ÎCCJ, decizie (scj.ro #84372)

Expulzare. Contestație la executare. Temeri

justificate că persoana expulzată va fi supusă la tratamente inumane sau

degradante

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

generală. Măsurile de siguranță. Expulzarea

Index alfabetic:

Drept penal

- Expulzare

C. pen.,

art. 117

O. U. G. nr. 194/2002,

art. 92

C. proc. pen,

art. 461 alin. (1) lit. c)

Potrivit art. 92 alin. (1) din O. U. G. nr. 194/2002, străinul

nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate, între

altele, că va fi supus la tratamente inumane sau degradante. În cazul

soluționării contestației la executare privind măsura de siguranță a

expulzării, potrivit art. 92 alin. (5) din aceeași ordonanță, constatarea

existenței temerilor justificate că persoana expulzată va fi supusă la

tratamente inumane sau degradante se face de instanța de judecată, în urma

comunicării primite de la Autoritatea pentru străini. Prin urmare, este supusă

casării hotărârea prin care instanța a soluționat contestația la executare în

lipsa comunicării din partea Autorității pentru străini.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1129 din 15 februarie 2005

Prin sentința nr. 1031 din 26

august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația la

executare formulată de condamnatul E.S. și a înlăturat executarea măsurii de

siguranță a expulzării, dispusă prin sentința nr. 533 din 27 septembrie 2000

a  aceluiași tribunal.

Instanța a reținut că cererea condamnatului este fondată,

întrucât din actul emis de Ministerul de Interne, Direcția Securității din

Cairo, existent la dosar, rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare

pe viață prin muncă silnică. În consecință, instanța a  constatat că în

situația expulzării în țara de origine, contestatorul ar fi expus la muncă

silnică și tratamente inumane sau degradante.

Prin decizia nr. 747 din 8 octombrie 2004, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a respins apelul procurorului, cu motivarea că

în statul de origine condamnatul are de executat pedeapsa cu închisoare pe

viață prin muncă silnică, aceasta echivalând cu o pedeapsă inumană ori

degradantă în sensul articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.

30/1994.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Contestația la executare, potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., se poate face în cazul când se ivește, între altele, vreo

împiedicare la executare.

O. U. G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în

art. 92 alin. (1), prevede că un străin nu poate fi expulzat într-un stat în

care există temeri justificate că viața îi este pusă în  pericol ori că va

fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.

Alin. (4) al aceluiași

articol prevede că străinul poate fi totuși expulzat pentru motive de siguranță

națională sau ordine publică, chiar dacă se află în una dintre situațiile

menționate, iar alin. (5), că este de competența instanței de judecată

constatarea situațiilor prevăzute în alin. (1), în urma comunicării efectuate

de către Autoritatea pentru străini.

Prin urmare, instanța este competentă să constate dacă poate fi

pusă în executare măsura expulzării, în condițiile în care, în baza comunicării

efectuate de Autoritatea pentru străini, rezultă una dintre situațiile

prevăzute în alin. (1) al art. 92 din O. U. G. nr. 194/2002.

Din verificarea lucrărilor

cauzei rezultă că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile legale

menționate, ci numai actul depus de contestator.

Astfel, față de prevederile art. 92 alin. (5) din O. U. G. nr.

194/2000, instanța trebuia să ceară Autorității pentru străini efectuarea de

verificări privind situația contestatorului în statul de origine, pentru a

constata dacă susținerile acestuia sunt reale și, ca atare, se regăsesc sau nu

situații cum sunt cele prevăzute în art. 92 alin. (1).

În

consecință, neexaminându-se contestația la executare și în raport cu

prevederile art. 92 din O. U. G. nr. 194/2002, recursul a fost admis, decizia

instanței de apel și sentința primei instanțe au fost casate și s-a dispus

trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul București.