ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2082/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2082/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din

data de 17 mai 2010 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 6052/86/2009, a dispus în baza art. 300

2

C. proc. pen.

rap. la art. 160

b

alin. (4) C. proc. pen. menținerea stării de

arest preventiv a inculpaților

P.O. și L.L.

Pentru a

pronunța această încheiere instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 41 din 19 februarie 2010 a Tribunalului

Suceava, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. a

achitat pe inculpatul P.O., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, faptă

prev. și ped. de art.

323 Cp. raportat la

art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. a

condamnat pe

același inculpat la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a

și lit. b) pe o perioadă de 5 ani.

În baza art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41

alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.O., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe o perioadă

de 3 ani.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele

aplicate prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea

de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe o perioadă de 5 ani.

În baza art.

71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a, b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării

preventive de la data de 13 iunie 2009 la zi.

S-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc în formă continuată reținută în sarcina

inculpatului

L.L. și prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc.

În baza art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a

achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni, faptă prev. și ped. de art. 323 C. pen. raportat la

art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În baza art.

3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul L.L., la o

pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în

țară de droguri de mare risc și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe o perioadă

de 5 ani.

În baza art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a

condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe

o perioadă de 3 ani.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele

aplicate prin prezenta sentință și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de

15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe o perioadă de 5 ani.

În baza art.

71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a, b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive

de la data de 13 iunie 2009 la zi.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților P.O.

și L.L.

Măsura

arestării preventive a inculpaților a fost luată prin încheierea nr. 20/ A din

13 iunie 2009 și, respectiv nr. 18/ A din 13 iunie 2009 pentru o perioadă de 29

zile, motivat de faptul că sunt date temeiurile prev. de art. 143, 148 C. proc.

pen., respectiv că sunt indicii temeinice de comitere a faptelor pentru care

sunt cercetați, pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea

acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Ulterior,

măsura a fost menținută pe toată durata soluționării cauzei în primă instanță.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Conform art.

160

b

alin. (3) teza I C. proc. pen., în cazul în care instanța

constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

acestei măsuri.

Analizând

persistența temeiurilor avute în vedere la luarea și ulterior menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea a constatat că acestea

subzistă în cauză.

Din materialul

probator efectuat până în prezent, s-a relevat că există dovezi din care

rezultă presupunerea de comitere, de către inculpați, a faptelor pentru care au

fost trimiși în judecată și ulterior condamnați de către prima instanță,

subzistând așadar temeiul prev. de art. 143 C. proc. pen.

Relativ la

temeiul prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a reținut că

față de natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor,

împrejurările în care inculpații au acționat, gravitatea deosebită a faptelor

și urmările produse, lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Chiar dacă de

la momentul comiterii faptei s-a scurs o perioadă de timp, rezonanța ei în

rândul colectivității din care părțile fac parte nu s-a diminuat și nu a

dispărut.

Așadar, s-a

apreciat că subzistă și la acest moment în cauză temeiurile ce au stat la baza

luării acestei măsuri, nejustificându-se

revocarea

ei sau înlocuirea cu una restrictivă de drepturi dintre cele prev.

de

art. 145, respectiv 145

1

C. proc. pen.

Împotriva

acestei încheieri în termen legal au declarat recurs inculpații P.O. și L.L.

La termenul

de astăzi 26 mai 2010, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpați, a

solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate, revocarea

măsurii arestării preventive și judecarea inculpaților în stare de libertate,

considerând că aceștia nu pot influența cursul judecării cauzei, solicitând ca

instanța să aibă în vedere faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, inculpații pot fi judecați în stare de libertate.

Examinând

recursurile declarate de inculpații P.O. și L.L. sub toate aspectele, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta

sunt nefondate.

Înalta Curte

reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel,

procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv

în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., cu art. 160

b

C. proc.

pen., „dacă instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea

preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea

de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea

de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța

constată că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate, instanța menține prin încheiere motivată, arestarea

preventivă". Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a

rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului

preventiv împotriva inculpaților nu s-au schimbat.

