ÎCCJ, decizie (scj.ro #84188)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84188) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

1.

Omor deosebit de grav. Omor săvârșit asupra unei femei gravide

Cuprins pe

materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni

contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității

corporale și sănătății. Omuciderea

Indice

alfabetic:

Drept penal

- omor deosebit de grav

-

omor

săvârșit asupra unei femei gravide

C. pen.,

art. 176 alin. (1) lit. e)

Uciderea

unei femei gravide constituie omor deosebit de grav și se încadrează

în prevederile art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., numai dacă infractorul

a cunoscut, în momentul săvârșirii infracțiunii, starea de

graviditate a victimei. În caz contrar, elementul circumstanțial de

agravare prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. nu operează,

fiind aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) C. pen. referitoare la eroarea

de fapt.

Cunoașterea

stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci

când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio

îndoială asupra situației de femeie gravidă, cât și

subiectiv, atunci când această situație a fost adusă la

cunoștința infractorului.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 4245 din 14 septembrie 2007

Prin sentința

nr. 419 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București,

Secția a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

în art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în

infracțiunea prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., cerere

formulată de inculpat prin apărătorul ales.

În temeiul

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică

a faptei reținută prin actul de sesizare, din art. 20 raportat la

art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 - 175

alin. (1) lit. i) și art.176 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza

dispozițiilor art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și

art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.V. pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav.

Tribunalul a

reținut că inculpatul D.V. a cunoscut-o pe partea

vătămată T.O. în luna septembrie 2005 și, în scurt timp,

cei doi au început o relație de prietenie și, ulterior, intimă.

Inculpatul D.V.

i-a ascuns părții vătămate starea sa civilă

(persoană căsătorită), iar după ce partea

vătămată a aflat această situație, între cei doi au

intervenit unele neînțelegeri.

În dimineața

zilei de 25 aprilie 2006, partea vătămată, la insistențele

inculpatului, a acceptat să se întâlnească cu acesta. Partea

vătămată s-a deplasat în zona parcului auto al

societății comerciale R., unde inculpatul o aștepta în

autoturismul de serviciu. Pe durata mai multor minute între cei doi a avut loc

o conversație în cursul căreia inculpatul a insistat pentru reluarea

relației de concubinaj, partea vătămată spunându-i că

e prea târziu, după care l-a rugat să o ducă la locul său

de muncă.

Ajungând în

parcarea complexului comercial unde partea vătămată lucra,

inculpatul, pe fondul acelorași discuții de reluare a relației,

i-a spus că o așteaptă la terminarea programului, iar aceasta

i-a cerut să nu o facă pentru că va veni să o ia noul ei

prieten. Partea vătămată a coborât apoi din autoturism și

s-a îndreptat către intrarea în complex, rezervată angajaților.

Inculpatul a luat

cuțitul de bucătărie pe care îl avea în autoturism și,

după ce a coborât, s-a deplasat către partea vătămată

căreia i-a cerut din nou să se împace cu el.

Întrucât a

observat că inculpatul ținea mâna dreaptă la spate, partea

vătămată a luat-o la fugă prin parcare, bănuind

că inculpatul se înarmase cu cuțitul văzut anterior în

autoturism. Inculpatul a urmărit-o pe o distanță de câțiva

metri pe partea vătămată, lovind-o în trei contexte agresionale

în zonele gâtului și toracelui. Partea vătămată s-a

apărat cu mâinile (suferind plăgi tăiate la palma dreaptă),

cu o sacoșă în care avea uniforma de serviciu și cu poșeta

și a solicitat în mod insistent ajutor. În sprijinul părții

vătămate a intervenit martorul R.G., angajat al aceluiași complex

comercial, care, după o scurtă luptă, l-a deposedat pe inculpat

de cuțit.

Cu ajutorul

martorei D.E., partea vătămată s-a deplasat la cabinetul medical

al complexului, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale, iar apoi cu o

ambulanță a fost transportată la spital, unde a fost

internată cu diagnosticul „Accident în timpul muncii. Agresiune.

Plăgi tăiate (cuțit) regiunea mentonieră dreapta,

cervicală anterioară și deltoidiană dreapta cu deschidere

fascială. Au fost identificate trei plăgi cervicale, una deltoidian

dreapta, una mentonier dreapta și una la nivelul sânului stâng.”

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului care, în dimineața zilei de 25

aprilie 2006, în parcarea unui complex comercial, la mică

distanță de intrarea în magazin a angajaților, i-a aplicat

părții vătămate, cunoscând împrejurarea că aceasta

este gravidă, lovituri repetate cu un cuțit, la nivelul gâtului

și toracelui, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, rămasă

în formă tentată, prevăzută și pedepsită de art.

20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1)

lit. e) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o, în principal, sub

aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 176 alin. (1)

lit. e) C. pen., deoarece acesta nu cunoștea că partea

vătămată este însărcinată.

