ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3597/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3597/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 1434 din 15 septembrie 2010, a respins excepția de inadmisibilitatea

acțiunii; a respins contestația formulată de reclamantele F.L. și C.S., în contradictoriu

cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar,

B.M. și V.V.F., pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. AA

din 22 iunie 2009 s-a soluționat în procedura administrativă, prin conexarea Dosarelor

nr. 94415 din 12 iunie 2001 și 109075 din 14 august 2001, notificările formulate

de F.L., C.S. și respectiv, B.M. și V.V. - V. pentru restituirea imobilului situat

în Constanța, strada R.O., teren în suprafață de 943 m.p. La art. 1 din dispoziție

au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului , iar la art. 2 s-a

propus acordarea de despăgubiri către F.L. și C.S., B.M. și V.V. - V. în conformitate

cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea dosarului către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin notificarea înregistrată

sub nr. N din 13 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc D.V., pârâtele

B.M. și V.V., în calitate de moștenitoare a autorului său B.G. au solicitat restituirea,

în natură, a imobilului situat în Constanța, strada R.O., iar în subsidiar acordarea

de despăgubiri.

Imobilul a aparținut autorilor

B.G. și soția sa B.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. RR din 19 iulie 1940, și astfel, urmează regimul juridic al comunității de bunuri,

fiind dobândit în timpul căsătoriei.

Imobilul a fost preluat

de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 în baza sentinței civile nr. 2651 din

24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Orașului Constanța.

Deși la data preluării

imobilului, autorul pârâtelor B.M. și V.V. -V., B G. era decedat, această împrejurare

nu a determinat pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte

în calitate de nepoate, calitate necontestată de reclamante.

Ca urmare a stabiliri

comunității de bunuri, nu s-a putut reține susținerea reclamantelor în sensul că

imobilul va reveni doar reclamantelor în calitate de moștenitoare a autoarei B.A.

Totodată, nici împrejurarea

că preluarea de către stat s-a făcut doar pe numele autoarei B.A., nu a putut avea

ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept

transmis moștenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale

care se aplică și în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite,

respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, actele doveditoare ale dreptului

de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate,

pot fi depuse până la data soluționării notificării. Textul de lege nu conține prevederi

speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite,

respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, astfel că sunt aplicabile

regulile de drept comun întâlnite in materia acțiunii în revendicare imobiliară.

Conform

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat,

de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură,

în condițiile prezentei legi iar, alin. (2) prevede că în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul

prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după

caz, prin echivalent, (…) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv a acestora”.

Art. 4 alin. (2) din actul

normativ menționat, stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Din economia textului

a rezultat că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite

se dovedește cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice

înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ,

cu efect translativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate

in favoarea persoanei ce îl invoca.

Pârâtele au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului său B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940 asupra imobilului situat în Constanța,

strada R.O. și dovada calității de moștenitoare a autorului său, astfel că este

persoană îndreptățită, în înțelesul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

În privința efectelor

autorității de lucru judecat invocată de reclamante în baza sentinței civile

nr. 443 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, raportat la art.

1201 C. civ. efectele lucrului judecat se raportează doar la părțile din procesul

în care hotărârea a fost dată, conform principiului relativității efectelor acestei

hotărâri, fără a produce consecințe juridice asupra drepturilor pârâtelor care nu

au fost parte în proces.

Mai mult, prin sentința

civilă nr. 443 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a soluționat

litigiul purtat între reclamate și Primarul Municipiului Constanța cu un obiect

diferit față de cel din prezenta cauză, respectiv obligarea Primarului la emiterea

dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în forma despăgubirilor, pentru

preluarea abuzivă a imobilului.

S-a reținut

că există identitate

între imobilul ce a aparținut autorului reclamantei, și care a intrat în patrimoniul

statului, și imobilul ce a făcut obiectul notificării, iar pentru a se aprecia asupra

temeiniciei pretențiilor deduse judecății trebuia să se stabilească dacă preluarea

bunului de către stat a avut sau nu caracter abuziv.

Condiția „preluării abuzive”

nu se prezumă, ci, dimpotrivă, în funcție de fiecare situație concretă trebuie dovedită,

atât de entitatea stabilită de lege să soluționeze notificarea, cât și ulterior,

în caz de învestire, instanța judecătorească, este obligată să aprecieze, pe bază

de dovezi, dacă împrejurările respective se încadrează sau nu în prevederile legii,

în sensul că sunt îndrituiți la măsuri reparatorii doar proprietarii ori moștenitorii

lor ale căror imobile au fost „preluate în mod abuziv”.

