ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3778/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3778/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția penală, prin Sentința penală nr. 41 din 19 februarie 2010, a condamnat printre alții pe inculpații: - L.L., la 15 ani închisoare pentru două infracțiuni de introducere în țară de droguri de mare risc și respectiv trafic de droguri, prev. și ped. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., săvârșite în condițiile prev. de art. 34 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. și - P.O., la 18 ani închisoare pentru două infracțiuni prev. de art. 3 alin. (2) și respectiv art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic.
art. 37 lit. b) C. pen. săvârșite în condițiile prev. de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, având de soluționat apelurile declarate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava și inculpați, declarate împotriva sentinței, prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2010, a menținut starea de arest a inculpaților, reținând că temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se mențin.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, reiterând aspectele de la instanța de apel, în sensul că măsura arestării preventive nu se justifică, având în vedere că au fost administrate mai multe probe care lasă o umbră de îndoială în ceea ce privește săvârșirea tuturor infracțiunilor, iar în acest moment sunt puse sub semnul întrebării anumite aspecte vizând activitatea infracțională a inculpatului L.L. În motivele de recurs scrise au susținut că punerea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Astfel, pericolul pentru ordinea publică nu se identifică și nici nu înglobează pericolul social concret al faptei, prevăzută de legea penală, săvârșite de către inculpați, tocmai datorită categoriei de relații sociale vătămate sau care sunt vizate a fi vătămate, care sunt cu totul diferite.
O opinie contrară ar conduce la o situație inacceptabilă, respectiv cea a incidenței dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a luării în mod obligatoriu a măsurii arestării preventive a inculpatului în orice situație în care acesta a săvârșit o infracțiune pedepsită cu detenția pe viață sau cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, întrucât orice faptă prevăzută de legea penală prezintă pericol social cu excepția cazului când sunt date prevederile art. 18 1 C. pen. Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie individualizat, căci în caz contrar, am avea de a face cu un pericol abstract pentru ordinea publică, fapt ce nu satisface cerințele legiuitorului.
Pentru ca măsura punerii în libertate să fie menținută se impune verificarea și constatarea pe baza probelor existente că rezonanța socială negativă este aptă să producă anumite tulburări de natură socială, care să perturbe efectiv ordinea publică, iar datorită acestor tulburări să fie afectată buna desfășurare a procesului penal. A susținut că din moment ce de la data luării măsurii au trecut 15 luni, rezonanța negativă a faptei în colectivitate, fie a dispărut, nemaiexistând nici un factor care să indice contrariul, fie s-a diminuat în mod considerabil, ceea ce justifică înlocuirea măsurii cu o altă măsură mai puțin coercitivă cum este aceea a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145 1 C. proc.
pen. Recursurile sunt nefondate. Curtea de Apel Suceava verificând conform art. 300 2 C. proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a motivat că din materialul probator administrat reiese că există indicii temeinice, în sensul art. 68 1 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea de comitere de către inculpați a faptelor pentru care au fost trimiși și ulterior condamnați, astfel că subzistă temeiul prev. de art. 143 C. proc. pen. S-a mai arătat că ținând seama de modalitatea concretă de comitere a faptelor, gravitatea acestora și amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen în ultimul timp precum și efectele grave pe care le produce toxicomania asupra individului din punct de vedere fizic și psihic se justifică menținerea stării de arest, subzistând în continuare temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc.
pen. Prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea în rândul societății o stare de insecuritate. Chiar dacă de la momentul comiterii s-a scurs o perioadă de timp, rezonanța ei în rândul colectivității din care părțile fac parte nu s-a diminuat și nu a dispărut. Din conținutul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că măsura arestării a fost dispusă și ulterior menținută cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și este conformă și cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de protejare a persoanei împotriva arbitrariului.
Inculpații au fost condamnați de Tribunalul Suceava la pedepse de 15 și respectiv 18 ani închisoare, ori condamnarea în primă instanță la pedeapsa închisorii într-un loc de detenție de către un tribunal competent în urma cercetării judecătorești efectuate cu respectarea garanțiilor procesuale, constituie temeiuri noi suficiente și necesare ce justifică menținerea arestării preventive a acestuia, în condițiile art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat printre altele în cauza Weimhoff c/a Germaniei că după pronunțarea unei condamnări în primă instanță indiferent dacă hotărârea este executorie sau nu în dreptul intern al unui stat membru, detenția se încadrează în prevederile art. 5 parag.
1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești, dată fiind legătura esențială a acestor dispoziții cu cele prevăzute de către parag. 3 și 1 lit. c) ale art. 5, potrivit cărora o persoană condamnată în primă instanță și menținută în arest preventiv, în calea de atac nu mai poate fi considerată ca fiind deținută pentru a fi adusă în fața autorității competente în baza unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune. Anumite infracțiuni printre care și cele de trafic ilicit de droguri, prin însăși comiterea lor generează un pericol concret pentru ordinea publică, prin gravitatea efectelor pe care le-ar putea produce, justificând luarea, cel puțin pentru o perioadă de timp, față de cei care le comit, măsura arestării preventive.
Având în vedere complexitatea cauzei, care rezultă din numărul mare de inculpați, infracțiunile și modalitatea de săvârșire, probatoriul ce se impune a verificat și eventual administrarea unor noi probe cât timp inculpații prin apel și recurs fac referire la aspecte de ordin probatoriu, punând sub semnul întrebării anumite aspecte vizând activitatea infracțională a inculpatului L.L., curtea constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, a pronunțat o soluție temeinică și legală. Înalta Curte constată că în cauza de față infracțiunile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării sunt pedepsite cu închisoarea de la 10 la 25 ani, că faptele prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că temeiurile care au determinat arestarea se mențin, urmează a respinge recursurile.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.O. și L.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6052/86/2009. Obligă recurentul inculpat P.O. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat L.L. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.