ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3597/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1434 din 15 septembrie 2010, a respins excepția de inadmisibilitatea acțiunii; a respins contestația formulată de reclamantele F.L. și C.S., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, B.M. și V.V.F., pentru următoarele considerente: Prin dispoziția nr. AA din 22 iunie 2009 s-a soluționat în procedura administrativă, prin conexarea Dosarelor nr. 94415 din 12 iunie 2001 și 109075 din 14 august 2001, notificările formulate de F.L., C.S. și respectiv, B.M. și V.V. - V. pentru restituirea imobilului situat în Constanța, strada R.O., teren în suprafață de 943 m.p.

La art. 1 din dispoziție au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului , iar la art. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri către F.L. și C.S., B.M. și V.V. - V. în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin notificarea înregistrată sub nr. N din 13 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc D.V., pârâtele B.M. și V.V., în calitate de moștenitoare a autorului său B.G. au solicitat restituirea, în natură, a imobilului situat în Constanța, strada R.O., iar în subsidiar acordarea de despăgubiri. Imobilul a aparținut autorilor B.G. și soția sa B.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940, și astfel, urmează regimul juridic al comunității de bunuri, fiind dobândit în timpul căsătoriei.

Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 în baza sentinței civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Orașului Constanța. Deși la data preluării imobilului, autorul pârâtelor B.M. și V.V. -V., B G. era decedat, această împrejurare nu a determinat pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte în calitate de nepoate, calitate necontestată de reclamante. Ca urmare a stabiliri comunității de bunuri, nu s-a putut reține susținerea reclamantelor în sensul că imobilul va reveni doar reclamantelor în calitate de moștenitoare a autoarei B.A.

Totodată, nici împrejurarea că preluarea de către stat s-a făcut doar pe numele autoarei B.A., nu a putut avea ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept transmis moștenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale care se aplică și în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Textul de lege nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, astfel că sunt aplicabile regulile de drept comun întâlnite in materia acțiunii în revendicare imobiliară. Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi iar, alin. (2) prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, (…) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”. Art. 4 alin. (2) din actul normativ menționat, stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Din economia textului a rezultat că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedește cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate in favoarea persoanei ce îl invoca. Pârâtele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940 asupra imobilului situat în Constanța, strada R.O. și dovada calității de moștenitoare a autorului său, astfel că este persoană îndreptățită, în înțelesul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În privința efectelor autorității de lucru judecat invocată de reclamante în baza sentinței civile nr. 443 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, raportat la art. 1201 C. civ. efectele lucrului judecat se raportează doar la părțile din procesul în care hotărârea a fost dată, conform principiului relativității efectelor acestei hotărâri, fără a produce consecințe juridice asupra drepturilor pârâtelor care nu au fost parte în proces. Mai mult, prin sentința civilă nr. 443 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a soluționat litigiul purtat între reclamate și Primarul Municipiului Constanța cu un obiect diferit față de cel din prezenta cauză, respectiv obligarea Primarului la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în forma despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului.

S-a reținut că există identitate între imobilul ce a aparținut autorului reclamantei, și care a intrat în patrimoniul statului, și imobilul ce a făcut obiectul notificării, iar pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății trebuia să se stabilească dacă preluarea bunului de către stat a avut sau nu caracter abuziv. Condiția „preluării abuzive” nu se prezumă, ci, dimpotrivă, în funcție de fiecare situație concretă trebuie dovedită, atât de entitatea stabilită de lege să soluționeze notificarea, cât și ulterior, în caz de învestire, instanța judecătorească, este obligată să aprecieze, pe bază de dovezi, dacă împrejurările respective se încadrează sau nu în prevederile legii, în sensul că sunt îndrituiți la măsuri reparatorii doar proprietarii ori moștenitorii lor ale căror imobile au fost „preluate în mod abuziv”.

