ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 316/F-CONT din ședința publică din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Argeș, a aplicat conducătorului autorității publice al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului o amendă civilă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la 24 aprilie 2011 și până la îndeplinirea efectivă a obligației stabilite prin Sentința civilă nr. 131/F-CONT din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, a respins capătul de cerere referitor la plata sumelor reprezentând diferența de salariu și a respins acțiunea față de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Argeș, iar conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost obligat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că, prin Sentința nr. 131/F/CONT din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis în parte cererea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, a anulat Decizia nr. 314 din 23 aprilie 2009 emisă de aceasta, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul de director executiv al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Argeș și a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând diferența între salariul obținut în funcția de conducere din care a fost eliberată și salariul obținut în funcția deținută ca urmare a Deciziei nr. 380 din 24 aprilie 2009. În plus, prima instanță a constatat că această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului ca nefondat.

Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest context, judecătorul fondului a reținut faptul că pârâta trebuia să procedeze la punerea în executare a titlului executoriu, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, respectiv începând cu data de 24 aprilie 2011. Ca urmare a acestei împrejurări, au devenit incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din reglementarea mai sus indicată. Totodată, Curtea a luat în considerare recunoașterea pârâtei Agenția Naționale pentru Protecția Mediului, în sensul că hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare, întrucât instituția locală unde reclamanta a deținut inițial postul din care a fost eliberată s-a reorganizat.

Cu toate acestea, prima instanță a arătat că această apărare a fost avută în vedere la momentul emiterii titlului executor, astfel că, în faza de executare, nu se mai pot pune în discuție probleme de fond, ci se va analiza numai dacă a fost sau nu respectată obligația prevăzută în titlu, de către persoana obligată. În plus, curtea a considerat că autoritatea locală nu are calitate procesuală pasivă în cauză, de vreme ce obligația a fost stabilită doar în sarcina autorității centrale. Prin Încheierea nr. 54/F-CC din ședința camerei de consiliu din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanta I.M.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, s-a susținut că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă pentru conducătorul altei instituții, care nu a fost parte în speță. Sub acest aspect, magistratul a apreciat că cererea nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ., fiind o eroare de judecată. Pe de altă parte, curtea a menționat că acronimul A.N.R.P. reprezintă prescurtarea denumirii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, instituție față de care nu a fost luată nici o măsură prin Sentința nr. 316/F-CONT din 1 iunie 2011, astfel că nu putea cădea în pretenții, iar îndreptarea greșelii ar trebui făcută prin intermediul căii de atac împotriva acesteia.

Totodată, prima instanță a arătat că, în concluziile puse cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul reclamantei a invocat faptul că nu se mai solicită obligarea conducătorului pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată, împrejurare în raport de care cererea acestuia de îndreptare a erorii materiale apare ca lipsită de interes. Împotriva încheierii mai sus indicate a fost promovat recurs de către reclamanta I.M., care a solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea acestei căi extraordinare de atac, încadrată în drept în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că sunt aplicabile prevederile art. 281 alin. (1) C. proc.

civ. fiind vorba de o greșeală materială vizibilă săvârșită cu ocazia redactării hotărârii. În mod concret, în cazul de față, instanța de fond a folosit în mod eronat pentru pârâtă acronimul A.N.R.P. în loc de A.N.P.M. Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a fost parte în cauză și, ca atare, instanța de judecată nici nu putea să o nominalizeze în conținutul sau dispozitivul sentinței. Totodată, recurenta-reclamantă menționează că nu a renunțat la obligarea conducătorului pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva Sentinței nr. 316/F-CONT din 1 iunie 2011 a fost declarat recurs de către pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei căi extraordinare de atac, încadrată în drept pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că sentința nu a fost luată în camera de consiliu, ci în ședință publică. În plus, aceeași parte a remarcat faptul că dispozitivul hotărârii judecătorești a menționat în mod greșit împrejurarea că se poate formula calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, iar nu în termenul de 5 zile, așa cum impune art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În argumentele primului punct de vedere, recurenta-pârâtă a invocat art. 127 din Constituție, art. 121 alin. (1) C. proc.

civ. Totodată, aceeași recurentă a precizat că norma legală existentă în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, ceea ce atrage sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în situația în care se încalcă această prevedere. În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancțiunea conducătorului Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, fără a-l nominaliza și cita în cauză. Așadar, persoana amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în legislația națională, precum și în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în jurisprudența instanței de la Strasbourg.

În opinia recurentei-pârâte, se impunea ca judecătorul fondului să pună în discuția părților, în baza art. 129 C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate prin titlu executor. În plus, aceeași recurentă este de părere că prima instanță trebuia ca, în raport de obiectul pricinii, să stabilească și calitatea procesual pasivă a părților, prin prisma noilor modificări legislative. În acest sens, au fost amintite dispozițiile art. 12 și 14 din H.G. nr. 918/2010, precum și cele ale art. 100 din O.U.G. nr. 195/2005.