Curtea de Apel

București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, prin decizia penală nr. 203/A din 28 mai 2007, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că prima critică a

inculpatului este nefondată deoarece, pe de o parte, pentru reținerea

agravantei este suficient să se facă dovada că partea

vătămată era însărcinată, neavând nicio

importanță dacă inculpatul cunoștea sau nu acest aspect

și, pe de altă parte, susținerea inculpatului este

nesinceră, deoarece el aflase de la partea vătămată că

este însărcinată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând criticile formulate în apel

și solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de omor

calificat, întrucât nu a cunoscut că partea vătămată este

însărcinată.

S-a invocat, ca

temei de drept, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Recursul este

întemeiat, în sensul celor ce urmează:

Examinând critica

formulată de inculpat în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei

în sensul nereținerii agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit.

e) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că aceasta este fondată.

Aprecierea

instanței de apel, în sensul că pentru reținerea acestei

agravante este suficient să se facă dovada că partea

vătămată era însărcinată, neavând importanță

dacă inculpatul cunoștea sau nu acest lucru, este greșită.

Împrejurarea

agravantă referitoare la omorul săvârșit asupra unei femei

gravide, prevăzută în alin. (1) lit. e) a art. 176 C. pen.,

conferă un caracter agravat omuciderii numai dacă inculpatul a

cunoscut efectiv starea de graviditate a victimei. În cazul în care inculpatul

nu a cunoscut acest aspect, circumstanța agravantă nu va opera, fiind

aplicabile prevederile referitoare la eroare. Astfel, conform art. 51 alin. (2)

C. pen., „nu constituie circumstanță agravantă împrejurarea pe

care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii

infracțiunii.”

Prin urmare, pentru

a se putea reține această agravantă trebuie să se probeze

că inculpatul cunoștea starea de graviditate a victimei,

cunoaștere ce se putea realiza atât obiectiv, cât și subiectiv.

Obiectiv, în

jurisprudență s-a reținut că dacă victima se prezenta

într-o asemenea stare încât nu lasă nicio îndoială asupra

condiției de femeie gravidă, făptuitorul va răspunde pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav.

În

speță, nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză întrucât,

așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală,

partea vătămată avea o „sarcină de 4-5 săptămâni

în evoluție.”

Potrivit studiilor

medicale, un diagnostic de sarcină poate fi pus sigur după 8

săptămâni de amenoree, înainte de acest termen sarcina putând fi

confirmată numai prin anumite analize speciale, pe care însă partea

vătămată nu le-a făcut în cauză.

La acest grad de

evoluție a sarcinii, partea vătămată nu putea avea decât

bănuiala, și nu certitudinea, că este însărcinată.

Este și

motivul pentru care la urmărirea penală nici partea

vătămată și nici inculpatul nu au făcut referire la

existența sarcinii, iar trimiterea în judecată a inculpatului s-a

făcut fără reținerea agravantei prevăzute în art. 176

alin. (1) lit. e) C. pen.

Abia în fața

primei instanțe s-a pus în discuție schimbarea încadrării

juridice, în momentul în care partea vătămată a învederat

că este însărcinată și inculpatul cunoștea acest

lucru.

Intervine aici cel

de-al doilea aspect al cunoașterii, respectiv cunoașterea

subiectivă. Inculpatul, din punct de vedere obiectiv, nu avea cum

să-și dea seama de starea victimei, dar, subiectiv, partea

vătămată pretinde că i-a adus la cunoștință

acest lucru.

În dovedirea

aducerii la cunoștință este depusă la prima

instanță copia unei scrisori a părții vătămate

adresată inculpatului, în care aceasta arată că: „știi

destul de bine că mi-a fost greu să iau această decizie

bănuind că eram și însărcinată.”

Prin urmare, în

cauză nu s-a putut proba decât că partea vătămată

„bănuia” la momentul agresiunii că este însărcinată, iar în

stadiul de evoluție în care este atestată sarcina prin actele

medicale, respectiv „4-5 săptămâni”, nici nu putea avea o

certitudine.

În aceste

condiții, simpla bănuială a sarcinii, chiar adusă la

cunoștința inculpatului, nu înseamnă decât un dubiu asupra

existenței acesteia. Dubiul nu poate fi interpretat decât în favoarea

inculpatului și nu poate constitui un temei pentru reținerea

circumstanței agravante prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. e) C.

pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul a fost admis, decizia penală

atacată a fost casată în totalitate, iar sentința nr. 419 din 20

martie 2007 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a

fost casată în parte și, rejudecând,   Înalta Curte de

Casație și Justiție, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de

omor calificat și deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat

la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută în

art. 20 raportat la art. 174,175 alin. (1) lit. i) C. pen., dispunând

condamnarea inculpatului în baza acestor din urmă texte de lege.