În raport de modalitatea de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv. Potrivit art. 7 alin. (1) imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, de regulă, însă, în cazurile în care restituire în natură nu este posibilă, potrivit art. 1 alin. (2) din lege, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care, față de situația de fapt reținută, au constat în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 274 din 27 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantele F.L.

și C.S., împotriva sentinței civile nr. 1434 din 15 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 7081/118/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, B.M. și V.V. - V., și pe cale de consecință, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții; a dispus anularea dispoziției nr. AA/2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța, iar pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar au fost obligați să acorde despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 943 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar reclamantelor F.L.

și C.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantele F.L. și C.S. au declanșat procedura necontencioasă, notificând Primăria Municipiului Constanța, conform notificării din 12 iulie 2001, în baza căruia au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul-teren, în suprafață de 943 m.p., situat în Constanța, strada R.O., județul Constanța. Conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare trebuia să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la cererea formulată. Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, reclamantele s-au adresat Tribunalului Constanța pentru a fi obligată aceasta să emită acea decizie sau dispoziție motivată.

Soluționând cererea formulată de către reclamante, Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 51 din 29 iunie 2006, a obligat unitatea deținătoare să răspundă la notificare cu privire la restituirea terenului, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 8861 din 3 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu toate demersurile făcute de către reclamante, unitatea deținătoare nu s-a conformat deciziei civile mai sus menționate, motiv pentru care acestea s-au adresat instanței pentru soluționarea cererii de restituire a imobilului, invocând decizia nr. XX din 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În urma soluționării cererii s-a pronunțat sentința civilă nr. 443/2009, prin care s-a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la restituirea terenului în echivalent, obligând totodată pârâții Municipiul Constanța și Primarul să emită o dispoziție motivată cu propunerea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanța, strada R.O., județul Constanța. Această hotărâre a rămas irevocabilă. Cererea reclamantelor fiind soluționată în procedura contencioasă numai putea fi reluată în procedura administrativă. La data soluționării cererii în justiție, unitatea deținătoare nu se pronunțase asupra notificării formulate. Nerespectând hotărârea judecătorească care intrase în puterea lucrului judecat, unitatea deținătoare a emis dispoziția nr. AA/2009, prin care a respins cererea de restituire în natură formulată atât de reclamante cât și de pârâte și a propus acordarea de despăgubiri.

Procedând în acest mod, s-ar ajunge la imposibilitatea valorificării dreptului și hotărârea instanței cu autoritate de lucru judecat, ar rămâne fără eficiență juridică și finalitatea prevăzută de lege. În speță, instanța de fond a nesocotit efectele lucrului judecat și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, care trebuia interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante. În mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că „unul dintre principiile fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care susține, între altele, că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă în cauză”.

Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile în cauză în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de apelantele reclamante prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu consecința obligării pârâților Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, să se conformeze acestei hotărâri. Neconformându-se hotărârii nr. 443/2009, rămasă irevocabilă și intrând în puterea lucrului judecat, unitatea deținătoare ulterior pronunțării acestei hotărâri a emis dispoziția nr. AA prin care a stabilit în mod greșit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu alături de reclamante, a pârâtelor B.M.

și V.V. - V., conform legii speciale de reparație. Imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii a fost proprietatea defuncților B.G. și B.A., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940. La data de 13 mai 1947 a decedat B.G., lăsând ca unic moștenitor pe B.A., în calitate de soție supraviețuitoare, care i-a transmis în proprietate imobilul în litigiu. În baza Decretului nr. 111/1951, conform sentinței civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Orașului Constanța, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv din proprietatea lui B.A. și trecut în proprietatea statului. Conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în perioada de referință, „persoanele proprietare la data preluării în mod abuziv a imobilului”.

