ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 316/F-CONT din ședința

publică din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru

Protecția Mediului și Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Argeș, a

aplicat conducătorului autorității publice al Agenției Naționale pentru

Protecția Mediului o amendă civilă de 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere, cu începere de la 24 aprilie 2011 și până la îndeplinirea

efectivă a obligației stabilite prin Sentința civilă nr. 131/F-CONT din  11

iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, a respins capătul de cerere referitor la

plata sumelor reprezentând diferența de salariu și a respins acțiunea față de

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Argeș, iar conducătorul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost obligat la plata sumei de

700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că, prin Sentința nr.

131/F/CONT din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis în parte cererea

formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru Protecția Mediului, a anulat Decizia nr. 314 din 23 aprilie 2009 emisă

de aceasta, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul de director executiv al

Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Argeș și a obligat pârâta la plata

sumelor reprezentând diferența între salariul obținut în funcția de conducere

din care a fost eliberată și salariul obținut în funcția deținută ca urmare a

Deciziei nr. 380 din 24 aprilie 2009.

În plus, prima

instanță a constatat că această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr.

1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins

recursul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului ca nefondat.

Pe de altă parte,

Curtea a avut în vedere prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest context,

judecătorul fondului a reținut faptul că pârâta trebuia să procedeze la punerea

în executare a titlului executoriu, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă, respectiv începând cu data de 24 aprilie 2011.

Ca urmare a acestei

împrejurări, au devenit incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din

reglementarea mai sus indicată.

Totodată, Curtea a

luat în considerare recunoașterea pârâtei Agenția Naționale pentru Protecția

Mediului, în sensul că hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare,

întrucât instituția locală unde reclamanta a deținut inițial postul din care a

fost eliberată s-a reorganizat.

Cu toate acestea,

prima instanță a arătat că această apărare a fost avută în vedere la momentul

emiterii titlului executor, astfel că, în faza de executare, nu se mai pot pune

în discuție probleme de fond, ci se va analiza numai dacă a fost sau nu

respectată obligația prevăzută în titlu, de către persoana obligată.

În plus, curtea a

considerat că autoritatea locală nu are calitate procesuală pasivă în cauză, de

vreme ce obligația a fost stabilită doar în sarcina autorității centrale.

Prin Încheierea nr.

54/F-CC din ședința camerei de consiliu din 24 iunie 2011, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanta I.M.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea a reținut că, prin cererea de îndreptare a erorii

materiale, s-a susținut că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost

dispusă pentru conducătorul altei instituții, care nu a fost parte în speță.

Sub acest aspect,

magistratul a apreciat că cererea nu se încadrează în prevederile art. 281 C.

proc. civ., fiind o eroare de judecată.

Pe de altă parte,

curtea a menționat că acronimul A.N.R.P. reprezintă prescurtarea denumirii

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, instituție față de

care nu a fost luată nici o măsură prin Sentința nr. 316/F-CONT din 1 iunie

2011, astfel că nu putea cădea în pretenții, iar îndreptarea greșelii ar trebui

făcută prin intermediul căii de atac împotriva acesteia.

Totodată, prima

instanță a arătat că, în concluziile puse cu ocazia dezbaterilor pe fondul

cauzei, apărătorul reclamantei a invocat faptul că nu se mai solicită obligarea

conducătorului pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată, împrejurare în

raport de care cererea acestuia de îndreptare a erorii materiale apare ca

lipsită de interes.

Împotriva încheierii

mai sus indicate a fost promovat recurs de către reclamanta I.M., care a

solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată.

În motivarea acestei

căi extraordinare de atac, încadrată în drept în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă susține că sunt aplicabile prevederile art. 281 alin. (1)

C. proc. civ. fiind vorba de o greșeală materială vizibilă săvârșită cu ocazia

redactării hotărârii.

