ÎCCJ, decizie (scj.ro #84188)

1. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit asupra unei femei gravide Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor deosebit de grav - omor săvârșit asupra unei femei gravide C. pen., art. 176 alin. (1) lit. e) Uciderea unei femei gravide constituie omor deosebit de grav și se încadrează în prevederile art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., numai dacă infractorul a cunoscut, în momentul săvârșirii infracțiunii, starea de graviditate a victimei. În caz contrar, elementul circumstanțial de agravare prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. nu operează, fiind aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) C. pen.

referitoare la eroarea de fapt. Cunoașterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială asupra situației de femeie gravidă, cât și subiectiv, atunci când această situație a fost adusă la cunoștința infractorului. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4245 din 14 septembrie 2007 Prin sentința nr. 419 din 20 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., cerere formulată de inculpat prin apărătorul ales.

În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută prin actul de sesizare, din art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și art.176 alin. (1) lit. e) C. pen. În baza dispozițiilor art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.V. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav. Tribunalul a reținut că inculpatul D.V. a cunoscut-o pe partea vătămată T.O. în luna septembrie 2005 și, în scurt timp, cei doi au început o relație de prietenie și, ulterior, intimă. Inculpatul D.V. i-a ascuns părții vătămate starea sa civilă (persoană căsătorită), iar după ce partea vătămată a aflat această situație, între cei doi au intervenit unele neînțelegeri.

În dimineața zilei de 25 aprilie 2006, partea vătămată, la insistențele inculpatului, a acceptat să se întâlnească cu acesta. Partea vătămată s-a deplasat în zona parcului auto al societății comerciale R., unde inculpatul o aștepta în autoturismul de serviciu. Pe durata mai multor minute între cei doi a avut loc o conversație în cursul căreia inculpatul a insistat pentru reluarea relației de concubinaj, partea vătămată spunându-i că e prea târziu, după care l-a rugat să o ducă la locul său de muncă. Ajungând în parcarea complexului comercial unde partea vătămată lucra, inculpatul, pe fondul acelorași discuții de reluare a relației, i-a spus că o așteaptă la terminarea programului, iar aceasta i-a cerut să nu o facă pentru că va veni să o ia noul ei prieten.

Partea vătămată a coborât apoi din autoturism și s-a îndreptat către intrarea în complex, rezervată angajaților. Inculpatul a luat cuțitul de bucătărie pe care îl avea în autoturism și, după ce a coborât, s-a deplasat către partea vătămată căreia i-a cerut din nou să se împace cu el. Întrucât a observat că inculpatul ținea mâna dreaptă la spate, partea vătămată a luat-o la fugă prin parcare, bănuind că inculpatul se înarmase cu cuțitul văzut anterior în autoturism. Inculpatul a urmărit-o pe o distanță de câțiva metri pe partea vătămată, lovind-o în trei contexte agresionale în zonele gâtului și toracelui. Partea vătămată s-a apărat cu mâinile (suferind plăgi tăiate la palma dreaptă), cu o sacoșă în care avea uniforma de serviciu și cu poșeta și a solicitat în mod insistent ajutor.

În sprijinul părții vătămate a intervenit martorul R.G., angajat al aceluiași complex comercial, care, după o scurtă luptă, l-a deposedat pe inculpat de cuțit. Cu ajutorul martorei D.E., partea vătămată s-a deplasat la cabinetul medical al complexului, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale, iar apoi cu o ambulanță a fost transportată la spital, unde a fost internată cu diagnosticul „Accident în timpul muncii. Agresiune. Plăgi tăiate (cuțit) regiunea mentonieră dreapta, cervicală anterioară și deltoidiană dreapta cu deschidere fascială.

