ÎCCJ, decizie (scj.ro #83988)

. Hotărâre de condamnare pronunțată în primă

instanță. Menținerea arestării preventive

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în

primă instanță

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

- menținerea arestării preventive

C. proc. pen.,

art.

140 alin. (1) lit. a), art. 160

b

,

art. 350 alin. (1)

În conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1)

C. proc. pen., prima instanță, dispunând condamnarea inculpatului,

are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe, între

altele, asupra menținerii arestării preventive. În cazul în care

prima instanță a amânat pronunțarea și a dispus prin

hotărâre atât condamnarea inculpatului, cât și menținerea

arestării preventive înainte de expirarea termenului de 60 de zile

prevăzut în art. 160

b

C. proc. pen. pentru verificarea

legalității și temeiniciei arestării preventive, iar

instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive în

interiorul termenului de 60 de zile, calculat de la data pronunțării

hotărârii de către prima instanță, nu operează

încetarea de drept a arestării preventive, prevăzută în art. 140

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 1870 din 20 mai 2009

Prin încheierea din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj,

Secția penală și de minori - ca instanță de apel,

învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpați - în

baza art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpaților P.V. și C.A.

În motivarea acestei măsuri instanța a

arătat că cei doi inculpați au fost arestați preventiv în

baza art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

reținând că sunt indicii temeinice din care rezultă că

aceștia, în noaptea de 30 decembrie 2000, în jurul orelor 4,30, s-au

deplasat la Casa de schimb valutar aparținând societății

comerciale P., unde inculpatul C.A. a tras două focuri de armă asupra

părții vătămate K.I., casieră, cauzându-i leziuni care

au necesitat peste 60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care

i-au pus în primejdie viața, după care inculpatul P.V. a pătruns

în interiorul casei de schimb valutar de unde a sustras diferite sume de bani

în lei și valută.

Indiciile temeinice avute în vedere constau în

procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză

balistică, declarațiile părții vătămate K.I.,

recunoașterea de către partea vătămată a inculpatului

C.A. din planșa foto și din grup, precum și a inculpatului P.V.

după voce de pe caseta audio, declarațiile unor martori și

concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Cât privește temeiul arestării preventive,

respectiv art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pericolul concret ce ar

rezulta pentru ordinea publică dacă inculpații ar fi

lăsați în libertate este dedus de instanță din gravitatea

deosebită a faptelor imputate inculpaților, modul și

împrejurările de comitere a acestora, care le conferă

făptuitorilor un ridicat grad de periculozitate socială.

Deși inculpații sunt arestați preventiv de

4 ani și 6 luni, caracterul rezonabil al duratei măsurii - arată

instanța - nu este încălcat, fiind apreciat, conform practicii

Curții Europene a Drepturilor Omului, și în raport cu gravitatea

infracțiunilor, indiciile cu privire la vinovăție și alte

criterii, cum ar fi pericolul pe care inculpații l-ar prezenta,

sustrăgându-se procedurilor judiciare sau riscul de a comite alte

infracțiuni.

A fost înlăturată și critica privind

neverificarea legalității și temeiniciei arestării

preventive în termenul de 60 zile, respectiv în intervalul 6 ianuarie - 22

aprilie 2009, cu observarea că, prin sentința penală nr. 109 din

27 februarie 2009, Tribunalul Cluj, soluționând ca instanță de

fond cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri inculpații au declarat

recurs.

Criticile privesc nelegalitatea încheierii, constând în

existența cauzei de încetare de drept a măsurii arestării,

prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceasta fiind

menținută după expirarea termenului de 60 zile, prevăzut în

art. 160

b

din același cod, de la ultima verificare.

Astfel, se susține că la 6 ianuarie 2009

Tribunalul Cluj, instanță de fond, a menținut prin încheiere

măsura arestării, pentru ca la 3 februarie 2009 să aibă loc

dezbaterile, pronunțarea, amânată succesiv, având loc la 27 februarie

2009, când, odată cu condamnarea, a fost menținută și

arestarea preventivă. Această măsură, însă, este

nelegală, fiind luată în lipsa inculpaților, care nici nu au

fost ascultați în acest scop.