Alegerea și

menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de

gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților de împrejurările concrete în care se presupune că s-au

comis, etc.

Privită din

perspectiva criteriilor complementare, gradul de pericol social al

infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, s-a raportat

și prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele

produse sau care s-ar fi putut produce, frecvența infracțiunilor de acest gen

și necesitatea unei prevenții generale și nu în ultimul rând la atitudinea

procesuală a apelanților inculpați.

Prin lăsarea

în libertate a apelanților-inculpați s-ar induce un puternic sentiment de

insecuritate socială de nesiguranță, în opinia publică fapt care, în final,

s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în

care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni

de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.

În aprecierea

persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate

apelanților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub

acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva

Franței (de exemplu cauza L., hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în

măsura în care dreptul național o recunoaște prin gravitatea deosebită și prin

reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita

„tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

În cauza

dedusă judecății s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, subzistă și

în prezent, infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați

apelanții-inculpați de instanța de fond sunt în măsură, prin natura lor și

consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert,

real și actual pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea

„stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de

fapta ce formează obiectul judecății", se impune a arăta că potrivit art.

5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 parag. 3 din Convenție, modificat prin Protocolul

nr. II, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile

prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată

înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen

rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".

Referindu-se

la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri

penale", C.E.D.O. a statut ca acestea sunt similare cu cele referitoare și

la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul

inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia C.E.D.O. din 31

martie 1998).

Referitor la

determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța

europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este

acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit

dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data

deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată,

potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). în această privință,

Curtea Europeană face precizarea ca noțiunea de "acuzație penală" în

sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care

emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă

penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante"

privitoare la situația învinuitului (decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza H. c.

Olandei).

Cât privește

data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru

calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este

data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia

din 27 iunie 1968 în cauza E. contra Germaniei).

Curtea

Europeană a avut în vedere și "comportamentul

acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile

judiciare

(decizia din 25 februarie 1993 în cauza D. contra Franței).

Aplicând

aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelanților-inculpați

nu a putut fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut

de art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., organele judiciare luând toate măsurile

procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura

menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea a apreciat că lăsarea apelanților-inculpați în

libertate, în această fază a procesului penal ar genera, așa cum se arăta, o

stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea

publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de

148 lit. f) C. proc. pen. a fost examinate prin raportare la probele

administrate prin intermediul mijloacelor de probă, precum și celelalte probe

administrate, acestea fiind cele care au conferit elemente în susținerea

pericolului concret pentru ordinea publică, și pe cale de consecință pentru

menținerea măsurii arestului preventiv al inculpaților.

Desigur că în

aprecierea pericolul concret pentru ordinea publică, care nu se confundă cu

gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpaților,

trebuie analizate și împrejurările comiterii faptei, dar nici nu poate fi

ignorată gravitatea acestora, presupuse a fi fost comise de inculpați, cât și a

urmărilor produse dar mai ales la amploarea pe care au cunoscut-o săvârșirea

unor asemenea fapte în ultimul timp în țara noastră; toate acestea însă reclamă

intervenția cât mai urgentă a autorităților în stoparea cât mai eficientă a

unor asemenea fapte, ori o asemenea intervenție se poate realiza prin aplicarea

măsurii arestului preventiv, realizându-se astfel un act de justiție eficient.

Menținerea stării de

arest a celor doi apelanți-inculpați s-a considerat a fi justificată și prin

prisma art. 5 parag. 1 din C.E.D.O., inculpații fiind condamnați chiar

nedefinitiv de o instanță de judecată independentă și imparțială.

Așadar, Înalta

Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este

justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există

probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Constatând că

sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300

2

și ale

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1

lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații P.O. și L.L. împotriva încheierii de

ședință din data de 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6052/86/2009.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați P.O. și L.L. vor fi obligați

la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.O. și L.L. împotriva

încheierii de ședință din

d

ata de 17 mai 2010 a Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

6052/86/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 mai 2010.