Au fost identificate trei plăgi cervicale, una deltoidian dreapta, una mentonier dreapta și una la nivelul sânului stâng.” În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care, în dimineața zilei de 25 aprilie 2006, în parcarea unui complex comercial, la mică distanță de intrarea în magazin a angajaților, i-a aplicat părții vătămate, cunoscând împrejurarea că aceasta este gravidă, lovituri repetate cu un cuțit, la nivelul gâtului și toracelui, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, rămasă în formă tentată, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o, în principal, sub aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., deoarece acesta nu cunoștea că partea vătămată este însărcinată.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 203/A din 28 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima critică a inculpatului este nefondată deoarece, pe de o parte, pentru reținerea agravantei este suficient să se facă dovada că partea vătămată era însărcinată, neavând nicio importanță dacă inculpatul cunoștea sau nu acest aspect și, pe de altă parte, susținerea inculpatului este nesinceră, deoarece el aflase de la partea vătămată că este însărcinată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând criticile formulate în apel și solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de omor calificat, întrucât nu a cunoscut că partea vătămată este însărcinată.

S-a invocat, ca temei de drept, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează: Examinând critica formulată de inculpat în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul nereținerii agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este fondată. Aprecierea instanței de apel, în sensul că pentru reținerea acestei agravante este suficient să se facă dovada că partea vătămată era însărcinată, neavând importanță dacă inculpatul cunoștea sau nu acest lucru, este greșită.

Împrejurarea agravantă referitoare la omorul săvârșit asupra unei femei gravide, prevăzută în alin. (1) lit. e) a art. 176 C. pen., conferă un caracter agravat omuciderii numai dacă inculpatul a cunoscut efectiv starea de graviditate a victimei. În cazul în care inculpatul nu a cunoscut acest aspect, circumstanța agravantă nu va opera, fiind aplicabile prevederile referitoare la eroare. Astfel, conform art. 51 alin. (2) C. pen., „nu constituie circumstanță agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.” Prin urmare, pentru a se putea reține această agravantă trebuie să se probeze că inculpatul cunoștea starea de graviditate a victimei, cunoaștere ce se putea realiza atât obiectiv, cât și subiectiv.

Obiectiv, în jurisprudență s-a reținut că dacă victima se prezenta într-o asemenea stare încât nu lasă nicio îndoială asupra condiției de femeie gravidă, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea de omor deosebit de grav. În speță, nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză întrucât, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, partea vătămată avea o „sarcină de 4-5 săptămâni în evoluție.” Potrivit studiilor medicale, un diagnostic de sarcină poate fi pus sigur după 8 săptămâni de amenoree, înainte de acest termen sarcina putând fi confirmată numai prin anumite analize speciale, pe care însă partea vătămată nu le-a făcut în cauză. La acest grad de evoluție a sarcinii, partea vătămată nu putea avea decât bănuiala, și nu certitudinea, că este însărcinată.

Este și motivul pentru care la urmărirea penală nici partea vătămată și nici inculpatul nu au făcut referire la existența sarcinii, iar trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut fără reținerea agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. Abia în fața primei instanțe s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în momentul în care partea vătămată a învederat că este însărcinată și inculpatul cunoștea acest lucru. Intervine aici cel de-al doilea aspect al cunoașterii, respectiv cunoașterea subiectivă. Inculpatul, din punct de vedere obiectiv, nu avea cum să-și dea seama de starea victimei, dar, subiectiv, partea vătămată pretinde că i-a adus la cunoștință acest lucru.

În dovedirea aducerii la cunoștință este depusă la prima instanță copia unei scrisori a părții vătămate adresată inculpatului, în care aceasta arată că: „știi destul de bine că mi-a fost greu să iau această decizie bănuind că eram și însărcinată.” Prin urmare, în cauză nu s-a putut proba decât că partea vătămată „bănuia” la momentul agresiunii că este însărcinată, iar în stadiul de evoluție în care este atestată sarcina prin actele medicale, respectiv „4-5 săptămâni”, nici nu putea avea o certitudine. În aceste condiții, simpla bănuială a sarcinii, chiar adusă la cunoștința inculpatului, nu înseamnă decât un dubiu asupra existenței acesteia. Dubiul nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatului și nu poate constitui un temei pentru reținerea circumstanței agravante prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul a fost admis, decizia penală atacată a fost casată în totalitate, iar sentința nr. 419 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, a fost casată în parte și, rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174,175 alin. (1) lit. i) C. pen., dispunând condamnarea inculpatului în baza acestor din urmă texte de lege.