În raport de modalitatea

de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează

în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv.

Potrivit art. 7 alin.

(1)

imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură,

de regulă,

însă, în cazurile în care restituire în natură nu este posibilă,

potrivit art. 1 alin. (2) din lege, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent

care, față de situația de fapt reținută, au constat în despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilului preluat abuziv.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 274 din 27 aprilie 2011, a admis apelul declarat

de reclamantele F.L. și C.S., împotriva sentinței civile nr. 1434 din 15

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 7081/118/2009,

în contradictoriu cu intimații-pârâți: Primarul Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, prin Primar, B.M. și V.V. - V., și pe cale de consecință, a schimbat

în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamante în

contradictoriu cu pârâții; a dispus anularea dispoziției nr. AA/2009 emisă de Primarul

Municipiului Constanța, iar pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, prin Primar au fost obligați să acorde despăgubiri în echivalent pentru

imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 943 m.p., conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar reclamantelor F.L. și C.S.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

În baza dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantele F.L. și C.S. au declanșat procedura

necontencioasă, notificând Primăria Municipiului Constanța, conform notificării

din 12 iulie 2001, în baza căruia au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri

pentru imobilul-teren, în suprafață de 943 m.p., situat în Constanța, strada R.O.,

județul Constanța.

Conform dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la depunerea notificării

sau de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare trebuia să emită decizie

sau dispoziție motivată cu privire la cererea formulată.

Întrucât unitatea deținătoare

nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, reclamantele s-au adresat

Tribunalului Constanța pentru a fi obligată aceasta să emită acea decizie sau dispoziție

motivată.

Soluționând cererea formulată

de către reclamante, Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 51 din 29 iunie

2006, a obligat unitatea deținătoare să răspundă la notificare cu privire la restituirea

terenului, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 8861 din 3 noiembrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu toate demersurile făcute

de către reclamante, unitatea deținătoare nu s-a conformat deciziei civile mai sus

menționate, motiv pentru care acestea s-au adresat instanței pentru soluționarea

cererii de restituire a imobilului, invocând decizia nr. XX din 19 noiembrie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În urma soluționării cererii

s-a pronunțat sentința civilă nr. 443/2009, prin care s-a constatat că reclamantele

sunt persoane îndreptățite la restituirea terenului în echivalent, obligând totodată

pârâții Municipiul Constanța și Primarul să emită o dispoziție motivată cu propunerea

de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanța,

strada R.O., județul Constanța. Această hotărâre a rămas irevocabilă.

Cererea reclamantelor

fiind soluționată în procedura contencioasă numai putea fi reluată în procedura

administrativă.

La data soluționării cererii

în justiție, unitatea deținătoare nu se pronunțase asupra notificării formulate.

Nerespectând hotărârea

judecătorească care intrase în puterea lucrului judecat, unitatea deținătoare a

emis dispoziția nr. AA/2009, prin care a respins cererea de restituire în natură

formulată atât de reclamante cât și de pârâte și a propus acordarea de despăgubiri.

Procedând în acest mod,

s-ar ajunge la imposibilitatea valorificării dreptului și hotărârea instanței cu

autoritate de lucru judecat, ar rămâne fără eficiență juridică și finalitatea prevăzută

de lege.

În speță, instanța de

fond a nesocotit efectele lucrului judecat și dreptul la un proces echitabil garantat

de art. 6 parag. 1 din Convenție, care trebuia interpretat în lumina preambulului

Convenției care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor

contractante.

În mod constant jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că „unul dintre principiile fundamentale

ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care

susține, între altele, că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă

în cauză”.

Aceste considerente sunt

pe deplin aplicabile în cauză în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii

de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de apelantele reclamante

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu consecința obligării pârâților Primarul

Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, să se conformeze acestei

hotărâri.

Neconformându-se hotărârii

nr. 443/2009, rămasă irevocabilă și intrând în puterea lucrului judecat, unitatea

deținătoare ulterior pronunțării acestei hotărâri a emis dispoziția nr. AA prin

care a stabilit în mod greșit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

pentru imobilul în litigiu alături de reclamante, a pârâtelor B.M. și V.V. - V.,

conform legii speciale de reparație.

Imobilul pentru care se

solicită măsuri reparatorii a fost proprietatea defuncților B.G. și B.A., dobândit

în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940.

La data de 13 mai 1947

a decedat B.G., lăsând ca unic moștenitor pe B.A., în calitate de soție supraviețuitoare,

care i-a transmis în proprietate imobilul în litigiu.

