.
pen
., potrivit
cărora judecătoria este instanța care are competență
materială generală în materie penală.
Ori de câte ori voința legiuitorului a fost aceea de
a atribui în competența curții de apel anumite tipuri de cauze, acest
lucru a fost prevăzut în mod expres, ceea nu este cazul în
speță.
Cât privește dispozițiile art. 117 din legea
specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri
penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut
referire judecătoria în motivarea hotărârii sale, curtea de apel
constată că acestea fac parte din Titlul V al legii -
„Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a
actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută în dispozițiile
art. 187
34
- art. 187
48
este reglementată distinct
și este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul
VII
al legii, ce vizează „Asistența
judiciară în materie penală.”
II. Înalta Curte de Casație și Justiție,
potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C.
proc
.
pen
., va soluționa conflictul negativ ivit între
cele două instanțe, stabilind competența de judecată în
primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță
în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente:
Cererea pendinte are ca obiect recunoașterea și
punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de
autoritățile olandeze cetățeanului român G.I., în cadrul
procedurii reglementate în dispozițiile Secțiunii a 4-a, Titlul
VII
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internațională în materie penală.
Prin Legea nr. 222/2008 a fost
introdusă o nouă secțiune în cuprinsul
Legii nr. 302/2004,
secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele
membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a
Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare. Art. 187
34
alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește
„pedeapsa pecuniară”
ca fiind, între altele,
„obligația de a plăti o sumă
de bani drept condamnare pentru o infracțiune”,
aceasta
fiind situația în cazul cererii privind pe
intimatul G.I., iar art. 187
40
alin. (1) pct. 33 din Legea
nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă
reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea
dublei incriminări. Totodată, în art. 187
35
alin. (2) din
Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că
autoritățile române competente să
execute o hotărâre
sunt instanțele judecătorești, fără ca textul
menționat să atribuie competența unei instanțe specifice
(judecătorie, tribunal sau curte de apel).
Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile
art.
25 C
.
proc
.
pen
., potrivit
cărora judecătoria este instanța care are competență
materială generală în materie penală.
În plus, infracțiunea rutieră comisă de
inculpat pe teritoriul olandez constituie în România contravenția
prevăzută în art. 99 alin. (1) pct. 1 din O. U. G. nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice.
Executarea
silită a amenzii contravenționale în România este reglementată
prin
art. 39 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, ce prevede că punerea în executare
a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul
din care face parte agentul constatator ori de către instanța
judecătorească. Instanța judecătorească în asemenea
situații este judecătoria în a cărei rază de
competență se desfășoară executarea silită,
respectiv aceea de la domiciliul contravenientului, conform art. 172 - art.
174 C
.
proc
.
fiscală.
Cât privește dispozițiile art. 117 din legea
specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri
penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire
judecătoria în motivarea hotărârii sale, Înalta Curte de Casație
și Justiție constată că acestea fac parte din Titlul V al
legii - „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și
a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută în
dispozițiile art. 187
34
- art. 187
48
este
reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu,
respectiv Titlul
VII
al legii, ce
vizează
„Asistența
judiciară în materie penală.”
Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare în
primă instanță, potrivit competenței după materie,
Judecătoriei Sector 4 București, pe a cărei rază
teritorială își are domiciliul intimatul G.I.
În consecință, Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit competența de soluționarea a cauzei
privind pe intimatul G.I. în favoarea Judecătoriei Sector 4
București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.
Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală în M.
Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 187
34
- art. 187
48
se regăsesc în art. 233 - art. 247, iar dispozițiile art.
187
40
alin. (1) pct. 33 se
regăsesc în art. 239 alin. (1) pct. 33.