În speță, autoarea apelantelor, deposedată în mod abuziv, beneficiază de prevederile legii reparatorii, conform art. 4 alin. (2), moștenitorii persoanei fizice îndreptățite prin succesiune legală sau testamentară. Potrivit certificatului de moștenitor nr. PP/1998, moștenitoarele defunctei B.A. sunt cele două reclamante care, în termen legal, au declanșat procedura necontencioasă, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul în litigiu. Momentul determinant în aplicarea Legii nr. 10/2001 îl constituie cel al preluării abuzive efectiv de la fostul proprietar. Ori, în speță cel deposedat în mod abuziv și în patrimoniul căruia se afla imobilul a fost B.A. care l-a transmis prin succesiune celor două reclamante ce au calitatea de persoane îndreptățite.

Nu are relevanță că acest imobil a aparținut soților B., ci doar faptul că prin decesul lui B.G., acesta a trecut în proprietatea lui B.A., care fiind deposedată în mod abuziv și nefiind în viață la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, beneficiare ale acestei decizii sunt apelantele, astfel încât moștenitoarele lui B.G., în persoana intimatelor B.M. și V.V. - V. nu au calitate de persoane îndreptățite, întrucât la data preluării abuzive, imobilul nu se afla în patrimoniul acestuia. În mod greșit, atât unitatea deținătoare cât și instanța de fond au reținut calitatea de persoane îndreptățite a acestor pârâte. De altfel, astfel cum s-a menționat, s-a ținut cont de efectele autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 443/2009 a Tribunalului Constanța, precum și de petiția de ereditate formulată de intimatele B.M.

și V.V. - V., soluționată irevocabil și intrată în puterea lucrului judecat, conform sentinței civile nr. 17693/2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în baza căruia s-a stabilit că defunctul B.G. nu a transmis succesorilor săi nici un drept succesoral; în atare situație aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite. Hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantelor F.L. și C.S. nu poate fi nesocotită în prezenta cauză, deoarece ar aduce atingere deciziilor judecătorești devenite res judicata. Curtea Europeană s-a pronunțat în mod constant că preeminența dreptului, ca unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice și mai ales, a deciziilor judecătorești devenite res judicata.

Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre. Altminteri, desființarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și în consecință și în statul de drept. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3111 din 24 martie 2006, publicată în jurisprudența secției civile pe anul 2006. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs: Pârâtele B.M. și V.V. - V., precum și Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar.

1. Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - În mod temeinic instanța de fond a reținut că decizia emisă de Primarul Municipiului Constanța este legală și temeinică, în sensul că, atât reclamantele cât și pârâții, în calitate de succesori ai defuncților B.A. și respectiv B.G., au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, pentru imobilul în litigiu. - În mod greșit instanța de apel a reținut ca fiind aplicabilă în cauză instituția autorității de lucru judecat. II. Pârâtele B.M. și V.V. - V. critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: - Pârâtele sunt îndreptățite pentru a beneficia de efectele reparatorii ale Legii nr. 10/2001. - Față de autorul B.G., au calitate de moștenitori următoarele persoane: pe de o parte B.M. și V.V. - V., succesoare ale surorii lui B.G.; de altă pateu F.L. și C.S., succesoare ale lui B.A., soție supraviețuitoare a lui B.G. - În mod greșit instanța de apel a reținut doar că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. - Preluarea abuzivă a proprietății s-a realizat de către Statul Român prin sentința civilă nr. 2651 din 24 septembrie 1958 ce a avut la bază Decretul nr. 111/1951. - În speță, nu sunt incidente efectele autorității de lucru judecat. Greșit s-a reținut de instanța de apel faptul că numai intimatele sunt îndreptățite a beneficia de efectele reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu s-ar fi aflat în proprietatea devălmașă a soților B.G.