În baza Decretului

nr. 111/1951, conform sentinței civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului

Tribunal Popular al Orașului Constanța, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv

din proprietatea lui B.A. și trecut în proprietatea statului.

Conform art. 3 din Legea

nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în

mod abuziv, în perioada de referință, „persoanele proprietare la data preluării

în mod abuziv a imobilului”.

În speță, autoarea apelantelor,

deposedată în mod abuziv, beneficiază de prevederile legii reparatorii, conform

art. 4 alin. (2), moștenitorii persoanei fizice îndreptățite prin succesiune legală

sau testamentară.

Potrivit certificatului

de moștenitor nr. PP/1998, moștenitoarele defunctei B.A. sunt cele două reclamante

care, în termen legal, au declanșat procedura necontencioasă, solicitând restituirea

în natură sau despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Momentul determinant în

aplicarea Legii nr. 10/2001 îl constituie cel al preluării abuzive efectiv de la

fostul proprietar.

Ori, în speță cel deposedat

în mod abuziv și în patrimoniul căruia se afla imobilul a fost B.A. care l-a transmis

prin succesiune celor două reclamante ce au calitatea de persoane îndreptățite.

Nu are relevanță că acest

imobil a aparținut soților B., ci doar faptul că prin decesul lui B.G., acesta a

trecut în proprietatea lui B.A., care fiind deposedată în mod abuziv și nefiind

în viață la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, beneficiare ale acestei

decizii sunt apelantele, astfel încât moștenitoarele lui B.G., în persoana intimatelor

B.M. și V.V. - V. nu au calitate de persoane îndreptățite, întrucât la data preluării

abuzive, imobilul nu se afla în patrimoniul acestuia.

În mod greșit, atât unitatea

deținătoare cât și instanța de fond au reținut calitatea de persoane îndreptățite

a acestor pârâte.

De altfel, astfel cum

s-a menționat, s-a ținut cont de efectele autorității de lucru judecat a sentinței

civile nr. 443/2009 a Tribunalului Constanța, precum și de petiția de ereditate

formulată de intimatele B.M. și V.V. - V., soluționată irevocabil și intrată în

puterea lucrului judecat, conform sentinței civile nr. 17693/2008 pronunțată de

Judecătoria Constanța, în baza căruia s-a stabilit că defunctul B.G. nu a transmis

succesorilor săi nici un drept succesoral; în atare situație aceștia nu au calitatea

de persoane îndreptățite.

Hotărârea irevocabilă

pronunțată în favoarea reclamantelor F.L. și C.S. nu poate fi nesocotită în prezenta

cauză, deoarece ar aduce atingere deciziilor judecătorești devenite res judicata.

Curtea Europeană s-a pronunțat

în mod constant că preeminența dreptului, ca unul din principiile fundamentale ale

unei societăți democratice, presupune respectarea principiului securității raporturilor

juridice și mai ales, a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte

nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul

de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre. Altminteri, desființarea

unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar

reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și în consecință și în statul

de drept.

În acest sens, s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3111 din

24 martie 2006, publicată în jurisprudența secției civile pe anul 2006.

Împotriva deciziei civile

mai sus menționată, au declarat recurs:

Pârâtele B.M. și V.V.

- V., precum și Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar.

Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, critică decizia atacată ca fiind

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- În mod temeinic instanța

de fond a reținut că decizia emisă de Primarul Municipiului Constanța este legală

și temeinică, în sensul că, atât reclamantele cât și pârâții, în calitate de succesori

ai defuncților B.A. și respectiv B.G., au calitate de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, pentru imobilul în litigiu.

- În mod greșit instanța

de apel a reținut ca fiind aplicabilă în cauză instituția autorității de lucru judecat.

II. Pârâtele B.M. și V.V.

- V. critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Pârâtele sunt îndreptățite

pentru a beneficia de efectele reparatorii ale Legii nr. 10/2001.

- Față de autorul B.G.,

au calitate de moștenitori următoarele persoane: pe de o parte B.M. și V.V. - V.,

succesoare ale surorii lui B.G.; de altă pateu F.L. și C.S., succesoare ale lui

B.A., soție supraviețuitoare a lui B.G.

- În mod greșit instanța

de apel a reținut doar că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii.

- Preluarea abuzivă a

proprietății s-a realizat de către Statul Român prin sentința civilă nr. 2651 din

24 septembrie 1958 ce a avut la bază Decretul nr. 111/1951.

- În speță, nu sunt incidente

efectele autorității de lucru judecat. Greșit s-a reținut de instanța de apel faptul

că numai intimatele sunt îndreptățite a beneficia de efectele reparatorii ale Legii

nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu s-ar fi aflat în proprietatea devălmașă

a soților B.G. și B.E.