Așa fiind, se conchide că în intervalul 6

ianuarie 2009 - 22 aprilie 2009 măsura arestării preventive nu a fost

verificată, încetând de drept.

Alte critici privesc, între altele, încălcarea

termenului rezonabil de soluționare a cauzei, inculpații fiind

arestați preventiv de peste 4 ani și 6 luni.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor

și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt

fondate.

Critica referitoare la nelegalitatea încheierii atacate

pentru motivul verificării arestării preventive a inculpaților

după expirarea celor 60 de zile, contrar art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen., cu efectul încetării de drept a măsurii preventive,

conform dispozițiilor art. 140 alin. (1) lit. a) din același cod,

este neîntemeiată.

Din conținutul prevederilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. și cel al art. 23 alin. (6) din Constituția

României rezultă, în interpretarea logică a normelor, că în

cursul judecății instanța este obligată să verifice,

nu mai târziu de 60 zile de la luarea măsurii ori de la ultima

menținere a acesteia, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Încălcarea acestui termen are ca efect, potrivit

art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea de drept a măsurii

arestării preventive.

Ultima dispoziție luată de instanță

în legătură cu legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpaților a fost cea prin sentința penală nr.

109 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, de menținere a

arestării preventive, odată cu pronunțarea hotărârii

și asupra fondului cauzei, respectiv de condamnare a inculpaților

P.V. și C.A., fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art.

176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b), c) și

alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la

pedeapsa rezultantă de 17 ani și 6 luni închisoare.

De la această dată - 27 februarie 2009 - se

calculează termenul de „nu mai târziu de 60 zile”, prevăzut de lege

pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării

preventive în cauză și, în raport cu acesta, verificarea și

dispoziția luată prin încheierea din 22 aprilie 2009 a Curții de

Apel Cluj sunt în termen.

Argumentele aduse de apărare în susținerea

tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au

caracter speculativ și privesc instituția arestării preventive

izolat, desprinsă de celelalte activități procesual-penale ce

alcătuiesc faza judecății.

Hotărârea instanței și deliberarea ce o

precedă privesc mai mult decât chestiunea legalității și

temeiniciei arestării dar, în orice caz, o implică cu necesitate,

conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., și pe aceasta.

Împrejurarea că pronunțarea în cauză a

fost amânată nu are relevanță în problema în discuție,

pentru că părțile nu se citează, potrivit legii, pentru

termenul la care s-a amânat pronunțarea hotărârii, iar

inculpații și apărătorii lor au pus concluzii la dezbaterea

fondului cu privire la toate aspectele, de fapt și de drept, ale cauzei.

În altă ordine, este adevărat că

inculpații recurenți P.V. și C.A. au fost arestați

preventiv de la data de 25 decembrie 2004, iar, potrivit art. 5 și art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au dreptul să le

fie examinată situația în mod echitabil și într-un termen

rezonabil.

Durata acestui termen este, însă, în relație

directă cu complexitatea cauzei, dată de natura și gravitatea

infracțiunilor, felul, natura și diversitatea probelor, unele cu

caracter științific, care necesită timp pentru examene de

laborator, altele, constând în mărturii, confruntări ș.a., care,

de asemenea, se administrează în timp și nu în ultimul rând

apariția unor chestiuni, cum sunt cereri de recuzare, de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea unor excepții de

neconstituționalitate.

Toate aceste influențe asupra duratei de

soluționare se regăsesc în cauza aflată în prezent pe rolul

Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că nu s-a încălcat dreptul inculpaților

la judecată într-un termen rezonabil.

În sfârșit, nici din examinarea din oficiu a

încheierii atacate nu se constată existența vreunui motiv de

nelegalitate sau netemeinicie. Temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii preventive față de inculpați se mențin și

în prezent, justificând menținerea acesteia.

Față

de cele ce preced, recursurile inculpaților P.V. și C.A. au fost

respinse, ca nefondate.