și B.E. Recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța, precum și de pârâtele B.M. și V.V. - V., sunt fondate pentru următoarele considerente: Reclamanții F.L., C.S., în contradictoriu cu pârâții B.M., V.V. - V., Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, au învestit Tribunalul Constanța, cu acțiunea având ca obiect anularea dispoziției nr. AA din 22 iunie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța și obligarea Primarului Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar să se conformeze dispoziției sentinței civile nr. 443 din 31 martie 2009. În motivare, se arată că prin dispoziția nr. AA din 22 iunie 2009, s-a soluționat în procedură administrativă, prin conexarea Dosarelor nr. 94415 din 12 iunie 2001 și nr. 10975 din 14 august 2001, notificările formulate de F.L., C.S., respectiv B.M.

și V.V. - V. pentru restituirea imobilului situat în Constanța, strada R.O. teren în suprafață de 943 m.p. La art. 1 din dispoziție au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului, iar la art. 2 s-a propus acordarea de despăgubiri către F.L. și C.S., B.M. și V.V. - V., în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin notificarea înregistrată sub nr. N din 13 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc D.V., pârâtele B.M. și V.V., în calitate de moștenitoare a autorului său B.G., au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, strada R.O., iar în subsidiar acordarea de despăgubiri.

Imobilul a aparținut autorilor B.G. și soția sa B.A. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940 și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 în baza și a sentinței civile nr. 2651 din 24 septembrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Orașului Constanța. Deși la data preluării imobilului autorul pârâtelor B.M. și V.V. - V., B.G. era decedat, această împrejurare nu determină pierderea dreptului său de proprietate care s-a transmis către pârâte în calitate de nepoate, în calitate necontestată de reclamante.

De asemenea, nici împrejurarea că preluarea de către stat s-a făcut doar în numele autoarei B.A., nu poate avea ca efect pierderea dreptului de proprietate ce i-a revenit autorului B.G., drept transmis moștenitoarelor acestuia conform regulilor din materia drepturilor succesorale care se aplică și în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității de moștenitor al fostului proprietar, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001. În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent (…) persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv”.

Art. 4 alin. (2) din actul normativ mai sus enunțat stabilește că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”. Din economia textului rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedește cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare”, făcând trimitere la ori înscris constatator al unui act juridic civil jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. Pârâtele au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, B.G., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. RR din 19 iulie 1940, asupra imobilului situat în Constanța, strada R.O.

și dovada calității de moștenitoare a autorului lor, astfel că sunt persoane îndreptățite în înțelesul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În privința efectelor autorității de lucru judecat, aspect invocat de reclamante, acesta se raportează doar la părțile din procesul în care hotărârea a fost dată, conform principiului relativității efectelor din sentința civilă nr. 443 din 31 martie 2009 a Tribunalului Constanța. Mai mult, prin sentința civilă nr. 443 din 31 martie 2009, s-a soluționat litigiul purtat între reclamante și Primarul Municipiului Constanța cu un obiect diferit de cel în prezenta cauză, respectiv obligarea Primarului la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în forma despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului.

Se mai reține și faptul că există identitate între imobilul ce a aparținut autorului reclamantei și care a intrat în patrimoniul statului și imobilul ce a făcut obiectul notificării. În raport de modalitatea de preluare atestată de actele aflate la dosar, imobilul în cauză se încadrează în ipoteza reglementată de lege, fiind preluat abuziv. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, de regulă, însă, potrivit art. 1 alin. (2) din același text de lege, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Așadar, față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ., se vor admite recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța și de pârâtele B.M. și V.V. - V. împotriva deciziei nr. 274/C din data de 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, și drept consecință, va fi modificată decizia în tot, în sensul că va fi respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele F.L. și C.S. împotriva sentinței nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Vot fi obligate intimatele-reclamante F.L. și C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenții-pârâți Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța și la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte B.M.

și V.V. - V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța și de pârâtele B.M. și V.V. - V. împotriva deciziei nr. 274/C din data de 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia în tot, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele F.L. și C.S. împotriva sentinței nr. 1434 din data de 15 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Obligă intimatele-reclamante F.L. și C.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenții-pârâți Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța și la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte B.M.

și V.V. - V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.