Recursurile declarate

de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța,

precum și de pârâtele B.M. și V.V. - V., sunt fondate pentru următoarele considerente:

Reclamanții F.L., C.S.,

în contradictoriu cu pârâții B.M., V.V. - V., Primarul Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța, prin Primar, au învestit Tribunalul Constanța, cu acțiunea

având ca obiect anularea dispoziției nr. AA din 22 iunie 2009 emisă de Primarul

Municipiului Constanța și obligarea Primarului Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, prin Primar să se conformeze dispoziției sentinței civile nr. 443 din

31 martie 2009.

În motivare, se arată

că prin dispoziția nr. AA din 22 iunie 2009, s-a soluționat în procedură administrativă,

prin conexarea Dosarelor nr. 94415 din 12 iunie 2001 și nr. 10975 din 14 august

2001, notificările formulate de F.L., C.S., respectiv B.M. și V.V. - V. pentru restituirea

imobilului situat în Constanța, strada R.O. teren în suprafață de 943 m.p. La

art. 1 din dispoziție au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului,

iar la art. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri către F.L. și C.S., B.M. și V.V.

- V., în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea

dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin notificarea înregistrată

sub nr. N din 13 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc D.V., pârâtele

B.M. și V.V., în calitate de moștenitoare a autorului său B.G., au solicitat restituirea

în natură a imobilului situat în Constanța, strada R.O., iar în subsidiar acordarea

de despăgubiri.

Imobilul a aparținut autorilor

B.G. și soția sa B.A. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. RR din 19 iulie 1940 și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951

în baza și a sentinței civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal

Popular al Orașului Constanța.

Deși la data preluării

imobilului autorul pârâtelor B.M. și V.V. - V., B.G. era decedat, această împrejurare

nu determină pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte

în calitate de nepoate, în calitate necontestată de reclamante.

De asemenea, nici împrejurarea

că preluarea de către stat s-a făcut doar în numele autoarei B.A., nu poate avea

ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept

transmis moștenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale

care se aplică și în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite,

respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

În conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul

prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după

caz, prin echivalent (…) persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv”.

Art. 4 alin. (2) din actul

normativ mai sus enunțat stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază

și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Din economia textului

rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite

de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedește cu înscrisuri, sintagma „acte

doveditoare”, făcând trimitere la ori înscris constatator al unui act juridic civil

jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ de proprietate, care generează

o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.

Pârâtele au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului lor, B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940, asupra imobilului situat în Constanța,

strada R.O. și dovada calității de moștenitoare a autorului lor, astfel că sunt

persoane îndreptățite în înțelesul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

În privința efectelor

autorității de lucru judecat, aspect invocat de reclamante, acesta se raportează

doar la părțile din procesul în care hotărârea a fost dată, conform principiului

relativității efectelor din sentința civilă nr. 443 din 31 martie 2009 a Tribunalului

Constanța.

Mai mult, prin sentința

civilă nr. 443 din 31 martie 2009, s-a soluționat litigiul purtat între reclamante

și Primarul Municipiului Constanța cu un obiect diferit de cel în prezenta cauză,

respectiv obligarea Primarului la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii

în forma despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului.

Se mai reține și faptul

că există identitate între imobilul ce a aparținut autorului reclamantei și care

a intrat în patrimoniul statului și imobilul ce a făcut obiectul notificării.

În raport de modalitatea

de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează

în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv.

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură,

de regulă, însă, potrivit art. 1 alin. (2) din același text de lege, în cazurile

în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent.

Așadar, față de cele reținute,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., se vor admite

recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului

Constanța și de pârâtele B.M. și V.V. - V. împotriva deciziei nr. 274/C din data

de 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, și drept consecință, va fi modificată decizia

în tot, în sensul că va fi respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele

F.L. și C.S. împotriva sentinței nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului

Constanța, secția civilă.

Vot fi obligate intimatele-reclamante

F.L. și C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

recurenții-pârâți Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța

și la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte

B.M. și V.V. - V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța și

de pârâtele B.M. și V.V. - V. împotriva deciziei nr. 274/C din data de 27 aprilie

2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă

și asigurări sociale.

Modifică decizia în tot,

în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele F.L. și C.S.

împotriva sentinței nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța,

secția civilă.

Obligă intimatele-reclamante

F.L. și C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

recurenții-pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța

și la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte

B.M. și V.V. - V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.