În speța de față, recurenta-pârâtă apreciază că, în contextul în care, în faza judecării litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 453/46/2010 al Curții de Apel Pitești, calitate procesuală pasivă a avut Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în faza executării silite, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Mediului și Pădurilor care are competența numirii directorilor executivi ai agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă indică criteriile de nelegalitate a sentinței, care au fost precizate la dosar recurs. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 pct. 5 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursurilor, în temeiul argumentelor care vor fi expuse în continuare. Criticile recurentei-pârâte vizează, în principal, încălcări ale unor norme de procedură, care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Mai precis, în speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancțiunea conducătorului autorității pârâte, fără a-l nominaliza și cita în cauză. În această situație, persoana amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în legislația națională, de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de jurisprudența constantă a instanței de la Strasbourg.

În aceeași linie de idei, nu trebuie ignorat faptul că, în raport de obiectul acțiunii anterior relevat, sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care precizează următoarele: - alin. (1): „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”; - alin. (2): „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Or, în cauză, a avut calitatea de pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin conducătorul său. Prin aplicarea amenzii stabilite de alin. (2) al articolului mai sus citat conducătorului autorității pârâte, în contextul în care acesta nu a fost parte în proces, au fost încălcate regulile procedurale anterior amintite. Pe de altă parte, art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 precizează că instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept. În litigiile de contencios administrativ, Codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun în materie procedurală.

De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite completarea Legii contenciosului administrativ cu prevederile acestui cod, în condițiile stipulate de acest articol. O regulă de bază a procesului civil instituită de Codul de procedură civilă este reprezentată de rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ. Art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 poate fi interpretat și înțeles doar prin raportare la art. 129 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

În consecință, în spețele de contencios administrativ, judecătorul poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept. Și în asemenea litigii, este incident principiul disponibilității părților: reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin indicarea persoanelor chemate în judecată. Desigur, lărgirea cadrului procesual, în sensul art. 16 1 din Legea contenciosului administrativ poate determina o lămurire a situației de fapt și a împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate, absolut necesare pentru o asemenea cauză. În speța de față, Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

În situația în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod direct, ea este lipsită de dreptul de a se apăra și de a-și susține interesele în legătură cu litigiul respectiv. În raport de obiectul pricinii, instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice. Această soluție decurge din conținutul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și asigură respectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, în vederea garantării unui proces echitabil. În plus, trebuie avut în vedere faptul că efectele unei hotărâri judecătorești sunt inter partes, adică între părțile aflate în proces; or, în situația de față, sentința nu este opozabilă conducătorului autorității publice, care nu a avut calitatea de parte.

Așadar, instanța de control judiciar apreciază că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Această ultimă prevedere normativă constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. De aceea, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Astfel, hotărârea poate fi casată atunci când se invocă încălcarea dreptului la apărare și nerespectarea rolului activ al judecătorului.

În alt registru de idei, mai trebuie subliniat faptul că sunt întemeiate criticile din recursul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, în sensul că, în litigiul de față, sunt încălcate prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului, iar hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților. Mai precis, analiza sentinței care formează obiectul prezentului control judiciar relevă faptul că prima instanță a soluționat cauza cu nerespectarea reglementării anterior menționate, în sensul că hotărârea s-a luat în ședință publică, iar nu în camera de consiliu.

În sistemul român de drept procesual civil, este consacrat în art. 127 din Constituție și art. 121 alin. (1) C. proc. civ. principiul publicității dezbaterilor, adică al judecării pricinilor în ședință publică. De la regula publicității dezbaterilor, atât art. 127 din Constituție, cât și art. 121 C. proc. civ. instituie și excepții. În speța de față, legiuitorul național a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ o asemenea excepție, în sensul judecării cererilor privind aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea hotărârii în camera de consiliu. Norma legală enunțată are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea pronunțată în alte condiții decât cele expres stabilite de legiuitor atrage sancțiunea nulității hotărârii, în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc.

civ. În raport de considerentele teoretice expuse în cazul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și de situația factuală relevată mai sus, Înalta Curte consideră că și în această speță este incident motivul de recurs precizat anterior. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) teza I și alin. (2) raportat la art. 313 C. proc. civ., instanța de control judiciar va admite ambele recursuri, va casa sentința atacată și încheierea dată în soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Desigur, celelalte critici ale recurentei-pârâte referitoare la fondul litigiului nu mai prezintă relevanță pentru prezenta instanță de recurs, față de soluția amintită anterior, motiv pentru care aceste susțineri ca și cele ale recurentei-reclamante nu vor mai fi analizate de Înalta Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de I.M. împotriva Încheierii nr. 54/F-CC din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva Sentinței nr. 316/F-cont din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 24 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești. Trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011. Procesat de GGC - NN