ÎCCJ, decizie (scj.ro #83338)

Cheltuielile de judecată.

Condiții de acordare

Cuprins pe materii:

Drept procesual civil. Cheltuielile de judecată

Index alfabetic:

-cheltuieli  de judecată

-experți

-impozit

-taxa de procedură

C.proc.civ.,

art.274 alin.(2)

Conform

art.274 alin.(2) C.proc.civ., judecătorii nu pot micșora cheltuielile

de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata

experților,despăgubirea martorilor, precum și orice alte

cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

(Secția comercială,

decizia nr.499 din 1 februarie 2007)

Prin sentința

nr.59 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Hunedoara, Secția comercială

și de contencios administrativ, s-au respins excepțiile inadmisibilității

și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă și

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Administrației

și Internelor București împotriva pârâtei S.C. R. SA Orăștie,

care a fost obligată la plata sumei de 491.034.322 de lei, reprezentând contravaloare

servicii și 15.000.000 de lei, cheltuieli de judecată.

Apelurile

declarate de reclamant și pârâtă au fost respinse, prin decizia civilă

nr.98 din 2 iunie 2006, pronunțată în dosar nr.444/57/2006 al Curții

de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ.

Instanța

de control judiciar a respins criticile formulate de reclamant în privința

respingerii capătului de cerere pentru plata penalităților de întârziere,

cu motivarea că părțile nu au determinat prin contract cuantumul,

condițiile și termenul de la care acestea curg, iar art.3 alin.(1)

din Legea 469/2002 nu se aplică contractelor încheiate anterior apariției

actului normativ.

De asemenea,

în mod justificat, tribunalul a acordat doar cota de ˝ din onorariul de expert

ca urmare a admiterii în parte a acțiunii.

Apelul declarat

de pârâtă, prin care hotărârea primei instanțe este criticată

sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor inadmisibilității

și prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, a fost respins

ca nefondat, pentru aceleași considerente avute în vedere și de instanța

de fond în soluționarea acțiunii.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru motivele

de nelegalitate prevăzute în art.304 pct.9 C. proc. civ.

Prima critică

vizează soluționarea greșită a capătului de cerere privind

acordarea penalităților de întârziere, în condițiile în care părțile

au stipulat prin contract că acestea sunt datorate, conform dispozițiilor

legale în vigoare, în ipoteza neexecutării corespunzătoare a obligațiilor.

Prin cel

de al doilea motiv de recurs, hotărârea este criticată sub aspectul modului

de interpretare a dispozițiilor art.274 C. proc. civ.

În ceea ce

privește cheltuielile de judecată, constând în suma de 30.000.000 de

lei, onorariu de expert, acestea trebuiau acordate în întregime, deoarece proba

a fost dispusă din oficiu de către instanță, a fost efectuată

iar contravaloarea a fost achitată în întregime de recurentă.

În acest

context, nu sunt aplicabile dispozițiile art.276 C. proc. civ. care se referă

la compensarea cheltuielilor de judecată, în cazul admiterii în parte a acțiunii

ci dispozițiile art.274alin.(2) C.proc.civ., cu consecința acordării

în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate de partea care a câștigat

procesul.

Examinând

recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.969 C.civ.,

art.274 alin.(2)C.proc.civ. raportat la prevederile art.312 alin.(1) C. proc. civ.,

Curtea a constatat că acesta este fondat.

Astfel, în

privința primului motiv de recurs, Curtea a reținut că ambele instanțe

au interpretat corect conținutul contractului ajungând la concluzia

conform căreia, părțile nu au prevăzut o clauză penală

în sensul dispozițiilor art.1066 C.civ.

Referitor

la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a

reținut că acestea au fost diminuate, ca urmare a interpretării greșite

a dispozițiilor art.274 alin.(2) C.proc.civ.

În această

ordine de idei, concluzia instanței de apel, conform căreia, reclamantul

nu este îndreptățit la întreaga sumă de 30.000.000 de lei, reprezentând

onorariu expert, deoarece pretențiile sale au fost admise doar în parte, și,

respectiv, a instanței de fond care a acordat doar 15.000.000 de lei, cheltuieli

de judecată, în considerarea faptului că expertul a efectuat lucrarea

și pentru un obiectiv ce nu face obiectul litigiului, este eronată.

Conform

art.274 alin.(2) C.proc.civ., judecătorii nu pot micșora, printre altele,

plata experților, „pe care partea care a câștigat va dovedi că

le-a făcut”, reclamantul achitând onorariul de expert de 30.000.000 de

lei, ca urmare a dispozițiilor instanței de fond, de efectuare a expertizei.

Întrucât acțiunea

reclamantului a fost admisă, acesta era îndreptățit, conform dispozițiilor

legale citate, și

la plata

cheltuielilor de judecată,

în întregime. Faptul că pretențiile au fost admise doar în parte, nu poate

determina reducerea onorariului de expert, soluția fiind posibilă doar

în ipoteza taxelor judiciare de timbru care sunt acordate proporțional cu pretențiile

admise, și care, prin urmare, sunt acordate numai în măsura în care pretențiile

sunt admise.

În concluzie, reținând că sub acest aspect, recursul

reclamantului este fondat, a fost admis ca atare, cu consecința modificării

deciziei, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării în

parte a hotărârii instanței de fond și obligării pârâtei la

plata sumei de 30.000.000 de lei cheltuieli de judecată către reclamant,

menținând restul dispozițiilor sentinței.