ÎCCJ, decizie (scj.ro #83338)

Cheltuielile de judecată. Condiții de acordare Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Cheltuielile de judecată Index alfabetic: -cheltuieli de judecată -experți -impozit -taxa de procedură C.proc.civ., art.274 alin.(2) Conform art.274 alin.(2) C.proc.civ., judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților,despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (Secția comercială, decizia nr.499 din 1 februarie 2007) Prin sentința nr.59 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Hunedoara, Secția comercială și de contencios administrativ, s-au respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor București împotriva pârâtei S.C.

R. SA Orăștie, care a fost obligată la plata sumei de 491.034.322 de lei, reprezentând contravaloare servicii și 15.000.000 de lei, cheltuieli de judecată. Apelurile declarate de reclamant și pârâtă au fost respinse, prin decizia civilă nr.98 din 2 iunie 2006, pronunțată în dosar nr.444/57/2006 al Curții de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de control judiciar a respins criticile formulate de reclamant în privința respingerii capătului de cerere pentru plata penalităților de întârziere, cu motivarea că părțile nu au determinat prin contract cuantumul, condițiile și termenul de la care acestea curg, iar art.3 alin.(1) din Legea 469/2002 nu se aplică contractelor încheiate anterior apariției actului normativ.

De asemenea, în mod justificat, tribunalul a acordat doar cota de ˝ din onorariul de expert ca urmare a admiterii în parte a acțiunii. Apelul declarat de pârâtă, prin care hotărârea primei instanțe este criticată sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, a fost respins ca nefondat, pentru aceleași considerente avute în vedere și de instanța de fond în soluționarea acțiunii. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute în art.304 pct.9 C. proc. civ. Prima critică vizează soluționarea greșită a capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, în condițiile în care părțile au stipulat prin contract că acestea sunt datorate, conform dispozițiilor legale în vigoare, în ipoteza neexecutării corespunzătoare a obligațiilor.

Prin cel de al doilea motiv de recurs, hotărârea este criticată sub aspectul modului de interpretare a dispozițiilor art.274 C. proc. civ. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, constând în suma de 30.000.000 de lei, onorariu de expert, acestea trebuiau acordate în întregime, deoarece proba a fost dispusă din oficiu de către instanță, a fost efectuată iar contravaloarea a fost achitată în întregime de recurentă. În acest context, nu sunt aplicabile dispozițiile art.276 C. proc. civ. care se referă la compensarea cheltuielilor de judecată, în cazul admiterii în parte a acțiunii ci dispozițiile art.274alin.(2) C.proc.civ., cu consecința acordării în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate de partea care a câștigat procesul.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.969 C.civ., art.274 alin.(2)C.proc.civ. raportat la prevederile art.312 alin.(1) C. proc. civ., Curtea a constatat că acesta este fondat. Astfel, în privința primului motiv de recurs, Curtea a reținut că ambele instanțe au interpretat corect conținutul contractului ajungând la concluzia conform căreia, părțile nu au prevăzut o clauză penală în sensul dispozițiilor art.1066 C.civ. Referitor la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că acestea au fost diminuate, ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor art.274 alin.(2) C.proc.civ.

În această ordine de idei, concluzia instanței de apel, conform căreia, reclamantul nu este îndreptățit la întreaga sumă de 30.000.000 de lei, reprezentând onorariu expert, deoarece pretențiile sale au fost admise doar în parte, și, respectiv, a instanței de fond care a acordat doar 15.000.000 de lei, cheltuieli de judecată, în considerarea faptului că expertul a efectuat lucrarea și pentru un obiectiv ce nu face obiectul litigiului, este eronată. Conform art.274 alin.(2) C.proc.civ., judecătorii nu pot micșora, printre altele, plata experților, „pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”, reclamantul achitând onorariul de expert de 30.000.000 de lei, ca urmare a dispozițiilor instanței de fond, de efectuare a expertizei.

Întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă, acesta era îndreptățit, conform dispozițiilor legale citate, și la plata cheltuielilor de judecată, în întregime. Faptul că pretențiile au fost admise doar în parte, nu poate determina reducerea onorariului de expert, soluția fiind posibilă doar în ipoteza taxelor judiciare de timbru care sunt acordate proporțional cu pretențiile admise, și care, prin urmare, sunt acordate numai în măsura în care pretențiile sunt admise. În concluzie, reținând că sub acest aspect, recursul reclamantului este fondat, a fost admis ca atare, cu consecința modificării deciziei, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării în parte a hotărârii instanței de fond și obligării pârâtei la plata sumei de 30.000.000 de lei cheltuieli de judecată către reclamant, menținând restul dispozițiilor sentinței.