În mod concret, în

cazul de față, instanța de fond a folosit în mod eronat pentru pârâtă acronimul

A.N.R.P. în loc de A.N.P.M.

Pe de altă parte, nu

trebuie ignorat faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților nu a fost parte în cauză și, ca atare, instanța de judecată nici

nu putea să o nominalizeze în conținutul sau dispozitivul sentinței.

Totodată,

recurenta-reclamantă menționează că nu a renunțat la obligarea conducătorului

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței

nr. 316/F-CONT din 1 iunie 2011 a fost declarat recurs de către pârâta Agenția

Națională pentru Protecția Mediului, care a solicitat casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei

căi extraordinare de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a

apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în sensul că sentința nu a fost luată în camera de consiliu, ci în

ședință publică.

În plus, aceeași

parte a remarcat faptul că dispozitivul hotărârii judecătorești a menționat în

mod greșit împrejurarea că se poate formula calea de atac a recursului în

termen de 15 zile de la comunicare, iar nu în termenul de 5 zile, așa cum

impune art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În argumentele

primului punct de vedere, recurenta-pârâtă a invocat art. 127 din Constituție,

art. 121 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, aceeași

recurentă a precizat că norma legală existentă în art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, ceea ce

atrage sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., în situația în care se încalcă această prevedere.

În altă ordine de

idei, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a dispus amendarea unei

persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat

sancțiunea conducătorului Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, fără

a-l nominaliza și cita în cauză.

Așadar, persoana

amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în legislația

națională, precum și în art. 6 din Convenția

pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și în jurisprudența instanței de la

Strasbourg.

În opinia

recurentei-pârâte, se impunea ca judecătorul fondului să pună în discuția

părților, în baza art. 129 C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr.

554/2004, introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate prin

titlu executor.

În plus, aceeași

recurentă este de părere că prima instanță trebuia ca, în raport de obiectul

pricinii, să stabilească și calitatea procesual pasivă a părților, prin prisma

noilor modificări legislative.

În acest sens, au

fost amintite dispozițiile art. 12 și 14 din H.G. nr. 918/2010, precum și cele

ale art. 100 din O.U.G. nr. 195/2005.

În speța de față,

recurenta-pârâtă apreciază că, în contextul în care, în faza judecării

litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 453/46/2010 al Curții de Apel

Pitești, calitate procesuală pasivă a avut Agenția Națională pentru Protecția

Mediului, în faza executării silite, calitate procesuală pasivă o are Ministerul

Mediului și Pădurilor care are competența numirii directorilor executivi ai

agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă indică criteriile de nelegalitate a sentinței, care au fost

precizate la dosar recurs.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se

impune admiterea recursurilor, în temeiul argumentelor care vor fi expuse în

continuare.

Criticile

recurentei-pârâte vizează, în principal, încălcări ale unor norme de procedură,

care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Mai precis, în speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus amendarea

unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a

aplicat sancțiunea conducătorului autorității pârâte, fără a-l nominaliza și

cita în cauză.

În această situație,

persoana amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în

legislația națională, de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dar și de jurisprudența constantă a instanței de la Strasbourg.

În aceeași linie de

idei, nu trebuie ignorat faptul că, în raport de obiectul acțiunii anterior

relevat, sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care

precizează următoarele:

- alin. (1): „dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii”;

- alin. (2): „în

cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la

despăgubiri pentru întârziere”.

Or, în cauză, a avut

calitatea de pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin

conducătorul său.

Prin aplicarea

amenzii stabilite de alin. (2) al articolului mai sus citat conducătorului

autorității pârâte, în contextul în care acesta nu a fost parte în proces, au

fost încălcate regulile procedurale anterior amintite.

Pe de altă parte,

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 precizează că instanța de contencios

administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale

interesate sau poate pune în discuție din oficiu, necesitatea introducerii în

cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.

În litigiile de

contencios administrativ, Codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun în

materie procedurală. De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

permite completarea Legii contenciosului administrativ cu prevederile acestui

cod, în condițiile stipulate de acest articol.

O regulă de bază a

procesului civil instituită de Codul de procedură civilă este reprezentată de

rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ.

Art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 poate fi interpretat și înțeles doar prin raportare la

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia cu privire la situația de fapt

și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și

apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau

întâmpinare.

În consecință, în

spețele de contencios administrativ, judecătorul poate pune în discuția

părților necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept. Și în

asemenea litigii, este incident principiul disponibilității părților:

reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin indicarea

persoanelor chemate în judecată.

Desigur, lărgirea

cadrului procesual, în sensul art. 16

1

din Legea contenciosului

administrativ poate determina o lămurire a situației de fapt și a

împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate, absolut necesare pentru

o asemenea cauză.

În speța de față,

Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în

discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

În situația în care

această persoană nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod

direct, ea este lipsită de dreptul de a se apăra și de a-și susține interesele

în legătură cu litigiul respectiv.

În raport de obiectul

pricinii, instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală

pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin

introducerea în cauză a conducătorului autorității publice.

Această soluție

decurge din conținutul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și asigură

respectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, în

vederea garantării unui proces echitabil.

În plus, trebuie avut

în vedere faptul că efectele unei hotărâri judecătorești sunt inter partes,

adică între părțile aflate în proces; or, în situația de față, sentința nu este

opozabilă conducătorului autorității publice, care nu a avut calitatea de parte.

Așadar, instanța de

control judiciar apreciază că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Această ultimă

prevedere normativă constituie dreptul comun în materia nulității actelor de

procedură. De aceea, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag

sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și

nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează

în alte motive de recurs.

Astfel, hotărârea

poate fi casată atunci când se invocă încălcarea dreptului la apărare și

nerespectarea rolului activ al judecătorului.

În alt registru de

idei, mai trebuie subliniat faptul că sunt întemeiate criticile din recursul

Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, în sensul că, în litigiul de

față, sunt încălcate prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se

aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea

reclamantului, iar hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu

citarea părților.

Mai precis, analiza

sentinței care formează obiectul prezentului control judiciar relevă faptul că

prima instanță a soluționat cauza cu nerespectarea reglementării anterior

menționate, în sensul că hotărârea s-a luat în ședință publică, iar nu în

camera de consiliu.

În sistemul român de

drept procesual civil, este consacrat în art. 127 din Constituție și art. 121

alin. (1) C. proc. civ. principiul publicității dezbaterilor, adică al

judecării pricinilor în ședință publică.

De la regula

publicității dezbaterilor, atât art. 127 din Constituție, cât și art. 121 C.

proc. civ. instituie și excepții.

În speța de față,

legiuitorul național a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ o asemenea excepție, în sensul judecării cererilor

privind aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea hotărârii în camera de

consiliu.

Norma legală enunțată

are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea

pronunțată în alte condiții decât cele expres stabilite de legiuitor atrage

sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

În raport de

considerentele teoretice expuse în cazul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și de

situația factuală relevată mai sus, Înalta Curte consideră că și în această

speță este incident motivul de recurs precizat anterior.

În consecință, în

baza art. 312 alin. (1) teza I și alin. (2) raportat la art. 313 C. proc. civ.,

instanța de control judiciar va admite ambele recursuri, va casa sentința

atacată și încheierea dată în soluționarea cererii de îndreptare a erorii

materiale și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Desigur, celelalte

critici ale recurentei-pârâte referitoare la fondul litigiului nu mai prezintă

relevanță pentru prezenta instanță de recurs, față de soluția amintită

anterior, motiv pentru care aceste susțineri ca și cele ale

recurentei-reclamante nu vor mai fi analizate de Înalta Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de I.M. împotriva Încheierii nr. 54/F-CC din 24 iunie 2011 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și

de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva Sentinței nr.

316/F-cont din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 24 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Trimite cauza pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN